RINA VISTAş mai trece pe la tine...

TIPĂREȘTE

CHECK- IN

De multe ori simţi că ar fi mai potrivit sa fii culant şi îngăduitor în a formula o părere, când eşti în delegaţiune şi mai totul vine cam... pe tavă. Există însa, un risc subliminal de a “rotunji” colţurile, când nu e portofelul tău în joc. În principal şi-n secundar şi pe toate parţile, cu majuscule, merg pe ideea că oricum ai fi cazat, trebuie să păstrezi o anumită obiectivitate sau dai un delete cu ce ai venit setat în creieri de acasă, tratând momentele petrecute în locul cu pricina, cu atitudinea de plătitor a serviciilor în cauză.

Cu circomvoluţiunile arse şi bagaj de şase zile şi-o cămaşă, învelit în oboseala unui drum de-a curmezişul ţării, ajung în Poiana Braşov. Spre deosebire de Piatra Mare (un hotel drag mie, doar pentru că trezeşte o amintire la fel de proaspătă şi azi, având în vedere privilegiul să strig prezent la prima şi deocamdată singura întâlnire AFA anno 2010, oficialmente vorbind!), care e o la aruncătură de nuia distanţa, Rina Vista o triplă stelară din lanţul hotelier Rina, îşi ridica semeţia de cămin de nefamilişti destul de anostă, de când intri în parcare. Vina evidentă este a precursorilor care, poate din lipsă de spaţiu sau din dorinţa excesivă a parinţilor, de a merge pe o axiomă care a greşit drumul, adică, de a “da copilu' la arhitectură, că iese om din el”! Artistul în cauză a acelor timpuri a găsit să se formuleze fad, în betoane şi cărămizi, oferind imaginea de azi a hotelului. Ştampila logoistică actuală este, evident, recosmetizată. Coloratura stabilimentului fiind alb cu albastru care... “dă” destul de curat şi nu are atitudinea de un “du-te-n colo”, ce respinge... Lounge-ul şi recepţia curate şi am adulmecat şi nişte parfumuri venind de la soluţia de spălat gresia care, îţi oferea o siguranţă mentală vis-a-vis de ideea de antiseptic. De multe ori în viaţă, daca nu chiar... dintodeauna, prima impresie contează şi prin raport comparativ. S-a mers pe două atingeri la interioare, anume britanică ca sobrietate şi italiană în ideea de lăfăială, lângă recepţie. Check-in-ul la modul simplu, având în minte ca în off-season, “propitarii” îşi freacă palmele de bucurie că vin delegaţii să scoată vântul bătut din hoteluri.

CULCUŞU'

Mă târâi ca un guşter ce adulmecă furnici gravide către camera care, spre bucuria mea, era în “capatul satului”, la parter... adică ultima. Cardu' merge şi mă uit la uşa care dădea impresia că şi dacă vorbeşti cu tine-n gând, se va auzi oricum, prin/pe lângă ea. La trei stele, nu stai să adulmeci pretenţii şi ca de obicei, cum fac mai întodeauna, mă îndrept spre pat pentru controlul pernelor, adică dacă nu cumva găsesc urme de podoabă capilară a altcuiva şi dacă cutele feţei de pernă au, poate, amprenta vreunei ţeste, alta decât a mea!... deh... sunt pe pluta mea şi dacă-s dus cu ea, înseamnă că e fixul cel am eu, cum putem avea mulţi dintre noi, necontând din ce domeniu, se poate naşte. Fereastra era spre un... gazebo sau mai pe mioritică, filigorie cu bar de zi şi grătar, chiar în vecinătatea parcării, în genere liniştită, dacă nu se trezea vreunul să vorbească la mobil. Multă lume uită că o convorbire telefonică este un dialog şi urlă in telefon ca să audă cei din jur câte case are sau ce dessou-uri scumpe va primi iubita de acasă de la Victoria's Secret (ul Curcilor), ... deh... mă rog... Totul era în regulă şi camera, care păstra culoarea “de pe tricou” a faţadei alb-albastră, avea o tentă mică de salon medical, unde te odihneşti după vreun face-lift. Bref, se doarme bine chiar dacă, îmi atârnau lăboanţele pe afară şi îmi dădea senzaţia în vis că, sunt un lungan din ăla albăstrui, din tribul Na'vi, din Avatar, chiar daca am doar 1.82.

NUTREŢURI SI HIDRATĂRI

Ca mai peste tot, micul dejun era inclus de tip, bufet “românez”. Evident că în fiecare zi era altfel... la fel... Într-un fel e normal... nu prea îţi permiţi în a avea un mic dejun foarte variat, când turiştii nu apar în şarjă săptămânală, pe modelul “unii vin, alţii pleacă” şi mai ales în off-season, când totul e pe relanti. Totuşi, m-a bucurat să văd, pe lângă ce ştim cu toţii ('vurştul fiert şi prăjit, omletă, papară, ouă'n coajă, ou cu ochi umflat, ouă dezbrăcate, oua frivole... a, nu... d'astea n'aveau!), un caşcaval “a întâia de porc” tip Emmental, Brie, Camembert, piept de pui tăiat julienne sub două forme, panat în pesmet sau doar faină, crochete de cartofi la cuptor şi o gamă destulă de salate şi legume “á la brut” sau cu sosuri lângă, ceea ce nu e rău pentru un trei stele.

Dejunul şi cina sunt Á la Carte. “Ceva plus garnitură”, începea de la 21 până spre 60 de lei. ”Vinurili” de la 26 şi nu-mai-spun-câţi lei... că... dacă ai bani cumperi, dacă nu, nu.

Există o tendinţă unanimă în gastronomia hotelieră de a face din rahat, bici şi să şi pleznească. S-a bătătorit o chestie cu legumele alea mexicane şi cartofi tăiaţi şablon din pungă. Amândouă cu gust de rumeguş, şarpantă sau travertin descărcat în gara Chitila şi culoare, parcă adăugată live în photoshop. Eu înţeleg că vrei să serveşti jaap-jaap, repede, dar folosind semi-preparate nu prea te mai poţi numi Chèf ci, doar un obişnuit bucătar, chiar dacă ai talent. Acum, să nu se înţeleagă că bagatelizez sau mai obraznic, minimalizez munca într-un mediu în care diferenţa dintre eşec şi succes ţine de minute ci în ideea că restaurantele hoteliere tind să meargă numai jumătate pe slow-food, restul fiind la modul fast. Ciolan cu fasole pe platou oval de mâncau doua persoane, excelent. În cealaltă dimensiune, însă, ciorbă de fasole în care e pus tarhon cu pumnul şi mie personal, îmi cade pofta în papuci şi intru în anti-climax. Mă rog... o fi fost vreo specialitate a bucătarului! Repet, ţine de... de gustibus... ca să-l citez pe, prietenul creivean. Per total, Ok dar, servirea lasă de dorit... întârzieri de peste 40 de minute ceea ce în opinia mea, este cam mult, chiar dacă am făcut liste la micul dejun cu ceea ce am dori sa mâncăm la prânz, tocmai pentru a fluidiza servirea. La un moment dat, a venit un prunc la mine pe post de piccolo... de vreo trei ori cu trei comenzi de felul 2, diferite dar... niciuna nu era comanda mea! Înţeleg că apelezi la zilieri dar, măcar, fă-o mai din timp!! Un minus este şi mirosul de mâncare care se simte în toată recepţia când, bucătăria “merge” pe full-throttle şi miesmele ajung până la intrarea hotelului.

CHECK-OUT

Sub o formă sau alta notele din caseta gradului de satisfacţie vor reflecta ceea ce am simţit/”palpat”/văzut eu.

Uşa camerei, oricât de nouă, nu avea acea bandă de izolare fonică care ar fi trebuit lipită de jur-împrejurul cadrului, de închidere a ei. Tanti de la curaţenie avea camera cu bulendre şi ustensile, chiar după camera mea (sau cel puţin aşa am înţeles eu!) şi avea un talent nemăsurat să vorbească cu electricianul de parcă erau în Bamboo... sau... imaginaţi-vă că stau doi cu căşti pe urechi cu muzica dată la maxim şi încearcă să ŞI dialogheze! Vă daţi seama că ştiam deja, unde îşi face cumpărăturile tanti şi ce a mai reparat pe acasă nenea electricianu'! Noi, românii avem în dicţionar cuvântul linişte doar ca să fie şi el acolo. Nu ştim ce înseamnă în esenţă!... să nu mai zic de talentul doamnelor venite şi ele în delegaţie, de a sporovăi pe hol chiar dacă fiecare avea camera ei! Eram nevoit să ascult ce chilot sau ce gentoc şi-a cumpărat fiecare şi cât de prost e sucu' de la dozator! D'aia avem camere cu uşi în hotel pentru a ne şi ODIHNI. Această odihnă se poate realiza doar dacă realizăm că nu suntem pe câmp cu vaca şi fluierăm în buză a pagubă sau ne strigăm, a căutare prin păpuşoi, având acea atitudine sub denumirea de, RESPECT. De asemenea mulţi nu ştiu că o uşă cu, card nu trebuie TRÂNTITĂ!!... ea se închide elegant de aproape şi nu trebuie forţat! Aşa se trânteau uşile, de-ţi cădea creieru'n guşă... tresăream ca raţa de pe ouat! Pereţii din păcate, parcă de hârtie şi unu' vorbea la telefon sau pe Skype aşa tare că nu auzeam ştirile de la televizor.

Poiana Braşov rămâne oricum în mintea mea, locul copilăriei unde îmi petreceam vacanţele de iarnă cu părinţii şi care ne ozona şi... sufletul când “fugeam” din Bucureşti.

Am găsit la sfârşit de martie, într-un fel, o Poiana destul de tristă dar, care nu şi-a pierdut farmecul chiar dacă este o destinaţie “de zăpadă”, în momentul acela, deloc prezentă.

Rina Vista rămâne totuşi un loc în care îţi poţi petrece 2-4 zile sau tranzit dar cam atât. Nu dezamăgeşte dar nici nu excelează. Rina poate fi “călcată” sub însemnul ”city-break” în off-season pentru că Braşovul este Braşov şi are candoarea lui de oraş turistic şi de munte şi se poate combina cu plimbari prin Poiană. Sub egida “Întodeauna e loc de mai bine”, vă spun...

Pe... oricând!

---

VIZUALIZĂRI: 3473 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI