GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Restaurantul Pensiunii Doina 3*, din Eșelnița
Acest restaurant ne-a fost recomandat de către localnici, ca fiind unul cu mâncare bună și proaspătă la prețuri bune, nu exagerate ca la alte restaurante cu mai multe stele.
Am urmat sfaturile și am mâncat la Restaurantul Pensiunii Doina 3*.
Adresa
Localizarea este pe DN 57, pe șoseaua ce leagă orașul Orșova de Moldova Nouă, la kilometrul 2 de la ieșirea din com. Eșelnița, pe malul Dunării.
Restaurantul
Restaurantul este amplasat chiar pe malul Dunării. Peisajul este minunat, de la masă se vede Dunărea înconjurată de pădure pe ambele maluri. Este un loc foarte frumos.
Parcarea mașinii se face pe marginea drumului, unde găsiți loc... este foarte aglomerată șoseaua, mașinile sunt parcate una după alta pe marginea ei, pentru că nu sunt locuri de parcare suficiente.
Intrarea la restaurant se face prin curtea pensiunii, pe o alee laterală pavată și frumos decorată cu flori.
Am observat că este un rastel pentru biciclete, montat printre flori și două mini păpuși, un băiat și o fată care supraveghează bicicletele.
Terasa restaurantului, unde am mâncat noi, este un spațiu acoperit și închis parțial cu geamuri, astfel încât să permită admirarea peisajului în timpul luării mesei.
Terasa este mobilată cu: multe mese pentru mai multe sau mai puține locuri, cu scaune tapițate cu spătar, fiecare masă fiind decorată foarte frumos cu un mănunchi de flori uscate și colorate, prinse cu o panglică.
Un ventilator care sufla cu putere aer răcoros, în căldura lunii iulie, făcea atmosfera mai plăcută la masă.
Mâncarea
Am comandat și am consumat: Saramură de pe Clisura două porții (29lei/porție), bună, Filee de crap prăjit (15lei/porție) cu cartofi natur (5 lei), cartofi prăjiți (5 lei), mămăliguță (3:lei), mujdei de usturoi (3 lei). Mâncarea a fost bună, servită rapid și cu amabilitate.
Băutura
Pentru ca era cald am început cu băuturile până a sosit mâncarea și am încheiat masa tot cu băuturi racoritoare.
Am consumat sucuri Coca - Cola (5 lei), Cappy (6 lei), Schweppes (5 lei), bere Ursus Cooler fara alcool (6 lei). Total de plată 132 lei, rotunjit cu bacșiș la 140 lei.
După ce am mâncat, coborât mai jos de restaurant și am văzut, cred că doar pentru persoanele cazate acolo, ca este o altă terasă, amenajată chiar pe malul Dunării.
E foarte frumos amenajat locul acolo, pe malul Dunarii, cu leagăn, piscină, șezlonguri, verdeață, multe tise, decoruri, locuri pentru luat masa... parcă îmi parea rău că nu am mâncat acolo jos, dar nu știu dacă nu este un spațiu special exclusiv pentru turiștii cazați acolo, ca să se bucure de intimitate.
Este Wi-Fi la restaurant, puteti cere parola.
Vă recomand acest restaurant pentru mâncarea bună și priveliștea minunată.
Trimis de Dana2008 in 26.10.18 13:58:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EȘELNIȚA [MH].
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dana2008: Măi Pisicuță! Constat că tu ești cu peștele cum sunt eu cu ciorba de burtă! Nu ratezi nici o ocazie!
Și nici n-arată rău! Nici localul, mici mâncarea! Și prețurile-s de bun simț!
Să vă fie de bine!
@Zoazore: Ma-i prins!!!
Daca nu e gulas, e saramura de peste!
Desert papanasi.
Simplu si gustos!
Multumesc frumos pentru vizita, ecou si apercieri!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 [Restaurant pensiunea Steaua Dunării] De evitat — scris în 18.08.23 de goldenfishy din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2018 [Resturant Pensiune Septembrie] Pensiunea Septembrie și saramura de peste — scris în 10.07.18 de adeluna din SATU MARE - RECOMANDĂ
- Apr.2018 [Restaurant pensiunea Steaua Dunării] poveSTEAUA Dunării — scris în 18.04.18 de fredutza din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 [Restaurant Pensiune Casa Mircea] Restaurant Casa Mircea de evitat — scris în 08.07.17 de Petrus2558 din SATU MARE
- Aug.2016 [Restaurantul Pensiunii Casa Ancora] Restaurantul Pensiunii Ancora - mai prost de atat nu se poate! — scris în 20.08.16 de felixmotanu din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2016 [Restaurantul Pensiunii Casa Ancora] Restaurantul Pensiunii Ancora - impresii — scris în 20.08.16 de Dytzu1 din TIMISOARA - nu recomandă
- May.2016 [Restaurant pensiunea Steaua Dunării] Recomandam din suflet restaurantul pensiunii Steaua Dunarii — scris în 04.05.16 de delia07* din BUCURESTI - RECOMANDĂ