Sejur la conac

TIPĂREȘTE

Nici nu am ieșit bine din Limerick, că a început ploaia. Ce ploaie! Care a ținut-o langa până ce am părăsit N21, spre Castlemaine. Deoarece următoarea cazare se afla la Cunnavoola, Castlemaine...

Iar drumurile, în bună tradiție irlandeză, pe măsură ce urcau în munte, deveneau tot mai înguste. Dar deja ne obișnuisem; viteză maximă până la apariția mașinii pe sensul opus, despre care știam că nici măcar nu va încetini, frână, strâns din ochi și nu numai, accelerat din nou... Până când GPS-ul a indicat brusc la dreapta, pe o stradă pe care inițial nu o văzusem. La scurtă distanță de intersecție, o săgeată înfiptă într-un țăruș ne-a îndrumat spre stânga, pe o alee pietruită, cât un lat de mașină. Pe săgeată scria, cu litere de-o șchioapă, Tom and Eileen's Farmhouse B&B.

Am mers vreo două sute de metri pe aleea aceea, mărginiți în stânga de o pădurice și în dreapta de pășuni pe care pășteau, nepăsătoare, câteva vaci. Norocul nostru că nu a trecut nici o mașină din sens opus. Apoi am intrat în ceea ce părea un cătun – se ițeau câteva case modeste pe partea stângă, în timp ce pe dreapta se deschidea o poartă metalică spre un mic palat (mamă, ce boieri, ăștia de aici!) Când am ajuns aproape de poartă, din curte tocmai ieșea o mașină, ceea ce m-a făcut să trag pe stânga mult și să opresc. La timp ca să văd scris, deasupra porții, Tom and Eileen's Farmhouse B&B...

Adică cum?

Wow!

La limita depresiei, în pustietatea aia plină de umezeală, am înțeles că acel mic palat era, de fapt casa noastră pentru următoarele trei zile. Am lăsat mașina în curte și am bătut la ușa mare, din lemn masiv, lăcuit. Nici un răspuns. Am deschis ușa, sperând să nu înceapă să urle vreo alarmă și am rămas mască în fața holului rupt din decorurile de film victoriene. Am ieșit repede și am mai sunat o dată la ușă. Din depărtare, s-au auzit pași și, în scurt timp ușa s-a deschis, în prag ivindu-se o femeie înaltă, uscățivă, cu un zâmbet cald pe buze. Și aceasta mi-a spus numele – de unde știu oamenii ăștia exact cine ești, mai ales că nu ești singurul chiriaș? Apoi s-a prezentat, Phena și ne-a arătat-o, printr-un geam, pe mama sa, care stătea pe o canapea, în fața televizorului. Avea aproape 100 de ani. De fapt, discuția a pornit de la cele trei carabine atâtnate pe holul de la intrare – avertisment pentru cei care plecau fără să plătească, am comentat eu, iar Phena a dat dovadă de umor, ceea ce a spart barierele dintre noi. Două dintre ele aparținuseră bunicului, adică tatăl mamei, care ar fi trebuit să aibă vreo 200 de ani, dacă ar mai fi trăit. Mult mai interesantă a fost povestea celei de-a treia carabine, pe care Gerry, soțul Phenei, pusese ochii într-un concediu din Grecia. A cumpărat-o și abia după aceea și-a pus întrebarea cum o va transporta în Irlanda... Multe formalități, plus cazarea armei într-un muzeu irlandez, unde custodele pusese, la rându-i, ochii pe armă. În cele din urmă, carabina și-a regăsit locul pe pereții de la intrarea în conacul celor doi, doar pentru ca acum, în acea seară ploioasă, să îi ascultăm povestea.

Dar poate vrem să vedem camera și să ducem bagajele.

Da, vrem.

Camera era la etaj, pe stânga, chiar lângă apartamentul gazdelor. Când am intrat, am avut un șoc. Era uriașă, de-a dreptul! Un pat dublu, mare și încă unul, de o persoană, fără ca acestea să aglomereze în vreun fel spațiul. Noptiera cu oglindă și o masă cu două scaune umpleau locul de lângă geamuri. Pe noptiera lată era un aparat de cafea sau ceai, cu plicurile aferente. Să nu uit de calorifere, care au fost funcționale în fiecare noapte, date fiind condițiile meteo, ceea ce a asigurat un confort deosebit.

Acum, vă așteptați la un dressing într-o cameră de B&B? Nici noi... Era imens, cu dulapuri, rafturi, fier de călcat și uscător de păr, plus loc pentru trolere și încălțări.

Sala de baie, de asemenea, mare, cu aceeași chiuvetă cu robinete separate și cabină de duș confortabilă. Pe peretele acesteia erau fixați recipienții cu săpun lichid, șampon și loțiune de corp.

Iar internetul, ca în România.

Puteam petrece acolo toată vara! De la geam vedeam munții împăduriți, din care, acum, se ridicau vaporii albicioși.

Holurile erau gigantice, iar scara interioară putea fi folosită fără probleme pentru scene de epocă din filme. Livingul, mobilat cu un bun gust aparte... Iar sala de mese! O masă dreptunghiulară, masivă, încadratată de vitrine stil, era pregătită pentru mai multe persoane. Gerry, soțul Phenei, un irlandez masiv, debordând de o voioșie rustică, ne-a întrebat ce dorim la micul dejun – evident, tradiționalul irlandez, plus cafeaua.

Dimineață, micul dejun se transformă într-un ritual, alături de cei doi francezi șugubeți, de cuplul german atipic – el, un tip cu barbă de sfânt și îmbrăcat ca un biker, plin de poante, ea, mică de statură, complet nepotriviți, dar, tocmai de asta, atât de bine le stătea împreună (bine, la sosire, mă întrebasem a cui este cutia pătrată cu roți, marca Lada, dar în acea dimineață am avut răspunsul) – toate asezonate de glumele spuse cu voce de stentor de Gerry. Mai erau doi nemți, dar mai retrași, la o masă separată, lângă perete.

Iar Gerry, în fiecare dimineață, te lua, sfătos, în biroul său teribil de dezordonat, plin de hărți și cărți, doar pentru a-ți explica, cu markerul în mână, pe unde să mergi, la ce ore și ce să faci în ziua respectivă. Ca să nu spun că drumul către biroul lui Gerry trecea prin bucătărie, la rândul ei ruptă din revistele Neckermann... Bucătăria însăși era întinsă cât un apartament mediu dâmbovițean.

Da, un sejur la conac, odihnitor, vesel, din acelea care îți încarcă bateriile, care anulează din start angoasa inițială, cauzată de izolarea aproape perfectă a locației. E adevărat, fără mașină nici nu poți concepe o vizită la Tom and Eileen's Farmhouse B&B. Cea mai aproapiată localitate, Castlemaine, este, de fapt, un mic sat, de o frumusețe răpitoare, cu câteva pub-uri care populează centrul. Pentru orice cumpărătură, trebuie să cobori muntele, până în orașul vecin, Tralee.

O viață frumoasă și liniștită, în comitatul Kerry!

---

VIZUALIZĂRI: 1967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI