GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa o noapte de odihna in Canakkale, in drum spre Kusadasi, merita sa faceti un mic popas pentru a vizita situl arheologic al cetatii Troia.
"Sapaturile arheologice au adus la iveală existenţa a mai multe oraşe, construite succesiv unul peste altul. Unul dintre primele oraşe (Troia VII) este de obicei identificat cu Troia homerică. Această identitate este disputată, însă situl a fost identificat cu succes ca fiind locul unde s-a aflat oraşul numit Wilusa în textele hittite; Ilion (care provine din Wilion scris cu digamma) ar fi transliterarea grecească a acelui nume.
Calul troian, conform poemului epic Eneida a lui Virgiliu care îl descrie, dar plasat temporal între evenimentele care sunt descrise în epopeiile Iliada şi Odiseea ale lui Homer, se referă la un obiect masiv, de forma unui cal imens construit din lemn, care putea fi transportat pe cele patru roţi ale sale, şi care s-ar fi dovedit decisiv în cucerirea cetăţii Troia la finalul războiului troian, care a avut loc între ahei şi troiani şi a durat zece ani încheiaţi. Se crede că inventatorul calului troian ar fi fost regele Ulise al insulei Itaca, cunoscut şi sub numele de Odyseus. " - sursa wikipedia
Astazi, vizitatorul vede un sit foarte comercial, cu un cal de lemn mare, construit ca teren de joacă pentru copii, apoi magazine şi un muzeu. Situl arheologic însuşi este o "ruină a unei ruini", fiind frecvent excavat, şi deoarece metodele arheologice ale lui Schliemann însuşi erau foarte distructive: în convingerea sa că oraşul lui Priam s-ar afla în straturile inferioare, a demolat numeroase structuri foarte interesante din epocile ulterioare, inclusiv toţi pereţii caselor din Troia II. Pentru mult timp, situl a fost nepăzit sau păzit necorespunzător şi a fost jefuit temeinic.
Trimis de calingolea in 04.11.09 09:43:16
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (calingolea); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 39.95683900 N, 26.24108100 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
foarte obiective si realiste aceste impresii, daca-mi permiti Calin vreau sa spun ca Schliemann desi un mare arheolog cu incontestabile merite arheologice (Troia si Micene) este destul de mult contestat, darzenia cu care a tinut sa demonstreze ca Iliada lui Homer se bazeaza pe fapte si locuri reale, a adus prejudicii acestui sit arheologic, asa precum ai spus si tu el a reusit mai mult sa distruga ceeace ramasese din vechiul oras, in plus faptul ca a sustras uimitoarea comoara descoperita in Troia II, vanzand-o ulterior statului german nu-i face deloc cinste!
am gasit aceasta melodie care zic eu se potriveste
http://www.trilulilu.ro/latavia/aafacc33c780da
cristian, pur si simplu ma uimesti cu alegerile tale, una mai inspirata si mai potrivita ca alta, in opinia mea. Jos palaria pentru documentare si pentru inspiratie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2018 Ruinele Cetatii Troia — scris în 07.12.18 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Muzeul Troia — scris în 07.12.18 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2015 Și totuși merită... — scris în 28.06.15 de danoradea din ORADEA - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Troia, Iliada si aheii — scris în 31.07.18 de argemi* din CâMPIA TURZII [CJ] - RECOMANDĂ
- Jun.2012 Cetatea TROIA (Truva) Canakkale, Turcia — scris în 25.07.12 de silvia tudoran din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Turcia, altfel 2 - Troia — scris în 10.12.11 de florinbad din RăZVAD [DB] - RECOMANDĂ
- May.2011 Legendarul oraş şi faimosul Cal Troian — scris în 18.08.13 de iccata din BUCURESTI - RECOMANDĂ