După elefanți și plante carnivore prin Țara Dornelor

TIPĂREȘTE

Bucovina, august 2023 – Jurnalul expediției. Suntem în Țara Dornelor, pe meleaguri sucevene, în căutarea unei turbării, a unui elefant-mamut lânos și a nemiloaselor plante carnivore. Investigăm pe Internet, cercetăm imagini, trasăm linii pe hartă și marcăm destinația: Tinovul Mare din Poiana Stampei. Călătorim comod pe șosele asfaltate și pe lângă peisaje montane fantastice până în localitatea Poiana Stampei unde indicatoare speciale ne ghidează către „ciudățeniile” căutate de echipa noastră, punct final arătat corect și de aplicația de navigație.

De fapt, rezervația naturală se poate aborda din ambele direcții, atât din drumul național DN17, cât și din capătul celălat al potecii, pe partea opusă a pădurii de pin. La șosea este un fel de „intrare secundară” , sunt doar câteva locuri de parcare (vreo 6-7), după care se parcurg aproximativ 200 m pe o pajiște, se traversează un pod peste râul Dornișoara și se intră în pădure, pe traseu. „Intrarea principală” o găsești după ce mergi cu autoturismul 2,8 km pe un drum pietruit, calitate bună – doar că se ridică praful. Zona intrării e marcată de o construcție de lemn ce adăpostește panouri cu informații. Pe marginea drumului sunt locuri de parcare câte doriți. E prezentă și o rulotă-gheretă cu înghețată și alte chestii de ciugulit.

Debarcăm cu veselie din „poștalionul” parcat la umbră și pornim spre tărâmul turbăriei. Cunoșteam de multă vreme existența acestor tinoave (mlaștini în care se adună materii organice vegetale, puțin descompuse din cauza lipsei oxigenului = turbă) pe teritoriul țării noastre și știam în mare cam ce înseamnă termenul, dar nu văzusem niciodată un tinov.

Poteca tematică ce străbate rezervația naturală are circa un 1 km lungime, din care vreo 800 m de podeț din lemn. O hartă amplasată într-o construcție de lemn ne dezvăluie o parte din „secretele” tinovului și punctele de interes situate de-a lungul traeului. Credeam că vom fi singurii exploratori ai turbăriei, dar ce să vezi: abia aveai loc de alte „căruțe” , „șarete” și „poștalioane” . De la țânci purtați în cărucioare și tineri zglobii, până la adulți responsabili și bătrâni iscoditori, cu toții se avântau din ambele sensuri în pădurea fermecată. Chiar nu mă așteptam la asemenea mulțime de căutători...

Podișca de lemn e aproape nouă, de-a lungul ei găsim vreo trei locuri de popas – platforme cu băncuțe, panouri informative pe teme asociate (faună, vegetație, ce sunt tinoavele și cum s-au format) și „jocuri” confecționate din lemn pentru copii și nu numai (de tip: recunoaște frunzele, recunoaște urmele, cuburi rotative).

Într-o zonă cu adevărat mlăștinoasă, cu ochiuri de apă, izvoare feruginoase, arbori căzuți la pământ și vegetație abundentă aveam să zărim Elefantul de Tinov. Ne minunăm de „creatura” ascunsă în hățișurile turbăriei și o pozăm rapid (de fapt sunt rădăcinile unui molid doborât de vânt în 2020).

Ne-am dorit cu ardoare să descoperim carnivora din turbărie, o plantă numită roua-cerului, chiar am obosit iscodind în stânga și în dreapta după devoratoare de insecte. Cred că e bine ascunsă în adâncurile tinovului, prin poienile luminate de soare. Am văzut diverse tipuri de vegetație, am apăsat ușor covorul moale de mușchi de pe marginea aleii, am zărit peste tot tufe de merișor (o familie de „exploratori” chiar adunaseră două găleți de fructe rotunde, roșii, deși e o rezervație naturală acolo și nu ai voie să părăsești poteca amenajată).

Sfredelim cu privire de cercetător mușchii de turbă și tufele de merișor întinse în pădurea de pini (care deși par mici au zeci de ani „în cârcă” , cresc greu din cauza condițiilor de mediu). „Carnivorele” din regnul vegetal nu s-au lăsat descoperite, ne-am consolat cu „Elefantul de Tinov” .

Am petrecut circa o oră și jumătate pe poteca ce străbate tinovul din Poiana Stampei, cu pauze de admirat, lecturat și fotografiat. În țară sunt mai multe asemenea turbării: Tinovul Mic din Șaru Dornei, Tinovul Mohoș și Tinovul de la Fântâna Brazilor din județul Harghita, Turbăria Lăptici din Bucegi. Cele enumerate sunt cele mai cunoscute și amenajate pentru vizitatori; rezervația de la Poiana Stampei este cea mai mare din țară, întinzându-se pe aproximativ 700 hectare.

Jurnal la final. Explorarea s-a încheiat cu bine, peisajul e uimitor, plantele adaptate perfect mediului, soarele se joacă printre pâlcurile de pini, poteca de lemn șerpuiește ca o reptilă pe solul umed, merișoarele pigmentează peisajul. Frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 1069 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI