Sagrada Familia - o capodoperă ce ne aparține tuturor

TIPĂREȘTE

Hmm... E o mare provocare pentru mine povestea aceasta... Nici n-am vrut să mă apropii, dar m-au împins alții! :) Cum să scrii despre un subiect atât de complex, atât de controversat, atât de... ?! Despre acest monstru sacru al arhitecturii și tehnicii moderne?! Mă refer la Basilica i Temple Expiatori de la Sagrada Familia; pe scurt, Sagrada Familia!

Nu apucasem s-o vizitez, doar i-am salutat silueta semeață de câteva ori... Prima dată, nici nu ne-a dat prin cap, părea o divă inabordabilă. A doua oară prinseserăm curaj, dar ni s-a ofilit când am văzut coada de la casa de bilete, am fi pierdut cel puțin o jumătate de zi. Altă dată, pe fugă, într-o seară, cu puțin înainte de închidere, am intrat gratuit în criptă, doar un pic la mormântul părintelui său, Gaudi. Atunci am aflat cum a murit genialul arhitect: la vârsta de 74 de ani, lovit de tramvai; l-au dus la spital, dar din cauza hainelor modeste pe care le purta, au crezut că-i un biet cerșetor și nu s-au agitat prea tare cu el... După câteva zile s-a stins și nu i-a mai folosit la nimic faptul că barcelonezii au umplut străzile urbei la înmormântarea sa...

De data asta eram hotărâtă: Sagrada n-o să-mi mai scape! M-am uitat pe programul congresului, m-am consultat cu prietena A și cu vreo 2-3 săptămâni înainte am rezervat bilete pentru amândouă, on-line, pentru 18 sep 2019, ora 16. Am plătit cu cardul pe loc, 32 euro/pers; aveam incluse, pe lângă vizitarea interiorului, audioghid și urcat în Turnul Patimilor. La fața locului am corupt-o și pe amica T, a găsit și ea bilet odată cu noi, dar fără cocoțat în turn.

Un pic de istorie

În 1872, negustorul de cărți catalan Josep Maria Bocabella, om evlavios și iubitor de bune moravuri, a executat o călătorie la Roma pentru a-i aduce omagiile sale Sfântului Părinte. Precum altor semeni ai săi, obișnuia să reflecteze cu îngrijorare asupra vremurilor pe care le trăia, când industrializarea și îmbogățirea rapidă începuseră să îndepărteze tot mai mult oamenii de învățătura creștină. La întoarcere, poposind în orașul italian Loreto și admirând superba catedrală din inima acestuia, a avut o revelație: să „mute munții”, astfel încât să poată ridica în Barcelona natală o mândră biserică, mare și frumoasă cum nu s-a mai văzut! Nimeni, oricât de păcătos i-ar fi sufletul și plin de gânduri de înavuțire, n-ar fi putut rezista să nu vină și să se închine într-o asemenea minunăție!

Întors acasă, Bocabella, care fondase cu câțiva ani în urmă Asociația Spirituală a Adepților Sf. Iosif și adunase astfel ceva fonduri, a început să caute teren pentru noul proiect. În primă fază, se pare că o anumită marchiză a fost convinsă să doneze un teren într-o zonă relativ centrală a orașului, dar ghinionul a făcut ca aceasta să moară înainte ca actele să fie semnate. Asociația nu dispunea de prea multe fonduri, așa că terenul a fost achiziționat mai la periferie (1877), iar arhitectul Francisco de Paula del Villar s-a angajat să conceapă pro bono planurile noii catedrale – în stil neogotic, cu 3 abside și o turlă uriașă.

În 19 martie 1882 s-a pus prima piatră la temelia construcției, cu ocazia sărbătorilor închinate Sf. Iosif, în prezența episcopului de Barcelona, Jose Maria Urquinaona. Treptat însă, del Villar a început a fi copleșit de importanța lucrării, se pare că a avut și ceva divergențe cu Societatea, așa că și-a dat demisia, iar proiectul a fost încredințat asistentului său, ambițiosul arhitect de numai 31 ani, Antonio Gaudi. Acesta l-a preluat oficial în data de 18 martie 1883 (după numai un an de la începutul lucrărilor) și l-a condus timp de 43 de ani, până la moartea sa.

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să modifice „din temelii” planurile originale (și le-a modificat în permanență de-a lungul anilor), păstrând tot mai puține elemente clasice, neogotice și introducând din ce în ce mai multe tușe moderniste. Se știe că la finele sec. XIX stilul Art Nouveau (caracterizat prin linii curbe și culori solare, ispirate de Mama Natură) câștigase un important teren în toată Europa vestică, iar Gaudi a fost unul dintre cei mai importanți ambasadori ai săi. El obișnuia să spună: „Nu există linii drepte sau colțuri ascuțite în natură. De aceea, clădirile nu trebuie să aibă linii drepte sau colțuri ascuțite.” Știm foarte bine că a avut dreptate...

Gaudi a considerat mereu Sagrada Familia proiectul său de suflet, adevărata sa lucrare de licență pe care-i era menit s-o susțină în fața celui mai sever maestru: însăși Divinitatea. A lucrat în permanență la el, l-a perfecționat continuu, iar ultimii săi 15 ani i-a dedicat în totalitate acestei lucrări. „Această catedrală, odată terminată, va reprezenta mulțumirea mea față de Sfânta Familie care m-a ajutat să realizez tot ce mi-am propus.” Pentru că banii erau puțini și veneau cu intermitențe, dar și pentru că Gaudi avea mereu idei noi, în momentul în care acesta s-a stins, nu era terminată decât o mică parte a bisericii: fațada principală (a Nașterii), un turn, absida și cripta. A propos de bani – s-a dorit încă de la început ca proiectul să fie finanțat, precum în perioada medievală, din donații private; în timp s-au adăugat și fondurile rezultate din vânzarea biletelor către turiști.

Căci da, probabil că știți deja, construcția încă nu s-a finalizat, se lucrează încă intens (inițial s-a înaintat ca termen probabil de finalizare mijlocul sec. XXI, dar introducerea tehnologiilor moderne și a computerizării ar putea să-l devanseze; se speră a fi terminată în 2026, cu ocazia centenarului morții lui Gaudi). Acestuia i se reproșa deseori în timpul vieții viteza de melc cu care înainta construcția, însă el răspundea invariabil: „Clientul meu nu se grăbește.” Se referea, desigur, la Divinitate, la Sfânta Familie... Și tot el spunea: „Este o lucrare aflată în mâinile Domnului și care depinde de bunăvoința oamenilor.”

Cu mici întreruperi, s-a lucrat în permanență, de 138 de ani încoace... Au fost și momente de cumpănă, de exemplu când un grup de anarhiști au dat foc șantierului, în 1936, în timpul Războiului Civil, ocazie cu care schițele lui Gaudi au fost distruse. Ulterior, s-au descoperit alte schițe în fostul său atelier de la Școala de Arhitectură din Barcelona. Pornind de la acestea, echipele de arhitecți ce i-au urmat lui Gaudi și-au pus tușa personală asupra evoluției construcției, stârnind deseori controverse.

Ca o ciudățenie, abia la mijlocul anului 2019 Sagrada a reușit să obțină de la Municipalitate... autorizație de construcție! Se pare că în 1885 Gaudi ar fi depus o cerere în acest sens la Primăria din Sant Marti (un sat ce a fost încorporat între timp Barcelonei), la care nu a primit niciodată răspuns. În urma acestui „contract”, Sagrada se obligă să achite către Primărie 36 milioane de euro, eșalonați pe 10 ani, bani ce vor fi folosiți pentru modernizarea facilităților de transport din jurul bisericii.

Și ca să închei cu „teoria”: Din 2005, Sagrada Familia, chiar nefinalizată, a întrunit criteriile de includere în patrimoniul UNESCO. În plus, deși inițial a fost gândită ca o catedrală (edificiu creștin în care poate sluji episcopul), a fost „avansată” pe 7 nov 2010 la statutul de basilică (în care poate sluji suveranul pontif), în urma vizitei istorice (și controversate de o parte din populație) a papei Benedict al XVI-lea.

Structură, elemente arhitectonice, date tehnice

Când va fi gata, Sagrada Familia va măsura 95 m în lungime și 60 în lățime și va putea primi simultan până la 13000 de oameni. Are 3 fațade, fiecare închinată unei etape din viața lui Isus: a Nașterii (în est; de factură predominent barocă, acoperită din belșug cu statui și elemente vegetale sculptate; este adevărata operă a lui Gaudi, finalizată în timpul vieții sale), a Crucificării sau a Patimilor (în vest; modernistă; sprijinită pe niște coloane înclinate, asemănătoare trunchiurilor de copaci și decorată cu câteva grupuri statuare stilizate, create de un artist modern, Josep M. Subirachs) și a Gloriei Învierii (în sud).

Sunt terminate doar 8 turle, dar în forma a finală edificiul va avea 18, pe care Gaudi le-a gândit de înălțimi diferite, în funcție de ierarhia celestă. Cele mai scunde vor fi 12 și vor simboliza cei 12 apostoli. Urmează alte 4, închinate celor 4 evangheliști, înalte de 135 m, dintre care ultimii 22,5 m aparțin unor figurine simbolice: un om pentru Matei, leu pentru Marcu, taur în cazul lui Luca și vultur pentru Marcu. Sub fiecare figurină va fi amplasată o carte deschisă, inscripționată cu inițialele fiecărui evanghelist, semnificând Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Statuetele poartă semnătura artistului Xavier Medina i Campeny și realizarea lor implică utilizarea de materiale diverse: ciment, gresie, marmură, plăcuțe de mozaic (trencadis). Turla Fecioarei Maria va avea 138 m și va fi plasată deasupra altarului, iar lângă ea se va înălța cea închinată lui Isus, de 172,5 m (cu doar 0,5 m mai scundă decât cel mai înalt deal al Barcelonei, Muntjuic; Gaudi considera astfel, cu smerenie, că opera omului n-o poate egala niciodată pe cea a Divinității).

Experiența noastră

Conform biletului achiziționat, trebuia să ne prezentăm la intrarea specială între 16 și 16:15, pentru ca la 16:30 să putem urca în turn. Pentru că nu știam prea bine cum stau lucrurile, am sosit mult mai devreme în zonă, am reperat pe unde va trebui să pătrundem (în dreptul fațadei principale, a Nașterii, e locul bine semnalizat pentru posesorii de bilete on-line), apoi am mâncat prânzul la o terasă din apropiere. Pe la 15:30 ne-am așezat la coadă, care a mers repede și supraveghetorul ne-a trimis înapoi, nu era încă ora noastră????. Fetele au lâncezit pe o bancă, într-un părculeț, eu am dat ocol bazilicii, am pozat-o din toate unghiurile.

La 15:55 am luat coada de la capăt, iar a mers repede, de data asta a fost ok, ne-am strâns pe mica esplanadă din fața intrării. Colegele mele s-au dus după audioghiduri (undeva, în partea dreaptă), eu iar am rămas la poze. Eram uimită și copleșită! Să vezi de aproape superba dantelărie a fațadei Nașterii, să percepi atât de concret geniul lui Gaudi!... Scene biblice modelate în piatră, răsărind dintr-o uriașă grădină a Raiului, cu flori minunate, frunze și animăluțe... Fabulos!

Ușa de la intrare s-a deschis, am pătruns înăuntru, laolaltă cu alte zeci de turiști... Ei, cum să vă descriu în cuvinte ce ne-a întâmpinat acolo?! Cum să povestești despre linii curbe desăvârșite, despre bogăția de vitralii multicolore, despre coloanele suple, ușor înclinate, despre plafonul acoperit cu flori mari de calcar, ce pare că plutește între pământ și cer?! Alergam în toate părțile, nu știam ce să admir mai degrabă, ce să fotografiez, din ce unghi ar fi mai bine... Nava este înaltă și îngustă, peste altar stă suspendat un Isus de piatră pe o cruce simplă de lemn, deasupra un candelabru tivit cu un șirag de stele aprinse, orga argintie e în spate... Un porumbel alb colo, un vultur luminos dincolo, o Madonă suspendată...

Din loc în loc sunt panouri explicative, cu schițe și informații în 3 limbi: catalană, spaniolă și engleză. Am preferat să le citesc pe acestea, am părăsit rapid audioghidul, mi-era imposibil să mă concentrez în vânzoleala aceea de oameni și sub presiunea timpului (la 16:30 trebuia să urc în turn).

Am aflat despre Angelus, o rugăciune cântată, adresată Fecioarei, de către surorile benedictine din Mânăstirea Monserrat – zilnic, la amiază, cu excepția a 50 de zile din perioada Paștelui, când este înlocuită cu alt cântec, Regina Caeli, interpretat de corul de călugări benedictini ai Mânăstirii Santo Domingo de Silos.

Am citit despre cele 18 turle conice și despre simbolismul ce li s-a atribuit. Despre Ușile Gloriei, de pe fațada principală, create de același Josep M. Subirachs – textul „Tatăl Nostru” în catalană este înconjurat de un fragment tradus în 50 de limbi, ca o expresie a frăției între culturi.

Am citit și despre minunatele vitralii, mai mate la bază și din ce în ce mai translucide spre partea superioară; Joan Vila-Grau a lucrat la ele în anii ’90, după planurile lui Gaudi. Unele au încorporate nume de persoane sau locuri sfinte din întreaga lume și, în ansamblu, au și ele diferite semnificații: apa, înălțarea, lumina, sărăcia, nașterea, viața.

Am citit despre coloanele și arcele fluide – atât de firave în aparență, dar atât de puternice! În funcție de amplasare, coloanele au fost concepute din piatră, granit, bazalt sau porfir. Pe lângă rolul lor de a susține greutatea bolții, ele ajută și la o distribuție mai bună a luminii și sunetului în incintă.

Am aruncat o privire și criptei, care este partea cea mai veche a basilicii și unde își doarme somnul de veci mărețul Gaudi. N-am mai coborât, m-am uitat doar printr-o ferestruică.

Am ieșit apoi pe esplanada din spate, am admirat cât era posibil din fațada Patimilor și am înțeles de ce executarea sa este atât de controversată: statuile sunt moderniste, binișor stilizate; mie mi-au plăcut, mi-au transmis sentimente.

La 16:25 m-am prezentat la baza turnului Patimilor, ajutându-mă de schița de pe biletul meu printat. La urcat se folosește un lift cu capacitate de 7 persoane + liftiera, la coborât îți vei folosi propriile picioare, urmând o scară spiralată cu 350 de trepte. E lesne de înțeles că vizitarea turnului nu se recomandă celor cu anumite probleme de sănătate (vertij, anemie, astm, cardiaci, cu mobilitate scăzută sau tulburări de vedere severe), gravidelor, claustrofobilor.

De asemenea, este interzis să cari cu tine bagaje (în afara chestiilor foarte personale, gen borsete sau poșete), la baza turnului sunt niște dulăpioare în care ești îndrumat să le depozitezi, pentru a le recupera la plecare. Securizarea cutiilor se face introducând o monedă de 1 euro într-o fantă (o primești înapoi la final, serviciul este gratuit deci). Eu m-am trezit că nu posed absolut nicio monedă, de nicio culoare, tocmai le oferisem pe toate (dealtfel îmi atârnaseră cam greu în buzunar toată ziua...) unui cântăreț stradal, ce-mi mulțumise cu exuberanță: „Săru’ mânușițele, doamnă, să vă dea Dumnezeu sănătate!” ????

Am sunat-o pe A, dar era deja sus, nu avea cum să mă ajute... I-am propus tânărului custode să mă lase cu gentuța, iar papornița s-o las neîncuiată într-una din cutii, arătându-i că nu-i prea valoroasă, nu plâng prea tare dacă rămân fără ea (o sacoșă de pânză, în care aveam o sticlă de apă și un pulover; a, și audioghidul). Dar el nici n-a vrut să audă și mi-a sugerat să schimb bani la magazinul de suveniruri, promițându-mi că mă lasă să urc, chiar dacă voi depăși timpul alocat. Hmm... Așa am făcut, n-aveam altă soluție, în cea mai mare viteză, nu vă spun ce era la gura mea... Am ieșit din nou prin spate, am coborât niște scări (nici nu mai știu dacă în dreapta sau în stânga) și am dat de magazin și de un vânzător amabil, care chiar mi-a schimbat o bancnotă de 5 euro...

Cu sufletul la gură și transpirată-leoarcă, am urcat în lift – singură, toată lumea alocată pentru ora 16:30 era deja sus. „Take your time!” m-a liniștit liftiera cea zâmbitoare. În lift era o schiță ce prezenta traseul, acesta străbate de fapt 2 turnuri alăturate. Liftul merge până la o înălțime de 65 m prin miezul unui turn, de unde mai urci câteva trepte, apoi pe o pasarelă ușor înclinată traversezi în turnul vecin, de unde începi să cobori. Pe la vreo 60 m este amenajată o mică terasă de belvedere. Priveliștile sunt superbe, dar perspectiva nu-i chiar așa de deschisă cum mi-am imaginat, fiind obturată parțial de turnurile vecine, la care încă se lucrează. Una peste alta, o experiență! Merită. Iar drumul de coborâre nu e greu deloc și nici periculos.

Din nou în inima navei, în atmosfera plină de culori și sunete... Am reluat vizita (nu te grăbește nimeni, poți sta cât vrei înăuntru), am mai scotocit prin câteva unghere, am mai făcut câteva poze... Apoi am ieșit, tot pe partea cu Nașterea, am predat audioghidul, mi-am regăsit colegele...

***

Deși am auzit păreri diverse, eu recomand vizitarea Sagradei Familia. Nu doar că vă veți completa cunoștințele de artă și arhitectură, dar veți acumula senzații unice și incomparabile, pe care le veți rememora mereu cu drag! În plus, prin bănuții plătiți, veți contribui la finalizarea acestei adevărate capodopere universale! E ca și cum ați fi pus o pietricică în zid, nu?!

---

VIZUALIZĂRI: 5872 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI