Unde/ce am mâncat/băut în Valencia

TIPĂREȘTE

Cred că am spus chiar în primul articol că mâncarea în Spania este multă și bună. Și că se găsește pentru toate buzunarele. Acuma, depinde de buzunarul fiecăruia și, cum spuneam și cu alte ocazii, depinde și de mulți alți factori. Din fericire, noi trecem de la o extremă la alta lejer. Putem să mâncăm un covrig care să țină loc de o masă, sau putem să comandăm și de mâncat și de băut până plecăm rostogolindu-ne din restaurant. Probabil că nu ni se întâmplă doar nouă. Și la Valencia a fost ca și în alte situații. Ba mâncăm un mic dejun cu 9 EUR, ba unul cu 18 EUR, ba o cină cu 18-20 de EUR, ba alta cu 60.

Nu uitați că spaniolii au ziua de lucru împărțită în două și că între 14 și 18-20 găsești greu ceva de mâncare. Oricum la Valencia nu a fost atât de rău ca la Zaragoza, pentru că, fiind un oraș mult mai turistic, unele localuri s-au mai adaptat și aveau deschis toată ziua. Dar nu în tot orașul, ci doar în zonele unde erau concentrate mai multe obiective.

Nu uitați nici de “No pasa nada” (nu este nici o problemă) și de faptul că spaniolii iau lucrurile mult mai ușor decât noi. Pot fi situații care să te enerveze, dar după câteva zile printre ei intri în atmosferă și ce bine e!

Nici la Valencia nu prea am avut meniuri adevărate, pe care să le răsfoim sau să mai punem degetul pe câte un fel de mâncare, pe care să îl dezvoltăm cu ospătarul. Găseam pe mese codurile QR, descărcam meniurile, de multe ori erau numai în spaniolă și dă-i și te descurcă. În fine… noroc că limba e muzicală, trăiască telenovelele… și mai deduceam câte una-alta.

Nu am avut nici la Valencia mic dejun pentru că am ales să stăm într-un apartament, dar nu ne-am autogospodărit, ci am mâncat prin oraș pe unde am apucat, până am ajuns la Mayan.

În prima zi, când ne-am transferat spre Zaragoza, pentru că aveam ceva timp până pleca autobuzul, ne-am oprit la terasa de lângă autogară și am mâncat un mic dejun întârziat, adică un croissant sau o tostada (bruschetta), care era 2,80 EUR cu cafea sau 3,80 cu bere. Cam ăsta era micul dejun standard, să zic așa.

După ce am revenit la Valencia, din Zaragoza, primul mic dejun a fost în centru vechi, aproape de casă, la o cafenea unde ne-am umplut de nervi. Le-am catalogat pe fetele alea într-un fel și de câte ori treceam pe lângă cafeneaua lor le bombăneam și le spuneam pe nume. Numele ăla pe care l-am dat noi. Povestea ar fi haioasă dacă aș spune-o verbal, așa, în scris, n-o să dea bine și mă abțin. Dar și azi ne amintim de ele și facem glumele de atunci de câte ori ne vedem. Micul dejun la fetele alea, a fost 4,95 eur de persoană și a fost o cafea și o bocadilla, vai mama ei. O felie de pâine unsă cu o apă chioară de sos de roșii. Dar nu asta a fost problema, ci, nervii pe care i-am avut pe fetele alea care nu știau boabă de engleză și care s-au enervat îngrozitor că nu știau să ne transmită ce au la micul dejun.

În zilele cu Bioparc și Oceanograf am luat micul dejun la cafenelele de acolo. Cum am intrat ne-am așezat la masă și în ambele locuri am băut o cafea și am mâncat o brioșă, cost nesemnificativ.

Când am fost să ne plimbăm cu barca în Peștera Sant Josep ne-am asigurat cu niște sandvich-uri de acasă pentru că am plecat foarte de dimineață. A fost singura zi când am făcut asta. Am cumpărat de la un Carrefour din drumul nostru niște cașcaval și niște mezeluri feliate, un ardei gras și am rezolvat problema în dimineața aceea.

Și apoi am ajuns la Cafeneaua Mayan. Cum a fost Marianela la Zaragoza, așa a fost Mayan la Valencia, un locușor perfect pentru a-ți începe o dimineață de vacanță. Știam de acasă de Mayan și că trebuie să ajungem musai, musai. Citisem că proprietarii sunt din Guatemala iar cafeaua este deosebită. Or avea și un secret când o prepară, dar o aduc de pe plantația lor din Guatemala și probabil asta contează cel mai mult. În plus, abia așteptam să gustăm din tortul de morcovi făcut de patroană, despre care citisem.

La Mayan ajungeam foarte repede de la apartamentul nostru. Cafeneaua se află chiar vis-à-vis de Turnurile Quart în care am și urcat în una din dimineți. Interiorul este simplu, nu i-ai da vreo șansă dacă treci pe lângă ea pe stradă, dar vă recomand să o căutați și să intrați, dacă ajungeți la Valencia. În fiecare dimineață era full.

Pe unul din pereți o să găsiți procesul de fabricație a cafelei, iar deasupra barului toate tipurile de cafea care se pot comanda. O cafea normală era 1,5 EUR, un cappuccino, 2,50 iar restul 3,50. Am încercat în fiecare zi altă cafea, dar flashwhite și cappuccino au fost de departe preferatele.

Pe lângă tortul de morcovi de care știam, într-o zi am mâncat un chec cu mac, tot de casă, bun și el. Tortul de mac sau de morcovi, făcut de proprietăreasa din Guatemala costa 2 EUR, nu era o porție foarte mare, dar sățioasă și foarte, foarte bună.

Prânzul a fost mai cu cântec, ca în mai toate vacanțele noastre. Avem două motive pentru care în vacanțe, în afară de micul dejun consistent, întotdeauna obligatoriu, avem o singură masă principală, iar cealaltă e încropită cu diverse. Motivul ar fi că de cele mai multe ori nu ne este așa foame în perioada prânzului, pentru că fiind în vacanță, ori luăm micul dejun mai târziu și mâncăm mai mult decât în mod obișnuit, ori ne stricăm foamea cu multe chestii stradale, la care tot poftim. Așa că, cel mai des preferăm să ne relaxăm și să ne așezăm la masă spre seară, când putem să prelungim momentul, care este momentul nostru favorit. Nu este însă neapărat o regulă pentru că dacă ne pălește o foame în jurul prânzului e musai să ne oprim.

Mesele de prânz ne-au cam prins prin excursii, astfel că un prânz a fost la Albufera, la Bon Aire, nr 1 pe Trip Advisor unde am mâncat Zarzuela, un platou cu multe feluri de pește, paella de la ea de acasă, am băut cremuet, o cafea tipic valenciană cu rom, am băut și altele… am zis de prânzul ăsta când am scris despre Albufera. Am ieșit din restaurant dându-ne de-a dura.

Alt prânz a fost la Bioparc, unde era o autoservire și soțul a ales un meniu de 15,20 EUR care avea o supă rece, plus merluciu cu orez, desert și o cola, iar eu am mâncat cea mai bună paella valenciană și cea mai ieftină, 7,90 EUR. Prânzul la Bioparc pentru amândoi a fost 23 de EUR. Foarte ieftin, mult mai ieftin decât în oraș și foarte, foarte bun.

La Oceanograf era de asemenea o autoservire cu mâncare bună, dar mai bună a fost la Bioparc. Acolo am mâncat coaste de porc cu cartofi (11,20 EUR), iar eu am ales în ziua aceea o salată de ton (6,50 EUR). Rezonabil ca preț și la Oceanograf, doar berea cam scumpă, 4,50 EUR un pahar, mare, ce-i drept.

În ziua în care ne-am plimbat prin grădinile franțuzești și Grădinile Viveros am încercat să mâncăm în zonă, dar n-a fost chip. Ora era cam nepotrivită, după 14 și n-am găsit nici un restaurant deschis. Dar am dat de Comidas Para Llava El Rubio, un take away cu niște vitrine de ne-a lăsat gura apă. Am luat și noi la casserole niște crochete de pui, unele de pește și niște aripioare, pe care le-am mâncat pe o bancă de pe faleza plajei publice Malvarrosa. Foarte ieftin take away, nu mai știu, dar până în 10 EUR am dat pe ce am luat și chiar ne-am săturat amândoi.

Cinele sunt preferatele noastre, chiar dacă sunt frugale câteodată. Ne place momentul zilei când ne oprim și stăm cu ochii pe stradă, analizăm lumea sau facem planurile pentru zilele următoare. Prima seară am mers la Las Guevas, nr 2 în topul Valencianei. Pe trip nu e chiar așa bine cotat, dar am zis să mergem pe mâna compatrioatei noastre. Am găsit acolo QR-ul pe masă, am descărcat meniul dar nu înțelegeam nimic. Ospătarul nu știa decât limba lui și când am vrut să ne ridicăm, pentru că, chiar nu ne puteam înțelege, și-au adus aminte că au angajat de curând o argentiniancă și ea știe engleză. Uraaaa, ne-am bucurat, a venit fata, am început să vorbim, să glumim, hai să comandăm dar, na, belea că nu știa să ne orienteze deloc. Era atât de nouă că nu prea știa felurile de mâncare, desțelenea și ea o dată cu noi meniul.

Ne era o foame de nu mai puteam așa că am rămas acolo și până la urmă am ales 2 feluri de tapas (cu brânză și marmeladă și altele cu ciuperci), baby squid, antricot de vițel cu cartofi prăjiți și ardei, am băut 2 beri mari (Turia), plus o sangria și ne-a costat 36 de eur. Mâncarea a fost bună, băieții au lăudat antricotul, toată lumea a fost mulțumită.

În altă seară ne-am oprit la Origin, o terasă pe lângă Piața Primăriei. Ne-am oprit să bem o bere, dar am văzut niște tapas și am cerut și noi. Am mai cerut câte un tapas și câte o bere, cred că berea (pahar mic) era mai scumpă decât tapasul, 3,70 EUR și cu toate că nu asta a fost intenția inițială, a ținut loc și de cină.

Eu nu am răbdare la shopping dar în vacanțe am altă stare și mai rezolv problema asta. În Spania îmi place întotdeauna să intru în magazinele Pedro del Hierro, pentru că mi-am luat la un moment dat niște lucrușoare și m-au cucerit pe veci. Într-o seară am trecut pe lângă un El Corte Ingles și am zis să ne aruncăm un ochi. Dar primul ochi a fost pe un panou pe care scria că la etajul 6 este o cafeteria. Și așa s-a făcut că l-am lăsat încolo de shopping și ne-am dus la cafeteria de la etajul 6 unde am mâncat câte un tapas, ca aperitiv, și apoi câte o tortilla și o porție de creveți pentru fiecare pereche. Am completat cu câte un pahar de vin, 1 l de sangria și ne-a dus undeva la 30 de EUR, dar porțiile au fost cam micuțe. A fost o seară drăguță, în schimb.

Cea mai bună cină însă a fost cea de la Asador Argentino Gordon10, unde am ajuns după un atent studiu de piață. Am convenit că în ultima seară vom acorda mult mai mult timp mesei, vom mânca ceva bun și s-a votat antricot de vită argentinian. Ca să găsim locul unde se mănâncă cel mai bine nu a fost așa greu. Gordon 10 era foarte lăudat pe trip, am văzut că sunt vreo 2 km de la casa noastră și am hotărât să mergem pe jos, să ne mai împrietenim cu orașul. Mai la sud de Porta del Mar, după ce am trecut și de Podul de Flori peste Turia, se află o zonă cu restaurante de toate națiile și de toate prețurile. Noi am ieșit pe strada Altea, cu restaurant lângă restaurant, înainte de Gordon 10 am trecut pe lângă un restaurant italienesc, cu un bucătar roman, care ne-a auzit vorbind și ne-a tot alergat să rămânem la ei. Ce-i drept, era o perioadă cam slăbuță turistic și restaurantele cam goale.

Am mâncat la Gordon 10 un antricot de vită argentinian soțul, iar eu un mușchi de vită angus, am băut 3 beri mari, am avut din partea casei startere și digestive la sfârșitul mesei și ne-a costat 57 eur, fără tips. Cam mult, dar a meritat. A fost super mâncare și serviciu, zonă frumoasă, plină de terase și ne-am simțit foarte bine. Gordon 10 este renumit și pentru cele aproape 100 de tipuri de bere pe care le comercializează, din care am încercat și noi 3.

Cum spuneam, berea și tot felul de stradale ne țin loc de mese câteodată. A fost foarte cald și ne-am oprit des pentru hidratare. Ne-am relaxat astfel în mai toate piețele importante din Valencia, în Piața Primăriei, în Piața Virgen, în piața cu biserica Santa Catalina, lângă cea mai îngustă clădire din Europa, cea de 107 cm, la o terasă din zona gării ne-am răcorit cu un gin la un moment dat (cam scump, 6,50 EUR un pahar cu doar câteva gurițe de gin), pe diagonala primărie-fântână era un restaurant Beher, care a câștigat premiul pentru cel mai bun hamon din lume în 2020 și ne-am oprit să bem o bere când am văzut asta. Și de fiecare dată am acompaniat băutura cu o alună, o măslină, un chips, la o Heladeria (înghețătărie), de pe lângă Plaza Vergin ne-am oprit pentru niște deserturi, care arătau apetisant tare de tot și așa au fost și la gust. Berea de la 2 la 5 EUR în funcție de mărimea paharului și zona în care beai.

Horchata este o băutură tradițională și Fartons, un fel de corn dulce, tot ceva tradițional. Le-am încercat pe ambele la Mercado Central dar pe listă erau la Horchateria Santa Catalina, un restaurant obiectiv turistic. Poate acolo mi-ar fi plăcut, ce am mâncat/băut la piață, nu.

Prin Mercado Central am trecut de câteva ori și de fiecare dată ne-am cumpărat și am ronțăit bunătăți la care am poftit.

Llao Llao este un iaurt natural înghețat care se servește cu fructe sau bomboane și diverse toping-uri. O locație este în Plaza de la Reina, la catedrală și alta la gara de nord, vis-à-vis de coridă. 3,40 EUR era un pahar mediu, 4,30 unul mare și am mâncat de multe ori, că e bun tare.

Cam asta a fost experiența noastră culinară în Valencia. Eu nu scriu articolele astea despre mâncare ca să recomand musai locurile pe unde am mâncat noi. Pentru că pe multe nici nu țin minte cum le cheamă, nu pot să fac poze în locurile aglomerate că mi-e jenă și e și greu să faci recomandări în orașe turistice, unde terasele sunt una lângă alta și mai toate ok. Scriu totuși ca să transmit o idee generală despre un loc, ca să semnalez ceva ce a fost rău, dar asta nu prea ni s-a întâmplat în vacanțe și dacă ceva mi s-a părut mai deosebit să îl menționez.

În cazul Valenciei ceva rău nu a fost, iar ceva deosebit a fost Cafeneaua Mayan și Restaurantul Gordon 10, pe care vă recomand să le căutați. O recomandare fac și pentru autoservirile de la Bioparc și Oceanograf, unde mâncarea a fost foarte bună și mai ieftină decât în oraș și pentru Llao, Llao, iaurtul înghețat.

Un minus micuț pentru că n-am reușit să ne înțelegem peste tot cu ospătarii, din cauză că ei vorbeau doar spaniola.

---

VIZUALIZĂRI: 8347 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI