Una caldă, una rece - Restaurant Conacul Secuiesc

TIPĂREȘTE

Conacul Secuiesc (Costești, jud. Alba) este renumit în regiune (și nu doar) mai ales datorită restaurantului său. Vin oameni din cele 4 zări să se delecteze cu bucatele delicioase, mai ales că decorul este unul absolut inspirațional... Noi am dorit să ne și cazăm la conac, dar asta e altă poveste și v-o povestii deunăzi. Se subînțelege că problema alimentării ne-am rezolvat-o tot acolo.

Am primit din timp un mesaj de la proprietate, cu câteva informații utile, printre care unele legate de restaurant: intervalul orar pentru mic dejun (8-10), cel destinat prânzului și cinei (12-23, cu ultima comandă acceptată la ora 22), faptul că trebuie musai făcută rezervare chiar și pentru cei cazați acolo. De aceea, în ziua sosirii am sunat de pe drum pentru rezervare, pentru ora 16 (cred). Ne-am cazat, ne-am mai foit un pic și ne-am prezentat la masă.

Restaurantul are o zonă de interior ce ocupă bună parte din parterul clădirii principale, îl traversasem în drum spre recepție. Mobilierul este din lemn, vopsit și decorat cu motive tradiționale secuiești. Pentru că vremea era frumoasă, prima opțiune a clienților era însă terasa exterioară, ce se întinde în fața și pe una din laturile laterale ale conacului – cu mobilier de grădină și umbrele din acelea uriașe, ce pot fi strânse sau deschise, în funcție de necesități. Mai există o secțiune de terasă acoperită și protejată de folii de plastic în imediata apropiere.

Când am ajuns noi, înăuntru nu era nimeni, iar afară erau ocupate mai puțin de jumătate din mese. Ce-i drept, ne aflam la o oră ciudată, nici prânz, nici cină. Am zis că probabil de-asta. (Dar nici pe seară lucrurile n-aveau să se schimbe, ceea ce ne-a mirat: „uite și la ăștia, fac pe interesanții cu rezervările lor” . În fine. Am primit meniuri și ne-am apucat de cercetat. Preparatele sunt diverse, multe specifice zonei, altele bucătăriei internaționale, din categoriile cunoscute: aperitive, supe/ciorbe, feluri principale, salate, garnituri, deserturi. Denumirile sunt în română și maghiară, iar unele din ele sunt însoțite de fotografii.

Precum se obișnuiește, am fost întrebați întâi despre băuturi și am ales câte o bere Csiki Sor (16 lei). Înainte de a le aduce, ni s-au aranjat pe masă pad-uri personalizate, pe care aveam să citim povestea locului. Am primit și un set pentru asezonat mâncarea. În etapa a doua, am optat pentru de-ale gurii: o porție (pe care urma s-o împărțim) de ciorbă de cartofi cu tarhon și afumătură (26 lei) și câte un fel principal, iahnie de fasole cu cârnați (28 lei) și friptura conacului (40 lei) plus cartofi răzăliți cu ceapă și boia (17 lei). Ospătarul ne-a întrebat dacă vrem pâine, smântână și ardei iute pentru ciorbă și am zis hai, să fie. Ceea ce avea să ne mai scoată din buzunar niște bănuți, nu puțini! O porție de pâine (2 felii mari) costă 10 lei, o caserolă micuță cu smântână (delicioasă, ce-i drept) 8 lei, iar 4 ardeiași murați 7 lei! Deci se făcu ciorba nu mai puțin decât 41 de lei, cu tot cu ardei și smântână! ????

Am primit primul fel destul de repede și ne-am delectat cu el, căci ne-a plăcut foarte mult. Ciorba era dreasă perfect, chiar nu i-ar mai fi trebuit nimic, așa că am mâncat smântâna pe pâine. Pe urmă a fost un timp de așteptare, l-am folosit spre a face câteva fotografii prin preajmă, iazului cu nuferi roz, grădinii cu zeci de plante verzi și flori, pajiștii uriașe păzite din fundal de semețele culmi ale Pietrei Secuiului. Foarte fain decorul, v-am mai spus!...

Iahnia mi-a revenit mie și am fost un pic dezamăgită, pentru că mi-o imaginasem un pic diferită. Adică avea cârnații tăiați felii și amestecați în mâncare, ceea ce nu m-a încântat prea tare. Cârnații îmi plac prăjiți sau pe grătar, puși peste garnitură; când îi pui în mâncare, devin ca și cum i-ai fi fiert. În fine, una peste alta, gustul s-a dovedit bun și n-am mai avut ce cârcoti. Friptura lui Tati a constat în 2 bucăți de carne friptă (ceafă și cotlet de porc), cu un fel de sos din brânză și ciuperci. Cartofii „răzăliți” mi-au plăcut maxim!

Am dorit și desert, tot așa, o porție de șeruit. De obicei, eu aleg desertul și ce puteam să aleg aici, în inima Ardealului, decât gomboți cu prune (28 lei simpli, 32 lei tăvăliți prin mac)?! Care au fost mulți și foarte buni. Bine, Tati s-a cam fofilat, i-am mâncat eu aproape pe toți... Per total, această masă avea să ne coste 214 lei. Bacșișul nu e inclus, după cum scrie și pe nota de plată ????. Nu se poate pune cheltuiala pe cameră, trebuie achitată pe loc. N-a fost bai pentru noi.

A doua zi dimineață, la micul dejun, i-am amintit lui Tati: „Să nu uităm să facem rezervare pentru prânzo-cină!” Tati a râs și cât pe ce să nu mă ia în seamă: „N-ai văzut că ieri bătea vântul prin cârciumă?!” Eu îs mai căpoasă și noroc că am insistat, iar Tati, de gura mea, a stricat o vorbă, astfel că ne-am căpătat un loc în caietul cu rezervări.

Când ne-am întors din peregrinări, gata să nu mai recunoaștem locul! Parcarea era plină-ochi, a trebuit să ocupăm (temporar) unul din locurile pentru mașinile electrice. La intrarea pe terasă era ditamai anunțul: „Doar cu rezervare!” În afara celor ce ocupau mesele până la refuz, mulți oameni de toate vârstele se plimbau pe pajiște, se odihneau pe bănci sau chiar pe iarbă, o mireasă și un mire se pozau de zor, iar într-un colț mai umbrit se desfășurau ceva activități pentru copii. Masa noastră era ocupată, desigur, am fost rugați să mai așteptăm un pic și, după mai bine de juma’ de ceas, în sfârșit am putut s-o ocupăm.

De data asta am comandat totul deodată, cunoscând deja oferta și dorind să scurtăm timpul de așteptare: un aperitiv „ușor” de șeruit, pâine cu unsoare și ceapă (27 lei), iar ca fel principal, sarmale cu smântână (38 lei) plus mămăligă (15 lei) și tocăniță de vită (40 lei). Tati n-a vrut garnitură la tocană, ci acritură, respectiv ardei umpluți cu varză (15 lei). Drept udătură, am luat o sticlă mare de apă (20 lei) și una de vin roșu (80 lei).

Aperitivul a fost demențial; v-ați dat seama, probabil, voi, ne-ardelenilor că unsoarea nu-i altceva decât untura de porc. N-am mai mâncat de 100 de ani, acasă nu folosim, însă se gătea cu untură în copilăria mea, când nu prea se știau multe despre colesterol și acizi grași saturați/nesaturați. E gustoasă, ce să zic! Iar combinația cu boia și ceapă – fix ce trebuie. Pe urmă, sarmalele au fost ok, însă parcă le lipsea ceva. Cam albe. La noi, dincoace de Carpați, se adaugă în compoziție ceva suc de roșii și multă, multă verdeață, în special mărar; și condimente. În Ardeal am observat (am mai luat sarmale recent într-un loc) că-s mai simple, carne cu orez. Tocănița lui Tati bună, am gustat, însă ardeii cu varză super-acri pentru gustul meu.

La final, că se mai eliberase un pic ringul, am rugat să ni se aducă și o porție din celebrul desert unguresc Somloy Galuska (29 lei). Mâncasem cândva la Odorhei, nu m-a dat pe spate, avea prea multă esență de rom. Vorbind ulterior cu cineva care se pricepe în materie de Somloy, mi-a zis că nu era ce trebuia, să mai încerc în alte părți. Zic hai să le mai dau o șansă aici, la Conacul Secuiesc, mai ales că are titlul de „desert al casei” ! Și... nu mi-a venit să cred ochilor când am văzut ce mi-au adus! O cupă plină-ochi cu... frișcă vegetală! Frate!!! Tu, deținător de renumită fabrică de lactate, să pui la desert frișcă din prafuri! Și dacă n-aș fi văzut ce deliciu de smântână aveau... În fine, am dat la o parte oroarea aia și am gustat ce era dedesubt: pandișpan însiropat cu ceva cremă cu cacao; bunișor. Noroc cu baza, că a salvat cât de cât aparențele... I-am și spus ospătarului, să transmită mai departe la bucătărie nemulțumirea noastră. Sper c-a făcut-o.

Una peste alta, 280 lei ne costă distracția.

Ce să zic, în concluzie, despre restaurantul Conacului Secuiesc?! Hmm... una caldă, alta mai puțin caldă, alta chiar rece. Așa se întâmplă cu locurile în care ai mai multe experiențe, uneori nimerești bine, alteori mai prost. Sau un fel ți se pare delicios, altul... îți vine să te duci în bucătărie, să le arăți cum se face. Nici prețurile nu-s chiar mici... Dar ambientul – fără cusur! Recomand? Da, recomand. M-aș mai întoarce? De ce nu?! Dar aș ști ce să evit. În fine, cică gulașul lor ar fi cel mai tare din parcare. De ce n-oi fi luat gulaș?!...

---

VIZUALIZĂRI: 2033 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI