Domnul Jing și inelul vorbitor

TIPĂREȘTE

În încercarea mea de a surprinde câte ceva din naturalețea, misterele și diversitatea Indiei, înainte de a ajunge în preajma Complexului Taj Mahal, locul unde pământul se unește cu cerul pentru câteva clipe de nemurire, continui să privesc cotidianul străzii cu ochii larg deschiși ai turistului ce își propune să descopere lumea cu propriile simțuri. Înarmat cu câteva experiențe personale și cu un dram de lectură, câteva din tainele așezate pe lespezi de timp secular încep sa mi se dezvăluie iar contururile Indiei capătă formă de la o zi la alta, odată cu revelația descoperirii la pas a acestei țări pe care mulți o consideră mai atrăgătoare în cuvinte decât în imagini... sunt împăcat deja cu gândul că solul acestei țări nu poate hrăni întreaga populație și că, selecția naturală cauzată de foamete sau de epidemii, vine în ajutorul unui stat leneș dominat de interesele de castă.

Este deja ora patru după amiază, o oră când dogoarea ce anunță sezonul ploios pare a împărți lumea între victime și supraviețuitori. Șoferul meu îmi propune să mergem într-un loc răcoros din apropiere, unde vom fi serviți cu un ceai bun, ca semn al ospitalității indiene. Accept cu plăcere, ca și când aș fi uitat de experiența mea tristă cu un șofer din Casablanca... în câteva minute, ajungem la magazinul domnului Amitabh, un prosper negustor de bijuterii, figurine, simboluri sacre și statuete cu zeități brahmanice și hinduse... îl recunosc în trecere pe Ganesha, zeul cu cap de elefant, protectorul erudiților și aducătorul de prosperitate,pe Shakti, creatoarea universului, Zeița Gange, Bhairava (cel care aduce spaima)... apoi, Buddha, Vishnu, Shiva...

La intrare, mă întâmpină un om cu barba și turbanul alb, probabil stăpânul absolut, cu un zâmbet și o împreunare de mâini, după care sunt condus într-un separeu cu aer condiționat, capitonat cu stofă de un verde închis, cu flori albe și cu instigrame obscure în sanscrită, o bibliotecă plină de cărți aurite, tablouri brahmanice și hinduse... apoi, un tablou mai mare, cu Mr. Jingu, un guru simpatic, cu tunică albă, stil Ghandi, ochi negri și inteligenți, cu bărbița rară și mustăcioară căruntă, îmbrăcat într-o robă crem, cu un lănțișor cotropit pur și simplu de diamante și rubine... fiecare deget de la mâini îi este acoperit de inele ca apoi, cei doi cercei din urechi să-l transforme într-un tezaur viu... prin fereastra dreptunghiulară de sticlă semitransparentă, încearcă să pătrundă câteva raze de soare, venite dintr-o grădină cu spații largi, aerisite, probabil desenată de mâna unui peisagist...

Încă nu înțeleg care este rolul meu aici și în ce piesă trebuie să joc pe nepregătite... încep să fiu încorsetat într-un păianjen de întrebări fără răspuns... simt cum cineva deschide ușa și se strecoară discret în încăpere, cu o tavă și o ceașcă din porțelan aurit, cu ceai indian de fructe... văd o tânără cu o stea în frunte și o drăgălășenie dulceagă, învăluită în efluvii parfumate, de fapt, una din soțiile domnului Amitabh, pe nume Jyothi (Lumină), așezându-mi ceașca în față... părul ei prins în coc și aranjat cu iscusință, în așa fel încât câțiva cârlionți negri ca tăciunele să-i cadă neglijent în jurul gâtului, tenul alb și nasul cărnos, ușor acvilin... îmi aruncă o privire sclipitoare de sub un sari stacojiu și îmi spune că soțul ei mă va însoți în câteva clipe... eu înțeleg mesajul că doar atât o mai pot privi... oricum, i-aș fi spus, fie și în gând, că este prima indiancă frumoasă pe care o văd.

Domnul Amitahb este un indian rotofei, de vârstă medie, cu cămașa în dungi, pantaloni și cravată bleu, mustăcioara tăiată scurt și îngrijită, părul grizonat dat în spate și uns cu briantină, tenul măsliniu și două inele imense, dintre care unul cu diamant, ambele pe mâna dreaptă și cu o poveste halucinantă... ține să-mi spună că bărbații indieni sunt foarte credincioși, față de englezi, care lasă religia pe seama mamelor, copiilor și a servitorilor, îi spun că nu sunt englez dar nu pare deranjat și își continuă un discurs gata pregătit.

-Dle Radu, un nume îndrăgit la noi, de la o zeitate, Rada, viața noastră este ca un fir de apă ce pătrunde printr-o ușă întredeschisă, un firicel de apă ce se va contopi cu un fluviu învolburat, gata să iasă oricând din matcă... iar toată viața este o luptă între destin și virtute...

-Așa zicea și Machiavelli, îmi permit eu să întrerup firul metaforelor

Îmi spune că, în cazul de față, este vorba de o nouă religie pe care domnul Jingu o încredințează omenirii de peste patru decenii... o religie la care au aderat mulți actori din Hollywood, care îl vizitează constant... îl întreb, în ușoară defensivă, cum rămâne cu hinduismul tradițional și îmi explică felul în care cele două credințe se contopesc... zice apoi, că de șaptesprezece ani, de când poartă inelul cu diamant, afacerile lui s-au înzecit și se simte ca un supraom, cu un radar senzorial ce prevede schimbarea vremii și modificările de la bursă... că inelul său are inimă și că îi aude cum vorbește..

Încerc să-i explic că Dumnezeu, fie el indian sau european, nu creează supra-oameni ci, din contră, trebuie să vorbească cu oponentul Lui împielițat, care aici, în India seamănă cu un câine Dingo... mă uit la ceas, apoi, conform unui protocol elementar, îi mulțumesc și îi promit că mă voi gândi la ideile dumnealui...

Schimbăm cărțile de vizită și ne luăm rămas bun. Apoi, odată ajuns la hotel, îmi schimb și șoferul.

Îmi imaginam, înainte de a ajunge în India, că fiecare zi se va prelinge lin, ca o picătură de ploaie... până acum, cele câteva zile petrecute aici, mi s-a scurs, prin fața ochilor, ca un ropot de cai sălbatici ce mă trezesc hoțește din somnul istoric în care mă adâncisem, lecturând cărți despre o Indie scrisă...

---

VIZUALIZĂRI: 1062 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI