GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dupa trei ani de vacanţă în Grecia mi s-a făcut dor de Turcia. Dor, dor, dar preţurile au luat-o mult în sus în Belek şi Lara şi pentru că sunt de părere că dacă tot străbaţi peste 1000 de kilometri o săptămână de vacanţă e prea puţin pentru nişte iubitori ai mării aşa cum suntem noi, m-am pus pe căutat. Şi cu ajutorul vostru am stabilit că vom merge 14 zile în Kuşadasi, la un hotel de 5* şi câştigător a ieşit Richmond.
Zis şi făcut, cumpărat în aprilie biletele de la o agenţie serioasă, specializată pe Turcia, am prins early-booking (25%) şi am început să visez la Egeea mea iubită, deh până în septembrie mai era atât de mult.
A venit şi ziua mult aşteptată, ne-am îmbarcat în avion de pe Otopeni şi după1.30 oră aterizam pe aeroportul din Bodrum.
Cu privire la zbor aş menţiona că a fost unul plăcut şi relaxant, personalul f. amabil, ne-a fost servit un mic dejun cald, totul ok.
La Bodrum am fost aşteptaţi de membrii agenţiei partenere, îmbarcaţi în autobuzul cu aer condiţiont şi cu Adrian ca ghid (care pe parcursul celor 140 Km ne-a ţinut o lecţie de turism şi istorie a locurilor prin care treceam) am plecat spre Kuşadasi.
Am ajuns la hotel, ultimul hotel din Kuşadasi (17Km) la ieşirea spre Selcuk, (un hotel într-adevăr mai micuţ, pe site pare mult mai mare) iar cei 10 euro din paşaport ne-au asigurat o cameră proaspăt renovată la et. 2, cu vedere la piscină şi mare.
Personalul de la recepţie vorbea bine limba engleză, ne-a dat în permanenţă relaţii cu privire la tot ceea ce doream să ştim, foarte amabili.
Camera nu era f. mare, dar proaspăt renovată, în culori calde, mobilierul nou, tv. plat cu veşnicele programe turceşti, dar noi nu am venit să ne uităm la tv, aşternuturile impecabile (au fost schimbate cam la 2-3 zile, aproape nu ne dădeam seama atât de curate şi proaspete erau zilnic), plasă de tânţari la balconul micuţ dotat cu o măsuţă şi 2 scaune de plastic, un mini frigider dotat zilnic cu 2 ape plate şi câte 2 sucuri (cola, fanta la sticlă)
Baia mare, frumoasa, cu geamuri glisante la cadă, 2 şampoane, 2 gel duş, h. igienică şi cele mai albe şi pufoase prosoape, care erau schimbate zilnic dacă le lăsai în coşul de sub chiuvetă.
Curăţenia făcută zilnic, cameristele f. amabile, mereu găseam pe pat diverse modele făcute din prosoape (lebede, flori, un vapor - e adevărat că le-am lăsat de 3 ori câte de 2 lire pe pat, o nimica toată, chiar meritau)
Curtea hotelului, un vis, aş putea să vă vorbesc zile întregi de palmierii mari şi umbroşi, de leandrii parfumaţi care străduiau aleile impecabile, florile de toate culorile, micile grădini de cactuşi, deci pentru acest ambient nota 10.
Plaja lată cu nisip fin, cu intrare lină în apă, dotată cu şezlonguri şi umbrele, loculrile cele mai bun e şi mai căutate mai ales la ora amiezii fiind cele de sub umbrarul mare.
Noi am găsit un loc minunat, chiar înainte de intrarea propriu-zisă pe plajă, sub nişte palmieri imenşi care ne asigurau umbra (vă asigur că era mare nevoie de umbră, în perioada în care am fost noi, 2-16 septembrie erau 42 grade, de la ora 10.00 nu se mai putea sta la soare oricâtă cremă de protecţie ai fi avut pe tine) şi printre care zăream cerul incredibil de albastru.
Lângă noi era barul care deservea plaja, servea cafea, bere, vin, bauturi alcoolice şi sucuri.
Marea mea dezamăgire a fost apa mării, nu era acea apă curată şi albastră cum o ştiam şi de care mă indrăgostisem cu ani în urmă, era gri, tulbure, cu alge şi am înţeles că aşa este în acea zonă. Dupa amiaza invariabil erau valuri, cateodata f. mari si puternice.
Zona de masă - era o zonă interioară şi o terasă ce dădea spre piscină, f. căutată, mai ales dimineaţa şi seara.
Mâncarea f. bună, din abundenţă, diversificată, pentru toate gusturile, multe salate, carne de pui, vită, miel, legume proaspete şi gătite, o varietate de brânzeturi, f. bune, fructe, struguri, pepene roşu şi galben, smochine, mere, pere, piersici, dulciuri nenumărate, baclavale, torturi, cel mai bun tort tiramisu, dimineaţa pe terasă de la ora 8.00 se pregăteau omlete, ouă ochiuri, clătite, iar seara o diversitate de grătare, kebab, peşte, mâncare turcească gătită pe loc.
In permanenţă cafea, un dozator cu vreo 4 modele, ceai, sucuri, la prânz şi seara băuturi alcoolice, vin, bere.
Băieţii de la bucătărie treceau mereu pe la recipientele cu mâncare si în permanenţă se aduceau felurile ce se terminau.
M-a impresionat plăcut faptul că şefii de sală se plimbau în permanenţă printre turişti, ne întrebau ce ne mai trebuie, dacă avem nevoie de ceva. Într-o seară s-au servit hamsii prăjite şi am întrebat şeful de sală dacă au sos de usturoi (românul, de, nu măncă peştele fără usturoi), nu aveau in meniu aşa ceva, dar în 5 min. mi-a fost adus la masă un sos de usturoi verde pisat în ulei de măsline. Uitasem, la dressinguri, pe lângă nenumăratele sosuri se găsea numai ulei de masline. Ce să vă mai povestesc despre lipiile şi pizzele făcute pe loc, o minunăţie
Deci trebuia să fii cârcotaş rău de tot ca să pleci de la masă nemulţumit.
Dintre restaurantele a la carte am fost numai la cel turcesc, amenajat seara pe o pajişte, sub palmieri, un meniu bogat şi interesant.
Piscina mare, frumoasă, se reţineau locurile cu prosoape de la 6.00 dimineaţa, apa recicltă în permanenţă, muzică bună.
Despre divertisment nu vă pot spune decât că animatorii treceau în fiecare seară şi invitau turiştii la spectacole, care erau diversificate, noi nu am fost, ne duceam seara în oraş în Kuşadasi (la ieşirea spre autoband era staţia de maxi taxi, un nene anunţa prin staţie câte persoane sunt şi ne spunea în câte minute vine maşina - cam 3-5 min - costul 3 lire de persoană pe sens).
Acum ar trebui să vă povestesc despre excursii şi despre cele 2 oraşe care m-au încântat - Kuşadasî şi Selcuk, dar pe altă dată.
Ar mai fi multe de spus şi povestit, hotelul este o locaţie pe care o recomand pentru atmosferă, confort şi amabilitatea personalului.
Dacă aveţi întrebări vă răspund cu drag. Deşi am scris mult, vă spun că mai sunt multe de povestit.
Deja visez la vara viitoare! Enjoy!
Trimis de crisanada57 in 14.10.14 11:58:27
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Lara Kundu, hotel Delphine de luxe, Belek -Bogazkent
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crisanada57); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 37.93277800 N, 27.27888900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte bun review de debut.
@crisanada57: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
--
@crisanada57: Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS, mai precis localizarea acestei unități pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
Mulțumesc.
@crisanada57 - Am onoarea primului vot. Felicitări pentru review şi la cât mai multe vacanţe reuşite!
@webmasterX - Multumesc si eu pentru primirea in randul vostru, din informatiile voastre mi-am ales multe vacante, o sa revin cu impresii si o sa impartasesc cu voi, oamenii minunati ai acestui site experientele mele.
Da, e OK, acelea sunt coordonatele
@Carmen Ion - Multumesc mult pentru primul vot, ma simt onorata. Voi sunteti cei mai buni, sper sa contribui si eu pe viitor la informarea ccelor interesati cu impresii din vacantele mele. Inca o data multumesc
@crisanada57 -
” Dor, dor, dar preţurile au luat-o mult în sus în Belek şi Lara [... ]
de curiozitate, unde aţi fost în urmă cu 3 ani, la care hotel sau hoteluri?
De ce întreb: sunteţi printre relativ puţinii fericiţi (şi echilibraţi, imho) turişti care se declară mulţumiţi de un sejur avut în premieră în Kusadasi după unul "antalian"...
@tm67bru - Intr-adevar a trebuit sa ma echilibrez emotional pentru ca am inteles ca nu pot, nu am voie sa compar Lara Kundu - Hotel Delphine de Luxe (primul concediu in Turcia, cand m-am simtit tratata cu respect pentru banii mei, cand nu-mi reveneam din uimire fata de serviciile si facilitatile oferite) fata de frustarea pe care o simteam in Kusadasi.
Am inteles ca Antalia inseamna servicii de 7* in comparatie cu Kusadasi care le are cam de 3*, dar nu trebuie sa visezi la ce nu poti avea in acel moment si sa te bucuri si sa gasesti satisfactie si in ceea ce-ti se ofera.
Oricum cu bugetul de anul acesta m-am bucurat de 2 saptamni de soare, de mare (care tare urata este in zona asta) si visez la concediul viitor.
Asta e, sanatate sa fie.
@crisanada57 - Ati povestit foarte frumos, asteptam si continuarile. Felicitari!
@crisanada57 -va multumim pentru impresiile d-voastra despre hotelul Richmond...
informatiile sunt de mare ajutor pt. noi, deoarece am vrea sa mergem anul acesta la Richmond, dar nu gasim destule recomandari (din 2014)... va rog sa imi spuneti daca toate camerele sunt renovate?? (am inteles de la agentie ca hotelul a fost renovat in 2014)...
cum sunt camerele la Bungalow?? suntem mai multe familii printre care familii cu 2 copii si primesc camera la vile. ce ne puteti spune despre locatia vilelor?? sunt in zona apropiata corpului principal?? pt. cei tineri (20 ani) este recomandat hotelul?? orice informatie ne este de ajutor... va multumim!!
@maricici -
In hotel, am inteles de la alti turisti, nu toate camerele au fost renovate, cred ca doar cele cu vedere la mare. Despre bungalow-uri - nu stiu cum sunt camerele, noi am stat in hotel, dar arata f. bine, sunt inconjurate de verdeata si flori, la etaj camerele au balcon mobilat, iar cele de la parter se deschid intr-o gradinita idilica (mie imi placeau f. mult). Bungalowrile sunt raspandite pe toate suprafata complexului, unele sunt f. aproape de corpul principal, dar distantele nu sunt f. mari si chiar e o placere sa mergi pe aleile strajuite de palmieri mari, umbrosi, tufe de leandru si nenumarate flori - totul pare o gradina botanicaf. bine ingrijita. Parerea mea, de fapt de cate ori am fost in Turcia asa am obtinut camere bune, 10 dolari in pasaport/familie si se rezolva, mai bine o mica atentie la inceput decat o vacanta ratata.
Pentru cei tineri in fiecare seara se organizeaza spectacole, cu tematici diferite, disco, echipa de animatori e f. bine reprezentata, vin printre turisti, invita la spectacol, rad, fac atmosfera, atat dimineata la piscina, pe plaja, cat si seara.
daca mai doriti lamuriri intrebati-ma, va raspund cu drag
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2019 Excelent — scris în 20.10.19 de cosmin radu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jun.2019 Exceptional — scris în 21.06.19 de cosmin radu din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Sejur reusit — scris în 28.12.17 de Vastu din TURCENI [GJ] - RECOMANDĂ
- May.2017 RICHMOND si atat — scris în 19.06.17 de danyo din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 Doar BINE si atat — scris în 05.07.15 de beks din BISTRITA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Recomand — scris în 13.08.15 de fane64 din SIGHIşOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Richmond - bun, dar nu de 5 stele. — scris în 16.07.15 de Lisa din MOLDOVA - RECOMANDĂ