ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 01.08.2014
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 17.04.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2014
DURATA: 4 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Praga - impresii generale transport, shopping, aspecte culinare

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Cred ca daca as fi avut 7 zile intregi la dispozitie si tot nu as fi reusit sa cutreier orasul dupa gustul meu. De ce? Intrebarea este retorica bineinteles, pentru ca aceasta capitala europeana in cel mai pur inteles al cuvantului ascunde atat de multe obiective, mai noi sau mai vechi care m-au uimit si m-au facut sa am sentimentul ca escapada mea trebuie repetata cu necesitate pentru simplul motiv ca nu am reusit sa vizitez decat o mica parte din comorile acestui oras.

S-au scris multe rew. documentate despre obiectivele importante ale orasului asa incat nu-mi propun sa repet nici informarea istorica, nici culturala ci numai sa aduc cateva adaugiri la informatiile deja existente.

Cateva cuvinte despre OAMENI

Cehii nu sunt foarte calzi, dar sunt amabili si mai ales acolo unde exista interes pecuniar iti stau la dispozitie cu orice informatie. Ma refer la receptia hotelului, la intrarile in obiectivele turistice, la achizitionarea unor excursii, in magazine si mai ales in restaurante. Pe strada daca intrebi ceva ti se va raspunde, dar din pacatie mie aceasta limba mi s-a parut "prohibitiva' asa incat m-am orientat spre persoane mai tinere care eventual sa cunoasca si o alta limba in afara de limba materne si a limbii ruse. Oricum la cohortele de turisti pe care le-am intalnit nu prea am avut nevoie ca turista singura sa pun multe intrebari caci aveam ghizii grupurilor organizate in apropiere, sa nu amintesc de multitudinea de semnalizatoare pe care le intalnesti la fiecare colt de strada, bulevard, piateta. Din pacate si indicatoarele nu sunt toate semnalizate si in limba engleza sau in alta limba internationala, asa incat daca va aflati in fata Casei Municipale, de exemplu, cladire monument in adevaratul sens al cuvantului veti citi pe indicator "obecni dum".

Usor frapant mi s-a parut de asemenea numarul destul de mare de cersetori cu care m-am interceptat in cele 4 zile petrecute pe strazile orasului, atat in apropierea obiectivelor turistice cat si in zona comerciala a magazinelor din spatiul Mustek sau Na Prikope. Nu sunt agresivi si nici de o anumita etnie mi s-a parut trist ca sunt insa oameni, in general de varsta medie, usor debusolati, relativ curat imbracati si cerand in limba ceha sau rusa bani(probabil ca infatisarea mea transmitea ideea ca as putea fi rusoaica caci ochi mici si lunguieti nu am in dotare sa nu mai vorbesc de alura atletica a nordicilor) . In afara statiilor de metrou am intalnit si cersetori ceva mai tineri, un amestec de aurolaci si pletosi, multi dintre ei mai putin prieteni cu sapunul, cu haine marcate de trecerea anotimpurilor. Am vazut si multe femei relativ tinere incercand cu lacrimi in ochi sa capete cativa banuti de la turistii ochiti din timp la capitolul "potentiali darnici".

Nu sunt la curent cu starea economica din Cehia, dar la cati turisti am vazut, cu siguranta ca in Praga sunt locuri de munca. in domeniu.

STRAZILE orasului sunt in general curate, oricum mult mai curate decat in alte mari capitale ale lumii precum Bruxelles, Barcelona, ca sa nu mai amintesc de Paris., in conditiile in care am vazut in Praga un aflux de turisti la fel de mare ca si in orasele mentionate mai sus. Cu ceva ani in urma, la prima mea vizita, e drept fulger la Praga nu am remarcat un numar atat de mare de turisti, acum in luna iulie mi s-a parut orasul, e drept vorbesc numai de zona obiectivelor istorice si culturale de-a dreptul sufocat de turisti de toate natiile, in grupuri organizate sau singuri. Masinile de salubritate le-am vazut lucrand la diferite ore din zi pana seara tarziu. Nu am vazut caini fara stapani si nici persoane agresive.

Orasul, mai ales centrul istoric dar si zona Castelului sunt atent supravegheate de forte de ordine, am zarit masini ale politiei deplasandu-se printre grupurile de turisti dar si forte de ordine per pedes atente la orice miscare, gata sa intervina pentru siguranta oamenilor. In zona Pietei Weceslas am participat la o scena in care o statuie vie a fost deposedata de cutia in care avea cativa banuti adunati, de catre un cersetor. S-a iscat o mica incaierare intre cele doua persoane. Nu stiu de unde in 2 minute a si aparut un echipat de politie care a intervenit, i-a legitimat pe cei doi protagonisti si i-a ridicat imediat de la locul intamplarii. In zona burgului, mergand cu rucsacul meu obisnuit in lateral, o politista mi-a atras atentia sa-l mut intr-o pozitie mai sigura. Nu m-am simtit in cele 4 zile petrecute pana seara tarziu pe strazile orasului nici o clipa decat in deplina siguranta.

Despre TRANSPORTUL praghez, numai de bine. Biletele de transport in comun pentru 30,90 de minute, 1,3, 4 zile sau alte forme de abonament chiar si pentru o perioada de 6 luni le puteti achizitiona de la receptia hotelului, de la chioscurile de ziare, de la punctele de informare din centrul orasului sau de la aeroport, de la automatele din statiile de metrou cu plata cash/ coroane, sau cu card (in general visa, master card, american express mai rar). Biletul se composteaza de pilda pentru tichetul de 3 zile numai la prima urcare in mijlocul de transport. La funicularul turnului Petrin sunt valabile aceleasi tichete ca si pentru metrou/autobuz, /tramvai.

Reteaua de transport este extrem de bine organizata, metroul in orele de varf nu depaseste 3 minute in asteptare, iar in afara acestor ore nu mai mult de 4-5 minute. Statiile de metrou construite la mare adancime au in dotare scari rulante unele la mare grad de inclinare 35-40, insa semnalizate, fara riscuri. Statiile sunt foarte bine marcate din exteriorul strazii iar in interior panourile de destinatie sunt vizibile si usor de observat. Nici o sansa sa incurci destinatiile sau sa fii dezorientat. Statiile sunt curate, bine gospodarite si nu am remarcat oameni ai strazii adapostiti. Poate si pentru faptul ca desi intrarea in statia de metrou este libera, sunt controale si am inteles ca daca nu ai bilet valabil amenzile sunt foarte mari. Pe parcursul celor 4 zile am vazut 2 controale, unul intr-o statie de metrou si un altul chiar in trenul metroului. Nu a existat nici macar o persoana, turist sau localnic in culpa.

Alternative de ajuns de la AEROPORT[ spre oras sunt mai multe. Insa in primul rand trebuie sa va spun ca desi aeroportul in sine nu m-a impresionat cu nimic, nu pot spune ca exceleaza in cochetarie acesta fiind pe un singur nivel, o hala imensa, compartimentata in 2 parti/ sosiri/plecari totusi aeroportul este bine organizat. Sunt multe magazine, ghiseele pentru chekin sunt bine organizate, grupurile sanitare curate, biroul de informare turistica, casa de schimb valutar dar si bancomate la indemana.

In oras sunt mai multe posibilitati de a ajunge. Daca doriti puteti lua un taxi, am vazut operand firma AAA. si mai sunt si altele

Exista si un autobuz expres care pleaca la aprox. 30 de minute care merge pana in gara centrala a orasului. Nu l-am folosit asa incat nu va pot da amanunte.

Autobuzul 119 care merge pana la Djevica capat de linie. Sunt 7-8 statii, cca 20 de minute, depinde de trafic. E confortabil, curat, civilizat si cu o mare frecventa.

La Djevica se afla linia de metrou A, verde care traverseaza orasul de la NV la SE si sunt 2 statii pana la statia Malostranska de unde se urca cu tramvaiul spre Castelul praghez in cazul in care aveti cazarea in zona si inca 2 statii pana in zona Mustek-Muzeum in plin centrul orasului zona Pietei Weceslas.

La statia Mustek linia A se intersecteaza cu linia B care strabate orasul de la VE la SV.

Linia C care strabate orasul de la Nord la Sud se intersecteaza cu linia A la statia Muzeum.

Exista de asemena autobuzele de linie dar si foarte multe tramvaie in care se pot folosi aceleasi bilete sau abonamente precum cele de la metrou.

Pentru transfer spre oras de la aeroport exista si o alta alternativa. Praque airport transfers cu taxi limuzina, sau shuttle bus (5,6/eur/pers. /plata pe sait, sau cash /card la sofer) saitul este: prague-airport-transfers.co.uk.

Referitor la transportul de la aeroport - oras si in sens invers cu shuttle companiei mai sus amintite am o mica povestioara.

Cu 3 saptamani inainte de sejurul programat am intrat pe saitul respectiv, am facut o rezervare pentru preluare de la aeroport spre centru orasului, zona Mustek punct de informare si de asemenea pentruretur. Am optat pentru plata celor 2 rezervari /cash/sofer. Am primit imediat o confirmare a celor 2 rezervari, cu toate datele, specificandu-mi-se ca preluarea se va face in aeroport, la iesire, ca firma va verifica orarul de zbor, asa incat la jumatate de ora dupa aterizare voi fi preluata asa cum se obisnuieste cu o mica plancarda pe care va fi inscris numele meu.

Am aterizat conform orarului la ora locala 9,05, mi-am preluat bagajul si la ora 9,25 eram la iesire. Shuttle era programat pentru ora 9,30. Foarte multe persoane cu plancardele cu numele turistilor inscrise asteptau sa-si preia clientii. M-am invartit printre ele, in fine pe la 9,45 am intrebat o persoana care avea o plancarda pentru preluarea cu limuzina a unui client care avea inscriptia firmei la care facusem rezervarea pentru shuttle. Mi-a spus sa mai astept pentru ca s-ar putea sa intarzie cateva minute.

Asteptarea mea s-a incheiat exact la scurgerea a jumatate de ora timp in care nu m-a sunat si nu m-a cautat nimeni, asa incat nu m-am obosit sa sun la numarul de telefon pe care il aveam pe voucherul meu printat de acasa considerand ca era cazul sa experimentez si bine am facut, transportul in comun.

Nu cunosc explicatia, firma este foarte serioasa. Poate nu au avut mai multi clienti si nu s-au deranjat pentru preluarea unei singure persoane insa consider ca puteam sa fiu macar anuntata telefonic. Nu stiu daca a fost o intamplare izolata, am vazut multe shuttle si mijloace de transport cu inscriptia firmei respective in oras dar sub rezerva unei exceptii care poate confirma regula, nu stiu daca sa va recomand acest mod de transfer de la aeroport spre oras sau in sens invers, mai ales ca la intoarcerea spre aeroport fiind in cursul diminetii nu iti poti permite stresul de a pierde cursa de linie spre tara.

Pentru EXCURSII[ Optionale va puteti informa din pliantele gasite cu generozitate la receptiile de hoteluri sau la centrele de informare din Piata Veche a orasului, vis-a-vis de Turnul cu ceas, sau cel din zona Mustek.

La hotelul la care am fost gazduita mi s-a oferit posibilitatea de asemenea de a achizitiona excursii cu preluarea chiar de la hotel, dar si transportul spre aeroport cu taxi (ar ficostat 12 eur).

Excursii organizate de firme precum: Premiant City tour - premiant.cz va pot da cateva preturi (de remarcat ca in timpul saptamanii acestea sunt mai scumpe, in week end cu cca 200 de czk mai ieftine)

- grand city tours de 3,5 ore - 750 czk, week/end /550 czk.

- cartierul evreiesc si orasul vechi - 2,5 ore cu 950 czk, 700 czk

- plimbare cu barca, pranz inclus -2,5 ore - 690 czk, 500 in week end

- croaziera de seara cu masa si muzica 850 czk, respectiv 500 czk

- Kutna Hora - UNESCO, 5,3ore -990 czk, 800 in week end

- vizita la muzeul si fabrica Skoda de 5,3 ore -1100 czk, 950 in week end

- vizita la drezda de 11 ore - 1990 czk, 1150 inweek end

O alta firma organizatoare de excursii este citysightseeing - Praque - pragueallinclusive.com

are obiective precum Orasul vechi, Manastirea sf. Agnes, Turnul cu ceas, Universitatea Charles, Malul Valtavei, Lesser town, Black town, Castelul Praghez, Dealul Petrin, Insula Kampa, Casa Dansatoare, Piata Weceslas si muzeul National untr-un pachet. rezonabil ca si pret. Are variante pentru autobuz+castel - 800 czk, autobuz+ plimbare barca - 800 czk, Cartierul evreiesc 300 czk. Avantajul acestei firme este ca preturile sunt negociabile pentru grupurile mari iar copii intre 5-15 ani au costuri injumatatite.

Mai puteti achizitiona diferite excursii in interiorul si in afara orasului de pe discoperypraquetours, discoverprague.com. Are o optiune interesanta de tur liber zilnic, cu plecare la orele 11 si 14 de la ceasul astronomic din Piata orasului vechi. Trebuie numai sa urmariti ghidul imbracat cu un tricou de culoare galbena si o umbrela de aceeasi culoare.

Cum mai puteti face o plimbare in oras? Cu ricsa, moderna e drept, cu trasura prin orasul vechi dar si cu o masina decapotabila de epoca, daca buzunarul va permite. Nu le-am incercat, ideea de ricsa chiar si moderna imi repugna, masina decapotabila imi strica coafura iar trasura nu atingea multe puncte interesante ale orasului care trebuiesc vizitate cu adevarat, asa incat mi-am folosit propriile mergatoare, e drept ajunse acasa cu avansata stare de oboseala si "deteriorare".

CROAZIERELE se pot achizitiona in zona veche a orasului si a podului Carol de la vanzatorii ambulanti sau de la punctele de informare turistica, sau chiar de pe malul Valtavei din punctele de plecare a vapoarelor.

Si aici sunt o varietate de croaziere de 1 ora, de 2 ore, cu servirea pranzului, sau croaziera de seara cu cina si muzica incluse. Vederea panoramica a orasului este intradevar fascinanta de la bordul unui vas mai mare sau mai mic de croaziera. Apele Valtavei nu sunt agitate iar distanta intre maluri nu este foarte mare asa incat se pot observa cladirile istorice precum Rudolfinus, Teatrul National ca sa nu mai amintesc de complexul Castelului din Praga in toata splendoarea lui.

GARA CENTRALA a orasului Praga Hlavni Nadrazi se afla la cateva minute de mers pe jos de piata Weceslas in inima orasului, in imediata apropiere a statiei de metrou linia C.

Gara a fost data in folosinta in 1909 si s-a numit Franz Josefs Bahnof apoi a primit numele de Wilson, acum este cunoscuta ca si gara centrala. Fata de vecha constructie prin anii 1970 i s-a adaugat un terminal si o statie subterana. Are un dom frumos, vitraliile si fetele sculptate ale femeilor reprezinta Praga in calitate de mama oraselor.

RESTAURANTE Sunt atat de multe la numar, braserii la tot pasul atat in centrul vechi al orasului, pe malul Valtavei in zona Malostranska dar si in cartierele din vecinatate, incat nu se pune problema ca nu ai gasi un loc civilizat si frumos pentru a manca. Exista de asemenea foarte multe baghetterie, precum cele din Paris, dar cu preturi la jumatate, unde contra sumei de 78-90 czk poti lua eventual pentru un respiro energizant o minibagheta calda cu sunca, cascaval, salata, ton, etc, si o racoritoare. sau o bere.

Berea la draft costa intre 32-36 czk. depinde de restaurant, la magazin costa cca 17-20 czk. La restaurantele manastirii Strahov, berea facuta acolo nu depaseste 40 czk.

La restaurant: Tkalcovsky dvar - poti lua o salata (un fel de salata greceasca) - 30 czk, un fel caracteristic praghez - 2 bucati de carne de porc, cu varza calita usor dulceaga cu knedliky (galuste fierte si feliate cu chimen) portie pantagruelica cu 200 czk, o bere blonda de 50 ml. - 36 czk. In pretul final a fost inclus serviciul in valoare de 10%.

La pizzeria - restaurant Carlinno aflata langa hotelul la care am stat am savurat alaturi de o bere buna, o portie generoasa chiar prea generoasa de friptura de pui, cu cartofi de casa pregatiti delicios cu un sos alb si bucatele mici de sunculita, pentru care am platit 280 czk. Pretul nu a inclus serviciul.

La Turnul Petrin o bere de 0,5 ml. - 36 czk, o cafea 50 czk.

Pe strada, daca vreti sa mancati un hot dog (carnatul cu chifla) cu mustar, caracteristic nemtesc si o bere o puteti face la tot pasul.

In zona Mustek exista o gelaterie de nota 10. Se numeste Boom si in afara de inghetata (cateva zeci de feluri) la cornet, mai mare sau mai mic, la pahar sau la cupa se poate servi si o racoritoare sau o bere. Un cornet cu 2 cupe generoase si absolut delicioase costa 50 czk.

SHOPPING peste tot in Praga, depinde ce va doriti.

In Namesti Republik, Mustek dar si in alte zone ale orasului zilnic sunt mici piete volante de la care va puteti cumpara nu numai produse traditionale dar si amintiri pentru acasa (marionete, vrajitoare, cutii cu ciocolata, obiective lucrate manual din lemn, ceasuri etc)

Pentru obiectele din renumitul cristal de Bohemia trebuie sa aveti in vedere ca le puteti achizitiona de oriunde, dar cele autentice trebuie sa aiba eticheta ovala cu inscriptia Bohemya crystal made in Chezk Republik.

O zona exclusivista pentru cumparaturi este str. Parizka aproape in cartierul evreiesc. Aici sunt buticuri ale marilor firme de lux, Gucci, Prada, Cartier, etc.

Zona Pietei Weceslas este si ea intesata de magazine de firma atat pe strada principala cat si pe strazile adiacente. O zona plina cu magazine este Na Prikope, perpendiculara pe Weceslas, in zona Mustek. aici am remarcat un pasaj numit Cerna Ruze (trandafirul negru), amenajat ca un elegant centru comercial. O mare parte dintre magazine se inchid la ora 18, insa am avazut si alte magazine de firme deschise chiar si dupa ora 20.

Va doresc tuturor vacante frumoase

ps. il rog pe web daca are timp sa introduca Dvorak - Slavonic Dances. -multumesc anticipat

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de amero in 01.08.14 17:39:58
Validat / Publicat: 01.08.14 19:38:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CEHIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 18152 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

44 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (amero); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P30 iesirea din statia de metrou - Namesti Republiky
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 75550 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

44 ecouri scrise, până acum

webmaster21
[01.08.14 18:37:00]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)

Dacă autoarea preferă un alt "Dance" (acesta fiind nr.2), este rugat să ne scrie aici sau pe PM.

ameroAUTOR REVIEW
[01.08.14 19:15:13]
»

@webmaster21: multumesc este ok

arru
[01.08.14 19:56:06]
»

Frumos periplu praghez. Si bogat in informatii.

Mi-au placut mult cele Cateva cuvinte despre OAMENI

)) Am onoarea primului vot...

sunflower
[01.08.14 20:09:53]
»

Foarte util, informații pragmatice, foarte bine venite!

Dekuji! (Mulțumesc!)

ameroAUTOR REVIEW
[01.08.14 20:28:46]
»

@arru: multumesc ptr. apreciere, poate ar fi trebuit sa fac cateva poze ale ratacitilor sortii, dar nu m-am aventurat. a fost o experienta frumoasa.

ameroAUTOR REVIEW
[01.08.14 20:31:31]
»

@sunflower: multumesc pentru vizita. la plecare mi-am notat un minim de cuvinte, dar nu m-am descurcat, chiar mi s-a parut aceasta limba "imposibila', cel putin pentru mine, ar fi fost bine sa cunosc ceva rusa, dar... am " chiulit" la lb. rusa. ce bine mi-ar fi prins acum...

arru
[01.08.14 20:36:12]
»

@amero: Nu era nevoie de poze Ii avem si noi pe ai nostri Faptul ca ai vorbit despre oamenii de acolo, cu bune si rele am apreciat

webmaster
[01.08.14 20:43:57]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dan&Ema
[01.08.14 21:21:02]
»

Super review

bravo

Dan&Ema
[01.08.14 21:23:07]
»

@webmastet

am tastat gresit pe nu-mi place in loc de fb. Dealtfel am si laudat reviewul.

pot corectA?

Dan&Ema

webmasterX
[01.08.14 21:26:57]
»

@Dan&Ema: acum da! Am sters votul acordat !

Dan&Ema
[01.08.14 21:28:37]
»

@webmasterX: multumesc

Floryn81
[01.08.14 22:21:44]
»

Un articol excelent! Mi-a făcut plăcere să-i pot acorda SuperBonusul!

Pragheza_Gotica
[01.08.14 22:21:44]
»

@amero Foarte util, ti-am dat si votul meu.

Sa stii ca cersetorii sunt strict in zona turistica, fiindca altfel nu le da nimeni nici un ban.

Ai surprins foarte bine esenta - cehii sunt practici, asa ca servicii ca transportul, curatenia strazilor etc sunt bine organizate.

Si mai sunt si foarte nationalisti, cum arata lipsa explicatiilor in limbi straine in zone unde chiar e nevoie. Efectiv nu le pasa ca nu intelegi, sa faci bine sa inveti ceha :-) Mai ales ca turistii vin oricum.

Felicitari pentru review!

ariciu
[02.08.14 02:40:49]
»

L-am citit d'a fir a păr, cum se spune. Prin primăvară ştiam că pleci la Praga, dar... am uitat.

Am avut un mic şoc când am intrat târziu în noapte şi ţi-am văzut review-ul. L-am sorbit pur şi simplu.

După atâta Grecie am simţit că respir puţin aer praghez. Şi mi s-a făcut dor...

Mulţumesc @amero pentru această plimbare pe străzile Pragăi. !

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ameroAUTOR REVIEW
[02.08.14 05:02:43]
»

@Dan&Ema: nultumesc

ameroAUTOR REVIEW
[02.08.14 05:05:01]
»

@Crazy_Mouse: multumesc ptr. timpul acordat

ameroAUTOR REVIEW
[02.08.14 05:07:14]
»

@Pragheza_Gotica: apreciez votul mai ales ca vine de la o cunoscatoare, multumesc

ameroAUTOR REVIEW
[02.08.14 05:10:26]
»

@ariciu: multumesc, nu stiu cati useri citesc in plina vacanta de vara un asemenea rew. care nu este despre mare, soare, plaja insa m-am gandit ca poate fi o variatie...

sunflower
[02.08.14 08:51:17]
»

@amero: ”La funicularul turnului Petrin sunt valabile aceleasi tichete ca si pentru metrou/autobuz, /tramvai.”

Aș vrea să vă întreb dacă biletul de 3 zile, de ex. sau de o zi, cumpărat de la hotel (să zicem) se poate folosi pe oricare dintre aceste mijloace de trasport? Mai exact atât în metrou, cât și în tramvai și autobuz poți urca cu același bilet? Mulțumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mireille
[02.08.14 08:59:23]
»

@amero... uite ca citesc la cafea, desi sunt inca departe rau... excelent articol, daca ajung vreodata in Praga, voi lua notite de la tine.

ameroAUTOR REVIEW
[02.08.14 09:33:27]
»

@sunflower: da, acest bilet ptr. 1,2, 3,4 zile se foloseste pentru orice mijloc de transport in comun, metrou, autobuz, tramvai, funicular, atentie se composteaza numai la prima cursa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
sunflower
[02.08.14 09:40:45]
»

@amero: sunteti inspiratia si informatia mea, multumesc!

ameroAUTOR REVIEW
[02.08.14 09:43:40]
»

@mireille: multumesc ca m-ai vizitat si te astept cu tolba plina de pe meleaguri olandeze

claudiu 71
[02.08.14 11:39:45]
»

@amero: Buna si felicitari pentru concediu si expunere.

O frumosa prelungire a episodului Istanbul doua orase "must seen"pentru orice turist impatimit.

Praga, am idee mi-am petrecut si eu vreo zece zile adunate pe acolo plus altele in trecere spre estul Germaniei si mie imi place, Istanbul nu l-am vazut decat din aer

Imi place sa pun doua puncte turistice in "oglinda"parerea ta sincera imi v-a fii de folos: Care te-a impresionat mai mult in general? Asemanari multe nu au si chiar de aceea as vrea o parere blitz a unui turist avizat.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MCM
[02.08.14 11:48:34]
»

Ai fost la Pragaaa!!! Știi de când vreau eu să merg acolo? Și-mi dai și mură'n gură ce este de făcut. Ce bine de mine. Acum, am o dilemă? Cum fac să muncesc mai puțin și să mă plimb mai mult? Huh?

ameroAUTOR REVIEW
[02.08.14 17:49:14]
»

@MCM: daca stiam ca iti doresti iti faceam o invitatie, ce ne-am fi distrat amandoua cu o berica in fata pe malul Valtavei. am venit dupa 4 zile mai obosita decat dupa 2 luni de munca cotidiana, am dormit pe unde scurte, dar las ca plec cu tribul la mare si sa vezi ce ma odihnesc acolo!!! dupa aceea imi iau si eu concediu...

ameroAUTOR REVIEW
[02.08.14 18:01:13]
»

@claudiu 71: draga colega, chestiunea e mai complicata. ce sa zic, sunt doua orase foarte diferite, dar Praga firesc trage spre zona aceea pe care o iubesc eu mult, adica Imperiul austriac, e mai "curata, uscata si frumos mirositoare", e organizata si disciplina nemteasca isi spune cuvantul chiar daca are si reminiscente comuniste suficiente.

Istanbulul este ''ALTCEVA'', dulcele orient mai inghesuit, aglomerat, mai putin "civilizat" dar dupa cum gandesc sigur iti va placea, chiar te vei simti mai "ca acasa" si oamenii mai calzi, mai apropiati. iar metropola este mai spectaculoasa asezata pe malurile Bosforului are deschiderea marii superba. si obiective turistice cat cuprinde. Rezerva-ti 3-4 zile ptr. Istanbul sigur nu-ti va parea rau.

Concluzia, Istanbulul cu riscul de a fi pusa la indexul 'civilizatiei batranului continent"

o vara frumoasa iti doresc si sa stii ca mie dor de Tirol...

ariciu
[02.08.14 19:52:45]
»

@amero:

nu stiu cati useri citesc in plina vacanta de vara un asemenea rew.

Mulți, crede-mă! E ca o gură de aer proaspăt...

le_maitre
[02.08.14 23:24:17]
»

@amero: Scumpă Doamnă! Io habar nu aveam că pleci la Praga, nu m-a înştiinţat nimeni (cu sau fără excrescenţe ţepoase), a fost o surpriză taaare plăcută citirea acestor impresii!

Să te laud? Neah, nu mai are niciun sens! Un alt GHID semnat Amero, dragi to'arăşi!

ameroAUTOR REVIEW
[03.08.14 09:11:17]
»

@le_maitre: multumesc familiei speedy ptr. ecouri. da am fost acolo si mi-a placut, itinerariile ma straduiesc sa le urc in alt rew. din pacate am niste probleme tehnice si nu reusesc sa le incarc. las' ca ma fac eu IT-ista si sa vezi meserie...

Eugenia55* †
[03.08.14 19:55:43]
»

Cu chiu cu vai am reusit si eu sa ajung la calupul de review-uri din 1 august, am uitat sa ma dezabonez la Bulgaria-Grecia-Turcia, fraticaaaaa, ce de scrieri...

N-am avut placerea Pragai dar se pare ca voi gusta din plin! Spune-mi ca te-ai dat cu barca pe Vltava!

Aaa, coloana sonora, de exceptie, sunt fan!

ameroAUTOR REVIEW
[03.08.14 20:03:28]
»

@Eugenia55: multumesc ptr. vizita. da, m-am dat cu vaporasul (cu barca mi-a fost frica ca o scufund) pe Vltava, mi-a placut calatoria mai ales ca am fost singura de capul meu... ma straduiesc sa scriu si itinerariile parcurse poate cu Smetana, e mai vesel.

claudiu 71
[03.08.14 20:27:09]
»

@amero:

Asadar ramane batrinul Constantinopol . Nu e de mirare anul acesta a fost in topuri chiar sus, cred ca la primavara il "cotropim"am avut o retinere pana acum din cauza vacantei de vara care am petrecut-o multi ani tot in Turcia.

Praga se spune ca isi arata adevarata splendoare in" toamna aurie"dar oricand este un magnet pentru turisti.

Tirol heißt Sie herzlich willkommen este si un logo de bun venit.

Anul acesta zona s-a bucurat de un timp excelent si speram ca asa ramane toata vara in comparatie cu zone din sud: Bulgaria, Croatia chiar si Italia unde vremea si-a cam facut de cap.

Daca faci un visit da" bitte" de stire

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ameroAUTOR REVIEW
[03.08.14 22:02:02]
»

@claudiu 71: danke, guten tag, cam atat stiu si eu, slabut, dar mai am timp sa invat. poate la primavara cand mergem la contractari pe la prietenii bavarezi. De Istanbul nu te feri, nu are nici o legatura cu ce stim noi despre resorturile din Antalya, Kusadasi, Bodrum si Marmaris (iubirea mea, ce mi-a placut Marmarisul!!!) cum se zice alles gutte???

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
alinaro
[04.08.14 11:15:13]
»

@amero: Iaca ajung si pe aici, mai cu intarziere, dar eu in weekend sunt mai putin pe faza, mai ales vara. Stiti? Am ratat ocazia anul asta, aveam doua vouchere pentru Praga cu avion de la Madrid, hotel 3 nopti, transferuri si ghid, si nu am profitat. Acum am alt voucher (luuunga poveste) pentru hotel doar, si parca parca vad ca iar ratez, desi Praga ma urmareste, ma urmareste...

Ati povestit in stilul practic si caracteristic, cu siguranta voi tine cont de info daca reusesc sa ajung si eu acolo.

O saptamana minunata sa aveti!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ameroAUTOR REVIEW
[04.08.14 11:25:59]
»

@alinaro: multumesc ptr. vizita, stii tu, niciodata sa nu spui niciodata, si eu am plecat tot de la un voucher de cazare primit cadou de Paste de la fiica mea. promit sa incerc un stil mai "umoristic" poate cand voi povesti itinerariile parcurse. fa-ti timp si loc ptr. cateva zile in Praga., este o experienta frumoasa.

cristianam
[13.08.14 15:40:14]
»

Daca pana acum eram in dubii daca sa ne luam cateva zile libere pentru a vizita Praga, acum cu siguranta o vom face. Multumim... informatiile sunt f detaliate

ARA
[27.09.14 20:03:30]
»

Multumim Amero pentru informatiile pretioase! Am plecat brusc intr-un periplu Gyor, Bratislava si Praga fara a avea timp sa ma pregatesc! Am folosit toate informatiile de aici de pe site!

Dupa cazare pe la 6 seara, am plecat direct la o statie de metrou. E bine sa aveti banii schimbati ca sa luati bilete, luati si o harta din metrou pe care o sa vedeti marcate zonele turistice (biserici desenate de exemplu) ca sa stiti unde sa coborati! Am pornit spre statia Namesti Republik de unde am luat cu "asalt" zona centrala atat cat ne-au tinut picioarele. Luati biletele de 30 minute, deoarece sunt multe de vizitat si nu o sa va incadrati in 90 de minute! Metroul circula foarte bine, in viteza mare si are preturi mici!

ameroAUTOR REVIEW
[27.09.14 20:11:45]
»

@ARA - draga ara multumesc ptr. ecou si sper ca v-a placut orasul

Marian Preda
[29.11.14 20:06:18]
»

@amero -

Draga prietena, sper sa-mi petrec sarbatorile acolo asa ca, imi vei fi ghid! All the best!

ameroAUTOR REVIEW
[29.11.14 21:36:12]
»

@Marian Preda - ma bucur pentru voi, sigur orasul va fi minunat in perioada sarbatorilor, petrecere frumoasa va doresc

webmaster26
[08.04.17 20:27:46]
»

Mutat în rubrica "Sfaturi utile pentru vacanța în Praga, PRAGA" (nou-creată pe sait)

Flori15
[09.11.17 10:04:06]
»

@amero: Buna... ne poti recomanda o cazare buna in Praga? Multumesc

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
12 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinaro, amero, ARA, claudiu 71, cristianam, Dan&Ema, Eugenia55*, Flori15, Marian Preda, MCM, mireille, sunflower
Alte impresii din această RUBRICĂSfaturi utile pentru vacanța în Praga:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087502002716064 sec
    ecranul dvs: 1 x 1