ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.09.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
LUNA
JUL-2015
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Terasa-debarcader de la Posada Vidraru

TIPĂREȘTE

În speranţa că ar mai putea interesa pe cineva, înainte ca weekend-urile cu vreme frumoasă să ia sfârşit, voi prezenta o locaţie care - pe bună dreptate - şi-a făcut un loc special pe lista preferinţelor noastre.

N-am mai fost de ani buni la Vidraru. Pentru că vara toridă a acestui an ne-a alungat de multe ori din casă, căutând răcoarea munţilor, într-un sfârşit de săptămână din iulie am revenit la barajul şi Lacul Vidraru.

La începutul Transfăgărăşanului, cam la 200 m de Barajul Vidraru, într-o curbă, în mintea mea rămăsese întipărită Casa Argeşeană, un loc rustic în care făceam popas de fiecare dată când ajungeam la Vidraru. Casa Argeşeană oferea o clipă de răgaz, iar pentru cei ce doreau, posibilitatea de a servi o masă bună înainte de a se avânta pe unul dintre cele mai spectaculoase şi mai înalte drumuri ale României.

De astă dată, revenind la Barajul Vidraru, am avut surpriza ca în locul Casei Argeşene care încă mai dăinuia în mintea mea, să găsim un hotel frumuşel, cu balconaşe împodobite cu flori, cu un lobby generos şi cu o terasă minunată, cu vedere înspre lac. Nu voi face referiri la Hotel Posada Vidraru ca locaţie de cazare pentru că noi nu am fost cazaţi acolo.

Căutând un loc în care să parcăm maşina, pentru că proximitatea barajului era cu neputinţă de abordat, am ajuns lângă Hotel Posada Vidraru şi târgul cu produse tradiţionale şi suveniruri aflat vis-à-vis. Hotărâtă să revăd barajul parcurgându-l pietonal şi să urc din nou la statuia lui Prometeu, mi-am lăsat soţul lângă maşină îndeletnicindu-se cu o ţigară. După urcuşul la Cetatea Poienari, am înţeles că nu mai era dornic de încă un efort pentru a revedea monumentul electricităţii. Când m-am întors, l-am găsit documentat în privinţa Hotelului Posada Vidraru deschis în decembrie 2010, cel care a luat locul vestitului Popas Casa Argeşeană. Totodată m-a informat că restaurantul hotelului - destul de încăpător, cu ferestre mari oferind în orice anotimp frumoase privelişti - era concurat la acea oră de o terasă cu mult mai mică, umbrită, aflată într-un decor de neuitat.

N-am stat o clipă la gânduri atunci când a propus să luăm o mică gustare şi o bere - fără alcool (încă mai aveam de condus). Mititei (4 lei/buc.) cu muştar, cartofi prăjiţi (4 lei/porţia), pâine (0,3 lei/felia) udate din belşug cu bere Golden Brau (6 lei/sticla) şi urmate de papanaşi - preferaţii mei - (14 lei/porţia), iată ce am servit noi la Terasa-debarcader de la Hotel Posada Vidraru. Cei dornici de un prânz adevărat, puteau comanda ciorbe, fripturi cu garnituri şi salate asortate, precum şi alte preparate pe care nu le-am reţinut.

După efortul zilei şi după aglomeraţia de la baraj, m-am simţit foarte bine în această oază de linişte şi de relaxare, în decorul de o frumuseţe captivantă a Lacului Vidraru şi a Munţilor Făgăraş.

De aici, cu plecare de la debarcaderul propriu, cu vaporaşe sau cu catamaranul, se pot face plimbări pe lac. Informaţii privind programul şi tarifele (15 lei/pers. adulţii şi 10 lei/pers. copiii), precum şi biletele, se pot obţine de la recepţia hotelului. Am aflat că se pot face şi plimbări (mai scurte şi probabil mai ieftine) cu plecare de la un alt debarcader ceva mai apropiat de baraj.

Pentru a ajunge la debarcaderul Hotelului Posada Vidraru, se trece pe lângă locul de joacă pentru copii (îngrădit şi posibil de supravegheat de părinţii aflaţi la terasă), apoi se coboară pe o alee în trepte, cu balustradă, până la apa lacului. Nu trebuie să uit a menţiona foişoarele construite în totalitate din lemn, neştirbind cu nimic frumuseţea peisajului, unde cei obosiţi pot poposi o clipă. Măsuţe tot de lemn sau simple buturugi oferă posibilitatea servirii în tihnă a unei gustări. Asta dacă v-aţi adus de acasă.


[fb]
---
Trimis de iulianic in 13.09.15 12:11:06
Validat / Publicat: 13.09.15 13:12:06
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TRANSFĂGĂRAȘAN.

VIZUALIZĂRI: 5760 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Vedere de pe terasa Hotelului Posada Vidraru.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 42 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Dan&Ema
[13.09.15 16:46:02]
»

Superbonus!

Am trecut si eu de curand pe Transfagarasan, dar inca mi- e greu sa ma urnesc a scrie despre sosea, despre masa la cabana balea lac sau despre mormaitul de pe valea lui stan.

Felicitari pentru articol

iulianicAUTOR REVIEW
[13.09.15 17:44:43]
»

@Dan&Ema - Mulţumesc, dar nu cred că merit nici eu şi nici articolul vreo laudă. A fost... odihna de după alte impresii mai serioase şi mai profunde.

alinaro
[14.09.15 10:08:54]
»

@iulianic - Am ajuns și noi acolo luna trecută, dar am oprit doar câteva minute, așa, ca un remember... Nu mai fusesem de cincisprezece ani!

calatorul
[03.10.15 20:27:34]
»

Multumim pentru informatii, si pentru pozele frumoase si convingatoare, niciodata nu e prea tarziu de aflat, tocmai am inclus/o pe lista de opriri pentru urmatorul transfagarasan, de vara viitoare.

webmaster26
[13.08.16 17:33:04]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Restaurante pe Transfăgărașan, TRANSFĂGĂRAȘAN" (deja existentă pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, calatorul, Dan&Ema, iulianic
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm pe Transfăgărașan? :


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06653881072998 sec
    ecranul dvs: 1 x 1