GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mic ghid de calatorie in Istanbul - 2017
Salutare dragi colegi si navigatori pe siteul A.F.A. Nu as fi vrut sa scriu din nou despre Istanbul dar la insistentele unor colegi care demult asteapta un moment prielnic pentru o excursie pe malul Bosforului am sa postez cateva informatii utile datorita situatiei politico-sociala din Turcia.
Teama de atentate teroriste si manifestatiile de protest au facut ca aceasta destinatie sa fie tot mai ocolita de turisti. Daca in urma cu cativa ani strazile erau pline de turisti din toate colturile lumii, acum acestia sant foarte rari si grupuri foarte mici 2-4 persoane.
Situatia politica. In urma cu aproximativ o luna in aceasta tara a avut loc un referendum prin care presedintele Erdogan a obtinut puteri depline pentru a conduce destinele Turciei. A castigat puterea deplina la un scor de putin peste 54%, cu ajutorul diasporei. Majoritatea turcilor de peste hotare si sincer va spun nu sant putini au vazut in el noul sultan care sa le ofere un nou imperiu puternic si prosper. Cum spunea un prieten turc, bun cunoscator al fenomenului politic - cetateni turci din diaspora se simt marginalizati si discursul nationalist al presedintelui le ofera ceea ce nu le poate oferi occidentul.
Momentan nu sant anuntate miscari de protest, situatia politica este calma si nimeni nu stie ce va fi. Cu mare tam tam a inceput si procesul impotriva celor 200 de asa zisi autori ai puciului care aveau ca scop inlaturarea presedintelui Erdogan. Toate canalele turcesti de stiri prezentau cum erau adusi cei 200 de inculpati la o mega sala de sport amenajata acum in tribunal. Fosti demnitari de rang inalt printre care generali ai armatei turce, comandantul fortelor NATO din Turcia plimbati prin piata incatusati si flancati de politisti si lunetisti din trupele speciala. totul intr-o regie de prost gust care are un singur scop -
instaurarea de teama. Tocmai de aceea momentan totul pare linistit desi dupa umila mea parere Turcia sta pe un butoi de pulbere.
Cum va spuneam si in alte reviewuri am prieteni care sant si pro si contra actualei conduceri, dar majoritatea se tem ca va fi instaurat un regim dictatorial. Si ca bomboana pe coliva oricand se pot produce noi atentate din partea Kurzilor sau al statului islamic. Cam atat despre situatia politica.
Turism. Consider ca acum ar fi o buna perioada pentru vizitarea Istanbulului. Preturile la hoteluri au scazut chiar si cu 60-70%. Deasemeni si pretul biletelor de intrare la obiectivele turistice reduse cu 30-40%. Hoteluri de patru stele unde acum cativa ani plateai 150 de euro pentru o noapte, acum atat costa un city break de trei zile...
Au scazut si preturile la mancare chiar si la restaurantele altadata considerate foarte scumpe, o masa pentru doua persoane cu doua feluri principale si desert nu depaseste 25-30 euro, asta in cazul in care nu comandati delicatesuri. Si la localurile mai micute se mananca foarte bine si pretul este mai mic.
Transport. Achizitionati de la un automat special de langa statiile de tramvai sau de la chioscurile de ziare un Istanbulcard pe care introduceti o suma de lire, asta dupa ce in prealabil ati facut un calcul sumar asupra drumurilor pe care le aveti de parcurs. O calatorie cu jetonul costa 4 lire turcesti, aproximativ un euro si cu acest card pretul calatoriei scade la 2,5lire. In toate zonele turistice gasiti o harta detaliata care va ajuta sa va descurcati usor si cu transportul in comun.
Plati. Nu stiu daca o sa va mire dar in acest oras puteti plati cu absolut orice moneda. Imi aduc aminte ca acum 2-3 ani am gasit sa cumpar ceva ce imi doream foarte mult si nu gaseam. Asta se intampla cand ne pregateam de intoarcerea in tara si singura moneda care imi ajungea sa cumpar acel produs era leul romanesc pe care l-am schimbat la banca in lire la un curs total dezavantajos pentru mine. Recomand pentru platile mai mari plata cu cardul si neavand experienta necesara a plati cu valuta unde riscati sa pierdti putin cate putin va recomand lira turceasca.
Cumparaturi. O sa observati cu stupoare ca sant foarte putine magazinele care au preturi afisate la vedere, si aici ma refer la micile magazine, pite, bazaruri si negustori ambulanti. In orice astfel de locatie intrati si nu vedeti pretul afisat incercati sa negociati pretul, pentru ca orice vreti sa achizitionati si vanzatorul stie ca santeti turisti pretul cerut va fi mai marecu 50% cel putin. Majoritatea vanzatorilor pricep romaneste asa ca negocierea va fi in functie de cat de bun orator santeti. Si sa stiti ca a negocia nu este o rusine, in aceasta tara as numi acest lucru arta.
Pentru a va fi mai usor iata cateva preturi la produse pe care sigur o sa le acizitionati si dvs. 1 sticla apa 1,5L =1,3TL, un kebab de pui 6TL, 1 cafea- = 1,5-2TL, 1 simit-covrig traditional turcesc = 1TL simplu sau 2 TL cu branza sau fineti.
Pentru a fi siguri ca nu o sa aveti probleme va recomand evitarea locurilor aglomerate, in caz ca intalniti grupuri mai mari intrati intr-un magazin si asteptati ca ei sa se indeparteze si dupa lasarea intunericului retragetiva la hotel si totul o sa fie bine.
As mai avea foarte multe de spus dar din pacate timpul nu imi permite, asa ca daca cineva doreste informatii suplimentare sa imi lase un mesaj.
PS. Webmaster pentru a nu supara pe nimeni ca am scris prea mult despre aceasta destinatie propun ca acest articol sa fie votat simbolic.
Vacante si calatorii frumoase va doresc Istanbulul va asteapta.
Trimis de micutzu in 26.05.17 11:52:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.
41 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (micutzu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2
41 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”Webmaster pentru a nu supara pe nimeni ca am scris prea mult despre aceasta destinatie propun ca acest articol sa fie votat simbolic.
Am notat propunerea; considerăm însă că ar fi păcat -- informațiile sunt importante și utile. Ba chiar, având în vedere că sunt proaspete, chiar foarte valoroase / foarte utile...
Mutat în rubrica "Sfaturi utile pentru vacanța la Istanbul, ISTANBUL" (nou-creată pe sait)
Multumim pentru informatie, preconizam si noi noi o escala de o zi la Istanbul in septembrie, am fi vrut o sederea de 3 sau 4 zile dar asta e fiecare cu gandurile si cu framantarile lui.
Intrebare?
Cumva ai cunostinta de vreun program de vizitare la Izvorul Tamaduirii din Zetinborumu sau orice alta informatie utila care ne-ar putea ajuta.
Multumim anticipat!
@adrianbogdan: Salut. Am trimis un mail lunui prieten turc pentru a imi trimite programul de vizitare al obiectivului care va intereseaza. Stima
@micutzu: Excelent, foarte util și de mare actualitate acest ghid de vizitare a Istanbulului!
Nu este bine să te "bucuri" de necazul altuia, nici prin minte nu îmi trecea că acum este așa de ieftină cazarea.
Am fost în Istanbul câteva ore, luni, 17 aprilie imediat după referendumul despre care ai scris. Am fost la Kadikoy, partea asiatică, pentru a vedea puțin marea și așa cum spui și tu despre reducerea numărului de vizitatori, la croaziera pe mare cu vaporașul era puțină lume și erau și mai puțini străini...
@all... mai in gluma, mai in serios... nu mai urmariti, pentru concediul Dv, chilipiruri, early-bookinguri, last-minutes, promotii ieftine sau buletinul meteo... urmariti "buletinul atentatelor", vedeti unde au loc ele... azi a avut loc unul in Egipt? OK... luam bilet in Egipt, ca e aproape gratis... atentat la Istambul? , mergem saptamana urmatoare in Turcia, ca precis vor scadea preturile cu 70%... atentat la Nisa sau Paris? ... mergem mai ieftin si in "orasul iubirii" sau pe Coasta de Azur...
S-a calculat cat au pierdut Turcia si Egiptul din turism dupa evenimentele de acolo, in ultimii ani... cateva miliarde bune de dolari iar Franta, 1,5 miliarde. Cine a castigat? Portugalia, Spania, Grecia, Italia... unde asemenea lucruri nu s-au intamplat... nimeni nu renunta la concediul sau de odihna ci isi schimba doar destinatia...
@dorgo: @Nasshu, daca tot s-a deschis acest subiect, e bine sa stim ce se intampla prin lume...
9.04.2017 (Gandul. info): "Dublu atentat de Florii, la biserici ortodoxe din Egipt. Statul Islamic revendică atacurile. 45 de morţi şi peste 140 de răniţi in oraşul egiptean Tanta, la nord de Cairo. Explozia a avut loc în timp ce mulţimea se adunase pentru a celebra Floriile. La câteva ore, un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer în faţa unei biserici copte din Alexandria, omorând cel puţin 18 oameni şi rănind alte 66 de persoane. Gruparea teroristă Statul Islamic a revendicat ambele atacuri".
"Colapsul industriei turismului în Egipt: staţiuni precum Sharm El-Sheikh s-au transformat în oraşe fantomă"
Citeste mai mult: adev.ro/o1z4ba
@mprofeanu: Va multumesc pentru apreciere. Sincer, eu care sant foarte atasat de acest oras, ma doare sufletul ca sa ajuns in acest punct. Capitala a unui mare imperiu acest oras sufera cel mai mult din lipsa turistilor care sa ii viziteze obiectivele turistice si istorice. Cum ati remarcat preturile sant foarte mici pentru a atrage cati mai multi turisti care intarzie sa vina. Mediul politic si teama de atentate creeaza o adevarata bariera intre turisti si acest mega oras. Eu care credeam sincer ca se va schimba ceva in bine aici nu mai am acea doza de optimism desi... Vacante si calatorii frumoase sa aveti.
@dorgo: Va salut cu respect. Desi sant sumbre datele din ecoul dvs acesta este purul adevar. Aveti mare dreptate cand spuneti ca nu vom renunta la concediu, doar vom schimba destinatia. Totusi probleme mari nu au fost in statiunile de la Egee, Kusadasi, Bodrum. Marmaris pana in Antalia, asa ca cei care au bilete spre aceste destinatii pot merge linistiti in concediu si preturile in aceste destinatii sant super Ok. Si as mai adauga la lista dvs Croatia, Muntenegru si zic eu vine tare din urma Albania. Stima
@micutzu:
”Consider ca acum ar fi o buna perioada pentru vizitarea Istanbulului. Preturile la hoteluri au scazut chiar si cu 60-70%.
Sună tentant, dar, cu toate acestea, personal nu intenţionez să revizitez prea curând Istanbulul.
” Deasemeni si pretul biletelor de intrare la obiectivele turistice reduse cu 30-40%.
Mergând pe raţionamentul de mai sus, înseamnă că mă pot plimba în continuare fără niciun stres prin zona Antalyei .
Oricum nu eram deloc stresată, dar nici nu am sesizat vreo urmă de reducere la preţul biletelor de intrare la obiectivele turistice, unele fiind chiar nejustificat de scumpe raportat la ceea ce oferă vizitatorilor. Exemplu: 20 TL de persoană pentru a vizita doar teatrul antic din Side
@dorgo:
”Dublu atentat de Florii, la biserici ortodoxe din Egipt.
Ştirea este veche. Toţi am aflat despre incident la momentul respectiv.
Însă tot veche este şi plăcerea şi insistenţa cu care speculezi asemenea incidente. Logica nu o înţeleg. Ce aş căuta eu turist aflat în Egipt în vacanţă prin biserici la slujbe religioase? Chiar nu aş găsi altceva mai bun de făcut?
Anul trecut altcineva povestea cu satisfacţie despre un incident de acelaşi fel petrecut în Turcia într-o zonă din apropierea graniţei cu Siria la o nuntă. Nici până acum nu am înţeles legătura sau cum m-ar putea afecta pe mine care merg acolo ca turist nicidecum pentru a participa la nunţile localnicilor.
La vârsta şi experienţa ta mă aşteptam să fii mai reticent la tentativele de manipulare din media românească.
Partea proastă este că toate aceste zvonuri şi toată panica artificial creată şi întreţinută te afectează în mod direct prin scumpirea sejururilor în Grecia, ca urmare a scăderii cererii pe Turcia sau Egipt
@nicole33: Ziceai ca "Ştirea este veche". E din 9.04.2017 (Gandul. info). Pai ia gandeste-te un pic: tu, ca tara mediteraneeana (Grecia, Italia, Spania, Portugalia), si care se concureaza si spioneaza in turism de-o viata cu alte tari mediteraneene... Tunisia, Maroc, Egipt, Turcia, unde este o instabilitate permanenta (nu neaparat turistica), n-ai arunca acum gaz pe foc si n-ai anunta peste tot in mass-media cu litere de-o schioapa... "Nu mergeti acolo, in acele tari, (chiar daca acum e o relativa liniste) ci veniti la noi ca e liniste permanenta". Stii bine ca numarul celor care au returnat biletele de Turcia pentru Grecia este egal cu procentul scaderii turismului in Turcia, adica 60-70% (anunturile cu relansarea turismului "peste noapte', in Turcia, sunt tendentioase)... lasa in pace zona aia de conflict, numai pt. ca-ti place tie Turcia si esti consiliera pe tara aia. Scrie si despre alta tara. In Turcia, adesea faci escala pe aeroportul din Ankara sau Istanbul... loc in care te poti transforma instant. bul intr-o amintire. Oricand. Concediul trebuie sa fie relaxant, nu sa astepti in stres ca sa ajungi cat mai repede la destinatie sau acasa, subconstientul omului lucreaza non-stop si se-ntreaba mereu... oare am facut bine c-am venit intr-o tara cu alerta de calatorie? ... si cand un copil sparge o nevinovata punga de popcorn in aeroport, oricine va sari ca ars. E-o diferenta sa faci plaja si baie printre jandarmi sau printre palmieri... si cu asta inchei, c-am ajuns intr-o zona de filozofie sterila. Cu turismul in Turcia, mai astepata 1-2 ani, sa se linisteasca apele. Zici ca s-a scumpit Grecia? Ia sa vedem ce zice internetul (in luna mai)? "O saptamana in Rodos, 159 euro/persoana (inclus zbor + cazare studio + mic dejun) " e un "early" pt luna septembrie (plecare din Otopeni). E scump?
Buna ziua,
Ma intereseaza cateva detalii legate de Turcia. Merg pentru prima data... avem avion Suceava cu escala la Bucuresti apoi Atatürk. Ce ar trebui sa stiu, mentionez ca engleza nu o stapanesc foarte bine. De la aeroport ne preia cumnatul de origine turca, cu care nu ne am intalnit nicodata. Cateva detalii, ce banuti ar trebui sa avem la noi? Multumesc
@Tinutza M: buna!
De principiu poti avea la tine orice tip de valuta, poti sa faci schimbul valutar la case de schimb sau la orice banca, turci sunt un popor dragut si iti va arata cursul valutar pe o hartie sau pe un calculator.
Personal am schimbat in Turcia de-a lungul anilor fara probleme: lei, leva, dolari canadieni sau americani, euro, asa ca bani sa fie.
Iti doresc un sejur placut!
@dorgo:
Of, doctore, cum îţi mai place ţie să mă provoci!
”Stii bine ca numarul celor care au returnat biletele de Turcia pentru Grecia este egal cu procentul scaderii turismului in Turcia, adica 60-70% (anunturile cu relansarea turismului "peste noapte', in Turcia, sunt tendentioase)
Nu am timp să caut asemenea statistici, nu ştiu de unde ai scos tu procentele astea, evident, nu au niciun fundament real, dar asta nu ar fi nicio noutate, nu-i aşa?
Personal, nu am cunoştinţă de cetăţeni români care să fi rezervat sejururi în Turcia în anul 2017 şi, ulterior, să fi returnat biletele. Au fost cazuri de acest gen, dar anul trecut, în 2016, mai ales după data de 15 iulie, când ştim cu toţii ce s-a întâmplat, dar procentul nu a fost nici pe departe cel estimat de tine, ci unul mult mai mic.
Am prieteni care anul trecut s-au codit până să rezerve, unii au renunţat, alţii nu, foarte puţini dintre ei au rezervat şi ulterior anulat.
La fel, am prieteni, consumatori de Turcia 5* UAI, care anul acesta au ales altceva, mai scump şi la un nivel inferior dpdv al condiţiilor de cazare şi mai ales al serviciilor.
Am fost în februarie la Târgul de Turism ţinut la Bucureşti. Am asistat fără să vreau la discuţii şi scene de tot râsul. Într-adevăr, la standurile care vindeau excursii în Turcia cam bătea vântul, în timp ce la cele pentru Grecia era chiar aglomeraţie.
Dar, amuzant era altceva. Cum oameni obişnuiţi, cu venituri şi pretenţii medii, normale doreau un sejur în Grecia. Fătucele de acolo le făceau diverse oferte. Oamenii apreciau că este scump ce li se oferea şi întrebau de variante mai ieftine. Li se ofereau, conform bugetului, adevărate bombe, unde nu aş merge nici plătită, iar oameni, de voie de nevoie, nu prea încântaţi acceptau. Mi s-a părut trist. Nu vreau să mă gândesc ce concedii vor avea respectivii şi câţi vor apărea pe AFA după iulie august cu coada între picioare, blamând agenţiile care le-au vândut ceea ce le-au vândut.
@dorgo: silul în care scrii este exact motivul pentru care Faceboook, Comicia Europeană și ceilalți au introdus și vor introduce reglementări din ce în ce mai severe contra dezinformării și a ”știrilor” false...
Îți place Grecia, «te pricepi« la Grecia... - nu crezi că ar fi normal să rămâii la ”dragostea ta” și să nu-ți mai dai cu părerea, atotcunoscător... în ”analize după ureche” în stilul *arhicunoscut*, despre „orice altceva”?
@dorgo:
”... lasa in pace zona aia de conflict, numai pt. ca-ti place tie Turcia si esti consiliera pe tara aia. Scrie si despre alta tara.
În primul rând, nu este vorba nici pe departe despre o zonă de conflict.
În al doilea rând, da, iubesc mult această ţară. Faptul că sunt consilieră pe Turcia nu are nicio importanţă în contextul dat. Sunt consilieră şi pe Bulgaria şi am scris şi despre sejururile petrecute acolo.
Spre deosebire de destui useri de pe acest site, eu nu am scris niciodată decât despre unde am fost şi ce am făcut eu personal. Nu despre ceea ce am citit pe net sau despre ceea ce am auzit de pe la alţii, că ăla este folclor .
Sunt în Turcia de două săptămâni şi mai am de petrecut încă o săptămână. În septembrie voi reveni tot în Turcia .
Şi atunci despre ce Doamne iartă-mă ai vrea tu să scriu, dacă nu despre locurile vizitate?
Eu merg cu maşina, astfel că nu am de ce mă teme pe Ataturk
”Concediul trebuie sa fie relaxant, nu sa astepti in stres ca sa ajungi cat mai repede la destinatie sau acasa, subconstientul omului lucreaza non-stop si se-ntreaba mereu... oare am facut bine c-am venit intr-o tara cu alerta de calatorie?
De acord cu faptul că nu merită să-ţi petreci concediul în stres. Dar eu sunt foarte relaxată. Dacă nu s-ar termina concediul şi banii şi nu ar trebui să merg la serviciu, aş mai fi stat o lună pe aicea, zău aşa
Vezi că am pus poze pe FB, dar n-am găsit niciun jandarm, ci doar palmieri .
Este cel puţin hilar pentru mine, care îmi petrec concediul în Antalya, cât se poate de relaxată, să-mi spui tu ce pericole mă pasc la tot pasul, că ai citit tu nu ştiu unde .
Români sunt destul de puţini, dar încă nu a început vacanţa copiilor. Probabil, situaţia va fi alta la sfârşit de iunie, în iulie sau august. În schimb, sunt ruşi câtă frunză şi iarbă .
Grecia a fost mereu o ţară mai scumpă decât Turcia, iar în ultimii doi ani s-a scumpit şi mai mult. O fi ok oferta ta cu Rhodos, dar pentru cei cu alte pretenţii decât ale mele. Am cochetat şi eu cu o Creta sau un Rhodos, dar ceea ce vroiam eu sărea de 2200 de euro pentru două persoane cu tot cu avion şi asta la început de iunie
Anul trecut am vrut să merg două săptămâni în Cipru, la începutul lunii iunie. Aveam şi locul la Blue Air deja rezervat, dar nu am găsit nicio cazare decentă (4* cu demipensiune) sub 2000 de euro pentru doi adulţi două săptămâni. Aşa că am renunţat şi la avion şi am plecat două săptămâni la Bodrum la 5* UAI cu mai puţin de 1600 de euro, la care s-a mai adăugat motorina până acolo, sub 200 euro.
Anul ăsta am ales din nou Ciprul, dar în aprile, şi cel turcesc, nu cel grecesc. Frumos, prin agenţie, cu avion, transferuri, ghid, servicii complete, dar... ghinion: excursia s-a anulat, mi-am recuperat cu greu banii plătiţi drept avans, şi am ales încă un hotel în Turcia ca să nu-mi petrec concediul acasă.
Alerte de călătorie sunt emise pentru mai multe ţări, nu doar pentru Turcia. Acum un an şi jumătate am plecat în Dubai chiar a doua zi după atentatul din Mali, când mulţi se întrebau cum de am curajul să plec. Nu am aterizat bine în Dubai şi când am pornit telefonul mobil, pac îmi intră SMS cu alertă de călătorie şi datele de contact ale ambasadei. Crezi că a fost vreo problemă? Îţi spun tot eu: niciuna.
Anul trecut am petrecut de Paşti două săptămâni în Iordania. O ţară micuţă, foarte liniştită, dar cu vecini mai "nervoşi". Pe cei 17 kilometri pe care îi aveam de parcurs din resort până în cel mai apropiat oraş, întâlneam mereu 3-4 filtre mixte de poliţie+armată. Pe noi nu ne-au oprit niciodată, dar şoferul tot trebuia să încetinească. Nu era tocmai plăcut, dar îţi dădea un sentiment de siguranţă, la fel ca şi detectorul de la intrarea în hotel, similar celor de pe aeroporturi.
@nicole33: Si eu cred ca in prezent este o perioada foarte buna pentru mers in Turcia, dar numai in zona litoralului, nu neaparat in Istanbul. Turcii sunt constienti ca un atentat in zona litoralului le-ar pune capac definitiv si cred ca au mare grija de securitatea zonei.
Istanbulul traieste periculos zilele acestea... poti fi la locul nepotrivit, in momentul nepotrivit... Dar la fel de bine se poate intampla si la Londra, si in Manchester si la Paris... nu cred ca Istanbul e mai periculos decat orasele mentionate... problema cu el mai degraba vine de la potentialele miscari sociale cred eu, proteste, inscenari politice etc...
Eu as merge in Antalya oricand anul acesta si chiar as sfatui pe oricine sa o faca. Din pacate ne-am trezit cam tarziu si am ales o alta destinatie de vara si litoral pentru cel mic, dar sigur daca "pica" vreo oferta prin septembrie dam o fuga la un resort. Preturile de acum sunt foarte bune si, zic eu, mai aproape de realitate... o luasera razna pana acum vreo 2-3 ani.
Corecta si observatia legata de turistii obisnuiti cu Antalia care acum se duc in vreo "bomba" din Grecia speriati de atentate... O mare greseala, cred eu. Grecia nu se poate compara cu Turcia in termeni de confort, vorbind fireste in termeni de medie, exista exceptii cu siguranta.
Concluzionand, eu zic ca litoralul turcesc este anul acesta o ocazie foarte buna de vacanta.
@nicole33: Preturile reduse la obiectivele turistice sant pentru Istanbul. Zona Antaliei ramane o zona scumpa poate si datorita faptului ca aici nu au fost incidente majore care sa sperie turisti, Doamne fereste de un atentat ca ministerul turismului din aceasta tara va intra in colaps. Respect.
@rentea:
Va raspund dvs si totodata si lui Nicole.
Sa stiti ca noi romani nu am fost niciodata o baza solida pentru turismul in Turcia, respectiv Antalia. TUristi care umpleau pana la refuz aceste statiuni erau daca vreti in ordine procentuala; rusi si cetateni din tarile fostului imperiu sovietic, nemti, polonezi. olandezi, belgieni, cei din tarile scandinave si pe urma cativa romani.
Eu personal anul asta imi doream cu ardoare Zakynthosul, la rugamintea unui prieten care nu a vizitat niciodata Turcia ma reintorc la marea mea dragoste Marmaris. Pretul derizoriu de 380 euro, 4 stele, pe plaja AI, fara transport. Suna tentat? Perioada inceputul lui septembrie, cand temperaturile revin mai spre normal 34-37 de grade de la 50 in luna august.
Vacante si cala torii frumoase sa aveti.
@rentea:
”Si eu cred ca in prezent este o perioada foarte buna pentru mers in Turcia, dar numai in zona litoralului, nu neaparat in Istanbul.
Ştiu
Din acest motiv am ales să-mi petrec concediul aici în Antalya.
Este linişte, au revenit ruşii, preţurile au mai crescut puţin faţă de anul trecut, dar încă sunt convenabile.
Istanbulul poate să mai aştepte. Momentan, eu mă mulţumesc doar să-l traversez în drumul spre şi dinspre Antalya.
@micutzu:
”Preturile reduse la obiectivele turistice sant pentru Istanbul.
Ştiu. A fost doar o glumă.
Turcii nu contează pe veniturile aduse de turiştii români, nici pe partea de cazare&masă şi nici pe partea de shopping. Cu toate acestea, au fost cazuri în care românii erau 25-30 % din turiştii din unele hoteluri, uneori şi mai mulţi, dar astea sunt doar excepţii.
Lipsa anul trecut a ruşilor, de fapt, reducerea drastică a numărului acestora, s-a resimţit extrem de puternic.
Marmarisul este o alegere excelentă, iar preţul este unul foarte bun. Despre ce hotel este vorba?
@webmaster: Un ultim raspuns. Sursa mea? Era un simplu comunicat oficial de alerta de calatorie al Ministerului Afacerilor Externe despre Turcia si mai ales despre Maroc, Tunis, Egipt, etc... unde nu te impiedica nimeni sa calatoresti dar ti se sugereaza ca in unele tari e bine sa-ti faci o asigurare de viata...
https://www.mae.ro/travel-alerts/15977.
@nicole33:
Pasa Garden Beach. >Nu am gasit prea multe informatii despre el dar arata bine, are un scor bun pe tripavidsor si in plus de asta eu nu sant o persoana foarte pretentioasa.
Stiu ca nu am cum sa nu gasesc ceva bun la fiecare masa iar camerele vazute in foto arata super.
Concediu placut in continuare si bucurate si pentru noi de soarele placut ce incalzeste plajele Antaliei.
@dorgo: n-ai înțeles. Îți reproduc ce scriam mai sus — subliniind esența, pentru a-ți fi mai ușor:
” să nu-ți mai dai cu părerea, atotcunoscător... în ”analize după ureche”
Limitează-te la a prezenta / comenta știri, și nu astfel de ”analize”.
Dă-mi de exemplu sursa pentru
”Stii bine ca numarul celor care au returnat biletele de Turcia pentru Grecia este egal cu procentul scaderii turismului in Turcia, adica 60-70%
.
@webmaster: OK... dar trebuie sa caut mult acel 60-70% pt. ca s-a scris enorm de cele 6 sau 7 atentate din Turcia... nu era o sursa din Turcia...
Citez (STIRI Internaţional- PRO TV) "In 2016, iunie, pentru a saptea oara in ultimele 6 luni, Turcia este insangerata de un grav atac terorist. Trei barbati au deschis focul, cu pistoale mitraliera, dupa care s-au aruncat in aer pe aeroportul Ataturk, din Istanbul. Sunt cel putin 42 de morti. Turcii au anuntat 35% returnari de bilete. Turkstat a precizat că vizitatorii străini au fost responsabili pentru 72,8% din veniturile din turism, restul de 27,2% provenind de la cetăţenii turci. Germania a devenit principala sursă de turişti străini în Turcia, cu 3,9 milioane de vizitatori, chiar dacă pe ansamblu Turcia a înregistrat o scădere de 35% a numărului de sosiri din Europa. (Daca mai pui si rusii si georgienii, se ajunge la 60%). Pe locul secund se situează Georgia cu 2,2 milioane de vizitatori, urmată de Marea Britanie cu 1,7 milioane de turişti. Alta sursa "Bussiness 24 si Bloomberg".
Afacerile din turismul turcesc ar putea inregistra o prabusire dramatica in urma incidentelor care pun in pericol evolutia industriei de profil in acest an. In 2015, incasarile din turism au fost de aproape 32 de miliarde de dolari. La sfarsitul lui 2015, Turcia era inca una din primele zece destinatii turistice la nivel mondial si la acest lucru au contribuit masiv turistii rusi si germani, clienti fideli ai litoralului turcesc, dar si ai cluburilor de noapte din Istanbul. "Sectorul turistic va suferi pierderi mari in 2016, daca este sa ne gandim ca germanii reprezinta cel mai numeros grup de turisti straini din Turcia. Deteriorarea mediului de securitate si impactul asupra industriei turistice va cantari mult din punct de vedere economic", sustine Naz Masraff, director pentru Europa in cadrul agentiei de consultanta Eurasia Group. Planurile Turciei de a creste importanta sectorului turistic in economie pentru a contrabalansa colapsul pietelor emergente si criza politica care s-a intins pe o perioada de sase luni par si ele amenintate de incidentele sangeroase petrecut in Istanbul. Anul trecut a fost primul din ultimul deceniu in care numarul turistilor straini ajunsi in Turcia a stagnat. Pentru anul in curs insa (2017), perspectiva este si mai intunecata"
Parerea mea (strict personala)... pana exista tari sigure, precum Grecia, unde pleci seara din Bucuresti cu autocarul si nimeni nu te controleaza ce ai in cala pana la destinatie, eu aleg Grecia. Observ ca baietii astia rai care pun la cale "mancesteriade" si panica in turism, respecta Grecia, Italia, Spania si Portugalia, unde isi petrec si ei (poate) concediile intre doua atentate. Sa nu uitam, ca in istorie, zona musulmana a lumii s-a concentrat (in afara de Asia), in tarile nordului Africii si Turcia, unde oricand se pot repeta aceste evenimente. Si-acum o parere optimista (cam SF si putin probabila) despre minunata Antalye, aceasta va fi sigura pana la primul atentat, moment in care pe turismul Turciei se va pune definitiv un lacat si vecina ei Grecia va fi asaltata de turisti si poate, va iesi din criza. Sper sa fie liniste si antanta turistica generala in vara ce vine siceea ce scriem noi aici, doar simple speculatii...
@dorgo: Pentru acest sezon estival, rezervările au scăzut cu 40%, potrivit grupului TUI, cel mai mare tour-operator din lume. „Anul trecut erau 590 de vase de croazieră și aproape 1 milion de turiști. Anul acesta, se estimează că vor veni doar 490.000 de turiști cu vasele de croazieră. S-a redus cu 50% numărul de turiști”, spune primarul din Kusadasi, Özer Kayali.
@dorgo:
”Daca mai pui si rusii si georgienii, se ajunge la 60%
Doh, tu chiar aduni procentele din fiecare destinație?
- dinspre destinația X, din 10 turiști au mai rămas 7 - ergo scădere 30%
- dinspre Y, din alți 10, au renunțat 4, adică 40%
În logica ta, sunt deja 70% - ”qed”, nu? :-)
În realitate, din totalul acelor 20 au renunțat 7, adică fix 35%.
Asta ca să nu mai pui la socoteală că din destinația Z poate că nu a renunțat nimeni (sau chiar au venit 12, în loc de 10, de exemplu autohtonii turci). Caz în care procentul devine ”7 din 30 = 23.33%”. (sau, dacă ai în vedere „compensarea” cu cei 2 veniți în plus, e chiar 16%!!)
În fine, cifrele sunt cu titlu de exemplu. În realitate, situația e mai complexă. Dar ”analizele” și afirmațiile ”după ureche” - atât de frecvente în cazul tău - sunt totuși jenante.
-
Nu va fi însă ultima, și unii vor ”vota” cu argumente tip dorgo - „după ureche”, în dauna spusele celor care chiar... aufostacolo (ca mine, anul trecut; hotelul era FULL; am văzut însă și unul închis de tot; altele la 60-70% din capacitate etc)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Istambul dupa 30 ani (1) — scris în 05.06.23 de RUdar din FOCşANI - RECOMANDĂ
- Mar.2022 Istanbul martie 2022 - cele mai noi detalii — scris în 13.03.22 de Adrijaan din BUZAU - RECOMANDĂ
- Feb.2021 Calatorie in pandemie — scris în 10.03.21 de micutzu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Info utile 2020 completare 2019 — scris în 08.10.20 de rolandgabriel din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Sfaturi 2019 — scris în 10.10.19 de rolandgabriel din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- May.2019 Sfaturi utile pentru o vacanță la Istanbul — scris în 18.06.19 de sebigeanina din PăTâRLAGELE [BZ] - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Citybreak Istantbul - costuri si alte informatii — scris în 04.04.19 de idenisssa din POPESTI LEORDENI - RECOMANDĂ