ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.07.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 1 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Rezervația Naturală - Tinovul Mare Poiana Stampei

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Încet, dar sigur, am ajuns la articolul 300 și m-am gândit să scriu despre un loc mai puțin cunoscut și umblat, deosebit din țara noastră, pe care l-am descoperit întâmplător cu ajutorul YouTube-lui. Este vorba despre Tinovul Mare Poiana Stampei.

Cum se ajunge la Tinovul Mare

Tinovul Mare se află pe raza localității Poiana Stampei, în județul Suceava, la aproximativ 20 kilometri de Vatra Dornei, pe direcţia Vatra Dornei – Bistrița, pe drumul național DN 17.

Obiectivul turistic nu este semnalizat la drumul național, dacă nu existau aplicațiile de călătorie cu greu ajungeam la el. Din Poiana Stampei, în dreptul indicatorului care ne îndrumă spre localitatea Chipereni am virat la stânga (sensul Vatra Dornei – Bistrița), pe un drum pietruit cu câteva denivelări, dar în mare parte bun, pe care am mers aproximativ 3 kilometri până la indicatorul care arată că am ajuns la Tinovul Mare. Lângă indicator există un spațiu unde se poate parca mașina. Coordonatele GPS ale locului de parcare sunt următoarele: N – 47.29607 și E – 25.12285.

Ce este un tinov?

Tinovul este o mlaștină, o zonă în care pânza freatică ajunge aproape de suprafață și astfel se formează o floră specifică, alcătuită în mare parte din mușchi. Este un tip de mlaștină în care se acumulează turba – un sol foarte bogat în materie organică provenită de la plante foarte puțin descompusă din cauza lipsei oxigenului.

Zonele de turbă ajută foarte mult natura deoarece purifică apa, uneori atenuează inundațiile (prin faptul ca absorb apa) și asigură locuințe pentru speciile rare.

Tinovul Mare Poiana Stampei este o arie protejată de interes național. Rezervația naturală se întinde pe o suprafață mai mare de 650 hectare, însă zona amenajată pentru turiști este destul de mică, are o lungime de numai 1 kilometru.

Vizita noastră

După ce am parcat mașina ne-am îndreptat către pădurea care adăpostește Tinovul Mare. Se traversează o linie ferată care nu mai este funcţională, apoi se intră în rezervație. După câțiva metri parcurși pe o un podeţ din lemn, ajungem la un panou informativ de unde aflăm că în anul 1971, în localitaea Ramsar din Iran a fost semnată” Convenția asupra Zonelor Umede” . La această convenție au aderat 168 de țări, printre care și țara noastră. În anul 2011 Tinovul Mare a fost desemnat Sit Ramsar. Lângă panou se află o bancă unde turiştii se pot odihni.

Urmează o porțiune de drum prin pădure, aerul este destul de umed, apar primii țânțari, însă nu reuşesc să ne strice plimbarea :) , ajungem iar la un podeţ din lemn, apoi la un alt panou informativ. Printre informațiile oferite una este foarte importantă:” nu părăsiți poteca amenajată; podul de lemn străbate un habitat sensibil care poate fi deteriorat prin tasare” . Pe tot parcursul traseului am urmat acest sfat, din păcate am întâlnit și o porțiune unde, pe solul umed se vedeau urme de pantofi.

Am întâlnit o zona mai sălbatică, cu copaci căzuți, unii smulși din rădăcină, semn că în zonă au fost furtuni. Apoi am dat peste o zonă cu pini deși. Din cauza solului acid și a lipsei nutrienților, pinii din rezervația Tinovul Mare cresc mai greu, iar circumferința tulpinilor nu depășește 22 centimetri. Din acest motiv arborii tineri pot fi confundați ușor cu cei bătrâni, care pot ajunge chiar până la 100 de ani.

Urmează apoi o zonă cu cel mai lung podeț din lemn șerpuind printre pini, mușchi și ferigă de un verde intens, în stânga și în dreapta avem mlaștină, vedem și câteva ciuperci, tufe de afine şi tufe de merișoare. Copacii au tulpina roşiatică din cauza solului bogat în turbă. Pe podeț din când în când apare şi câte o șopârlă de munte ieşită să se încălzească la soare.

De pe un alt panou informativ aflăm că în zonă putem întâlni planta numită Roua Florilor. Denumirea plantei provine de la o substanţă lipicioaseă care se adună pe vârful frunzelor şi care ia forma unor picături de rouă. Este o plantă carnivoră care atrage ca un magnet insectele. Din păcate noi nu am văzut această plantă.

După aproximativ o jumătate de oră am ajuns la capătul potecii, aici am găsit un alt panou informativ. Poteca dă într-o mică poiană, iar la capătul ei curge pârâul Dornișoara.

Pe întreg traseul podețul din lemn este proaspăt reparat, pe margine, din loc în loc sunt bănci şi panouri cu poze și informații care te pun la curent cu fauna și flora specifică zonei. Traseul are 2 kilometri dus – întors şi este ușor de parcurs, accesibil oricui. Fiind o zonă umedă sunt mulți țânțari, este indicat să purtaţi îmbrăcăminte potrivită.

Dacă ajungeți în zona Vatra Dornei vă recomand să vizitați Tinovul Mare, este un loc liniștit în care te poți bucura de natură și de aer proaspăt. Zona este deosebită, pot fi vizitate şi alte locuri din apropiere: Colibița, Transrarău, Pietrele Doamnei sau Piatra Șoimului.

Noi am fost încântați de ce am văzut.

Webmaster, vă rog următorul video: https://www.youtube.com/watch?v=-OtwV5-2QvA

Toate cele bune!


[fb]
---
Trimis de zlatna in 21.07.21 17:11:00
Validat / Publicat: 21.07.21 17:50:40
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în VATRA DORNEI

VIZUALIZĂRI: 7074 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Tinovul Mare Poiana Stampei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 79900 PMA (din 61 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[21.07.21 17:48:54]
»

Excelentă recomandarea

Mutat în rubrica "Rezervația Naturală Tinovul Mare [Poiana Stampei], VATRA DORNEI" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmasterX
[21.07.21 17:53:04]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

zlatnaAUTOR REVIEW
[21.07.21 18:17:07]
»

@webmasterX: Da, sunt corecte coordonatele GPS.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster
[21.07.21 18:40:58]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

zlatnaPHONEAUTOR REVIEW
[21.07.21 18:41:35]
»

@webmaster: mulțumesc mult.

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[22.07.21 09:54:58]
»

@zlatna: Felicitări pentru cele 300 de articole postate pe AmFostAcolo! Aceste texte și fotografiile ce le însoțesc sunt utile celor care se documentează pentru călătorii/vacanțe/excursii viitoare. Călătorii frumoase în continuare.

Am citit despre aceste rezervații din Țara Dornelor înainte de a merge în Bucovina, dar nu le-am inclus pe lista de vizitare întrucât erau prea departe de baza noastră. Tinovul Mare de la Poiana Stampei are un frate mai mic - Tinovul Mic din Șaru Dornei - situat la circa 35 km depărtare.

Tinovul din Poiana Stampei este potrivit pentru o plimbare într-un mediu deosebit (mlaștină/strat de turbă), dar consider că prezența unui ghid ar îmbunătăți semnificativ calitatea vizitei prin prezentarea vegetației specifice și a altor elemente individualizate prezente acolo (cum se întâmplă la tinovul Mohoș de lângă Lacul Sf. Ana).

Numai bine!

liviu49
[22.07.21 11:27:30]
»

Mai bine mai tarziu decat niciodata!

Am facut rost de putin timp sa mai adaug si eu ceva la acest frumos articol.

Bucovina ofera numeroase locuri care pot atrage atentia drumetilor si a vizitatorilor.

O rezervatie deosebita este rezervatia Slatioara, sau Codrul secular Slatioara, cum mai este cunoscut, pe care l-am admirat anul trecut intr-o scurta plimabare. Aici pe circa 1060 de hectare, in zona comunei Stulpicani, se mai pastreaza un rest din codrii seculari din sudul muntilor Raraului, unde se intalnesc brazi si molizi batrani de 400-500 de ani, cu diametrul de peste 1 m si inaltime de pana la 80 de metri, unii din cei mai batrani arbori din Romania.

Amintesc de asemenea si Fanatele seculare de la Bosanci, la sud de Suceava. Aici se imbina, pe aproape 10 hectare, vegetatie specifica stepei uscate si umeda de mlastina, foarte putin alterata de mana omului.

As mai aminti, in afara de Parcul National Calimani, Cheile Lucavei (33 ha), Cheile Zugrenilor (314 ha), Codrul secular Loben (483 ha), Codrul secular Giumalau (310 ha), 12 Apostoli (200 ha), Fagetul Dragomirna (135 ha), Fanetele montane Todiresti (38 ha), Fanete seculare Ponoare (25 ha), Jnepenisul de la Sarul Dornei (384 ha), Padurea Voievodeasa (102 ha), Padurea Rososa (205 ha), Padurea Zamostea (108 ha), Pietrele Doamnei (933 ha), Piatra Tibaului (20 ha), Rachitisul Mare (116 ha), Tinovul Gaina-Lucina (1 ha), Tinovul Saru Dornei (36 ha).

Numai bine si calatorii placute!

liviu49
[22.07.21 11:32:10]
»

@tata123: As adauga la cele doua tinovuri mentionate, un altul si mai mic, tinovul Gaina-Lucina. Cu o suprafata de numai 1 hectar, poate fi vizitat de cei care se aventureaza spre herghelia de la Lucina, pe niste drumuri forestiere destul de bune. Cel putin asa erau anul trecut cand am fost la herghelia Lucina.

Numai bine si calatorii placute!

alinafulg
[22.07.21 19:21:04]
»

Felicitări pentru cele 300 de impresii! Bucovina mereu va avea un loc aparte în sufletul meu, megeam acolo în fiecare an la bunici. Votat cu drag!

zlatnaAUTOR REVIEW
[23.07.21 16:07:59]
»

@tata123:

consider că prezența unui ghid ar îmbunătăți semnificativ calitatea vizitei...

sunt de acord cu tine. Informațiile unui ghid sunt necesare pentru cei ce vor să pătrundă în universul călătoriilor şi a locurilor noi, fără a exista riscul de a omite multe elemente atractive.

Mulţumesc mult pentru ecou şi vot.

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[23.07.21 16:12:24]
»

@liviu49:

Bucovina ofera numeroase locuri care pot atrage atentia drumetilor si a vizitatorilor

Bucovina este o comoară a turismului românesc, poate încă neexplorată cum se cuvine, cu locuri frumoase, piesaje de vis, care îţi încarcă bateriile la capacitate maximă, într-un timp record.

Voi trece pe lista locurile amintite de dumneavoastră pentru călătoriile viitoare.

Mulţumesc mult pentru ecou şi vot.

Toate cele bune!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[23.07.21 16:15:12]
»

@alinafulg:

Într-adevăr Bucovina are un farmec aparte, revenim de fiecare dată cu mare drag.

Mulţumesc mult pentru ecou şi vot.

Toate cele bune!

M'LiviuPHONE
[24.07.21 21:47:35]
»

300 Experiente frumoase. La cât mai multe!!!

zlatnaPHONEAUTOR REVIEW
[24.07.21 22:21:52]
»

@m liviu*: mulțumesc mult.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, liviu49, M'Liviu, tata123 🔱, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂRezervația Naturală Tinovul Mare [Poiana Stampei]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054747819900513 sec
    ecranul dvs: 1 x 1