Pădurea de vise a Indiei

TIPĂREȘTE

Sunt de câteva ore în pădurea de vise a Indiei, încercând să găsesc câte o potecă mai bătătorită către un luminiș, către un fir logic prin desișurile pline de drumuri ascunse sau ocolitoare, ce păstrează această țară închisă într-un cerc mitic greu de pătruns.

Îmi iau ca aliați două butelii de apă la gheața, sigilate, și mă retrag strategic într-un părculeț din Vechiul Delhi, pe o bancă peste care umbra este la fel de fierbinte ca soarele, un loc norocos, unde întâlnesc doi tineri ce mă primesc cu un zâmbet.

Faptul că vin din România le atrage oarecum atenția, fiindcă Niraj (Născută în Ape), spre deosebire de Reghu (Omul Iute), (studenți la științe economice și la filozofie în Calcutta) mai știe câte ceva despre România și rostește admirativ numele lui Mircea Eliade. Le mărturisesc cum de două zile navighez în ape tulburi, între încântare și o oarecare derută față de atâtea credințe, costume, obiceiuri și feluri de a vedea viață... ca un mod sigur de a-ți trimite mintea pe căi ocolite, Niraj îmi spune că orice obiect sau persoană din India poate deveni sacră și în măsură să declanșeze o nouă religie dacă, printr-un ritual de adorație, numit prono papatishta, un preot venit din întâmplare elaborează normele noii secte ce-și va câștiga numeroși adepți în mod spontan... spre deosebire de sectanți, Hindușii dominanți, au norme bine stabilite de mii de ani: caracterul sacru al vacilor, diferența dintre caste, Brahma, ca spirit universal, legea Karma, după care, eul, așa cum numesc ei sufletul, se încarnează, ținându-se cont de fapte, în succesiunea eternă a vieții...

- Am văzut un fel de oameni singuratici, chiar în mijlocul mulțimilor, cu privirea goală, un soi de yoghini, parcă pregătiți pentru o altă lume...

- Cred că este vorba despre cei din secta Sadhu, mă ajută Niraj. Ei cred ca purificarea sufletească se atinge prin ascetism și meditație... stau zile întregi în fața a patru focuri, al cincilea fiind soarele, care le prăjește creierul, într-un gest conștient de autoflagelare, ce provoacă stări confuze, în ideea că trebuie să ispășească păcatele strămoșilor...

- Nu departe de aici, intervine Reghu, în preajma Fortului Roșu, piatra de hotar a Vechiului Delhi, se făceau sacrificii umane, prin sugrumare, de către o secta Kali, pentru zeița Shiva... dar, de când englezii au oprit sacrificiile umane, se taie, drept jertfe, animale a căror carne se vinde la măcelăriile din preajmă... în toată lumea, credința oamenilor simpli degenerează și naște obiceiuri greu de imaginat, privite cu multă toleranță la noi... chiar și cuceritorii noștri au fost primiți cu brațele deschise și apoi convertiți la credințele și obiceiurile locale... pe vremea ocupației grecești, cu Alexandru cel Mare, se vorbea despre greco-budism, de altfel, una dintre cele mai înfloritoare perioade economice din istoria noastră... peste vreo săptămână va avea loc, într-un parc din Vechiul Delhi, o adunare numită melo, în care reprezentanții sectelor își vor regla convingerile religioase cu bâtele, fără vreo restricție din partea autorităților...

- Dar în privința castelor, au mai intervenit ceva schimbări?

- Aici, chiar nici o șansă, se grăbește Niraj să intervină. Castele sunt stabilite de Vedas, biblia noastră, și se împart în patru categorii, care, la rândul lor, au sute de subdiviziuni: casta preoților lui Budha, cea a regilor și a războinicilor, apoi vine casta negustorilor, fermierilor și a artizanilor, și, în sfârșit, cea a servitorilor și a muncitorilor de pe ferme... ar mai fi un grup, cel al intangibililor care, neavând o credință anume, nu pot fi clasificați în caste... dacă nu ești eroul unei fapte de eroism național sau ceva similar, trebuie să mori în casta unde te-ai născut... de obicei, turbanul, ca și voalul femeilor, vorbește despre sectă, castă, regiune sau atare social... noi, de exemplu, identificăm mai nou castele și după rețelele telefonului mobil...

- Ca străin, India îmi apare ca o societate “stratosferică”, ca un stup uriaș, cât un bloc de locuințe, în care, ca entitate umană ,,locuiești în niște cutiuțe mici, de unde ai voie să privești spre soare, fără a ieși cu adevărat, să-i simți căldura și bunătatea...

- Metafora nu e rea, îmi replică Niraj, dar nu uitați că adevărata fericire nu o găsești în palate sau pe tot drumul ci, mai degrabă, în credință și în simplitate...

Nu știu de ce îmi vine să încerc marea cu degetul, știind că am în față o indiancă atât de instruită...

- Faptul că numele meu seamănă mult cu Radha (o zeitate indiană din preajma lui Krijhna), m-ar putea ajuta să ajung mai ușor în paradisul vostru Indian?

- Cu siguranță că nu v-ar împiedeca, zice Niraj înțelegând gluma, dar nu uitați că și noi, la naștere, ne înarmăm cu nume care să ne ajute să nu fim atât de împovărați de păcate, atunci când trecem puntea suspendată de peste iad, pentru a ajunge printre cei fericiți: Mamun (Spirit), Aswati (Smochinul Sfânt), Arrif (Înțeleptul), sau Arya (Ființă Nobilă)... în plus, ar trebui să vă convertiți la religia noastră hindusă, singura care aduce mântuirea eului...

Nu ar fi o hotărâre ușoară, dar simt că primul pas spre fericire l-am făcut, odată cu descoperirea unui drum luminos prin pădurea de vise a Indiei.

---

VIZUALIZĂRI: 986 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI