Cel mai bun raport calitate/preț ce se poate imagina, la 2 pași de Orașul Imperial Hue

TIPĂREȘTE

Intro

Aproximativ 100 km separă Da Nang de Hue. Cum îi vom parcurge – era singura etapă a călătoriei noastre despre care n-aveam o idee foarte clară. Adică știam opțiunile, dar nu și pe care o vom alege în final. Ambele orașe sunt deservite de aeroporturi, însă varianta „avion” ieșea din discuție pentru o o distanță așa de scurtă (nici nu cred să existe zboruri). Rămâneau trenul și mașina.

Pe de altă parte, există o porțiune de vreo 20 km pe care poți s-o acoperi în 2 feluri: pe autostradă, mai rapid, dar mai anost și prin trecătoarea Hai Van, un pic mai lent, dar mult mai spectaculos. Trenul străbate trecătoarea, însă avea dezavantajul că ar fi trebuit să ne trambalăm de la hotel până la gară cu noaptea în cap (și pe urmă de la altă gară la alt hotel). Am ales mașina.

Dar care mașină?! Citisem că ai putea întreba angajații de la recepția hotelului; nu se poate să nu se găsească măcar unul care să aibă un frate sau un văr dispus să te ducă. L-am tot pisat pe Tati în acest sens, dar, dintr-un motiv inexplicabil, a amânat până ne-am trezit în seara de dinaintea plecării. „Știi ceva?! O să chem un Grab din fața hotelului după ce facem check out și gata!” M-am culcat cu ceva emoții: dacă n-o să funcționeze? Dacă 100 km îs prea mult pentru un Grab?

Fix așa am făcut. Am coborât în fața hotelului, Tati a deschis aplicația de pe telefon și a solicitat o mașină. Ne costa echivalentul a vreo 80 de euro, ceea ce am considerat o afacere bună având în vedere ploaia urâcioasă sub care ne treziserăm, faptul că eram preluați de la scară și, în general, comoditatea deplasării. Mașina a apărut în 5 minute și din ea a coborât șoferul, un tânăr subțirel și extrem de volubil, care ne-a depozitat bagajele în portbagaj și ne-a invitat să ne instalăm pe bancheta din spate. Rupea foarte puțin în engleză, însă cu ajutorul GoogleTranslate (cam așa aveam să comunicăm în continuare) ne-a explicat motivul bucuriei sale extreme: e născut în Hue, familia lui trăiește acolo, în timp ce el lucrează în timpul săptămânii în Da Nang și nu reușește să-i viziteze decât în weekend. Comanda noastră va fi – iată – o ocazie minunată pentru o vizită în plus! Și nu mai contenea să ne mulțumească pentru asta...

Planul inițial fusese să-l rugăm ca, pentru un cost suplimentar, să se abată de la autostradă prin pasul Hai Van, însă nici n-am mai adus vorba; pe ploaia și pe ceața asta oricum n-o să vedem nimic. Pe când ne apropiam însă, șoferul nostru, din proprie inițiativă, a început a ne povesti despre trecătoare, despre cât e de frumoasă și despre însemnătatea ei istorică. „Păcat că plouă!” a conchis el. După alte 10 minute, numai că-l vedem că trage pe dreapta și deschide o aplicație meteo: „Știți ceva? Ploaia se oprește în jumătate de oră. Vreți să mergem totuși prin trecătoare? Fără bani în plus!” Mănânci, calule?!... Sigur că vrem. Și într-adevăr, în punctul cel mai de sus (aproximativ 500 m deasupra mării), când am tras în parcare, abia mai picura. Am fost îndemnați să dăm o raită prin zonă, în timp ce el ne va fi așteptat în mașină.

N-o s-o mai lungesc, deși poate că locul ar fi meritat un articol separat... Hai Van Gate este o mică fortăreață (recent reabilitată, ce deocamdată se vizitează gratuit) cu o semnificație istorică specială. A fost ridicată în 1826 în scop defensiv de către împăratul Minh Mang. În 1858, militarii francezi au încercat în zadar să forțeze trecătoarea; mult mai târziu, în 1946, aceeași armată franceză avea să transforme micuța cetate într-un puternic avanpost pe ruta dintre Da Nang și Hue, ulterior dovedindu-și rolul crucial în războiul cu americanii.

Am urcat de-a lungul zidurilor și am pătruns pe poarta mică, dar impresionantă. În interior se păstrează vechile clădiri de garnizoană, reabilitate în stil tradițional, în care sunt expuse panouri informative bilingve, însoțite de fotografii și schițe. Există și un mic traseu gen „vânătoare de comori” , pe care însă n-am avut timp să-l aprofundăm. Dincolo de șosea se află un amplu spațiu turistic, cu magazine și locuri unde poți mânca/bea ceva.

Per total, dincolo de importanța ei istorică, mi s-a părut un pic supraevaluată trecătoarea asta. Poate și din cauza vremii... Dar dacă aveți ocazia, da, n-o ratați! Dacă nu, nu-i o așa de mare pierdere.

Vremea într-adevăr avea să se îmbuneze din ce în ce mai mult, așa că am pătruns în Hue sub raze de soare și temperaturi confortabile ce aveau să ne însoțească apoi toată ziua. Până la urmă, dacă e să plouă, să plouă când trebuie, nu?! 😊

N-am reușit să-i alocăm vechii capitale imperiale Hue decât o zi (de fapt, chiar mai puțin, că am ajuns aproape de prânz, iar în dimineața următoare aveam să plecăm spre Hanoi). Am decis astfel să ne concentrăm pe orașul vechi; ar mai fi fost chestii de vizitat la oarece distanță (mormintele imperiale și nu numai), însă... De aceea am ales cazarea cea mai apropiată de intrarea în Orașul Interzis: Spatel d’Annam Imperial Boutique Spa & Hotel, o facilitate de 4*, unde rezervasem o cameră dublă cu mic dejun inclus pentru fabuloasa sumă de... 50 de euro.

Adresa oficială este 57 Dang Dung; practic, vis a vis de zidul estic al Citadelei și cam la 200 m de poarta Cua Hien Nhon (prin care se poate doar ieși din cetate; de intrat se intră pe cea sudică, încă vreo 3-400 m). Oricum, o poziție mai bună nici că poate exista!

Șoferul a parcat în curtea interioară, lângă frumosul bazin ornamental și ne-a făcut semn să-l așteptăm în mașină, după doar 2 minute întorcându-se însoțit de un bell boy; nu cumva să tușim cărându-ne singuri bagajele... În fine, i-am plătit ce era de plătit (plus un bacșiș binemeritat) și ne-am luat rămas bun de la destoinicul nostru amic.

Hotelul este de tip pavilionar, format din mai multe construcții scunde, în stil tradițional, cu multe elemente din lemn sculptat, decorațiuni roșu-auriu și acoperișuri într-un V lăbărțat. Îl știam din poze, dar la fața locului avea să ne încânte cu mult mai mult! Chiar dinaintea intrării, pe un fel de terasă-portic, ne-au întâmpinat câteva panouri informative, din care am aflat că avem de-a face cu o clădire istorică în care, între 1886-1945 a funcționat Institutul de Medicină Regal (o instituție mult mai veche, având anterior diverse sedii ce s-au distrus pe rând, din diverse motive). Păi unde puteam eu să nimeresc dacă nu la spital?! 😊 Am o intuiție deosebită să aleg astfel de cazări (vezi și casa doctorului din Lecce, spre exemplu).

Am pătruns în lobby-ul elegant și aerisit, împărțit în mai multe secțiuni: zona recepției, zona de relaxare, magazinul de suveniruri. În dreapta se face coridorul către spa (tot felul de proceduri de masaj și alte asemenea; n-am avut timp să aprofundez), iar în stânga spre restaurantul de mic dejun. Am fost preluați cu multă ambilitate de angajații de la recepție, o fată și un băiat și, în timp ce ei s-au ocupat de documentele noastre, noi am savurat, instalați comod, o băutură răcoritoare din partea casei.

Era prea devreme pentru check in, camera noastră încă nu era gata, așa că am lăsat bagajele în spațiul dedicat acestui scop și am pornit în explorare. Întâi am explorat domeniul ce ne era la îndemână, descoperind, pe lângă spațiile de cazare, o minunată grădină plină de plante și lampioane colorate, piscina, restaurantul și cafeneaua Thuong Tra Vien, despre care citisem numai de bine. Și cum orice treabă se începe cu o pauză, o pauză de hidratare/energizare făcurăm și noi pe terasa umbroasă a cafenelei. Aveam în plan ca în acestă vacanță să încerc cât mai multe variante de cafea vietnameză și de data asta m-am delectat cu o delicioasă coconut coffee – varianta iced. Hmm... ce amintiri... gustoase!...

Ne-am întors după ora 15, după ce am vizitat Citadela. Camera ne aștepta pregătită, am fost conduși până la ea de o angajată, hotelul fiind dealtfel un mic labirint. Cred că am rezervat versiunea cea mai ieftină, căci camera noastră n-a avut balcon, ci se intra direct dintr-un mic patio cu camere dispuse față în față. Nicio pierdere; pentru doar câteva ore de somn... Iar intrarea era spectaculoasă – o ușă glisantă decorată cu elemente tradiționale.

Interiorul ne-a întâmpinat cu o suprinzătoare atmosferă luxuriantă, caldă și intimă, conferită de pereții portocalii contrastând cu lemnul închis la culoare, de podeaua marmorată într-un caroiaj verde-negru și de luminatorul uriaș acoperit cu ratan, prin care lumina se cernea discret. Singurul lucru care ne-a izbit (și de care n-aveam să scăpăm până la plecare; totuși, nu foarte deranjant) a fost mirosul de igrasie, hotelul (și orașul vechi Hue) fiind plasat într-o zonă străbătută de numeroase canale, pe alocuri mlăștinoasă.

Încăperea este spațioasă și mobilată cu pat dublu încadrat de noptiere, în fața lui fiind o măsuță rotundă, 2 scaune, biroul și, deasupra, TV-ul. În partea opusă intrării, chiar pe mijloc, ușa spre baie; de-o parte și de alta, dulapul (umerașe, 2 halate de baie, pantofar) și o zonă de depozitare cu rafturi, pe unul dintre ele așteptându-ne seiful, iar pe altul kitul de făcut ceai/cafea. Patul avea să se dovedească odihnitor cât trebuie, am avut câte 2 perne și o pilotă ușoară pentru învelit. O veioză pe una din noptiere, corpuri de iluminat cu abajur în formă de lalea fixate în perete și elemente decorative foarte inspirate în panoplia patului, printre care o gravură înfățișând o imagine din Orașul Interzis. Telefon fix, telecomenzi, prize, întrerupătoare etc. Pe birou – o cutie cu șervețele și o vază cu un trandafir minunat. Pe măsuța alăturată, o mică tratație din partea casei (2 banane și o portocală).

Baia este spațioasă și conține tot ce e necesar. Mi-a plăcut în mod deosebit chiuveta – un model retro, amintind de vasele de porțelan decorate cu migăloase modele florale și geometrice. Am avut oglindă normală (încadrată de o minunată ramă de lemn sculptat) și oglindă-lupă, pahare pentru periuțe, prosoape albe în 3 dimensiuni (plus prosop de picioare, desigur). Drept consumabile, în afara hârtiei igienice, 3 falcoane cu smacuri ne așteptau într-un coșuleț lângă duș – șampon, balsam și gel de duș. M-a mirat inițial că lipseau alte chestii care se mai pun prin băile de hoteluri bengoase, gen căști pentru păr etc, dar aveam să descopăr chiar înainte de plecare, lângă recepție, un stand de unde puteai să te servești cu tot ce ți-ar fi trebuit.

După ce ne-am refreșuit un pic, ne-am pus chiloții de baie și ne-am înființat la piscină, nimerindu-ne singurii doritori. Piscina nu-i mare, să aibă vreo 10 m lungime și vreo 3-4 lățime și are adâncime crescătoare. Sunt câteva șezlonguri și umbrele de jur împrejur. Am sperat la o bălăceală, dar n-a fost să fie, apa fiind rece pentru gustul nostru. Ne-am bucurat însă de atmosferă, de parfumul plumeriilor și de razele plăcute ale soarelui.

Mai pe seară (seara vine repede în ianuarie în Vietnam; pe la vreo 6) am decis să testăm și restaurantul de la locație. Tot singuri ne-am nimerit, ceea ce a fost bine pentru noi. Am luat chestii tradiționale, nici nu mai știu exact ce, dar țin minte că a fost bun și destul. Și că am luat și înghețată la final. Prețuri medii pentru zonă, mici pentru ce suntem noi învățați.

După cină ne-am plimbat un pic prin cartier (nimic special; localnici ducându-și traiul), ne-am întors la hotel și am zis apoi să savurăm ultima băutură a zilei tot în aer liber (că balcon n-aveam). Am ales în acest scop aceleași șezlonguri pe care stătuserăm mai devreme, dar curând ne-au alungat țânțarii. Asta e, ne-am culcat, ce să facem?! Dacă-i musai, cu plăcere!

Micul dejun se servește în sala dedicată de lângă recepție între 6 și 9:30. Ne-au convenit orele matinale, că oricum trebuia să ajungem destul de devreme la aeroport. Oferta a fost ok, deși mai puțin variată decât ce primiserăm în Saigon și Da Nang. Văd în poză ou fiert, ceva brânză și mezel, un cârnăcior, o tartă micuță cu nu-mai-știu-ce, legume, fructe, prăjiturici. Prea destul. Cafea bună, ca peste tot prin Vietnam.

Ne-am decazat formal (contravaloarea cazării fusese retrasă de pe card cu câteva zile înainte și n-aveam altceva de achitat suplimentar) și ne-am luat rămas bun de la locul acesta ce ne întrecuse cu mult așteptările și de la fetele drăguțe de la recepție. În aproximativ jumătate de oră o altă mașină Grab ne depunea în fața micului aeroport internațional Phu Bai, de unde un alt avion avea să ne ducă la o altă mașină și aceasta la un alt hotel... Ca în cântecul lui Andrieș 😊.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 18 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI