Și totuși merită...

TIPĂREȘTE

sau

Periplu turcesc - Episodul 5

În urmă cu aproape 30 de ani luam prima data contact cu mitologia greacă, prin intermediul cărților lui „Alexandru Mitru – Legendele Olimpului”. Acolo, în volumul „Eroii” aveam să aud prima dată despre Războiul Troian și protagoniștii lui Paris, Elena, Ahile, Ulise, Agamemnon, Hector și ceilalți eroi, dar și cu Troia, oraș legendar al civilizației grecești. Totuși, nu manifestam un interes deosebit față de cetatea antică, la acea vârstă mă limitam doar la dorința de a vedea Muntele Olimp, sălașul zeilor, de care eram fascinat.

Câțiva ani mai târziu după ce luam contact și cu opera lui Homer și a lui Vergilius interesul meu avea să crească, ajungând în final să plasez vizita la Troia pe locul 1 pe lista personală de „must see” în Turcia. Primul lucru făcut după ce am văzut programul excursiei, a fost să văd dacă nu cumva era trecută vizita la cetatea Troia pe lista de excursii incluse sau opționale, dar din păcate nu se regăsea printre acestea. Și mai mare mi-a fost supărarea când aflând itinerariul, mi-am dat seama că treceam pe la mai puțin de 5 km de resturile cetății.

Surpriza a venit pe drum, când după traversarea Dardanelelor cu ferryboat-ul, ghida ne-a propus să facem dacă dorim o oprire de 2-3 ore la cetatea Troia, dacă sunt destui doritori. Spre fericirea mea am fost mai mult de jumătate cei care vroiam să vizităm cetatea, așa că după plata a 2 euro de persoană (taxă de parcare?!?) ne-am îndreptat spre Troia.

Scurtă descriere a cetății

Geografic

Cetatea Troia este situate în Asia Mică, la aproximativ 30 de km de orașul Canakkale, situat în vestul Turciei, în apropiere de coasta Dardanelelor, coastă care în antichitate era mult mai aproape de cetate decât în prezent, micul golf în apropierea căruia fiind ridicată cetatea, s-a umplut în timp cu aluviuni aduse de râul din apropiere Kucukmenderes/Scamander.

Cordonatele GPS sunt: latitudine - 39.95682637854671 și longitudine - 26.241499185562134.

Istoric

Descoperirea rămășițelor cetății Troia, scena războiului troian, atât de bine imortalizat de Homer în opera Iliada, a reprezentat un deziderat pentru mulți, cel care va reuși însă acest lucru va fi Heinrich Schliemann în anul 1870.

Săpăturile arheologice, continuate și în prezent, au scos la iveală existența a nouă orașe, construite succesiv unul peste celălalt. Orașul a fost fondat în epoca brozului, cu aproximativ 3000 de ani î.e.n., orașul fiind distrus și reclădit de mai multe ori pe parcursul existenței sale, cunoscând o dezvoltare importantă de-a lungul timpului, Troia lui Homer fiind identificată cu perioada celei de a VII-a cetăți. Orașul va intra însă în declin în epoca bizantină, dispărând în cele din urmă, până la excavațiile lui Schliemann. Vestigiile au suferit de atunci deteriorări constante, se știe că metodele arheologice ale lui Schliemann au fost destul de destructive, ulterior sit-ul a fost mai puțin păzit, motiv pentru care a fost jefuit temeinic. Actualmente sit-ul arheologic face parte din patrimoniul mondial UNESCO (1998).

Nu voi intra în detalii prea mari despre Troia homerică, chiar dacă este motivul pentru care cetatea a ajuns atât de vestită, părerile despre Războiul Troian și personajele lui sunt împărțite printre istorici, chiar dacă sunt dovezi ale unei bătălii purtate în apropierea cetății, în secolul al XII-lea î.e.n., iar unele personaje ale războiului au fost identificate istoric.

Legenda începe cu zeița erorilor Ate, aruncată de Zeus din Olimp, și care a blestemat dealul pe care a căzut să fie unul al greșelilor și al amăgirilor, dar în același timp să-i atragă pe oameni. Mai târziu pe această colina se va înălța cetatea Troia, cetate ce se va afla sub protecția zeiței Atena. Se spune că la ridicarea zidurilor cetății au lucrat zeii Poseidon și Apollo, pedepsiți fiind de Zeus pentru că au vrut să se răzvrătească împotriva lui, ziduri care se spunea că nu pot fi distruse de muritori decât din interior.

Mai târziu, zeița discordiei Eris, supărată că nu a fost invitată la nunta dintre Thetis și Peleu, alături de ceilalți zei, a aruncat între nuntași un măr de aur cu dedicația „celei mai frumoase”, măr revendicat în final de Hera, Atena și Afrodita. Întrucât ceilalți zei nu au vrut să se amestece, nedorind să atragă mânia învinselor, Zeus la trimis pe Hermes împreună cu cele trei zeițe la prințul Paris. Toate trei zeițele i-au promis „marea cu sarea” în schimbul unei decizii favorabile, Paris alegând-o însă pe Afrodita, cea care îi promisese de soție pe Elena, căsătorită cu Menelaus, fratele lui Agamemnon, considerată cea mai frumoasă muritoare. Aceasta îl ajută să o răpească, cea ce va duce la alierea aheilor cu spartanii în încercarea de recuperare a Elenei și la izbucnirea marelui război troian.

După ani de război, în care nici una dintre părți nu a ieșit învingătoare și după multe pierderi în rândul eroilor acestui război, Ulise, regele din Ithaca are idea calului de lemn, umplut cu soldați și lăsat drept trofeu troienilor „învingători” pe câmpul de luptă. Soldații aveau să iasă în cursul nopții din cal și profitând de neatenția gărzilor care sărbătoreau victoria alături de locuitorii cetății, vor deschide porțile acesteia permițând soldaților de afară să intre în cetate. În bătălia ce a urmat, conform legendei, aveau să fie omorâți aproape toți locuitorii, iar cetatea făcută una cu pământul, puținii care au scăpat, în frunte cu Enea, aveau să fugă până în peninsula italică, urmașii acestora întemeind orașul Roma și Imperiul Roman (Vergilius).

*surse – broșuri, amintiri, wikipedia, Legendele Olimpului, informații de la fața locului.

Noi aveam să găsim o parcare aproape plină la orele prânzului, și o coadă consistentă la casa de bilete. Prima surpriză avea să fie că la ghișeu nu se accepta plata decât în lire turcești, euro nu. Varianta era să schimbăm euro, la magazinele de suveniruri din jurul parcării la un curs mai mult decât „avantajos”:), bancomate neexistând, pentru a putea scoate lire turcești.

Am avut inspirația salvatoare de a mă interesa dacă se acceptă plata cu cardul și în urma confirmării celor de la intrare, m-am așeazat la coadă, 20 de minute mai târziu ieșeam victorios cu biletele, ceea ce ne-a dat un avans de aproximativ 40 de minute față de restul grupului, care a preferat să schimbe euro. Avans mai mult de cât fericit, deoarece cele 2-3 ore planificate de ghidă pe autocar pentru vizitarea cetății, aveau să se transforme după ce am ajuns la Troia într-o oră din momentul în care intram în cetate, protestele noastre nefiind luate în seamă de către ghidă și șoferi.

Astfel am avut ocazia să vizităm, zic eu, pe îndelete, față de ceilalți, întregul sit arheologic. Nu am să fac descrierea amănunțită a sit-ului, e ceva ce trebuie văzut, trăit, cuvintele au mai mică importanță., voi face doar câteva scurte referințe.

Programul de vizită este zilnic între orele 08 – 20, iar prețul unui bilet este de 20 de lire turcești. Am văzut că aveau reduceri pentru elevi și studenți, în baza unei dovezi, din câte țin minte era valabil și carnetul internațional de student/elev ISIC.

Imediat la intrare, vizitatorii sunt întâmpinață de un cal de lemn, o reprezentarea modernă a calului troian, în dreapta căruia se află muzeul sit-ului. Din păcate timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție nu ne-a permis să-l vizităm. Un alt punct de interes este reprezentat de zona în care se văd cele 9 straturi succesive de ruine, corespunzătoare celor nouă orașe. Tot la intrare în sit se află un magazin „oficial” de suveniruri, dar magazine de suveniruri veți găsi destule și înaintea parcării.

Despre Troia s-a spus că e doar o grămadă de pietre, ruine ale unor ruine, un sit pur comercial, despre reprezentarea modernă a calului troian s-a spus că e prea kitsch, e pueril, că nu are nici o legătură cu realitatea, despre Războiul Troian s-a spus că e doar un mit – eu spun că e istorie, și mai ales sunt recunoscător că AmFostAcolo...

---

VIZUALIZĂRI: 3010 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI