ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.05.2016
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Miercurea Ciuc
ÎNSCRIS: 29.01.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
SEP-2015
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 6 MIN

Sejur de vis la STAMATELA STUDIOS (Paleokastritsa, Corfu, Grecia)

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Stamatela Studios reprezintă o destinaţie low-cost, dar plină de farmec, în Paleokastritsa, cea mai frumoasă staţiune din Insula Corfu.

Stamatela Studios este o vilă cu etaj situată în partea vestică staţiunii, pe versantul muntelui care domină Paleokastritsa, la capatul unei alei betonate (harta, foto, video). Vila este înconjurată de păduri cu aspect sălbatec de măslini şi chiparoşi (foto), constituind o oază de linişte şi relaxare.

Clădirea, construită pe un mic promontoriu, domină un vast amfiteatru verde măsliniu, albicios stâncos şi bleumarin marin. Vecinii direcţi sunt doar pădurile de măslini, dar alte câteva vile sunt dispersate pe o rază de 100-200m.

În reclamele de pe net scrie că vila se află doar la 5 minute de plaja principală (Agios Spyridon - Sfântul Spiridon) din Paleokastritsa, dar asta doar dacă vă deplasaţi legaţi la ochi. În realitate, de fiecare dată în drum spre plajă, veţi vrea să admiraţi şi să mirosiţi florile sălbatece (foto) sau cultivate, măslinii înfloriţi sau fructele lor, trunchiurile scorburoase şi întortocheate de măslini. De la vilă până la drumul principal care străbate staţiunea în lung, de la est la vest, sunt circa 250-300m. Chiar în intersecţie se găseşte o prăvălie cu de toate în care puteţi să vă aprovizionaţi cu tot ce aveţi nevoie pentru a bucătări în chicineta din dotarea fiecărei camere. De amintit apa la bax ieftină (circa 1 euro/bax) şi chiar o bere germană (0,70 euro/cutia de 0,5 l).

De la drumul principal spre Stamatela, drumul este în pantă, mai abruptă pe măsură ce vă apropiaţi de vilă şi acesta ar putea fi un dezavantaj pentru cei care se întorc pe jos obosiţi de la plajă. Dar poate că nu sunteţi obosiţi. Oricum, efortul este compensat de panorama superbă care se deschide de pe terasa vilei şi de la balcoanele camerelor.

Vila are 8 camere, patru la parter şi patru la etaj, toate cu vedere spre mare. Vila este o proprietate familială şi dacă vă place plăcere, aveţi ocazia să socializaţi cu proprietăreasa (foto, video), o femeie deosebit de veselă şi amabilă. O puteţi vedea deretecând prin curte, pe terase sau prin camere la schimbarea generaţiilor de turişti, dar altfel poate fi şi o prezenţă invizibilă.

În faţa vilei este o somptuoasă terasă cu mese, flori şi un măslin numai bună pentru o masă comună. Nu trebuie să uit să menţionez o înaltă tufă ornamentală, plină de ardei multicolori, groaznic de iuţi (foto, video). Într-un colţ al terasei este o grătar care poate fi folosit fără probleme (foto, video). Lângă terasă, mai jos, este o mică parcare exclusivă care poate fi folosită gratuit de turiştii cazaţi aici.

Camerele de la Stamatela sunt obişnuite, oferă tot ce trebuie, fără a fi însă deosebit de luxoase. Au chicinetă complet utilată, cu ustensile de bucătărie (vase diverse, pahare, tacâmuri, fierbător, sandwich maker etc.), cuptor cu microunde (sau electric cu plită) şi frigider. Apa caldă este disponibilă permanent.

Fiecare cameră este dotată cu aer condiţionat care poate fi folosit gratuit, fără restricţii (de obicei, în alte locuri, se percepe o taxă zilnică de 5 euro). De asemenea şi internetul wireless este gratuit, dar semnalul nu este foarte grozav (trebuiesc căutate locurile mai bune), iar viteza este modestă, dar suficientă pentru email şi Facebook.

Punctul forte al vilei sunt balcoanele amplasate pe o terasă comună, dar separate pentru fiecare cameră. Cu puţină bunvoinţă, se poate socializa cu vecinii. De la aceste balcoane se deschide o impresionantă panoramă care oferă la pachet marea, muntele şi pădurea de măslini (foto, video).

Stamatela Studios nu dispune de piscină proprie, dar oaspeții pot folosi gratuit o piscină în aer liber la vila Ariana din apropiere (foto, video).

În spatele vilei este o altă terasă plină de flori. De pe această terasă se deschide o impunătoare privelişte în sus, cu muntele urcând în tăria cerului şi în vârf cu Bella Vista, locul uneia din cele mai frumoase panorame din lume (foto, video). În grădina din jurul terasei, în afară de măslini, mai sunt portocali, lămâi, struguri.

De asemenea, cu acces din terasa din spatele vilei, mai este o căsuţă cu două camere pentru turişti, fără vedere la mare şi probabil la un preţ mai mic (foto, video). În timpul sejurului nostru, într-una din camere a stat o pereche de tineri care aveau iepuri pe care îi transportau în colivii (foto, video), gazda, mare iubitoare de animăluţe, acceptând aducerea lor de către turişti.

Trecând peste numeroasele taverne din staţiune şi pe care vă las să le descoperiţi singuri, pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu Paleokastritsa, voi înşira câteva din atracţiile turistice care dau farmec şi fac acest loc atât de special, majoritatea fiind repere obligatorii pentru turiştii din Corfu:

1. Croazieră cu Submarinul Galben: vezi impresii

2. Mănăstirea Paleokastritsa (a Sfintei Fecioare, sau Panaghia): vezi impresii

3. Bella Vista, una din cele mai impresionate panorame din lume: vezi impresii

4. Lakones, satul cu un drum şi acela cu sens unic: vezi impresii

Sugestii alternative pentru a petrece în mod plăcut timpul şi pentru a admira frumuseţile naturale ale staţiunii Paleokastritsa pot fi următoarele :

1. Drumeţie pe străduţa paralelă cu drumul principal. Dacă drumul principal urmăreşte coasta (faleza), aceasta cu drumeţia este mult mai îngustă, mai întortocheată, exact pe sub peretele muntelui. Puteţi porni de la Stamatela la deal pe drumul de lângă Ariana, vila învecinată (cea cu piscină gratuită pentru clienţii de la Stamatela). Această drumeţie este prezentată în videoclipul următor (activaţi subtitrarea): youtube

2. Să admiraţi apusul de soare şi panorama compleşitoare de pe vârful dealului unde se află Mănăstirea Paleokastritsa: youtube

3. Să faceţi scufundări şi să ascultaţi muzica mării în micul golf Ampelaki: youtube

4. Să staţi la soare, să vă scăldaţi, să vă plimbaţi cu hidrobicicleta şi să mergeţi pe urmele lui Ulise, legendarul erou homerian, pe principala plajă din staţiune, Agios Spyridon (care de fapt e şi cea mai apropiată de Stamatela, la 5 minute pe jos): youtube

5. Să hrăniţi peştii şi să faceţi tratament cosmetic gratuit (dacă mergeţi la saloanele de înfrumuseţare din Corfu Town daţi o mulţime de bani şi nici nu vă scăldaţi în apa mării) cu peştii sanitari, tot pe plaja Golfului Agios Spyridon: youtube

6. Să faceţi o drumeţie pe jos pe următorul traseu: Stamatela - capătul estic al staţiunii (poate e de preferat să parcurgeţi cu un autobuz local acest segment; capătul liniei de autobuz este exact lângă parcarea mare din dreptul golfului Agios Spyridon, amintit mai sus) - în capătul estic al staţiunii este o intersecţie şi urcaţi spre NW pe drumul spre Lakones (panorame, sat cu un singur drum pe care îl şi blocaţi daca întindeţi mâinile) - ajungeţi apoi la Bela Vista (cu uluitoarea panoramă) - reveniţi la Lakones şi din centrul satului, după indicatoare, coborâţi spre Paleokastritsa pe Cărarea Măgarilor - Donkey Path (trecând prin păduri sălbatice de măslini, stâncării, peisaje, şi chiar la intersecţia cu drumul de centură descris la punctul 1, frumoase şi abundente cristale sticloase de gips). Intraţi în Paleokastritsa foarte aproape de Stamatela, pe drumul alăturat de lângă vila cu piscină, Ariana, amintită mai sus. Drumeţia durează cel puţin jumătate de zi. Se poate face şi invers, dar asta înseamnă un urcuş puternic la început. Recomand să aveţi încălţăminte adecvată şi o sticlă cu apă.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Lucien in 18.05.16 10:46:11
Validat / Publicat: 18.05.16 12:17:05
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3118 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lucien); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Panorama staţiunii Paleokastritsa văzută de la Bella Vista. Se zăreşte un colţ din acoperişul vilei Stamatela, dar lângă ea, la stânga, se vede foarte bine piscina şi vila Ariana.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 22700 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [18.05.16 12:16:26]
    »

    Mutat în rubrica "Stamatela Studios [Paleokastritsa], CORFU" (nou-creată pe sait)

    -

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    LucienAUTOR REVIEW
    [18.05.16 12:22:54]
    »

    @webmasterX - Da, locaţia este foarte bine poziţionată pe hartă. Mulţumesc.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Lucien
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046290874481201 sec
    ecranul dvs: 1 x 1