ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.11.2026
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
LUNA
AUG-2026

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Restaurant Mai Danube – mâncare bună, la malul Dunării

TIPĂREȘTE URM de aici

Încă de când alesesem să ne cazăm la Pensiunea Nobless din Eșelnița (vezi impresii) cunoșteam faptul că nu vom avea nici o variantă de a lua masa în această unitate de cazare. Am căutat pe hărțile online restaurantele din zonă, iar ulterior am primit recomandări și din partea proprietarului pensiunii. Printre sugestii s-a numărat și restaurantul pensiunii Mai Danube.

Vizită: august 2026

Adresă: str. Dunării nr. 936, Eșelnița

Web: maidanube.ro

 

Pensiunea Mai Danube este situată la circa 250 m depărtare de pensiunea Nobless astfel că în câteva minute ajungeam pe jos. Problema este că nu există nici un trotuar, ci pur și simplu mergi pe marginea drumului național, autovehiculele trecând în viteză pe lângă noi. În sfârșit, cu grijă și atenție am ajuns teferi la restaurant și înapoi. Precizez că am venit de două ori la „Mai Danube” , unde am luat masa atât la prânz, cât și seara. Trecem prin parcarea pensiunii, coborâm câteva trepte, traversăm un gang (care dădea spre recepție, cred) și ieșim în curtea dinspre fluviu.

În curte se află terasa restaurantului (mese acoperite cu fețe de masă în carouri și umbră oferite de copertine textile), piscina cu șezlonguri, câteva zone de relaxare și un ponton. Fiind foarte cald afară am intrat în salonul de la parter, unde funcționa climatizarea. Am ocupat o masă liberă, frumos acoperită cu un ștergar roșu. Nu am stat mult și chiar dna Florentina, neobosita gazdă a locului, a venit cu meniurile și ne-a notat comanda. După aceea am avut timp să admirăm localul și decorațiunile sale, obiecte vechi revitalizate, obiecte tradiționale bine puse în valoare...

La prânz am comandat ciorbă de burtă (25 lei), ciorbă de văcuță (24 lei) și ciorbă țărănească de pui (24 lei) – pâine, ardei iute, smântână incluse. La felul doi am luat o salată grecească cu piept de pui (35 lei) și un păstrăv umplut cu ciuperci și mămăligă (57 lei), încheind cu ceva dulce: clătite cu înghețată (23 lei) și clătite cu brânză dulce (24 lei). Am băut bere (14 lei/500 ml) și suc acidulat (11 lei/250 ml).

La cină am ales alte preparate, timpul de așteptare fiind mult mai mare – erau mai mulți clienți, chiar o masă cu ceva oficialități locale. Dar personalul (o domnișoară venită de peste mări și țări, simpatică) a făcut tot posibilul ca timpul să fie rezonabil. Am comandat ficăței cu cartofi prăjiți + mămăliguță și murături (58 lei), tochitură dobrogean[ (varianta cu ou și brânză rasă/54 lei). Am încheiat cu desert: clătite cu ciocolată (22 lei) și papanași (28 lei) – foarte buni.

Pe parcursul ambelor vizite am stat de vorbă cu doamna Florentina, care ne-a povestit câte ceva despre mersul afacerii, numărul de turiști, modalitățile de promovare, organizarea și găzduirea evenimentelor, implicarea în viața comunității locale și multe altele. Am primit, de asemenea, câteva broșuri de promovare a zonei Clisurii Dunării.

Două pisici jucăușe (alb și negru) își făceau de lucru pe terasă, amuzând oaspeții. Plata consumației se poate face cash sau prin intermediul cardului.

În concluzie, am mâncat bine la restaurantul Mai Danube, prețurile mai mult decât decente, am simțit din plin ospitalitatea gazdei și ne-au plăcut decorurile din restaurant și pensiune (atâtea câte am reușit să vedem în trecere).

Alegeri inspirate!

AmFostAcolo fără reclame?

  • Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
  • Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 02.11.26 18:57:08
Validat / Publicat: 02.11.26 22:57:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în EȘELNIȚA [MH].

VIZUALIZĂRI: 13 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj
Adn. FAVORIT

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pensiunea Mai Danube.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 2700 PMA (din 3 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂ – Unde mâncăm în Eșelnița? :


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2026 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • LOGAT? = DA (IntC=1)
  • pagină generată în 0.053218126296997 sec
    ecranul dvs: 1 x 1