Dansul Turbanelor, la Delhi

TIPĂREȘTE

Tuturor indienilor budhiști le-au fost lăsate 227 de reguli, la baza cărora se află toleranța, compasiunea și ascetismul, principii preluate și de celelalte cinci mari religii (Hinduism, Creștin, Islam, Jainism, Sihkism), pe temeiul cărora s-a conceput și legislația statală. De departe, hinduismul (80%) se bucură de cea mai mate popularitate în lumea templelor și a râurilor sfinte, în care orice schimbare venită din afară este tratată ca și un oaspete nepoftit la masa celor ce propagă renunțarea la viața cotidiană. Între timp, mulți tineri indieni visează să vorbească precum englezii, să se îmbrace la fel ca italienii, să conducă precum nemții, să cheltuie ca arabii și să petreacă precum cei din Caraibe... toate pentru a deveni un indian... cool...

Pe Strada Vasant Kun Marg, pe lângă câteva zeci de călugări budhiști, cu o codiță ce atârnă de creștetul golaș, întinzându-ți faimoasa farfurioară de cerșit, oameni care au renunțat de mult la viață, trăind doar din mila semenilor și doar cu hainele de pe ei, copiii străzii, care nu par să fi fost spălați de când au văzut lumina zilei, fac semne disperate, cu mâinile la gură și la stomac... hindușii spun că, înainte de reîncarnare, sufletele copiilor, transformate în păsărele, stau înșiruite pe crengile unui copac secular, înainte de a-și lua zborul spre lumea mare... oare ce zeitate ar mai putea opri natalitatea fluviu din India?

Scenariul se schimbă radical, odată cu cu intrarea într-un restaurant, cu acces doar pentru cei din castele superioare, unde mă întâmpină un dragon, simbolul Marelui Șarpe ce urmează a fi ucis de un Zeu și un interior cu aspect ceresc... șocul vederii indienilor bogați, cu niște săbii la centură, cu cercei de fildeș în urechi și cu bărbi în diferite culori, dominate de albastru, alb, roșu, negru sau orange-șofran... după spectacolul dezolant al străzii, este urmat de priveliștea unei noi identități indiene... bărbații au alături umbrele albe, pantofi albi, cu tălpile de culori deschise și tocurile ridicate, pentru a câștiga în statură... femeile, cu un aer relaxat și cu un sari ce le protejează capul, pieptul și gâtul de privirile indecente, își mișcă lent brațele, ca niște viori de armonie dintr-un concert religios, în care bărbații, aflați în prim plan, se sfredelesc unul pe altul, cu privirile lor hipnotice, vorbind mai rar, dar cu un ton mult mai apăsat... din când în când, își ridică pe deasupra îmeselor turbanele, ca un imens câmp de ciuperci colorate într-o câmpie sacră din preajma un templu...

Reușesc, în așteptarea unui Pui Taori la tavă, să văd cum cei vârstnici își mențin mișcările lente ale bărbilor de un alb imaculat, sub dominația absolută a turbanelor de aceeași culoare, timp în care cei mai tineri, cu bărbi și turbane în culori deschise, par a fi un alt corp de balet, cu mișcări mai vioaie și cu o socializare de tip american, în care vorbitorul ține un discurs fără să clipească, iar restul își mișcă aprobator turbanul opulent, accentuând impresia generală...

Atât la turban cât și la barbă, albul extinde aura purității personale, albastrul marin este tipic marinarilor și a dregătorilor statali, albastru închis îi reprezintă pe războinici, orange-șofran oglindește înțelepciunea iar negrul indică, în mod clar, renunțarea la propriul ego.

Aș paria că toți fac parte din aceeași grupare religioasă, lucru confirmat numaidecât de o chelneriță chiar din rândul lor, pe nume Inderjit (cea de credință Sihk), vopsită cu henna pe frunte, semn că a depus deja jurământul de legătură veșnică, alături de un bărbat din sectă... da, este vorba de gruparea Sihk, al cărei Mare Guru, le impune, chiar din secolul al 15-lea, drept recuzită turbanul, părul crescut natural și încolăcit deasupra centrului solar al capului, o brățară de oțel, o sabie simbolică atârnată de centură, lenjerie de bumbac și un pieptene de lemn... dacă barba și părul reprezintă rădăcinile copacului (șira spinării), prin care corpul își atrage vibrațiile cosmice, teorie preluată de yoghinii indieni, turbanul, adică o bucată de stofă lungă de cinci metri, ce se înfășoară în jurul celor 26 de oase ale capului, este folosit în decursul istoriei pentru păstrarea judecății limpezi, o coroană protectoare față de energiile negative, ca apoi, să devină un simbol al demnității, sau al apartenenței la o grupare religioasă exclusivistă...

Conform tradiției indiene, mâncarea este o activitate senzorială, iar folosirea vârfurilor degetelor de la mâna dreaptă pentru a ciuguli cantități mici de pe platourile întinse, acoperite cu frunze de bananieri, fără a lăsa să cadă vreo fărâmitură în palmă, un gest reprobabil la masă, asigură nu atât o mai bună selecție a bucatelor pentru hrănirea organică ci și senzația unică de hrănire a spiritului... disting pe platourile lor, cu ajutorul listelor din meniu, Pui Tika Masala, Palak Paner(spanac și brânză de țară), Rogan Jash (miel roșu), și Cartofi Bombay, cu ardei iute, ghimbir, usturoi și pătrunjel, totul fără nici o urmă de alcool...

Deodată, sari-urile, rochiile lungi, șalvarii, bărbile și turbanele capătă o coregrafie imprevizibilă, cu o revărsare caldă de culori indiene, ca un câmp feeric de nuferi albi, de crizanteme și de ghirlande ajunse la maturitate, când grupul Sihk părăsește discret localul, unul câte unul, chiar prin fața mesei mele, cu o privire goală prin pielea mea albă și prin friptura mea delicioasă, Tandori Chicken, ca și cum ar face parte dintr-o altă dimensiune spațială...

În urma lor, localul se transformă într-un hău, în care încep să încolțească, la fel ca firele de iarbă, gândurile mele despre Mama India.

---

VIZUALIZĂRI: 1163 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI