GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am petrecut un sejur de 8 zile în India (Triunghiul de aur: Delhi, Agra, Jaipur). A fost o experienţă de neuitat.
Cu toate că în mare parte programul agenţiei care organizase acest tur, are ca obiective locuri destinate preponderent turiştilor, unde totul este sub control (poliţienesc), şi deformate de latura comerciala, eu am avut norocul de a avea si unele experienţe neregizate. Unul dintre acestea a fost, participarea la un ritual religios, pe care sincer sa fiu nu prea l-am înţeles.
În ultima zi a sejurului, neavând nici un program din partea organizatorilor, am ieşit spre seara în bazar pentru a face ultimele cumpărături.
După ce am colindat mai multe magazine cu suveniruri, mirodenii, etc , si mă întorceam spre hotel, am văzut la capătul unei străzi înfundate, un cort foarte luminat din care răzbătea pana la mari distante, cunoscuta muzica indiana.
Curiozitatea specifica oricărui turist m-a făcut să mă apropii pentru a afla ce se întâmplă acolo. În faţa cortului erau câţiva bărbaţi îmbrăcaţi in alb pe care i-am întrebat ce se întâmpla acolo, dacă este o nunta sau ceva de genul ăsta. Aceştia, într-un mod foarte politicos mi-au spus ca este un ritual religios hindus şi m-au poftit înăuntru.
M-am descălţat la intrare unde erau foarte multe perechi de pantofi si am intrat, însoţit de unul dintre acei bărbaţi, care spunem că m-au poftit înăuntru. Aici era foarte multă lume frumos îmbrăcată în haine multicolore şi aşezata pe jos pe nişte cearceafuri albe imense. În faţa era o masă mare încărcată cu fructe, înconjurate cu tăvi în care ardeau nişte substanţe colorate. Tot pe acesta masă stătea în poziţia lotus, un bărbat îmbrăcat în alb care se ocupa cu întreţinerea focului din acele tăvi. În stânga mesei era o formaţie compusa di cca. 10 cântăreţi aşezaţi si ei pe jos in poziţia lotus. Am fost condus pana la masa pe care era aşezat brahmanul (liderul spiritual), pe care l-am salutat in stilul tradiţional indian, printr-o plecăciune cu mâinile împreunate, iar acesta mi-a făcut pe frunte cunoscutul semn roşu cu şofran.
M-am aşezat şi eu pe jos încercând să mă integrez în mulţime şi să urmăresc cu atenţie evenimentul. După mine au mai venit multe alte persoane printre care cred că şi unele oficialităţi locale. Aceştia au luat loc pe scaune într-o boxă separată, amenajată în partea dreapta a sălii, lângă masa brahmanului. In tot acest timp muzica nu s-a oprit nici măcar o secunda iar lumea bătea din palme pe ritm, intraţi parcă într-o transă extatică. Câteva persoane se ridicau din când în când şi dansau în apropierea mesei încărcată cu fructe. Am fost invitat şi eu să dansez cu ei, lucru pe care l-am făcut dar într-un mod foarte stângaci.
După mai bine de o ora de muzică şi dans, brahmanul a ridicat o tava cu foc si a început sa o învârtă deasupra grămezii de fructe, după care a chemat toată lumea din sala sa facă acelaşi lucru. Toţi erau foarte entuziaşti, îşi treceau mâinile pe deasupra focului şi luau din fructele astfel purificate (cred eu).
La sfârşitul acestei ceremonii am vrut să plec crezând ca asta a fost tot, era şi cam târziu (11 noaptea), dar unul dintre bărbaţii îmbrăcaţi în alb, care cred ca erau organizatorii evenimentului m-a oprit şi m-a poftit într-o alta sala amenajata în spatele brahmanului, despărţită de prima sala de o draperie brodată cu tot panteonul hindus.
Aici era de fapt o imensa sala de mese iar pe laterale erau numeroase feluri de mâncare cum vezi numai la hotelurile cu all-inclusiv. Nu voiam sa fiu nepoliticos şi să refuz aceasta invitaţie dar totuşi am spus ca sunt la dieta şi vreau doar un ceai. Individul care mă însoţea a insistat să servesc spunându-mi că toate preparatele sunt vegetariene şi nu am motive să-mi fac griji în privinţa dietei. M-am supus şi am gustat din mai multe feluri de mâncare despre care nu pot să spun decât ca erau foarte gustoase, după care am mulţumit frumos si m-am întors la hotel.
Aici am reuşit să stârnesc valuri de invidie arătând pozele pe care le-am făcut la acest eveniment, la care alţii pot doar să viseze.
Trimis de popescu.borsa* in 27.09.10 00:06:57
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ASIA - ALTE LOCURI. A mai fost în/la: Tailanda
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (popescu.borsa*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
frumoase si deosebite impresiile tale, mai ales ca o asemenea destinatie este mai rar intalnita... astept si pozele... felicitari!
Am atasat si poze, dar a durat ceva pana cand acestea au fost autorizate.
gata am vazut si pozele... excelente! felicitari inca o data!
Interesanta experienta, din poze am vazut ca v-ati integrat destul de bine. Multi dintre noi am vrea sa ajungem pe acolo, felicitari pt. poze si pt. review. Eu o sa ma integrez cu... votul nr. 4
Ma bucur sa vad ca mai sunt si altii care au impartasit experientele de pe taramul Indian. Felicitari.
Inedită și interesantă experiența prin care ai trecut. Bine ai venit în ”clubul” AFA și felicitări pentru review!
O experienţă de voiaj cu totul inedită, pe care am retrăit-o şi noi, cititorii, alături de tine. Bine ai venit pe site şi... superbonus meritat!
Aş dori să ilustrez cele de mai sus cu un fragment video, încărcat de mine pe youtube.
http://www.youtube.com/watch? v=wn-P_ZMPzBg
Mulţumesc, voi solicita acelaşi lucru şi pentru alte review-uri, dacă nu-i prea mare deranjul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 Mauzoleul Humayun, New Delhi — scris în 09.06.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2024 În vizită la Mahatma Gandhi — scris în 05.06.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Cu ricșa prin Old Delhi — scris în 26.05.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Moscheea Jama Masjid din New Delhi — scris în 23.05.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Poarta Indiei — scris în 12.05.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Gurdwara Bangla Sahib — scris în 30.04.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Complexul arheologic Qutb, sau prima impresie despre un obiectiv turistic în India — scris în 28.04.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ