GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
FRATII PETREUS-MARAMURES PLAI CU FLORI;)
Dupa un drum greu, anevoios, prin tara, plecate dis de dimineata de la 6, din Bucuresti pana hat, departe, in nord, aproape de unde se agata harta in cui, iata-ne ajunse noaptea la periferia de sud a orasului Baia Mare, la hotelul Seneca de 3*.
La prima vedere nu prea am vazut ce si cum, decat o cladire mai mult inalta decat lata. Si la cat de late si frante eram noi, de abia asteptam sa primim camera sa ne odihnim.
Am aflat ca hotelul are receptia sus, la primul nivel si colac peste pupaza nu exista nici lift. Si uite-ne pe noi, toti turistii inghesuindu-ne pe niste trepte nu prea spatioase, fiecare cu bagaje mai volumioase sau mai putin, dar mai toti buluc pentru a capata cat mai repede camera.
Am avut ca ghid un profesor de geografie destul de tinerel, la vreo 30 si ceva de ani. Stia el bine meseria lui de geograf, ca si pe cea de ghid dar la capitolul organizare a cam lasat de dorit. Saracul, a avut si un grup infernal de neascultator, de pus mereu pe observatii si mai ales, au fost destui turisti cu mare lipsa la capitolul bun simt. Nu mai comentez…
Din prima seara s-au vazut care sunt aceia; s-au inghesuit cam toti la primit cheia iar ghidul ne prea stiind ca acestea se impart dupa tabelul de inscriere, a dat din colt in colt…si care a avut mai mult tupeu a reusit sa puna japca mai repede pe cheie.
Ei, eu nu prea ma bag in aceste “lupte” si am asteptat sa se linisteasca nebunia creata deja, cu toate ca noi eram inscrise pe locurile 3 si 4. Dar tot cam in acelasi stil caracteristic mioritic, au urmat si celelalte cazari…Nu degeaba am scris undeva intr-un ecou, ca am avut cel mai urat, groaznic si necioplit grup dintre toate si mi-am dat seama de diferenta imensa dintre turistul roman care face turism extern si turistul roman care face turism intern in grup. Este o mare, imensa diferenta sa stiti…pana si fiica mea de doar 13 ani si-a dat seama. De fapt ea a fost cea care mi-a sesizat asta, cu toate ca eu am inteles de la prima pauza pe traseu, cand deja unii turisti au inceput sa intarzie si sa vorbeasca arogant, de sus atat cu ghidul cat si cu soferul si unii chiar sa se certe si intre ei…
Dar sa incep cu descrierea receptiei, care, precum am scris mai inainte, este la primul nivel al hotelului. Este o receptie mica, formata doar dintr-o masa lunga din lemn rosu cu alb, in spatele careia erau in acea seara doua receptionere tinerele cam speriate de hoarda noastra de turisti obositi si cam neciopliti. Dimineata le-am salutat zambind si am primit inapoi zambetul…
Seara am asteptat cheia de la camera la barul hotelului, nu grozav, banal chiar, unde erau cateva scaune, mese si o garnitura de fotolii cu o canapea. Nu exista un holl special de asteptare sau primire turisti, ci doar holul pe fiecare nivel cu camerele si casa scarilor, cu trepte din gresie de un gri-bej, cu multe ghivece de flori, asezate pe trepte. Da, placut si foarte curat. Am observat asta dimineata cand am coborat la restaurant pt. micul dejun si apoi pt. a pleca…Holurile de pe etaj sunt dotate cu canapele si fotolii din piele, destul de elegante, cu masute si cu mocheta pe jos, la fel peste tot. La capatul fiecarui hol de pe etaje exista o terasa ce da in fata hotelului. Am vazut-o dimineata, am si iesit ca sa vedem peisajul. Mi-au placut jardinierele pline cu flori ce infrumusetau balustrada. Si tot aici, pe terasa mai erau si masute si scaune de gradina. In departare se vedeau cateva culmi impadurite si orasul ce ne astepta sa-l cunoastem…In schimb, langa hotel, nimic frumos, chiar urat pot spune, alte cladiri erau la distanta, pustiu in rest. Un peisaj deprimant, bine ca dimineata am plecat repede…
Seara am obtinut o camera la etajul 2. Norocul nostru, mai mult al meu…cu un troler mediu ca volum, de carat inca 2 etaje…mare scofala…Iar dimineata de coborat 3…Ei, dar cu rabdare si mai ales cu ajutorul muschilor antrenati deja din circuitul european am reusit si am ajuns. Am si bombanit printre dinti ca daca tot nu este lift, se putea construi din start o rampa in plan inclinat pt. usurarea transportului trolerelor. Dar cum am dedus, eu zic ca un astfel de hotel este unul de tranzit si cred eu, mai mult de tiristi, care nu prea au bagaje atat de voluminoase ca ale noastre…
Camera ne-a surprins in mod placut; destul de spatioasa, cu un mobilier modern, nou, in ton de gri, cam pesimista culoare…parerea mea. Noroc cu draperiile si cuverturile de pe paturi de culoare rosie ce ne-a inveselit si improspatat vederea. Paturile mari, legere, cu asternuturi curate si cu cate o pilota groasa, cu noptiere la fiecare pat si cu cate o aplica. In fata lor spre coltul de la fereastra din termopan era o masa cu un telefon, o tava cu 2 pahare de unica folosinta, apoi un scaun, pe perete o oglinda si apoi un mic mobilier care ascundea mini-barul. Pe acest corp statea si un televizor micut. In continuare spre iesire, era o masuta de pus bagajul. Spre usa de la intrare am vazut un corp subtirel de dulap, in interiorul caruia erau aranjate 3 randuri de prosoape curate, surprinzator de albe. Ne-a placut camera.
Baia de asemenea era destul de mare, utilata cu tot necesarul, de la sapun, gel, sampon si hartie igienica. O faianta si gresie in tonuri deschise foarte curate toate. Acest aspect mi-a placut cel mai mult; totul curat si mirosea a proaspat. De-abia am asteptat sa ne facem un dus frugal si la nani cu noi.
Ei, dar a venit dimineata si odata cu ea si micul dejun. Si aici incepe o inedita poveste. Am coborat la nivelul 1 al hotelului la restaurant. Acesta nu este prea mare, impartit in doua parti; cu mese normale de cate 4 persoane, intr-o parte. Iar in cealalta, pentru grupul nostru s-a organizat o masa “tovaraseasca” gen nunta, sub forma literei ‘U”, asa, sa ne tina grupati pe toti, sa nu cumva sa nu ne pierdem sau sa nu ramanem, Doamne fere, nemancati. Eu cu fiica mea am ajuns un pic mai tarziu si cu greu ne-am gasit inghesuite, 2 locuri impreuna. Am observat ca deja unii turisti scoteau flacari pe nas iar altii erau deja mancati si resemnati. De ce oare, ma intrebam eu? Dar aveam sa aflu imediat…
Ei? !... ce aveam pe masa tovaraseasca? De-abia am gasit o farfurioara cu 2-3 pachetele de unt si gem stil turist. Paine a trebuit sa cer de la altii care isi mancasera marea portie dulce si le mai ramasese ceva paine, aceasta fiind pusa pe mese din loc in loc in mici cosulete (pleonasm intentionat). Nu tu cafea sau ceai sau lapte sau chiar apa. Nimic nu era pe mese. Am intrebat daca acesta este micul dejun. Nimeni nu stia nimic. Toti mancasera untul cu gem si acum asteptau sa vina…oare ce?? Macar o cafea acolo, ceva lichid…
Intr-un tarziu, dupa discutii intre noi, iata ca apare o fatuca pieduta si ea pe acolo (chiar toti ne-am intrebat ce cauta sa serveasca la mese? !...), cu farfurii cu omleta si cremvursti. Aha, deci acum incepea dezmatul…Dupa ce ne-am saturat cu dulcele pe burta goala acum venea “artileria” grea. Care grea? ! Ca nu au fost decat acestea…Bine, bine, dar cafeaua sau ceaiul unde sunt? Sau apa??? Dupa strigaturi si cu siguranta si injuraturi pe la coltul gurii multora dintre noi (si aici pe buna dreptate) iata ca apare aceeasi fatuca cu cate o cescuta de cafea in fiecare manuta…Doamne, am trait sa o vad si pe asta…In loc sa vina cu o tava cu mai multe cesti odata, aceasta ospatarita mioritica get-beget, venea agale, mirosind a jale, ca sa nu ma exprim eu cum nu-mi place deloc… zambind, cu cate o ceasca de cafea in fiecare mana…Era ceasca de cafea din acelea mici, speciale pt. aceasta bautura atat de mult asteptata…A facut atatea drumuri... desteapta, nu? ! Au inceput deja turistii sa strige ca plecam si cafeaua nu o mai bem…Am intrebat daca au si lapte sau ceai si cu o nepasare zambitoare mi-a raspuns ca nu au decat cafea. Atunci si eu i-am spus sa o serveasca pe tava, punand mai multe cesti, servind-o mai repede si astfel scapa si ea de corvoada drumurilor. Dar ea si-a continuat nestingherita defilarea de “du-te-vino” pana la noi, care eram in capul U-ului, pe un colt, tot cum incepuse…Intre timp cei serviti primii, norocosii, au “savurat” marea ceascuta de cafea, care nici gust bun n-avea, au zis carcotasii. Noi care am fost serviti spre sfarsit, am baut-o in 2 timpi fara miscari, asa cum era, cu acel gust de licoare neagra neindulcita, fara sa mai facem teoria unei cafele bune. Mai venise si timpul de plecare si atunci am vazut-o pe aceasta ingenua in ale servitului ca vine de data asta cu ditamai tava pentru a debarasa mesele. Doamne, cati turisti mai eram acolo, ne-a apucat rasu-plansu…Va dati seama? ! Si colac peste pupaza, a mai venit si un ospatar, barbat de data asta si, omul bine intentionat, zambitor nevoie mare, poate ca sa ne mai treaca din suparare, a vrut sa ne serveasca o palinca la cati mai eram acolo. Din ce pahare, va intrebati, nu? Ei, paharele le scotea exact din ambalajul lor original, adica din cutia in care le cumparase. Ne-am crucit, o turista mai tupeista, dar aici a avut dreptate, i-a facut corect observatia ca nu asa se serveste... ca ar trebui si ele spalate inainte si apoi sa le dai turistului pe masa, dar omului nici ca i-a pasat.
Deci acesta a fost primul nostru mic dejun luat undeva, pe plaiurile noastre minunate, serviti cu mare fast si eleganta aici, la hotelul Seneca din preajma orasului Baia Mare. Afara acesta are denumirea de hostel, dar zau de stiu diferenta…si nici ca m-ar interesa. Pacat, ca ho (s) telul nu este chiar de neglijat daca te apuca innoptarea in zona. Ma gandesc ca poate a zburat acea miorita-ospatarita, care era total pe dinafara privind aceasta meserie. Si ca poate acum acolo, se poate lua un mic dejun si bea o cafea omeneste… Stiu si eu? ! poate ca sunt prea optimista? !...
Si v-am scris toate acestea doar pentru ca precum unii, nu stiu cati, dar si eu AmFostAcolo!!!
Cu mult drag pentru voi,
Ileana
Trimis de ileanaxperta* in 26.10.10 20:16:38
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ileanaxperta*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.64346870 N, 23.53345010 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Cu SB de la mine, s-a nimerit, am ras sa-mi ajunga toata saptamana. Felicitari @ileanaxperta, un review savuros ca de obicei, presarat cu de toate.
Ileana, intr-adevar, pentru cate ati patimit pe-acolo, cu asa grup de elita insotitor si cu un asa mic dejun indestulator , totusi ati avut o camera ok.
M-asteptam dupa babiloniada pe care a indurat-o la cazare bietul vostru ghid, profesor de limba geografica, sa fi nimerit si voi o camera nu prea grozava. Dar m-am inselat si chiar camera v-am apreciat. Arata foarte bine, la fel si interioarele, pana si exteriorul hotelului, in poza arata chiar dragut.
Stii ce strica, sper ca stii de gluma si nu te superi, dar asta-i relaitatea, poza aceea cu fomistii cu farfuriile goale, ce-mi aminteste stii de ce? De fi-miu cel mare, cand era gradinar in grupa mare si la micul dejun le punea paine cu unt si gem in farfurioare s-o canita de ceai, adusa-n dar de doamna educatoare
Felicitari, am ras si eu copios, dar pe buna dreptate!
@all, va multumesc mult pentru aprecieri si ma bucur ca v-au placut randurile mele.
@webjr, merge muzica... precum intotdeauna.
@anadragusin, ma bucur ca randurile mele au reusit sa te binedispuna. Sa stii ca atunci, eu nu am facut crize de nemulltumire ba chiar am facut haz de necaz, cam cum fac eu in asemenea situatii... nu cum altii se facusera rosii precum sfecla, ca ei nu au ce manca, sau ce bea, etc. E chestie doar de felul omului de a fi...
@dananecula, camera ne-a placut si noua si precum am scris, curatenia a fost de nota 10, ceea ce m-a facut sa iert pozitionarea hotelului, departe de oras (dar nici n-am fi avut nevoie undeva in centru, fiind noapte. Cu toate ca au fost turisti care au comentat ca ei vroiau sa mearga in oras la o plimbarica nocturna, dar fiind atat de departe de centru...)
Iar privind "fomistii" asa e, noi cand am ajuns acolo, majoritatea mancasera deja painea cu untul si gemul si asteptau cafeaua, dar care a venit f. tarziu, la spartul targului... dupa omleta si cei 2 cremwursti.
@sanziana m, da, asa circuit sa tot fac, dar sper ca nu cu astfel de oameni... Tara este minunata, am fost prima oara in acele locuri unice, totul mi-a placut. Mi-am propus sa fac abstractie mereu, daca voi mai merge in astfel de circuite, de oamenii vesnic nemultumiti.
Pe o parte, ma credeti ca de-abia asteptam sa ajungem acasa? ! tocmai din cauza atator discutii si vesnic intarzieri de la programul turistic, care atunci cand am fost in circuitele europene, s-au tinut exact dupa program.
Si asta a fost doar inceputul unei saptamani stufoase in vizite, discutii, cazari, mic dejunuri, etc pe meleagurile minunate ale patriei...
E bine ca ti-aduci aminte cu umor de momentele petrecute in Baia Mare .
Imi dau seama prin ce-ati trecut... (:
@corinne, draga mea, pai altfel nici ca se poate. Ce sa fac? sa-mi stric vacanta din cauza acestor mici-mari "noroace"??? Si stai sa vezi ce-a mai urmat... si cu bune dar si cu rele Si multumesc pt. apreciere. Seara minunata la toata lumea si multa voie buna, ca-i mai buna decat orice.
Se pare ca patul a fost destul de generos, nu? Pentru mine, asta este lucrul cel mai important intr-un hotel, hostel, pensiune, arhondaric, camping, cort... ori ce o fi bun de innoptat...
si eu am fost acolo! in vara cu un grup de elevi Sincer pentru ceea ce am avut noi nevoie a fost mai mult decat suficient (avand in vedere ca eu in excursiile cu elevii stau mai mult in natura iar la hotel vin doar seara sa dormim) si noi am ajuns relativ noaptea pe acolo avand in vedere ca trenul de la Timisoara ajunge in jurul orei 22,30, cazarea a mers repede nici vb de imbulzeala la noi deoarece camerele le-am luat noi profesorii insotitori si apoi am dat cheilor grupurilor de cate 3 deja formate de pe tren, e drept singurul neajuns au fost scarile prea inguste ptr a uraca cu un troler, dar a mers, la micul dejun nu au fost probleme deoarece eu impreuna cu patroana il stabilisem in prealabil deci stiam exact ce va veni, la fel am stabilit si ora micului dejun, ceaiul cafeaua, marmelada si mierea dar si restul era deja pe masa la 8,30 cand am coborat si normal ca am ajuns toti deodata, inrest doar cuvinte de lauda, nua re rost sa descriu inca o data camerele sau restul pensiunii... ceea ce a fost ami greu ptr noi a fost faptul ca e asezat la periferie si a trebuit sa negociez cu cei de la transportul local sa ne duca pana acolo... fara probleme s-a rezolvat si asta... de aici am plecat mai departe cu un autocar deci... totul a fost in regula
@anitabucur: ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
Daca doreşti, copiază textul de mai sus şi reincarcă-l - cu eventuale ajustări, completări etc - folosind linkul "ADAUGĂ IMPRESII NOI"
@ileanaxperta: Ceea ce ati scris poate era prin 2010... acum e altceva; eu una m-am simtit bine la ei... au Spa... lift... camere cu aer conditionat... (poate pozele o sa va convinga facebook.com/pages/Complex-Seneca/466184506733459)
Cu timpul cine vrea sa-si multumeasca clientii tine cont de recomandarile lor si face ceva in acest sens... modernizarea / modificarile necesita timp si bani.
Cine vrea lux, cred ca poate sa aleaga linistit un hotel de 4 sau 5 stele... la un alt pret.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2023 Cazarea noastra nu a fost la nivelul asteptarilor — scris în 25.06.23 de dan2002 din CLUJ-NAPOCA - nu recomandă
- Aug.2021 Hotel-restaurant Complex Seneca, Baia Mare — scris în 05.04.23 de ile57b din ŢăNDăREI [IL] - RECOMANDĂ
- Dec.2018 Hotel Seneca Baia Mare — scris în 15.12.18 de Igas din BISTRIţA - nu recomandă
- Aug.2018 Nu este de recomandat! — scris în 22.08.18 de Elena Bucur din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2018 Praf in ochi — scris în 05.08.18 de Camy83 din BISTRIţA - nu recomandă
- Jul.2012 A fost foarte bine — scris în 12.01.13 de anitabucur din JIMBOLIA - RECOMANDĂ