GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mâncare sârbească bună
Primul popas pe care l-am făcut în traseul sârbesc de-a lungul Dunării, a fost la Restaurantul Krajina din localitatea Kaluđerovo. Adresa acestuia este: Živice Mitrovića 68, Kaluđerovo, Serbia. Acesta se află la 50 metri distanță de granița Româno - Sârbă, pe partea stângă a drumului. Restaurantul are în vecinătatea lui și un magazin unde găsești produse sârbești la prețuri foarte bune. La magazin și la restaurant se vorbește limba română, prețurile la magazin și meniul la restaurant sunt scrise și în română. Restaurantul este frumos aranjat atât în interior cât și în curte unde sunt amenajate mai multe terase. Mâncarea este foarte bună și foarte ieftină. Noi am luat doar două plescsvite la pachet și am plătit pe ele 16 lei. De la magazin ne-am cumpărat mai multe lucruri, inclusiv țigări care le ei sunt mult mai ieftine decât în România. Atenție însă că nu puteți aduce în țară decât 40 țigarete de persoană.
Am plecat de aici deciși să reveni neapărat pentru a face mai multe cumpărături pentru că dacă tot treci pe aici chiar merită. Nouă ne este în drum pentru că este cea mai apropiată vamă de orașul nostru și de obicei pe aici intrăm în țară.
Masa de prânz am luat-o la un alt restaurant pe care l-am găsit din întâmplare după ce am oprit în parcarea aflată vis-a-vis de acesta.
Aici este de fapt o mică casă de oaspeți care are camere de închiriat la etaj iar la parter are un restaurant. Se numește Guest House Jenić și are adresa: Ridane 4, 12223 Golubac, Serbia.
În curte, lângă un zid de sprijin, este amenajată o terasă unde sunt puse câteva mese și este și un bar care acum era nefuncțional. Aici ne-am așezat și noi și am servit masa de prânz. Toaletele sunt în interiorul restaurantului și sunt curate.
Era un chelner mai în vârstă care nu vorbea românește ci doar puțină engleză și un barman/recepționer care vorbea și românește.
Am reușit să ne înțelegem cu chelnerul și am comandat o porție de somn prăjit cu cartofi fierți, o porție de cinci cevapi (mici) cu cartofi prăjiți, pâine și două sucuri și am plătit pentru toate 1500 dinari sârbești (aprox. 60 lei). Soția apreciază pâinea sârbească. Am mâncat mai multe forme de pâine și fiecare a fost foarte bună în felul ei. Mâncarea a fost foarte bună iar porțiile destul de mari. Pâinea a fost colosală. Am primit o pâine întreagă.
Nu știu cum arată pensiunea dar restaurantul este destul de modest. Foarte multe feluri din meniu lipseau. Câștigă puncte la priveliște. Stai la masă și privești Dunărea și România în timp ce îți savurezi mâncarea.
De recomandat le recomand pe ambele restaurante, dar să nu aveți mari așteptări de la nici unul.
Călătorii frumoase.
Trimis de ungureanica in 08.05.18 15:39:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SERBIA.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Unde mâncăm în zona Golubac, GOLUBAC" (nou-creată pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2024 [Restaurant Carobna Ribica [Donji Milanovac]] Mancare buna pentru o seara rece — scris în 12.11.24 de dartax din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Nov.2019 [Restaurant Lepenska Ribica (Donji Milanovac)] O gustare cam pe fugă la Restaurant Lepenska Ribica (Donji Milanovac) — scris în 24.01.20 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Apr.2019 [Kafana Zlatna Ribica] Restaurant Zlatna Ribica Golubac — scris în 30.04.19 de adighh din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2018 [Restaurant Lepenac, Donji Milanovac] Lepenac, un festin regal — scris în 02.11.18 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ