GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pizzeria Vesi din Napoli – tradiție de peste 100 de ani
După o cursă contracronometru prin Muzeul Arheologic (impresionant, copleșitor), am ajuns înainte de ora stabiltiră pe bilet la Capela Sansevero (vezi impresii) unde ne-am bucurat de un monument statuar abulos: Cristo velato („Hristos cu văl” ) . Era târziu după-amiază, iar foamea ne împingea insistent de la spate. Bineînțeles că voiam să mâncăm pizza — doar eram în Napoli. Am căutat ceva în zona Capela Sansevero, unde observasem mai multe localuri simple, fără fițe și fără să pierdem vremea cu verificări online. Ne-a atras o pizzerie mică, fără decoruri spectaculoase.
Am nimerit astfel într-o pizzerie clasică napolitană, în inima centrului istoric, desfășurată pe două etaje și un spațiu în aer liber în Piazza Miraglia, adiacentă. Aveam să aflăm, din istoricul de pe prima pagină a meniului, că afacerea s-a deschis în 1921, când Don Ciccio, un bucătar napoletan de pizza, care a acumulat experiență în pizzerii faimoase ale vremii, își deschide propriul local. În centrul istoric al orașului, „acel Napoli al păstorilor și al scenelor Nașterii Domnului, al străzilor înguste, al bisericilor și al hainelor care se usucă în vânt...” . Urmașii au continuat afacerea cu pizza, extinzându-se și în alte orașe mari (). În timpul pandemiei, Salvatore Vesi a reinventat tradiția prin producerea de pizza napolitană congelată de înaltă calitate, produs carea cucerit rapid piața internațională (grandenapoli.it/pizza-sur ... tero-don-ciccio).
Ne-am așezat la o masă la parter; nu erau foarte multe ocupate, dar în decurs de câteva zeci de minute, tot salonul de la parter s-a umplut de clienți. O chelneriță volubilă, vorbăreață, zâmbăreață ne-a adus meniurile tipărite; umbla fără încetare printre mese, era veselă, vorbea tare – ca la Napoli. Mobilierul saloanelor era din lemn, în stil clasic, fără a fi acoperite de acea față de masă de unică folosință, ci de suporturi de farfurii din hârtie. În nișele de pe pereți de cărămidă sunt expuse băuturi, diplome și figurine specifice orașului napoletan (pulcinella)
Fără a o lungi prea mult am comandat: pizza capricciosa (9 E), pizza prosciutto (8 E), paste bologneze (12 E) și ne-am potolit setea cu bere (3,5 E). Pizza a sosit în nici 10 minute (cuptorul era în capătul sălii), pastele peste încă 2-3 minute. Porțiile mari, gustul foarte bun.
Am urcat și la etaj, salonul este drăguț, cu boltă și picturi florale pe tavan, cu balcon cu flori și vedere la strada animată; la toaletă totul ok, cu un perete împodobit cu faianță colorată.
Fără să vrem am nimerit într-o pizzerie cu tradiție în Napoli. Recomand!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de tata123 🔱 in 19.05.26 20:32:12
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2026 [Pizzeria e trattoria Casa Capasso] Casa Capasso – un local în stil tradițional — scris în 04.05.26 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2022 De mâncat și de băut la Napoli — scris în 22.07.22 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
























