ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.11.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Tîrgu Mureş
ÎNSCRIS: 15.06.12
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
OCT-2019
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Păstrăvăria Albota, locație și mâncare excepțională

TIPĂREȘTE URM de aici

“De la fermă la farfurie! ” – (Sloganul scris pe meniu)

După ce ne-am cazat la pensiunea Dealu Morii3* vezi impresii, am întrebat unde putem mânca în apropiere ceva bun. Răspunsul a venit instant – la Păstrăvăria Albota, insoțit și de recomandarea – mâncați păstrăv în crustă de porumb.

Localizarea

Păstrăvăria se află în localitatea Arpașu de Sus, jud. Sibiu

Programul

Restaurantul este deschis de la ora 8-23, așa scria pe programul afișat pe ușa de la intrarea în restaurant, în luna octombrie.

Pe net am văzut că acum programul restaurantului este mai redus, acesta fiind deschis între orele 11-23.

Complexul Albota este crescător de vite Angus, având în ferma Cârțișoara peste 400 de capete. Produsele din carne și lapte de la vitele Angus sunt servite la restaurant. Acestea se gasesc si la restaurantul propriu din Sibiu, Hermania.

În restaurant se folosesc produse din ferma și păstrăvăria proprie, brânzeturile și produsele lactate sunt prelucrate la Poenița în atelierul propriu și pâinea este obținută în brutăria proprie, coaptă pe vatră, foarte gustoasă.

Restaurantul

Acesta este compus dintr-o sală mare, amenajată rustic modern și o terasă spațioasă la ieșirea din restaurant.

Terasa

Terasa mobilată cu mese și scaune din lemn, cu o balustradă din lemn decorată cu ladite cu flori, oferă o priveliște de vis asupra munților Făgăraș și Compexului Albota frumos amenajat cu bazine pentru păstrăvi, loc de joacă pentru copii, lac, piscină.

Încăperea restaurantului este mobilată cu mese, scaune și banchete din lemn, este cu bârne din lemn, plafonul este cu lambriuri în partea restaurantului care este spre terasă.

Decorurile sunt formate din multe tablouri și plante ornamentale. În restaurant este un televizor cu diagonala foarte mare.

Mâncarea

Noi am comandat și consumat cu poftă următoarele preparate: Filee de păstrăv în fulgi de porumb, cu cartofi prăjiți, pâine de casă, sos de pătrunjel (38 lei), salată de icre Albota (20 lei), ambele comenzi sunt de la specialitatile casei.

Eu, pentru că am mâncat la prânz pește, am comandat icre (am gustat și din păsatravul comandat de soțul meu și într-adevăr este foarte gustos).

Salata de icre, delicioasă, este o porție mare, de 200g, din care am măncat și eu și soțul meu seara, am luat restul icrelor la pachet, am mâncat și dimineața și au mai rămas... le-aș fi luat acasă dar știu că sunt perisabile.

Am băut o limonadă la un litru (12 lei), foarte bună.

Servirea a fost rapidă, amabilă, atmosfera este foarte plăcută. De la masa noastră am admirat peisajul uimitor de frumos cu munții care ajung la cer, iar la baza acestora erau culorile minunate ale toamnei.

Erau mulți chelneri, noi am fost serviți de mai multe persoane foarte repede, un chelner a venit cu limonada, altul cu salata de icre, altul a aranjat masa, totul a mers ca pe bandă.

Am fi vrut să mâncăm pe terasă să ne bucurăm de spectacolul cromatic al toamnei, dar era destul de răcoare afară.

Din bazinele cu păstrăvi am observat salturile acobatice ale acestora.

Oferta meniului este foarte bogată, au multe specialități care m-au ademenit, au preparate din carne de vită Angus și bivoliță, abia m-am abținut să nu comand un gulaș Angus.

Aici mai puteți consuma pe lângă specialitățile din păstrăv și preparate din pui, porc, berbecuț, ied, rață, iepure.

Recomandarea

Cu siguranță, anul viitor vom veni cu băiatul nostru aici, este prea frumos ca să nu ne mai bucurăm de peisaj, servicii mâncarea delicioasă și mai sunt încă multe preparate în meniu pe care le poftesc. Vă îndemn să treceți pe la acest restaurant și să vă bucurați de tot ce vă poate oferi acesta.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Dana2008 in 13.11.19 11:46:06
Validat / Publicat: 13.11.19 12:36:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN.

VIZUALIZĂRI: 1834 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Păstrăvăria Albota, localitatea Arpașu de Sus, jud. Sibiu, vedere de pe terasa
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 33 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[13.11.19 12:36:18]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Unde mâncăm pe Transfăgărașan? , TRANSFĂGĂRAȘAN" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

Dana2008AUTOR REVIEW
[13.11.19 12:37:46]
»

@webmasterX: Mulțumesc frumos!

tata123 🔱
[13.11.19 12:56:44]
»

@Dana2008: Am trecut de două ori pe la Păstrăvăria Albota, prima dată cu mulți ani în urmă când complexul nu era atât de dezvoltat. Aspectul general e drăguț, poziționarea la poalele munților, în apropierea unei rute turistice importante reprezintă un atu deloc de neglijat.

Superb peisajul de toamnă având drept fundal creasta munților - vezi P06. Păstrăvăria Albota este un loc bun de popas, relaxare și, de ce nu, degustare.

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[13.11.19 13:01:09]
»

@tata123: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Numai bine!

Rodel
[14.11.19 18:51:44]
»

Păstrăvăria Albota este un loc deosebit, amplasat într-un peisaj fermecător. Tot în octombrie, dar anul trecut, am fost și eu acolo. Același joc de culori, ca în pozele tale, ruginiul fiind vedeta, ne-a încântat, iar serviciile oferite de personalul păstrăvăriei, plus meniul, au încununat o zi de duminică de toamnă cu mult soare. Recomand și eu Păstrăvăria Albota!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dana2008AUTOR REVIEW
[14.11.19 22:50:41]
»

@Rodel: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!

Toamna este anotimpul culorilor, iar dacă o masă la terasă îți permite contemplarea naturii, fiindcă este amplasată în apropierea pădurii, cu atât mai mult te cucerește locul respectiv, pe lângă răsfățul papilelor gustative cu preparatele delicioase ale localului.

Acestea toate se regăsesc la Păstrăvăria Albota care este cunoscută de multă lume.

Sper că anul viitor să mai savurăm și alte preparate acolo.

Mă bucur că v-ați bucurat și voi de acest loc deosebit din toate punctele de vedere.

Călătorii plăcute!

Numai bine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dana2008, Rodel, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm pe Transfăgărașan? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059753179550171 sec
    ecranul dvs: 1 x 1