Unde am mâncat în Gran Canaria - jumătatea sudică

TIPĂREȘTE

Ei, și a venit vremea să ne bucurăm nu doar ochii și inima, ci și... bietele noastre papile gustative!...

V-am mai povestit câte ceva despre gastronomia canareză când ne-m întors din Tenerife. În mare, un mix unic de elemente mediteraneene clasice (pește și fructe de mare, ulei de măsline, fructe și legume), spaniole continentale (celebrele mezeluri picante gen chorizo, brânzeturi fermentate sau proaspete, paella și delicioasa sangria), dar și influențe arabe și africane. Să nu uităm nici de gofio (făina rezultată dintr-un amestec de cereale și leguminoase) moștenită de la aborigeni, încă foarte întâlnită în bucătăria canareză, și nici de vestiții patatas arrugadas (cartofi zbârciți) serviți în mod tradițional cu niște sosuri condimentate numite mojo (rojo – roșu sau verde).

Evident, vacanța ne-a fost presărată cu numeroase pit-stopuri în scop de realimentare; o să încerc, așadar, să evidențiez câteva dintre ele. Pentru o mai bună sistematizare, voi împărți articolul în 2, iar azi voi prezenta mâncătoriile de pe țărmul sudic al insulei, ordinea fiind de la vest spre est.

El Coto de Rioja – Puerto de Mogan

Nu-l găsiți nicăieri în mediul virtual, îl găsiți „pe bune” într-un colț al piațetei turistice din superbul Puerto de Mogan, cea centrată de foișorul Art Nouveau din fier forjat dantelat, colorat în verde. Dacă n-aș fi pozat coperta meniului, nici n-aș fi știut la ce cârciumă am mâncat, pentru că pe copertine scria, în mod repetitiv, doar atât: Pizzeria. Și-or fi schimbat recent locul și n-or fi avut timp să schimbe; ce să zic?!...

Ne-a atras terasa umbroasă (da, da! deși ianuarie, era o zi călduroasă și deja căutam umbra), decorată cu tot felul de briz-brizuri rustice, gen coceni de porumb, coșuri împletite și pălării coloniale. După ce ne-am așezat, am descoperit și superbul fototapet din fundul terasei, reprezentând o imagine cu casele colorate arcuite peste un canal și o boltă de bougainvillea mov-portocalie. Mobilierul este din lemn închis la culoare, nimic special, iar pe fiecare masă se află câte un recipient (găletușă, coș etc) cu tacâmuri. Pe unele – și câte o față textilă roșie, gen eșarfă.

Am primit meniuri, le-am studiat, am ales. Fiind prima masă „la mare” , pentru mine a fost simplu: pește. Și pentru Tati a fost simplu: pește. Doar că eu am luat doradă coaptă în sare (20 euro) cu garnitură de legume, iar Tati un mix de fructe de mare (frittura mista – 17 euro). Pentru stropit – juma’ din vinul casei, roșu (11,3 euro).

Vinul a venit repejor, rece și aromat, deja a început să ne ia de cap. Mai o poză, mai o vorbă – n-am așteptat mult nici mâncarea. Dorada mea se ghicea doar sub muntele fumegând de sare și separat am primit o farfurie ocupată doar pe jumătate de legumele colorate și o grămăjoară de cartofi. Cealaltă jumătate avea să fie populată după câteva minute cu fileurile albe și fine, după ce ospătărița s-a ocupat, pe masa de alături, de extragerea peștelui de sub mormanul de sare și apoi de desfiletarea lui.

Tati a primit calamari, creveți și unul sau 2 tentacule de caracatiță, genul tăvălit ușor prin făină și prăjit. Alături, a avut ceva salată verde, vreo 2 roșioare și lămâie. Totul a fost delicios, porțiile destul de mari, ne-am declarat pe deplin satisfăcuți de prima experiență culinară pe insulă!

Nota a totalizat 48,3 euro și în primă fază n-am realizat, dar la un moment dat ne-a uimit prețul vinului. Ce-i drept, fusese foarte bun și-și meritase banii, dar de obicei „vinul casei” la terasă nu-i chiar așa de... piperat. Am săpat un pic pe Goagăl și-am găsit că El Coto de Rioja se pare că-i una dintre cele mai tari companii viticole din Spania, producând soiuri apreciate și de calitate superioară. Curioșii pot consulta site-ul www.elcoto.com. Una peste alta, micuța mâncătorie din Puerto de Mogan a fost o experiență plăcută și aș repeta-o oricând.

Restaurant Taste Meson – Arguinequin (Paseo de Las Maranuelas, 1; www.tastemeson.com)

Se găsește pe micuța faleză a micuțului Arguinequin, în apropierea singurei plaje funcționale (cealaltă fiind practic șantier la momentul vizitei noastre). Are notă bună pe GoogleMaps, 4,4 din aproape 500 de recenzii și se prezintă ca o mică (remarcați că aici totul e mic!) afacere de familie ce oferă mici (hi-hi) porții gourmet și peste 400 de soiuri de vinuri (din categoria „băutura-i temelie” ). Este deschis pentru prânz și cină, cu pauză de câteva ore la mijloc.

Noi n-am știut chestia cu micimea când am ocupat una din puținele măsuțe de pe terasă, dar a fost fix ce ne-a trebuit! Ne aflam în ultima zi plină a vacanței și nu reușiserăm până atunci să mâncăm atât de puțin la prânz, încât să ni se mai facă seara atât de foame, încât să mai putem duce încă o porție de restaurant! Și nu de alta, dar rămăseseră netestate taman mâncătoriile „de la noi” , cele înșirate pe faleza din Playa del Ingles! În sfârșit, o oportunitate!

Meniul l-am găsit pe masă, față-verso, plastifiat – pe o parte mâncarea, pe cealaltă băuturile. E vorba de lunch menu (12 – 16), posibil ca pentru cină oferta să fie mai bogată. Câteva variante se pot servi la „jumătate de porție” și noi chiar așa am ales: jumătate de porție de fish&chips (8,95 euro), jumătate de porție de fish taco (același preț), un pahar de „spumantul casei” (4,95 euro) și o apă mare (2,55 euro – 750 ml).

Vinul mi-a revenit mie, în calitate de ne-șofer și, deși nu mă înnebunesc de obicei după vinuri albe, ăsta mi-a plăcut în mod deosebit; poate că l-au ajutat și „bășicile” de-limbă-pișcătoare... Și, cu siguranță, l-a ajutat peisajul! Mâncarea a venit repede și a fost delicioasă, aproape că ne-a părut rău că n-am comandat porții întregi. A mea, destul de clasică, dar a lui Tati cu adevărat specială!... În fine, ne-am pus burțile la cele cât de cât, deja cu gândul la festinul ce ne va aștepta la cină. Total-general – 25,4 euro.

Restaurant Columbus – Playa del Ingles

Pe faleza din stațiune (pe aleea acoperită din stânga, chiar în capăt). Notă pe GoogleMaps 4,3 din aproape 1500 de recenzii. Deschis permanent între 11:30 și 22:30 (lucru destul de rar întâlnit pe insulă, unde siesta de la miezul zilei este, de obicei, o chestie sfântă).

L-am remarcat la prima incursiune în zonă (în a doua sau a treia seară) pentru specificul său tradițional și prețurile de bun simț. I-a venit rândul abia în ultima seară, precum pomenii deja. A fost singura cină luată „în oraș” , toate celelalte au însemnat câte o ciuguleală încropită pe drăguța noastră terasă de la cazare, cvasi-sătui după prânzurile consistente.

Restaurantul are 2 zone dispuse de-o parte și de alta aleii de promenadă: una acoperită, clasică și alta sub formă de terasă acoperită (cel puțin în ianuarie). N-a fost nevoie de rezervare (vara înclin să cred că e), am primit o masă pe terasă, chiar una cu vedere la dune (deși, noapte fiind, nu prea-mi păsa de vedere). Destul de aglomerat totuși, mulți nemți și francezi. Genul cu fețe de masă albe, apretate.

Oferta e destul de vastă, au și meniu pentru cei mici. Tot cu pește ne-am delectat: eu – file de ton roșu (9,5 euro), Tati – pește-spadă (12,5 euro). Porțiile s-au dovedit imense, n-am reușit să le dovedim și fiecare a fost însoțită de garnituri generoase (salată, cartofi zbârciți și mojo rojo). A, că veni vorba de cartofii ăștia: am citit că, tradițional, se fierbeau în apă de ocean (care-i foarte sărată, cică), acum se prepară în apă obișnuită cu sare, până se evaporă toată apa și rămâne crusta de sare pe coajă; cu sosurile alea condimentate, sunt absolut demențiali, nici nu-ți mai trebuie altceva!

Am luat și de băut, normal. Juma’ din vinul casei roșu (7,5 euro) și o sticlă de apă (2,1 euro). Prețuri normale de data asta. A fost fain, însă eram foarte obosiți și asta ne-a umbrit un pic din bucuria mesei. Plus faptul că vacanța noastră se apropia de final... Total-general – 31,6 euro (cam pe-aici se situează media în Gran Canaria). Foarte, foarte bun și de recomandat Columbus ăsta!

Relax Beach Club – San Augustin (Plaza los Cocoteros, 2, Bajo el Hotel Beach Club)

Cu alte cuvinte, pe plaja San Augustin, în capătul său vestic. Notă pe Maps 4,4 din 400 de recenzii. Asta a fost chiar ultima masă și, desigur, s-a-ntâmplat să fie la prânz. Până atunci nu explorasem defel țărmul dincolo de „casa noastră” în direcția est și cum San Augustin e următoarea localitate după Playa del Ingles, iată că am nimerit și aici! Am ochit pe hartă Parking gratuito Playa San Augustin și ne-a plăcut cum sună. În plus, am ginit și vreo 2 mâncătorii prin apropiere, fix ce ne trebuia!

Am lăsat mașina și am pornit hipnotizați în direcția mării, așa se întâmplă mereu... Cu intrare chiar de pe plajă, am descoperit terasa; locul arăta foarte aerisit și drăguț, muzica era faină, așa că de ce nu?! Singura masă liberă nu era încă debarasată, dar am așteptat puțin, nici nu ni s-a permis să ne așezăm până n-a fost totul țiplă.

Meniul e gen gazetă și de asemenea nu-i prea stufos, dar ai ce alege și totul sună într-un mare fel. Eram destul de flămânzi, în plus cine știe când aveam să mai mâncăm decent, așa că am zis că ne permitem un mic dezmăț. Am luat o porție de crochete (7,5 euro) pentru început, s-o împărțim, pe urmă orez negru cu calamari (14,9 euro) pentru mine și calamari gătiți în stil saharian (idem) pentru Tati. Am remarcat în meniu că au berule artizanale și n-am putut să ratez ocazia! Deci o berulă de-asta pentru mine (3 euro) și o apă (2,2 euro) pentru sărmanu’ Tati, care încă mai avea de condus.

Am primit băuturile, delicios sucul de hamei, i-am dat și lui Tati să guste. Pe urmă crochetele. Doamne! Aș mânca din astea cel puțin o săptămână, dimineața, la prânz și seara! Niște biluțe date prin pesmet și prăjite, nu știu exact din ce erau făcute, elementul comun cred că era cartoful, plus alte chestii adăugate (brânză, pește sau pui – cred). În fine, maxim de gustoase!

Cu inima cât de cât ușoară, ne-am permis un pic de relaxare... Curând am primit și restul preparatelor. Orezul meu chiar era negru (de la cerneala de sepie) și foarte bun, amestecat din abundență cu bucățele de fructe de mare. Farfuria, altfel banală ca aspect, era decorată cu câteva mici tentacule trase în pesmet și cu 3 guguloaie de cremă fină pe bază de limetă; excelentă combinația! Cealaltă porție arăta un pic mai clasic, practic inele de calamar date prin pesmet, cartofi pai și salată Coleslaw (varză, morcov, maioneză). Tati s-a declarat mulțumit.

Dacă-i bal, bal să fie! Hai, că merge și-un desert, tot așa, de șeruit! Pentru că ideea mi-a aparținut, mi-a revenit și misiunea de a alege! ???? Știam exact ce vreau încă din momentul în care am studiat meniul????: prăji aia cu mousse de maracuja (6,5 euroi) ! Și-am primit-o într-o farfurie cu desene tribale (că-mi venea s-o mănânc și pe-aceasta), garnisită cu un smac din fructe roșii, un grilaj de ciocolată albă, un cornet-vafă și... o floricică. Am mâncat tot, mai puțin floricica; 90% eu, restul Tati. Bun, bun, bun! Total-general – 49 de euro; dezmăț, deh!

(va continua)

---

VIZUALIZĂRI: 1996 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI