El Café Iruña

TIPĂREȘTE

Săptămâna trecută, pe 12 octombrie, a fost Ziua Națională a Spaniei. Îmi place enorm această țară, am ajuns de două ori aici în ultimul an și mi-am zis să scriu ceva, pentru a marca momentul. Așa că am început, cu entuziasm, să povestesc cum am mers pe urmele taurilor pe străzile Pamplonei, din momentul în care li se dă drumul în oraș, până la intrarea acestora în arenă.

Însă eu iau pauze lungi și dese atunci când scriu (mă rog, când fac orice ????, dar asta deja e altă discuție). Într-o astfel de pauză, zic să caut pe site dacă a mai fost cineva pe acolo. Proastă inspirație: eu am ajuns în august, dar @alinaro a fost chiar în perioada 7-14 iulie, în timpul sărbătorilor San Fermín. Și a povestit totul foarte frumos vezi impresii. Mi-am pierdut tot elenul: ce să mai adaug? Nu am mai adăugat nimic, am lăsat articolul baltă, a doua zi - vineri 13 :) - am plecat din Iași, iar duminică, la întoarcere, deja uitasem de el. O ciornă abandonată alături de alte zeci nu mai contează.

Astăzi m-am decis, totuși, să spun ceva despre Pamplona. Ceva ușor ????, care să nu necesite altă documentare decât cea făcută în momentul excursiei. Am ales drept subiect Café Iruña nu pentru mirobolanta experiența gastronomică încercată acolo - am mâncat ceva dulce și am băut cidru -, ci pentru că este unul dintre obiectivele turistice de top ale orașului.

În primul rând, să spun că se poate mânca bine și relativ ieftin în acest loc. Nu e doar o cafenea, ci un restaurant aglomerat (în pozele mele nu pare, dar era ora 18 când am fotografiat, iar spaniolii ies la cină după 21). Se poate lua masa înăuntru sau afară, terasa (P21-P22) dă către Plaza del Castillo (P23-P32), una dintre cele mai frumoase piețe ale Pamplonei. Din ce am văzut în farfuriile din fața clienților, felurile de mâncare arătau apetisant, iar porțiile erau mărișoare. Meniul poate fi consultat aici: software.gastrokaizen.com ... JZ8XgXS?lang=es. Pe Google, restaurantul e cotat cu 4; nu e o notă foarte mare, dar cam așa se întâmplă în cazul tuturor mâncătoriilor megaturistice.

Noi aveam rezervare pentru cină la ora 21, ca localnicii, dar în altă parte. Așa că am intrat în Café Iruña ca într-un muzeu, pentru a vedea cum arată pe dinăuntru - și nu am fost dezamăgiți. Sigur, am comandat ceva: o sticlă de cidru brut (P8 sticla nedesfăcută, P9 desfăcută) pentru tot grupul. Cidrul e „băutura casei” , lăudată peste tot. Mie nu mi-a plăcut deloc, are un gust groaznic, nu e cidrul aromat cu care suntem noi obișnuiți. De altfel, șapte persoane nu am băut, împreună, nici măcar jumătate din acea sticlă, paharele au rămas abia atinse. Servirea a fost ireproșabilă, chelneri stilați. Plata se făcea la bar.

Am depășit momentul „ce mâncăm” ; acum să vedem „unde mâncăm” . Clădirea care adăpostește cafeneaua (P23-P26) este una dintre cele mai interesante dintre cele care mărginesc Plaza del Castillo. Se intră pe sub arcade (dacă nu vrem să ne oprim pe terasă, desigur) și... wow, interiorul arată într-un mare fel. Traduc de pe site-ul amintit mai sus:

Café Iruña este un punct de întâlnire obligatoriu pentru locuitorii din Pamplona datorită tradiției sale, locației sale perfecte, lounge-ului său emblematic și terasei mari. Primii clienți au plecat de aici fericiți și luminați, pentru că a fost cel dintâi stabiliment cu lumini electrice din oraș. Și, din ziua în care s-a deschis, a rămas un spațiu de referință, în care tradiția și bucătăria coexistă într-o vastă ofertă gastronomică cu produse și vinuri locale.

Își păstrează tot farmecul tradițional. În interiorul incintei timpul pare să se fi oprit. Trecând ușa Café Iruña, ai ocazia descoperirii unui colț frumos, „salonul Pamplonei” , ​​martor al principalelor evenimente ale orașului încă din 1888. Lămpi de epocă, oglinzi mari, ornamente policrome, scaune Thonet... toate dau viață unei enclave unice și de succes încă din ziua inaugurării. „A fost deschis publicului în ajunul San Fermín, umplându-se până la verande” , se poate citi în cronicile vremii.

Acest spațiu rafinat a rămas, de atunci, un must-see pentru navarezi și vizitatori, un loc privilegiat în care aceștia se bucură de liniștea și atmosfera orașului vechi.

Cel mai interesant colț al cafenelei este „El Rincón de Hemingway” ; am stat aproape o oră înăuntru, dar nu am numărat prea multe persoane care să îl viziteze. În condițiile în care, la acea oră, restaurantul era populat în majoritate de turiști, unii în grupuri însoțite de ghid. Curios...

Ce-i drept, dacă nu știi dinainte ce cauți, nu găsești întâmplător barul lui Hemingway. Ușa din P10, colț cu intrarea la toaletă, stă de obicei închisă și nu este semnalizat ce se află dincolo de ea (P11-P20): un colț confortabil și liniștit, cu fotografii din vremea în care prezența și spiritul scriitorului dominau orașul, cu statuia sa emblematică în mărime naturală, realizată în bronz patinat de către sculptorul José Javier Doncel.

Ernest Hemingway (1899-1961) nu numai că a petrecut multe ore aici, „servind” ???? și stând la discuții; el a imortalizat cafeneaua în romanul „The Sun Also Rises” , tradus în română cu titlul „Fiesta” . Am citit astă vară despre Pamplona și Hemingway, se pare că au avut o relație ciudată. Doar dintr-o parte: veșnicul aventurier Hemingway a iubit toată viața orașul. A locuit aici în 1923-24 și a scris „Fiesta” , unul dintre cele mai bune romane ale sale, care a beneficiat și de o ecranizare celebră (1957). În anii 30 a revenit de câteva ori, apoi i s-a interzis să viziteze Spania (în timpul războiului civil s-a poziționat anti-Franco). După ce i s-a ridicat interdicția, în ultimii ani ai vieții, a revenit în Pamplona.

Dar se pare că localnicii îl considerau un ciudat și, în timpul vieții scriitorului, acesta nu a fost prea popular în oraș. În prezent, însă, este cumva brand-ul nr. 2 (că San Fermín e nr. 1), există o grămadă de tururi tematice, e desenat pe toate vitrinele (P34-P35), sunt marcate locuri pe unde a trecut și pe unde se presupune că a trecut și chiar pe unde se știe sigur că nu a trecut (Hotel la Perla, situat tot în Plaza del Castillo, la 50 de metri de Café Iruña, are amenajată suita 201 „Ernest Hemingway” , care în timpul festivalului San Fermín costă peste 2000 de euro pe noapte granhotellaperla.com/EN/home.html, deși părerea unanimă a celor care au cercetat problema e că scriitorul nu a călcat pe acolo).

A, spuneam că serbările prilejuite de San Fermín reprezintă brandul nr. 1 al Pamplonei, Hemingway fiind nr. 2. Da, dar... se pare că aceste serbări arătau altfel înainte de succesul „Fiestei” și a filmului derivat. Am notat undeva (nu mai țin minte de unde am copiat) câteva rânduri despre ultima vizită a scriitorului în oraș:

Ceea ce a găsit a fost ceva ca un bumerang: în loc de petrecerea locală dintr-un orășel, a văzut tumultul cosmopolit provocat de popularitatea propriului său roman (și a adaptării cinematografice din 1957 realizată în Mexic de Henry King).

Pe scurt, viața a imitat arta: sărbătoarea însemna acum o mulțime de străini dornici să trăiască aventurile lui Jake, Mike și Brett într-un fel de parc tematic. Localnicii, între timp, au înlocuit tradiționalul pañuelico roșu cu o „uniformă” formată din cămașă albă și pantaloni, care nu exista înainte, fiind de găsit cu adevărat doar în filmul lui King – logica kitsch a celor care doresc să confirme așteptările pe care se gândesc că le au turiștii. Și, desigur, partea păgână a sărbătorilor începea să prevaleze asupra celei religioase.

Nu i-a plăcut, se spune.

---

VIZUALIZĂRI: 824 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI