Riad Yamcha

TIPĂREȘTE

După un drum de o oră călare pe cămile, de la corturile din deșert care ne-au găzduit pentru o noapte – către Merzouga, locul în care lăsaserăm mașina, am recuperat minivanul și am plecat „spre civilizație”, cale de peste 500 de kilometri, înapoi peste Munții Atlas. Am oprit în drum pentru a admira plantații de palmieri, pentru a stabili contact vizual cu niște macaci rătăciți la marginea unei păduri (știam de prezența lor acolo), pentru a vizita în fugă Ifrane, stațiunea de schi a Marocului (aici am și mâncat de prânz+cină, că era deja aproape ora 16 când ne-am așezat la masă) și, pe seară, am ajuns în Meknès, unde urma să ne cazăm.

De data asta optaserăm pentru un riad aflat în inima medinei. Deși aveam mașină, ne-am încumetat să facem această alegere deoarece am fost asigurați că urma să beneficiem de loc de parcare. Chiar am insistat cu întrebarea asta: da da, veniți fără nicio grijă, ni s-a răspuns. Eram sceptic, experiența din 2023 vezi impresii îmi spunea că nu vom putea intra cu mașina pe acele străduțe, dar... prietenii cu care călătoream (aflați la prima vizită în Maroc) s-au declarat satisfăcuți de asigurările date de gazdă.

Se întuneca atunci când am intrat în oraș. Meknès-ul nou este surprinzător de modern, de bine sistematizat, cu clădiri monumentale, bine întreținute. Asta – până când am început să ne apropiem de centrul istoric. Care este foarte întins și pe care l-am găsit, practic, blocat: nu se putea pătrunde acolo sub nicio formă. Niciun eveniment ieșit din comun: mii de oameni vindeau câte ceva, așezați peste tot, alte mii forfoteau printre tarabele improvizate, târguindu-se cu sonorul dat la maxim. Credeam că Jemaa el-Fna din Marrakech este supremul Turn Babel; ei bine, nu – balamucul din seara sosirii în Meknès a depășit cu mult orice întâlnisem anterior (și ulterior).

Am ocolit de două ori întregul centru (= o oră), după care ne-am dat bătuți. În zona Bab el-Khemis am găsit o parcare uriașă, plină, gratuită (P44). Am strecurat cumva mașina între alte două și am hămălit bagajele prin forfota târgului, cale de mai bine de un kilometru, până la

Riad Yamcha

Iar aici am uitat instantaneu de toate problemele. Am fost întâmpinați cu un zâmbet cât toată fața de către Saite (sau Saide?), care ne-a oferit o tavă cu produse de patiserie și un ceainic plin ochi, aburind, până când ne-a înregistrat în calculator. Ne-a prezentat apoi camerele, aflate la primul etaj, ne-a sugerat unde să mergem la masă (nu ne trebuia nimic), ce am mai putea vizita la ora aia – a încercat să se facă utilă.

Am întrebat-o care e treaba cu parcarea. Ne-a explicat că, desigur, aceasta nu este lângă riad (vai, ce surprins am fost!), străzile din medina nu sunt accesibile decât riveranilor și celor care fac aprovizionare / serviciilor publice, iar aceștia folosesc scutere, măgăruși sau mașini mini. Dar putem parca gratuit lângă Bab al-Bard’iyin, iar hotelul ne putea pune la dispoziție un hamal care să ne care bagajele până acolo, cu ajutorul unui căruț ca cel din P91.

I-am povestit unde am lăsat van-ul; ne-a spus că nu e prea bine, pentru că, în momentul în care târgul stradal se va închide, acea uriașă parcare se va goli, iar mașinile care rămân acolo peste noapte vor fi expuse și nu vor fi păzite. Și avea dreptate, la ora 20:30 mai erau acolo doar câteva mașini, iar dimineață niciuna (P44).

Ați înțeles, desigur, că ne-am întors în parcare și am mutat van-ul acolo unde ni s-a recomandat să-l ducem. Acolo am dat de un nene ce părea complet beat și care ne-a cerut să-i dăm 50 de dirhami. Am negociat cu el, parcă am lăsat doar 20 sau 30 – cam în asta constă gratuitatea. Nu am folosit căruțul pentru bagaje, dar am citit pe Google că nici serviciul acesta nu este decât teoretic gratuit, de fapt hamalul cere insistent bani în timpul drumului. A, și să mai spun că parcarea recomandată se află la 700 de metri de hotel, nu e chiar așa de aproape.

Unul dintre noi a rămas în cameră în timpul acestui drum, doborât de o răceală care îl chinuia de vreo două zile. Saite l-a aprovizionat cu bunătăți, s-a oferit să meargă la farmacie, pot spune că chiar ne-a impresionat cu grija de care a dat dovadă.

Riadul este destul de mare, cu o curte largă, în care cresc câțiva portocali și plante agățătoare ce se ridică pe clădire, pe care le-am găsit înflorite în luna februarie. Se poate lua cina printre portocali, dacă anunți în prealabil – nu am știut de această variantă. Micul dejun este servit fie în această curte, fie într-un salon de la parter (aici am ales noi să venim, diminețile sunt răcoroase în februarie și unul dintre noi era răcit – Saite ne-a încălzit salonul), fie pe terasa riadului, care arată foarte bine și oferă priveliști spectaculoase (am atașat câteva imagini).

Cu alte cuvinte, hotelul e o adevărată oază în mijlocul medinei, unde balamucul străzilor nu pătrunde. Cred că mi-ar plăcea, dacă mai ajung vreodată prin Meknès, să stau o zi numai în interior, să iau masa acolo, să citesc la umbra portocalilor, să mă uit cum se joacă pisicile prin curte (pe cea din P85, de la care ne-am luat la revedere la plecare, o cheamă Lilou), să fac plajă pe terasă. Deși... știu că nu aș avea răbdare pentru așa ceva, la un moment dat oricum aș porni pe străzi 😊.

Camerele sunt uriașe, motiv pentru care par destul de goale. Am fotografiat trei: una în care tocmai se făcuse curățenie, camera prietenilor și pe a noastră. Ei bine, noi am nimerit cel mai rău. Patul era pe un postament, într-un colț; dimineața, chiaun de somn, era să-mi rup gâtul în drum spre baie, uitasem că trebuie să cobor o treaptă. Dar a fost comod, cu așternuturi moi și curate, cu pernă tare, cum îmi place mie, cu prize de o parte și alta a sa.

O masă și scaune am avut tocmai în mijlocul camerei, la câțiva metri distanță, iar la sosire am găsit pe masă două sticle cu apă. Dulapul nu l-am deschis, pentru o singură noapte nu am mai desfăcut bagajul. Am admirat modul în care sunt decorați pereții, dantelăria zidului, tavanul, lampadarul.

Baia e plină de uși: una la duș, alta pentru cabina WC-ului, alta pentru chiuvetă, plus cea de la intrare. Senzația era că ar fi fost o baie comună, într-un hostel / cămin studențesc. Curată, dar cam friguroasă: fiind așa de mare și izolată de restul camerei, caloriferele nu făceau față.

Cel mai bun lucru a fost micul dejun. Ni s-a spus să nu coborâm înainte de 7:30, pentru că abia atunci ajunge cel care livrează pâinea proaspătă (și produsele de patiserie). Sucurile naturale au fost stoarse în fața noastră, în funcție de preferințele fiecăruia. La fel cafeaua, fiecare a primit ce a cerut. Iar pe masă am avut numai chestii bio, proaspete, cu un gust minunat – cum arată se vede în poze, în privința gustului mă credeți pe cuvânt 😊.

După masă am pornit să explorăm puțin orașul. Voiam neapărat să vedem Mausolée de Moulay Ismaïl, unul dintre puținele obiective de acest fel accesibile nemusulmanilor (cred că mai este unul în Rabat, cel al familiei regale aflate acum la putere, și cam atât). Am reușit, și este absolut fabulos. Apoi am mers către Bab Dar Lakbira (Palatul Imperial era închis, în renovare) și de acolo am intrat în Dar Kebira, o zonă labirintică, unde am admirat mai ales porțile. De altfel, porțile marocane sunt minunate în general, dar cele din Meknès le întrec pe cele din alte locuri. (Există și aici legenda cu arhitectul omorât de sultan, pentru că ar fi afirmat că poate construi o poartă mai frumoasă decât Bab Mansour – care, de fapt, a fost terminată după moartea lui Moulay Ismaïl, cel care în legendă comandă execuția.)

Am intrat apoi în medina clasică, trecând prin souk-uri la ora aia neînsuflețite, prin lungi tuneluri formate de ziduri apropiate, pe lângă riaduri cu porțile ferecate și mici piețe ce începeau să se anime. Am revenit la hotelul nostru, ne-am luat bagajele și am plecat către parcare, pentru a continua drumul spre Volubilis.

A fost, fără doar și poate, cea mai faină cazare din această vacanță. Un loc pe care îl recomand!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 63 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI