GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Salut,
În perioada 18-20 mai 2018 am petrecut un sejur la Hotelul Roman din Băile Herculane. Beneficiind de thichetele de vacanță, care trebuiau consumate până la mijlocul lunii august, am ales să le consum la Băile Herculane. Astfel am achiziționat pachetul Ionizare de week-end la Hotel Roman. În cadrul pachetului aveam cazare 2 nopți cu mic dejun inclus sub formă de bonuri valorice de 15 lei pe zi de persoană, o baie Romană inclusă în pachet și intrare liberă la piscina cu apă termo-salină. Astfel că în 18 mai la ora 16 am fost în fața recepției hotelului de unde am reușit să primim o cameră la etajul 6, cameră complet renovată.
Ne-am cazat în camera 615, care era într-adevăr complet renovată. Astfel din momentul intrării pe ușa am simțit mirosul de curat și de nou. Ușile de intrare de la toate camerele erau schimbate, în cameră pe jos era parchet laminat nou, mobila era nouă cu două paturi alăturate, cu două fotolii în cameră, o măsuță cu un mic frigider sub ea, un mic televizor LCD pe perete cu canale tv prin cablu, calitatea semnalului destul de slabă și un aparat de aer condiționat nou pe peretele de deasupra paturilor.
Baia de asemenea era complet renovată, cu gresie și faianță nouă cu cabina de duș modernă, fără cădiță de tablă, podeaua cabinei reprezentând cadița de duș și cu pereți de sticlă. În baie ca și consumabile nu erau decât două săpunele, o hârtie higenică, două prosoape de persoană și un plus era feonul de pe perete. Se simțea nevoi unor halate, dar hotelul fiind cotat la 2 stele nu era obligat să asigure aceste halate în cadrul serviciilor prevăzute pentru numărul de stele. Deci aveți în vedere dacă doriți să petreceți un sejur aici să vă aduceți halate de acasă. Pe balcon erau două fotolii din lemn, care probabil că văzuseră și zile mai bune, care aveau fiecare câteo o mică saltea pe ele și chiar așa mai vechi cum erau, erau mai comode decât clasicele scaune din plastic. Dar pentru priveliștea care o aveai de pe balcon, chiar nu te mai interesa cât de vechi erau fotoliile. Din balcon se vedea jos râul Cerna, iar în față se ridica maestuos muntele. Ca și concluzie pot spune că, condițiile de cazare în cameră au fost bune pentru prețul și stelele hotelului. Noi am fost mulțumiți.
Cum am spus am avut incluse și bonuri valorice pentru micul dejun, dar care puteau fi folosite și la prânz sau cină în cazul în care nu se servea micul dejun. Noi nu am fost la micul dejun și le-am folosit la prânz și cină. Evident că valoarea lor nu a fost suficientă și am mai completat cu bani. Mâncarea la restaurant a fost bună, dar făcută cam pe fugă. Prețuri decente. În meniu erau vreo cinci feluri de ciorbe, cam la fel de multe mâncăruri gătite și la grătar. Destule garnituri și câteva feluri de desert. Evident aveau bere, apă, vinuri și băuturi alcoolice. Distracția a fost inexistentă, restaurantul se închidea la ora 21 și practic nu pute fi vorba de o cină prelungită eventual și cu câțiva pași de dans, ca să te poți simți bine într-o sâmbătă seara. Poate și datorită faptului că hotelul nu era prea ocupat, nu se dădea o mare importanță acestui fapt.
Baia Romană face toți banii. La sosire trebuie să te programezi, iar o procedură completă durează aproape 2 ore. În cadrul acestei băi beneficiați de 30 de minute de masaj, apoi de 30 de minute de baie în bazinul interior, timp în care sunteți serviți cu un pahar mare de ceai de plante, rugațile pe doamnele de acolo să vă umple bazinul cu apă termal sulfuroasă, care este mult mai caldă decât cea termo salină, pe care oricum o aveți la piscina interioară cu acces liber, iar apoi 30 de minute stați înveliți în pături groase pentru a transpira puternic și a elimina toxinele. La piscină accesul se face în halat și e bine să vă luați prosop cu voi.
Noi ne declarăm foarte mulțumiți de acest sejur petrecut la Hotel Roman din Băile Herculane având în vedere condițile pe care le-am avut noi și prețul plătit.
Evident că un gust amar tot ne-a rămas, când plimbându-ne prin stațiune am văzut cum o grămadă de obiective istorice au rămas în paragină și se degradează. Având în vedere că superbele băi clădite încă în 1810 de către austro-ungari se degradează în loc să aducă bani fără număr, fără număr acestei stațiuni și liniștit Băile Herculane ar fi putut fi o stațiune bijuterie a României. Foarte ușor Băile Herculane ar fi putut rivaliza cu Karlovy Vary din Cehia. Dar de ce să le facem noi concurență cehilor, când putem trăi mai departe în mediocritatea nostră ancestrală, ascultând manele, muzica care mai nou ne definește ca popor.
De întors acasă ne-am întors pe Clisura Dunării, o zonă foarte frumosă, dar care s-a dezvoltat un pic cam haotic și cam după ureche.
Vă recomand tuturor un week-end cu ionizare la Hotel Roman.
Trimis de marsus in 28.05.18 10:25:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în HERCULANE.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marsus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 44.89542760 N, 22.42849944 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@marsus: Ai mare dreptate cu gustul amar despre care vorbesti. Si eu am fost indignata de degradarea cladirilor vechi. Si eu am remarcat, nu numai pe Clisura, ci si in alte locuri, constructii fara numar, dar si fara niciun pic de simt al esteticului. Arhitectii unde or fi fost, nu ei au facut proiectele?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2021 Frig, doar suntem in decembrie! — scris în 20.12.21 de critib din ORAVITA - nu recomandă
- Dec.2017 Prima dată, la Hotelul Roman! — scris în 04.01.18 de mihaela p din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Jalnic... evitati acest hotel... — scris în 28.08.17 de dani ddd din REşIţA - nu recomandă
- Sep.2016 Ma simt ca acasa — scris în 26.09.16 de gcristian din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Dezamagitor — scris în 20.08.16 de danni* din GIURGIU - nu recomandă
- Apr.2016 Foarte bine — scris în 04.09.16 de gcristian din TIMIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Cu siguranta am sa revin... — scris în 15.06.15 de Drow din DROBETA-TURNU SEVERIN - RECOMANDĂ