De la Peştera Muierilor la Sarmizegetusa

TIPĂREȘTE

Luni 20 iunie

Baia de Fier - Peştera Muierilor (2,5 km) – Novaci (12,5 km) – Rânca (31 km) - Sebeş (147 km) - Grădiştea de Munte (211 km)

Peştera Muierilor (comuna Baia de Fier, judeţul Gorj)

Transalpina

Cazare la Popasul Dacilor, comuna Grădiştea de Munte, judeţul Hunedoara

După un mic dejun bogat, stil bufet suedez, prizăm şi câte o stacană de cafea, ne trambalăm şi bagajele, mai salutăm odată gazdele, dar şi motocicliştii leşi şi pornim. Prima oprire, peştera Muierilor. De care ne-au despărţit doar 2,5 kilometri.

Peştera Muierilor

Program zilnic: 9:00 – 20:00 (ultima intrare ora 19.00) luni – marţi: pauză 13:00-14:00

Se poate intra din oră în oră în grupuri de la 4 persoane adulte până la 100 persoane.

Preţ Bilet: Adulţi – 5 lei, Copii, elevi, pensionari – 2 lei Taxa foto-video – 5 lei

Peştera Muierilor sau Peştera Muierii a fost sculptată în calcarele Munţilor Parâng, de către râul Galbenul.

De-a lungul istoriei, peştera a adăpostit femeile şi copiii în timpul războaielor, când bărbaţii plecau la luptă. De aici i se trage şi numele.

Este prima peşteră electrificată din România şi are o lungime de aproximativ 7.000 de metri. Galeriile sunt dispuse pe 4 niveluri. Cea de la etajul superior este amenajată pentru turişti şi are aproape 600 m.

De fapt, vizita peşterii reprezintă o traversare a muntelui, unde când nu mergi cu pasul piticului, trebuie să ai mare atenţie la cap... înălţimea fiind foarte mică. Cu toate astea, un nene mergea bine mersi cu o puştoaică pe umeri. Sper să fi supravieţuit... Puştoaica...

Schelete de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice sau mistreţi au fost găsite în Sala Urşilor, iar în Sala Musterină resturi scheletice ale unor indivizi care se pare că au umblat pe-acolo acum 30.000 de ani...

De altfel, nişte urşi numai oase, se află încă prin peşteră.

Ceea ce a făcut natura, oamenii au catalogat: Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala Turcului.

În Sala cu Guano, simţim prezenţa liliecilor... Guano înseamnă de fapt un morman de excremente lăsate de lilieci... Nu ai cum să nu te întrebi în sala asta... Oare liliecii când fac caca, se murdăresc pe faţă?

Ieşim prin partea cealaltă a muntelui, nenea ghidul ne mai salută odată, trage zăvorul după noi şi o şi ţâşneşte înapoi spre intrare să preia alţi turişti...

Noi urcăm în amonte pe râul Galbenul, cu soarele orbindu-ne după întunericul din măruntaiele pământului.

În parcare ne delectăm papilele gustative cu câte o porţie de merişoare după care dăm cheie şi luăm calea spre Novaci. Unde se varsă Gilorţelul în Gilort.

În Novaci există un bancomat BRD care deşi indisponibil, ne mulţumeşte că l-am folosit.

Începem să urcăm pe Transalpina. Dinspre Novaci se porneşte cu o pantă de zici că te caţări pe perete... În faţa noastră un nene cu o Solenţă părea că apasă maxim pe acceleraţie, dar bătrânica nu-l ascultă... Noi dăm să-l depăşim dar cum nu aveam pe unde, stăm în fumul lui. Şi ne fierbe motorul... Pauză de răcire, cu motorul la relanti, noi cu ohii floare la ceasuri, ne întrebam din umeri ce-o fi, temperatura la apă scade şi plecăm.

Şi dăi urcuş.

Transalpina. Traversează munţii Parâng de la Novaci la Sebeş. Sau invers.

Coridorul IV strategic roman folosit pentru cucerirea Daciei sau şoseau refăcută de nemţi în timpul primului război mondial sau Poteca Dracului folosită de păstorii care-şi mutau turmele din Ardeal în Ţara Românească, cert este că regele Carol al II-lea reabilitează personal drumul, cărându-l după el şi pe micul pe atunci, viitorul de apoi rege Mihai. După asta s-a numit Drumul Regelui. Şi se numeşte încă.

Asfaltul e beton... Nici nu ştii când ajungi la Rânca. Şi nici de ce ajungi la Rânca. Pustiu. Poate n-o fi Rânca aia de-o dau ăştia la ştiri. Păi ce bre, or fi două de Rânca? Aici e aia, unica. Dar unde-s oamenii? Or fi colo, în parcarea unde vedem noi adunate câteva maşini. Foamea ne dă ghes să oprim. Taverna Olteanului. Coborâm din şosea în restaurant. Înăuntru zici că-i altă lume. Atmosferă de drumul regelui, cu poze de epocă pe pereţi, cu pian şi urs împăiat, cu gramofon şi ospătari la patru ace. Găsim un loc pe terasă, cu munţii Parâng în fundal, cu nori de neploaie bulucindu-se printre brazi, ce mai, colţ de rai. Cu o condiţie... Să nu te uiţi peste balustradă în jos... Cofraje începute şi neterminate, stâlpi din care ieşeau mustăţi de fier-beton, o roabă răsturnată lângă un perete... Şi nu numai acolo, aşa era peste tot...

Ne uităm şi noi mai mult pe sus, spre munţi, dar chiar şi aşa observăm că ospătarii tot plecau cu farfuriile pline de la mese. Nu le-o fi foame ăstora, dar nu-i cazul nostru...

La ce bucuroşi eram noi că ne-au luat comanda în nici 10 minute, ne-am desumflat când după o oră, când am terminat deja şi a doua bere şi a treia super scumpă limonadă, ne-au arătat un scris mic pe menu, unde ne spuneau... că minim 50 minute durează comanda... Tot e bine, mai aduceţi o bere că-n minim 3 minute mâncăm.

Ciorba de legume, ca ciorba de legume... şi beat să fii şi-ţi iese... Eu de aia am avut şi era potabilă. Dar cele de burtă... Atunci am văzut noi de ce plecau chelnerii cu farfuriile pline de la mese... Erau naşpa tare...

Am văzut cât de naşpa e mâncarea şi la felul doi, dar deja ne învăţasem...

Şi dacă tot n-am prea mâncat, barem preţul a fost ca lumea... Era ea ciorba de legume 8 RON, dar dacă i-au pus şi sare, şi scobitori, şi ardei iute, şi pâine, şi farfurie, şi lingură, tot s-a făcut de 14 RON. Nu mai spun de grătarul de porc. Era 16 RON suta de grame, nu porţia cum chiorâţi de foame am citit noi... Şi ne-au adus şi-o fleică de 280 de grame... Barem a fost singura chestie care n-a plecat neterminată înapoi la bucătărie...

Am mai admirat odată cofrajele nimănui din frumoasa staţiune Rânca, ne-am mai uitat odată la nota de plată de la Taverna Olteanului, am făcut câte o cruce, care-n cuget, care-n sân... şi am plecat, că mai aveam drum... cârcă...

Dincolo de Rânca, înspre nord, urmează cea mai spectaculoasă parte din Transalpina. M după M face şoseau, sau W după W, depinde cum vrei tu. Te caţări spre Pasul Urdele, unde la 2145 de metri, eşti cel mai sus din ţară la volan. Treci şi de Cruce, apoi ajungi la belvedere. De acolo se vede mişto Rânca. Din Rânca, Rânca nu se vede mişto. Poate iarna, când zăpada acoperă totul.

Dar noi începem să coborâm, peisajele sunt superbe, Rânca e departe, trecem pe lângă Stâna lui Ştefan pe care o prindem oleacă în retrovizoare, dar cum eram deja sătui... de foame de la Rânca, nici nu ştim când ne-am trezit la Obârşia Lotrului.

Aici nu urmăm înainte drumul spre lacul Vidra, ci facem stânga şi ne ducem spre lacul Oaşa. Pentru că ăsta are şi baraj. Unde ajungem cu gagicile aproape dormind. Dar la ce mişto se vălurea soarele în lac, şi noi pe baraj, şi pe partea cealaltă cobora o pantă de ziceai că-i prăpastie, nu ne îndurăm de peisaj şi stârnim şi gagicile. Ele bucuroase ca atunci când duci rata la bancă... Noroc că le-am momit cu câte o bere...

Până la Sebeş părea că drumul se lungeşte... Nemâncarea de la Taverna Olteanului săpa maxim la starea noastră de bine.

Sebeş, Orăştie, coborâm spre Costeşti şi începem să urcăm apoi spre Grădiştea de Munte. Nimerim din a doua pensiunea Popasul Dacilor.

Ne oprim în parcare, ne gândim la Rânca şi ne imaginăm ajunşi în rai. O pensiune înconjurată de iarbă, cu apele Grădiştei susurând într-o parte, cu gazdele care ne-au primit ca pe papa de la Roma, cu cele mai mişto murături de putină posibile, cu grătar făcut de nenea patronu pentru fiecare ce a vrut, de ne-am spălat de Rânca mă-si, şi ne-am uitat peste fagi, încolo, spre casa lui Decebal. Soarele cobora peste noi mai tare ca oboseala de peste zi, iar noi ne muiasem şi de la ţuică.

Camerele arătau incredibil, într-o vilă uitată de Dumnezeu, ştiută poate doar de Zamolxis.

În leagănele din curte, ne uităm în stele. Şi stelele sunt la fel ca atunci când Deceneu se uita în ele.

Până la Sarmisegetuza mai avem cale de 5 kilometri. Mă uit spre drumul cuprins deja de noapte... Pe-acolo a trecut cândva, Decebal...

---

VIZUALIZĂRI: 4801 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI