ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 08.07.2024
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Băneşti [PH]
ÎNSCRIS: 23.08.14
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
JUN-2024
DURATA: 7 nopți
Familie

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

TIMP CITIRE: 4 MIN

Vacanță urâtă

TIPĂREȘTE

Cazare – frumos. Din păcate am stat pe partea cu restaurantul, et. 5 și știam după miros și fum ce avem la masă. Și după cum miroseau prosoapele puse la uscat pe balcon. Un alt minus – 2 lifturi sunt cam puține. Dar când se mai și strică (o zi din 7), sau se oprește curentul (într-o zi, la intervale aleatorii, pentru câteva secunde) e aiurea.

Cazarea la vile e și mai delicată, la etajul 3, fără lift, la peste 5 minute de clădirea principală și zona restaurantelor.

Masa – în sala cu mese principală (seamănă foarte mult cu o cantină de la vreo fabrică) sunt pisici. Igienic? La restaurantele a-la-carte nu ai decât o masă pe sejur. Foarte puțin, mai ales că parte din ceea ce am mâncat la restaurantul pescăresc, am avut a doua zi la masa obișnuită. Și nu prind toți. Mâncarea – foarte multă, exagerat: multe tipuri de brânză, salate, legume, crudități, semințe, cereale, iaurt, lapte, fructe. Prăjituri - foarte multe cu același gust, diferă colorantul și aspectul. Mâncare gătită – 2/3 feluri îmbibate în sosuri sau ulei. Băutura – la discreție, dar indiferent dacă e simplă, cocktail, alcoolică sau nu, cu sau fără gheață, etc. are un gust sălciu/ amărui/ neplăcut la finalul fiecărei înghițituri.

Curățenia – în prima seară am primit la bar bere în paharul proaspăt adus de pe altă masă, cu frunză de mentă în ea. Barmanul a spus că e ok, e mentă. Cu sau fără tips, curățenia în cameră a presupus aranjatul cearceafului și, de 1 sau 2 ori schimbarea prosoapelor. Indiferent unde le lăsam. Distracție oferită de hotel – care? Karaoke într-o seară în turcă, până au început să plece oamenii și s-au oprit! Transmiterea câte unei melodii reprezentative fiecărei țări, pentru România e manea normal. Urât. Piscina – mare, ok. Plaja - creată artificial din pietre foarte mici. Diferența mare de nivel atât la intrarea de pe plajă în apă, dar și în apă, panta abruptă din pietre (după 3 pași apa are peste 2 m adâncime), a făcut să fie folosită doar de către cei în formă fizică. Bar-beach – o glumă de 2/ 2m cu aproape toate băuturile. Dar … Plecarea din OTP București cu FlyOne s-a amânat de la 06.00 la 16.15 (Au găsit o cursă Animawings). Noi am aflat de amânare la 02.10, la sosirea în parcarea aeroportului. Mulți au stat în aeroport fără să le spună cineva ceva. La îmbarcare au oferit un sandwich și o sticlă cu apă, la cei la care s-au ajuns. Plecarea a fost în jurul orei 17.00, iar la sosire la Antalya, ne-am mai plimbat cu avionul prin aer circa 30 minute, nu aveam culoar de aterizare. Am primit de la agentie ca să repetam neplăcerea, un voucher de 100euro/ familie. L-am returnat cu rugămintea de a căuta o excursie ca a mea.

La sosire la hotel, pe la ora 22.00, am primit un pliant cu informații despre masă, restaurante, etc. Chiar dacă era prevăzută cina târzie până la ora 23.00, pe la ora 22.15 luam orezul, câteva fructe și felii de brânză din mâna ospătarilor (care făceau curat), ca să mâncăm. La întoarcere, aceleași companii, iar avionul care trebuia să plece la 19.00 a fost amânat la ora 20.15, am fost informat cu o zi înainte. Până sâmbătă dimineața, în ziua plecării, nu știa nimeni – nici ghidul, nici cei de la recepție, la ce oră urmează să plecăm din hotel. Odată ajunși în aeroport, nu știa nimeni nimic de avionul de 20.15. La ora 20.00 a apărut mesajul pe panoul de zbor, că s-a amânat din nou până la 23.45. La 23.40 eram la poartă și ne uitam unii la alții dacă mai plecăm sau nu. Din nou nicio comunicare. Puțin după ora 00.00 am plecat. Urâtă vacanță. Hotelul nu e de 5 stele. Nu recomand nici hotelul, nici compania aeriană FlyOne. În ciuda aruncării vinei asupra liniei aeriene și a hotelului, agentia a fost intermediarul pe care l-am plătit să îmi asigure un sejur normal. Era datoria lui să găsească o linie aeriană de încredere și fără întârzieri și un hotel care să asigure condiții optime pentru o vacanță reușită.


[fb]
---
Trimis de mmaaxx in 08.07.24 14:30:45
Validat / Publicat: 11.07.24 16:46:55
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA

VIZUALIZĂRI: 617 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mmaaxx); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7650 PMA (din 9 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [08.07.24 23:31:07]
    »

    Mutat, la reorganizare, în rubrica "Sunis Elita Beach Hotel (ex Asteria) [Kizilagach], SIDE" (deja existentă pe sait)

    [Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

    ===

    Încărcând inițial impresiile la o rubrică de călătorie (în loc de una de cazare), rubrica de CAZARE (CAMERE) a fost nedisponibilă pentru notare. Te-aș ruga să indici o notă și pentru acest capitol - cazarea / camera - folosind linkul EDIT IMPRESII, afișat cu roșu mai sus și disponibil permanent la publicare (şi timp de 30 minute după aceasta).

    Ulterior, poți scrie notele de la CAZARE şi sub formă de ECOU — le vom adăuga noi în caseta tehnică.

    ===

    Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_add9.p ... =114857&hid=159.

    Sau... poate ceva video de pe acolo? Dacă ai filmat câte ceva, ar fi zuper-util — link încărcare video.

    webmasterX
    [11.07.24 16:46:42]
    »

    Conform politicii site-ului, reviews-urile cu evaluari „zero peste tot” sunt publicate FARA NOTE, fiind considerate scrise (prea) la supărare, lipsite (probabil) de minima obiectivitate așteptată.

    Dacă dorește, autorul poate reveni asupra evaluărilor, încercând să fie mai obiectiv — fie prin intermediul linkului EDIT IMPRESII, fie scriind un ecou (dacă timpul alocat editării a expirat)

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [11.07.24 22:57:21]
    »

    @mmaaxx:

    Tare neplăcută situaţia asta cu întârzierile atât de mari. Şi se întâmplă tot mai des în vara asta

    Hotelul nu e de 5 stele. Nu recomand nici hotelul, nici compania aeriană FlyOne. În ciuda aruncării vinei asupra liniei aeriene și a hotelului,  agentia a fost intermediarul pe care l-am plătit să îmi asigure un sejur normal. Era datoria lui să găsească o linie aeriană de încredere și fără întârzieri și un hotel care să asigure condiții optime pentru o vacanță reușită.

    În legătură cu hotelul ăsta pe care nu-l recomanzi te-aş întreba dacă tu l-ai ales şi pe ce criterii sau ţi-a fost recomandat de altcineva, de prieteni sau de cei de la agenţie.

    Dacă tu ai ales hotelul fără o minimă informare ar trebui să-ţi asumi alegerea nefericită. Dacă agenţia te-a convins să mergi la Sunis Elita, atunci schimbă agenţia!

    Plaja - creată artificial din pietre foarte mici. Diferența mare de nivel atât la intrarea de pe plajă în apă, dar și în apă, panta abruptă din pietre (după 3 pași apa are peste 2 m adâncime), a făcut să fie folosită doar de către cei în formă fizică.

    Nici vorbă! Acolo nu a creat nimeni nimic. Plaja este cât se poate de naturală. Sunt absolut convinsă că nu s-a intervenit asupra ei chiar deloc. Aşa este toată plaja din Kızılağaç, cu pietriş la mal şi intrare abruptă în mare. Diferenţa de nivel apare şi dispare în funcţie de forţa valurilor. La fel variază şi lăţimea stratului de pietriş de la mal.

    Masa – în sala cu mese principală (seamănă foarte mult cu o cantină de la vreo fabrică) sunt pisici.  

    Eu nu am avut ocazia să vizitez vreo cantină din asta de fabrică, dar oare şi acolo erau pisici?

    De fapt pe tine ce anume te-a deranjat: aspectul de "cantină" al restaurantului principal sau prezenţa pisicilor?

    mmaaxxAUTOR REVIEW
    [12.07.24 11:53:49]
    »

    @nicole33: Nu eu am ales linia de zbor, ci agentia. Pentru asta am platit-o, varianta de se mai intampla, nu mi-a fost prezentata de agentie. Au fost destule curse cu alte linii de zbor care au mers conform programului.

    Hotelurile sunt pe siteul agentiei. Adica agentia certifica faptul ca e de incredere prezentarea de pe net. De aceea sunt invitati periodic, cei din agentii, sa viziteze hotelurile, sa dovedeasca faptul ca-s de incredere. Din nou am platit agentiei pentru asta.

    Referitor la plaja. E greu de crezut ceea ce spuneti. Mai ales ca la hotelul vecin era nisip pe jos si nu pietricele. In opinia dvs (nu a ta) probabil e vina noastra ca nu ne-am informat cu privire la forta valurilor si daca putem intra in apa.

    Referitor la restaurant. Cantina de fabrica - un loc cam neospitalier, semiintunecat, ..... Cat despre pisici, mancati acasa cu pisicile pe sub masa? Eu nu am pisici si nu am platit sa se plimbe pe sub masa, nu este catusi de putin igienic.

    Lucrati la agentia de turism?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmasterX
    [15.07.24 18:03:24]
    »

    @mmaaxx: Mulțumiri pentru schimbarea username.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂSunis Elita Beach Hotel (ex Asteria) [Kizilagach]:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.030609846115112 sec
    ecranul dvs: 1 x 1