BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O vacanță în care mi-am încărcat bateriile, raport calitate / preț mulțumitor
Dragi colegi de AFA, m-am întors de 10 zile din concediul de anul acesta.
Alegerea a fost făcută destul de "din scurt", în sensul ca pentru perioada 5-12 August am rezervat cu trei săptămâni înainte, ceea ce a însemnat lipsa oricărui discount de early booking. Asta e, e deja o regulă să nu pot rezerva mai repede, deoarece perioada concediului o aflu târziu.
După cum știți, prețurile peste tot au luat-o razna, inclusiv în Turcia. Ca paranteză, hotelul la care am fost anul trecut cu 1600 de euro (exista recenzia Saturn Palace Lara - vezi impresii), anul acesta era 2400 în fix aceiași perioadă, adică 50% mai mult ca anul trecut. Înțeleg că zborul e mai scump și taxele aferente lui au crescut, înțeleg și că inflația la turci a luat-o razna, și faptul că e o destinație unde rușii pot merge fără nicio limitare, dar totuși...
Având în vedere că am mai fost în Turcia la Side, Belek și Lara, am decis cu "șefa" să încercăm ceva diferit, și am ales Kemer, stabilind un buget maxim de 2000 de euro, condiția eliminatorie fiind să fie first line (adică pe plajă). Cu drum de București, cazare la București, cumpărături în vacanță și cheltuieli extra, cam acolo am fost, sejurul propriu zis fiind 1800.
Ne-am documentat câteva zile aici, pe tripadvisor și pe booking, intrând în lista scrută trei resorturi (Sea Life Kemer, Sailor Club Kemer, Ulusoy Holiday club), dintre care doar la două mai erau locuri. L-am ales pe acesta, care acum se numește Sea Life Kemer Resort (și nu PGS Rose Residence, motiv pentru care moderatorii pot muta acest review dacă e cazul).
Motivul alegerii a fost renovarea recentă (2020/21) și dimensiunea mai mică decât a celuilalt care era stil HV (Holiday Village), eu revenindu-mi după o entorsă destul de nasoală, nu aveam chef prea mult de plimbare printr-un resort întins. A fost și ceva mai ieftin.
Din punct de vedere al temperaturii (mai suportabilă în august), al peisajelor (munți și vegetație) și al mării (apa mult mai limpede și mai liniștită, foarte caldă), am ales bine. Din punct de vedere al serviciilor nu a fost rău, deși a fost sub ce am experimentat în vacanțele precedente. Acest lucru nu m-a deranjat, mă așteptat la asta, având în vedere că prețul era muuult mai mic decât ar fi fost anul acesta la acele resorturi.
Zborul l-am ales din București datorită orarului de zbor normal, respectiv ora 12.30 la dus și 15.30 la întors. La dus, deși ne-au chemat cu trei ore înainte și am și fost acolo știind probleme din aeroporturi, au deschis ghișeul de checkin cu o ora și 45 de minute înainte doar. Nu voi mai veni vreodată mai repede de două ore ca să stau în mizeria aia de aeroport.
Ajunși la destinație, după recuperarea bagajelor, cunoscând deja desk-urile și mersul treburilor, în cinci minute eram în Mercedesul Sprinter care ne-a dus, doar pe noi și familia prietenilor cu care am fost, direct la hotel cam într-o oră.
La întoarcere ne-am îmbarcat și am decolat cu o ora și ceva întârziere, nu am primit explicații de ce, la ce aglomerație era in aeroportul din Antalya am stat toată perioada în picioare. Ambele zboruri au decurs bine, o sticla de apă din partea companiei. Foarte mare întârziere la bagaje la întoarcere, trei zboruri la aceiași bandă în Otopeni, am primit bagajele ultimii deși am aterizat primii.
Doi adulți și junioru' de 11 ani și 9 luni, am ales un Standard Land View (cu pat suplimentar), concept UAI, pentru care am plătit 1800 de euro cum spuneam mai sus.
Comparativ, în aceiași perioadă pt Phoenicia Blue mi s-au cerut 11000 de lei pentru un AI light, adică pensiune completă și plata a tot ce e în intervalul dintre mese..., iar în Bulgaria ajungeam tot pe la prețul de Turcia, alegând un hotel decent.
Pe total, sejurul a fost ok, am încărcat bateriile. Important este faptul că am corelat așteptările cu prețul plătit, știam că nu merg la Granada sau Rixos, practic la acest preț puteam merge la noi la Venus la all inclusiv...
despre SERVICII
Am ajuns puține înainte de ora 16, ni s-au pus brățările rapid și am fost îndrumați la restaurantul Lounge pentru a servi masa, urmând ca la întoarcerea de la masă să avem deja bagajele în cameră.
Personalul se străduiește, este amabil, problema e la comunicare: limba turcă și rusă. Engleză mai rar, evetual ceva șefuleț.
La recepție erau pe două ture, cei mai plictisiți când am ajuns, și cei mai amabili a doua zi. În rest, toată lumea cu zâmbetul pe buze, barmani, ospătari, cameriste, inclusiv nenea care golea ghivecele de gunoi la piscina/plajă. Taciturn mai era doar flăcăul care anunța închiderea piscinelor la ora 18, și o facea cu 30-45 de minute mai devreme, evident fără să îl bage careva în seamă.
Turiștii, cam 60-70% rusofoni din republicile... istan, relativ civilizați, familii mari cu mulți copii, probabil musulmani. Cei 10-15% care erau ruși "verzi", au mai fost trimiși la coadă de personalul de la bar sau din restaurant. Destul de mulți turiși francofoni cca 20-25%, nu am reușit sa determin de unde, câțiva germani, niște unguri rătăciți pe acolo, și încă doua familii de români în afara noastră.
Destul de aerisit resortul, gazon și gard viu tunse regulamentar, palmieri, vegetație, permanent uda sau tundea careva ceva.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Prima cameră primită (și pe care nu am vazut-o înainte, mare greșeală) a fost... nasoală. Era o cameră dublă care avea o extensie vitrată unde era locul de pat suplimentar, situată la un parter înalt sau etaj 1, fix deasupra kid center, iar langă balconul ei erau trei sau patru unități de climă, pe care le acoperea doar discoteca. Nu am văzut camera înainte pentru că așa cum spuneam am fost îndrumați la masă, iar la întoarcere bagajele erau deja în cameră. Nici măcar patul suplimentar nu era adus la momentul în care am revenit de la masă!
Am cerut schimbarea încă de atunci, nici nu am despachetat. Inițial au mârâit că sunt full, că câr, că mâr, că vezi doamne am primit cameră sea view (e drept că geamul frontal era spre mare), le-am spus că am plătit cameră standard cu pat suplimentar land view, nu camera economy cu AC view. Am contactat și agenția, și ghidul local, a doua la prânz zi am fost relocați la o cameră de la etajul 2, cu vedere spre stradă / muntele din spate, cu balcon franțuzesc, mult mai ok, ca în pozele de prezentare ale hotelului.
Camerele, ambele, erau curate, cam 20 mp, diferea layoutul, prima pătrată cu acea anexă vitrată, a doua dreptunghiulară. Băi mai micuțe cu chiuvetă pe blat, vas de toaletă și duș, dar noi.
Curățenie zilnic, prosoape zilnic (fie că erau pe jos sau nu), lenjeria cred ca la două zile, în minibar doar apă, deși conceptul era UAI. Asta e, cost reduction.
Hol, recepție, lifturi, totul funcțional și curat.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Restaurantul principal doar interior, fără terasă. Celebrele deja "insule" de unde te serveai, una cu salate și măsline, una cu branzeturi și mezeluri, alta cu fructe, cea cu deserturi, una cu "umpluturi". Chiar la intrare pe stânga era nenea / tanti care tăia de zor la legume și fructe. Zona cu feluri principale era cum intrai în restaurant în stânga-față, în formă de L. Acolo se grătărea, se făcea la micul dejun omleta cu de toate și clătitele americane.
Mâncare comestibilă, fără lux și extravaganțe. La prânz și cină vreo trei feluri de pizze/placinți/lipii, cam doua tipuri de paste cu sosuri, varietate de legume la grill, tot felul de minuni umplute (sarmale, ardei etc), cateva tocane cu zeamă, două feluri de supă, pui/curcan/pește/chiftele la grill. Ca garnituri am vazut cartofi fierți, piure, prăjiți, orez vreo două feluri, arpacaș, linte, năut, fasole.
Mai era o vitrină unde în fiecare seară era un alt fel "delicatesă", unde a fost limbă de vită cu sos de hrean, curcan întreg la cuptor slow roasted, rață cu sos de portocale, miel la cuptor cu nu mai știu ce. A fost o seară pescărească, cu mai mult pește și fructe de mare, și una otomană cu frigărui, umpluturi mai multe etc
La micul dejun aveau niște langoși foarte buni, omletă la comandă (inclusiv doar din albușuri dacă doreai), ouă fierte 3 și 5 minute, cereale, gemuri, etc.
Mai era restaurantul Lounge unde am servit prânzul târziu când am ajuns, și aveai de ales dintre vreo 5 feluri gătite (frigărui style). Tot aici era și înghețata ambalată pe parcursul zilei, aveau și bar doar cu apă, bere, vin și sucuri. Seara devenea unul din a-la-carturi. Spre plajă era restaurantul Snack cu burgeri, inele de ceapă, kebab, fructe, salate, etc și lângă el doamna cu gozleme, și acest restaurant devenea seara celălalt a-la-carte.
La a-la-carte nu am încercat. Singurul lucru fără care au rămas la un moment dat a fost... ayran într-o dimineață. În rest se completa, nu am văzut să rămână vreun platou gol definitiv.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Punctul forte al resortului aș spune este plaja și marea, înconjurate de munți, superb!
O plajă nu foarte mare, dar cu șezlonguri comode (cu saltea), pietriș atât pe plajă cât și la intrarea în mare, dar nu deranjant. Plante în ghiveci pe plajă, traseu făcut din lemn acoperit cu mochetă printre șezlonguri.
Noi nu am folosit papucii din dotare, nu prea am văzut pe nimeni cu papuci. Umbrelele sunt o glumă, mici, metalice și fixe. Cum soarele răsărea din față (din mare) și trecea pe deasupra capului apunând în spatele tău după hotel, protecția acestor umbrele era aproape 0.
Marea în schimb liniștită, curată și foarte limpede, se vedea fundul și peștișorii care te mai ciupeau, în special dacă aveai păr pe picioare. Există ponton, unde erau și bungalouri de închiriat (am înțeles la 40 de euro pe zi inclusă o sticlă de șampanie, nu am încercat).
Intrarea în mare lină primii metri, apoi se adâncea foarte brusc! Aspectul era semnalizat și pe panouri.
Bar pe plajă nu era, fiind mică mici nu aveai loc pentru așa ceva, dar barul Cigarillo este la 20 de metri, iar ospătarii mai veneau să debaraseze și putea cere orice. Șezlonguri disponibile chiar și la ora 10, e drept nu primele două rânduri sau pe ponton.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Piscinele erau două la număr, nu foarte mari. Una la cele două tobogane, era împărțită în două zone distincte funcție de adâncime. Dintre tobogane, prima zi au mers ambele, apoi a funcționat doar unul. După ce a căzut un copil și s-a lovit destul de rău, au pus și covor pe jos la urcare. Șezlonguri comode, umbrele mari pe roți, cu măsuță. La ora 9 găseam fără probleme loc la oricare piscină, juniorul a fost încântat, enervant băiatul care venea la 17.30 să ne aducă aminte că la 18 e "CLOSED".
Au spa propriu, cu piscină interioară și tot tacâmul. Era 60 de euro hammamul cu de toate la prima strigare, la una din excursiile opționale era 40 și mai lung / complex. Nu am încercat. Aici se schimbau și prosoapele de plajă primite pe baza cartelelor.
Excursiile opționale oferite de agenție erau cele cunoscute (vaporaș, submarin, safari, rafting eventual shopping sau două zile la Istambul, Cappadochia...) Anul acesta nu am încercat niciuna, probleme cu glezna de la o entorsă și dorința doar de a mă odihni după un an stresant. Aproape, peste drum, era un centru local care probabil oferea aceleași excursii.
Activitățile erau cele uzuale în timpul zilei, gimnastică în piscină, darts, polo pe apă, fără insistențe. Seara spectacole, dans modern, ceva magie, seară acrobatică, bingo, discotecă. Există un kid-center, era deschis, dar nu știu dacă avea clienți, copii fiind în piscina cu tobogane. Evident, pe plajă era un aqua center (contra cost) cu parasailing, banana, plimbare cu barca, închiriere jetski.
Shopping se putea face la subsol, la preturi nesimțite, sau în cele două centre comerciale aflate spre oraș, la circa 10-15 minute de mers agale, probabil și în alte părți de oraș dacă mergeai cu taxi sau dolmus.
Există centru de jocuri electronice, cu vreo 4-5 aparate (box, fotbal de masă, hockey de masă etc) nu am reținut prețul fiselor, playstation (4E ora) și biliard (6E ora) plus o masă de ping-pong, gratis.
Baruri: Afară există Cigarillor bar, la piscina din stânga cum ieși din hotel spre plajă, unde aveau cafea turcească bună, plus cocktailuri, bere, sucuri, vin etc. Totul e autohton, la dozator, diluate cu multă gheață. Sunt servite la pahare de sticlă, berea (singurul lucru pe care îl beau) fiind Efes și acceptabilă, nevasta zicea de Mojito că e ok, juniorul nu a comentat la ce sucuri a încerat. Mai e un bar și la cealaltă piscină, cea cu tobogane, dar ăsta a fost deschis cred dupa ora 12-13, doar două zile din 8, având doar cafea, bere și vin.
Înăuntru exista un bar Serenity pe care eu nu l-am văzut deschis, și cel Elegance, unde ziua erau și prăjituri, și unde era unul din barmani care făcea giumbușlucuri, mai ales când veneau turistele tinere din spațiul ex-Sovietic cu dolari și euro. :) Tot aici era și băuturile contra-cost (cele străine și finețurile). Într-o seară am vrut să beau bere Corona (3E), și cică nu aveau.
Trimis de aandrei2 in 22.08.22 13:09:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Papillon Belville Belek, Saturn Palace Lara, Royal Alhambra Side
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (aandrei2); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.61560130 N, 30.55576860 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte bune review-ul -- bun revenit pe site, cu impresii, după o scurtă pauză
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Foarte explicit articolul. Ceea ce ați descris seamănă foarte mult cu experienta noastră la Transatlantik, tot în Kemer (vezi impresii).
Felicitări! Votat cu mare drag.
Felicitări pentru vacanță și pentru articol!
Când am văzut prima oară prețul de 1800 euro am zis că e bun pentru luna august, după care citind articolul și văzând pozele, am început să mă îndoiesc...
Încă sunt fixată pe preturile din anii anteriori...☹
Oricum ar fi, bine că ați fost în concediu și v-ați încărcat bateriile! ????
@elenaadina: pret sub 2000 de euro anul acesta am gasit doar în Kemer si Olanda (probabil Alanya -- notă webm), eventual in Side, si in general la 4* si AI, hoteluri linia a doua. Evident, la momentul când am cautat, nu EB din decembrie - martie. Nu stiu ce poze v-au "deranjat", hotelul a fost unul curat, raportul pret / calitate fiind ok, cu micile neajunsuri pe cate le-am descris. Ca si termen de comparatie, in aceiasi perioada la Melia in Bulgaria era 1750 de euro, la celebrul Reina del Mar costa 2400. Hotelul de cu un an in urma din Lara era cu 50% mai scump (2400 vs 1600), la Papillon Belek doreau 2900 pe sejur.
Astea sunt vremurile, eu incerc sa prezint situația cat mai obiectiv cu planuri si minusuri, astfel încât lumea sa poate decide în cunoștință de cauză. Pentru ca multi citesc recenzii de la Rixos, apoi sunt nemulțumiți cand merg la hoteluri la jumate de pret, având impresia gresita ca tot ce e UAI in Antalya e la fel.
@aandrei2:
Aaaa, poza care nu mi-a plăcut a fost cea cu vedere din balcon din prima cameră!
Dar nici celelalte nu m-au dat pe spate, ca să zic așa...
Eu nu aș da 1800 de euro la acest hotel, dar e o alegere strict personală și subiectivă... ????
Da, urmăresc și eu evoluția preturilor la hotelurile din Antalya, avantajul e că, nefiind condiționată de o anumită perioadă a anului pentru concediu, pot opta în septembrie sau chiar octombrie la hoteluri mai bune și un preț mai mic.
Felicitări încă o dată pentru vacanță și că v-ați atins țelul, cel cu încărcarea bateriilor, hotelul a fost de nota care ați dat-o, 8,50! ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 O vacanta de vis la Kemer, hotel PGS Rose Residence — scris în 18.09.19 de heva59 din ZALăU - RECOMANDĂ