EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Locuri de luat masa / aperitive în Pozza di Fassa și Passo San Pellegrino

Ristorante Pizzeria Le Giare
În Pozza di Fassa, la Le Giare se servește mâncare autentic italiană, cu ingrediente de cea mai bună calitate. Pizza e excepțională (și costă în medie 12-15 euro), felurile principale și deserturile la fel. Atenție la platoul cu brânzeturi locale - Puzzone di Moena Dop are o aroma foarte intensă, care divide consumatorii (valabil și la masa noastră). Servirea e excelentă, copiii primesc ceva de desenat, atât doar că e mereu cam plin și trebuie rezervată masa.
Hotel Arnika Wellness
Cei care schiază la San Pellegrino Ski Area pot opri pentru un aperitiv sau o înghețată la barul de la parterul Hotelui Arnika Wellness. Fără să mă fi cazat acolo, mi-a plăcut să admir în holul hotelului colecția de obiecte vechi și interesante cu care este decorat. De la etajul superior al hotelului se ajunge direct pe pârtia San Pellegrino Ski Area.
Do Vea
Este un restaurant aflat tot în Pozza di Fassa, care oferă o seară elegantă de răsfăț pentru amatorii de pește. În unele zile este închis (miercurea), așa că trebuie rezervare. Prețurile sunt mai mari la preparatele de pește (care sunt un festin) și în limitele zonei la celelalte preparate. Patronul – maestru bucătar este un sardinian în Trentino, o combinație câștigătoare pentru papilele gustative ale oaspeților.
Trimis de Anda_10 in 02.03.25 15:45:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Anda_10); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Unde mâncăm în zona Pozza di Fassa?, BOLZANO" (nou-creată pe sait)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
@Anda_10: Pizza cu nuci... interesant, cred ca as fi încercat si eu aceasta combinatie. In Vernazza am mancat pizza cu branzeturi si lamaie, excelenta, usoara dar foarte buna.
Sa va fie de bine si sa repetati, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Doar acolo am mâncat cu nuci și o comand la fiecare vizită la rude (în San Giovanni di Fassa).
Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase și pentru recomandarea de pizza cu lămâie. Aș încerca-o doar acasă la ea, în Cinque Terre. Cât mai curând, sper.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)