GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un pictor vestit, aflat într-o drumeție in munți, întâlnește o turmă de oi și se adresează ciobanului;
– Bade, îmi dai voie să-ți pictez oile?
– Ești nebun, omule? Lasă-le așa albe cum sunt…
Păi și io în drum spre cabana Bârcaciu vroiam să pozez o turmă de oi la care baciul: Ce faci? Fac foto și le las așa albe cum sînt. Pe urmă i-am zis bancul cu ciobanii de mai sus, era unul cu simțul umorului că a mai și zâmbit...
Încerc să mă țin de obiceiul de a descrie locurile vizitate de mine în ordine cronologică, nu și de această dată, articolul poate fi util în perioada imediat următoare pentru unii care n-au mai fost la Cabana Bârcaciu din Munții Făgăraș. Cu situația meteo destul de stabilă în această perioadă este numai bună programarea unei drumeții.
Pregătirea scurtă
Duminica trecută trezindu-mă într-un loc aproape de munți unde ne petrecem de obicei weekendurile mi-a venit ideea pe loc să urc la Bârcaciu. Băiatul care este matinal și se trezește destul de devreme s-a bucurat de idee și s-a grăbit și el să servească micul dejun, și să se pregătească de drum. Pregătirea a fost rapidă: 2 rucsace mici de o zi, 2-3 sandvișuri de căciulă, sticlă mică apă de căciulă, încălțăminte sport (nu este neapărat nevoie de bocanci cărarea fiind foarte umblată, îmbrăcăminte lejeră + de schimb când ajungem sus, pelerină de ploaie (nu era nevoie dar erau din acelea subțiri care încap în buzunar) telefoane pe post de aparat foto și eventual pentru vorbit (eu sînt din acelea specimene care folosesc telefonul pentru orice altceva posibil decât vorbit), ceva baterii externe pentru situații neprevăzute.
Din Sibiu până la Poiana Neamțului se fac 40 km. Drumurile folosite sînt pe rând DN 1 până la Avrig 26 km (am scris despre Avrig aici: vezi impresii - și pe urmă pe drumul comunal 105F încă 14 km (se virează la dreapta dinspre Sibiu și la stânga dinspre Brașov) până la Poiana Neamțului locul denumit astfel după cabana care a existat încă în timpul lui Ceaușescu și există și acum. Din locul de unde am pornit am făcut 30 de km. Drumul este asfaltat, doar ultimii 4 km sînt de pământ dar frumos nivelat și în afara prafului care se depune pe mașină nu afectează cu nimic circulatul cu viteză moderată. Drumul traversează o zonă unde casele de vacanță cresc precum ciupercile, și se găsesc și câteva pensiuni turistice. Zona Valea Avrigului fiind cunoscută casele de vacanță se cam vizitează și de musafiri nepoftițiți așa că proprietarii sînt puși la încercare folosind tot felul de metode antiefracție. Râul care curge în această zonă afluent al râului Olt se numește raul Avrig.
Ajunși la Poiana Neamtului ne putem parca mașinile fie în curtea pensiunii contra cost și păzită fie pe lângă drum locuri amenajate și neamenajate sînt destule. Prima variantă o recomand celor care urcă la cabană și înnoptează acolo a doua variantă este ok pentru cei cu excursie de o zi cum am fost noi.
O informație pentru cei care vin cu trenul și nu ar dori să parcurgă cei 14 km pe jos (cum am făcut în trecut de destule ori) există pe saitul cabanei un număr de telefon, apelând acolo se va beneficia de transport contra cost între Gara Avrig și Poiana Neamțului.
De aici de la Cabana Poiana Neamțului începe parte frumoasă a drumului. Ascensiunea se face pe dealul care se numește Piciorul Bârcaciului. Indicatorul spre cabana Bârcaciu arată 2,5 ore, în trecut mai făceam și 2 ore, de această dată am ajuns conform indicator. Marcajul turistic este cruce roșie. Traseul este unul mediu spre ușor foarte practicabil și iarna. Datorită celor care nu iubesc pădurile din România și defrișează masiv undeva pe la jumătatea traseului vom întâlni un drum forestier suficient de lățit pentru utiljalele trăgătoare de bușteni dar prea abrupt pentru orice alt vehicul în afară de motoare biciclete de munte sau ATV uri. Așa că drumul l-am parcurs parțial în pădure pe traseul clasic și parțial pe acest drum făcut pentru utilaje. Pe marginea acestui drum s-au înmulțit murele și zmeura așa că atât eu cât și băiatul am servit o porție mare și astfel am împărțit masa cu moșmartin.
Atenție apă de băut vom găsi doar la începutul traseului undeva la 15 minute de la cabana Poiana Neamțului după care doar sus la Cabana Bârcaciu. În acel loc ne-am aprovizionat după ce ne-am băut rezervele.
În apropierea cabanei ieșim într-o zonă defrișată de mult dar curând locul va deveni o nouă pădure de brazi din fericire. Tot din acest loc se observă prima dată Creasta Făgărașului foarte aproape de această dată. După 5 minute ajungem în poiana în care se află Cabana Bârcaciu
Nu am găsit date despre construcția cabanei. Tata spunea că era aici de când urca și el pe munți și el e născut în 1925. Așa cum am mai povestit cabana se află la o altitudine de 1550 m deasupra mării. Cabana este construită din lemn și este acoperită cu tablă. Culoarea cabanei este tipică negru cu mult roșu după cum se știe iarna în condiții de ceață vezi mai repede culorile mai țipătoare.
De la cabană se observă 3 masive Suru (din alt unghi) Budislavu și Vârtopul Roșu, este un trio foarte fotogenic.
Condițiile de cabană
Numărul de turiști care se pot adăposti aici peste noapte ar fi 60. Există 3 încăperi pentru turiști. Partea de parter care e 3 în 1: adică masă, distracție și somn delimitat astfel: de la intrare la stânga sînt băncile și mesele, la dreapta tejgheaua care dă în bucătărie și de unde se va lua mâncarea/băutura comandată. Tot pe partea dreaptă există o sobă mare de teracotă. În spate există două rânduri de priciuri jos și sus pentru câte 12 persoane pe un rând deci cazare extremă cum s-ar spune. am dormit în trecut de câteva ori aici și i-am arătat băiatului că mai există și așa ceva nu numai hoteluri de 3 sau 4 stele. Un upgrade ar primi turiștii care se cazează în camera cu 12 locuri sau la mansardă unde ar fi 15-20 locuri. Saltele există poate la nevoie și o pătură dar recomand celor care vor dormi aici să-și care sacul de dormit personal.
Costul cazării este de 35 de lei de persoană indiferent de încăpere. Există o varinată cazare cu mic dejun 50 lei astfel se vor economisi 5 lei deoarece masa de dimineața separat costă 20 de lei. Siteul cabanei barcaciu.ro
Iar nea Petre Mihai (că așa îl cheamă pe cabanier, îl știu împreună cu cabana de când vin pe aici.) spune că micul dejun conține ceai sau cafea, pâine, omletă, salam, brânză, gem, miere și unt. Ce altceva se mai poate servi? Ceaiul sau cafeua costă 5 lei, noi am servit ceai în niște halbe imense a fost 5 lei. Ciorba costă 10 lei, felul doi care poate fi diferit costă 20 lei. O tărie cum ar fi un rom am văzut că se vinde la 8 lei același preț are și berea. Sînt câteva exemple meniul după caz și buzunar poate deveni mai bogat deoarece nea Petre nu se mai aprovizionează ca în trecut cu ajutorul măgarilor ci pe drumul nou defrișat cu un vehicul motorizat.
Cel mai iubit loc de la cabana Bârcaciu pe vreme bună este totuși spațiul din fața cabanei amenajat cu bănci și mese. De aici se vede panorama munților și pe vreme clară chiar și Sibiul în depărtare. Tot aici se află un loc amenajat pentru făcut focul suficient de departe de pădure. Un foc de tabără în nopțile de vară face milioane aici.
Pe platoul din fața cabanei se poate amplasa un cort. Costă 5 lei de persoană dar pot folosi toaletele și sala de mese, de asemenea este un loc prețios pe vreme nefavorabilă când cortul nu mai face față sau chiar ești vizitat de moșmartin.
Toaletele se află în aer liber în spatele cabanei, cred că sînt vreo 4. Chiuvetele 3 bucăți se află tot în aer liber apa de izvor este distribuit pe cele 3 țevi. Nu lipsește o oglindă în aer liber și niște săpun lichid. Dușurile se află tot în aer liber dar închise cu un paravan de scandura fără acoperiș însă. Este foarte plăcut vara, eu am renunțat că urma să mă bag în râu jos la Poiana Neamțului după excursie. Poate nu trebuie să subliniez faptul că apa are temperatura naturii adică rece.
Seara mai trebuie lumină așa dacă în trecut nea Petre mai scotea câte o lampă de carbid (userii AFA mai în vârstă știu despre ce este vorba) acum se încarc lămpile la soare. Totuși independența energetică este limitată aici, bănuiesc că generatorul nu îl va da drumul la discreție totuși nu am dus lipsă de lumină niciodată. Recomand ca turiștii să aibă suficiente baterii externe.
Acestea sînt condițiile, nu sînt pentru cei care așteaptă cazare intre 1-5 stele. Sînt pentru cei care caută un adăpost deasupra capului în timpul drumețiilor lor. Voi atașa poze pentru a vă face o idee.
La cabană sau pe lângă, timpul se poate omorî într-un mod plăcut. Vara este anotimpul drumețiilor, iarna se schiază existând părtie.
Luând la rând atracțiile de vară cel mai recomandat din partea mea este vizita Lacului Avrig. Lacul este unul glaciar și are o suprafată de 1,47 hectare. Se află la altitudinea de 2011 m. De la Cabana Bîrcaciu se vor face 3,5 ore până aici. Pârâul care se scurge din lac se numește Avrig și este cel descris mai la începutul articolului. Am văzut lacul atât vara cât și primăvara înghețat bocnă în luna mai. Marcajul turistic este bulină albastră.
Un traseu „mai la îndemână” este urcușul spre Vârful Scara pe muchia care se numește Scărișoara. 2,5 ore durează iar marcajul este cruce roșie. ajungem în locul care se numește Punctul pe sub vârful Scara. Vârful Scara se află la 2308 m. ceva mai departe. În apropiere se află un refugiu în care am stat în trecut de nevoie, ne-a prins lapoviță și zăpadă în iulie!!!
Pentru cei care vor un upgrade la capitolul dumeții vor face 4,5 ore până la Vârful Ciortea aflat în apropierea lacului Avrig. Se află la 2427 m înălțime. De fapt sînt 3 în 1 există Ciortea 1,2 și 3. Am fost și aici în trecut. Marcajul este tot cruce rosie
Nefolosind creasta se poate ajunge la Cabana Negoiu în 2,5 ore. Traseul se află prin pădure și este unul ușor, am folosit o singură dată acest drum care în trecutul mai îndepărat a fost singurul câtre cabana Negoiu. Marcajul este bulina rosie
Ca să ajungem în locul descris data trecută despre Cabana Suru vezi impresii de la Cabana Bârcaciu ne trebuie 8 ore, traseul urcând pe Creasta principală și pe urmă coborând în Căldarea Găvanul până la cabana Suru.
Cam atât despre activitățile vara dar ce faci iarna dacă nu le ai nci cu schiurile? Le înveți pur și simplu existând această posibilitate la cabană. În serile lungi ce altceva vine în minte decât petrecere. Și am avut parte și de astea, ce-i drept doar câte o seară.
Cabanierul
Mihai Petre îl cheamă și parcă îl cunosc de o viață. Asociez cabana cu el nu există una fără cealaltă. Și totuși nu cred că am schimbat mai mult de 10 fraze cu el, asta cumulat în toți acești ani. Am observat că a îmbătrânit și el, dar totuși viața petrecută pe munte este altfel pare la fel de energic ca în tinerețe. Are simțul umorului, glumește cu turiștii, totuși vă avertizez că n-o să vă placă orice glumă al lui. Are o câțea neagră care are pui în acest moment. Latră cât latră pe urmă cerșește de mâncare de la turiști. Ajutorul de cabanier este chiar dna Mariana schimbând viața de la oraș într-o viață petrecută pe munte.
Așa cum am povestit la întoarcere am făcut baie în râul Avrig. Cabana Poiana Neamțului pe care o știu de când exist s-a transformat în Pensiunea Poiana Neamțului poiana-neamtului.ro
O cazare aici costă 130 lei dar condițiile sînt superioare. Atracția locală de aici este Ferma de cerbi descrisă chiar în saitul unității. Se află în imediata vecinătate a hotelului iar vizita costă 3 lei de persoană. În fața unității am observat și un teren de fotbal. În spate am observat un bazin de captare a apei, de asemenea alte asemenea colectoare de apă potabilă și minihidrocentrale am mai observat și mai jos.
Biserica de lemn de pe Valea Avrigului
În 2014 s-a sfințit o nouă biserică construită din lemn. Se află în drum spre Poiana Neamțului pe partea stângă în imediata vecinătate cu ocolul silvic. Poartă hramurile Înălțarea Domnului și Sfântul Serafim de Sarov.
Aici a luat sfârșit excursia noastră, bineînțeles că recomand, de asemenea rog Wm să atașeze: youtube
Trimis de AZE in 30.08.18 23:47:48
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL FĂGĂRAȘ.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@AZE: Tare frumos ai descris viata la munte! Si ti-am simtit si tristetea cu defrisatul, dar si bucuria ca va fi din nou padure!
Toalete in aer liber? Si Mos Martin?
Citit, placut, votat!
@Zoazore: Mulțumesc pentru ecou.
Cu toaletele este așa: sint 4 bucăți la cabana Barcaciu, o chestie din scândură deasupra fosei ca să mă exprim oarecum adică o buda în toată regula. Dacă nu îți convine incaperea plus mirosul mergi în aer liber adică pădure nedefrisata încă. Dacă vine mosmartin e treaba ta te-ai dus acolo pe proprie răspundere.
Oricum mosmartin sălbatic vs mosmartin made Sinaia Brașov etc alte locuri populate sau foarte populate nu-i așa periculos se fereste de tine homo sapiens ca dracul de tămâie.
Doar așa se explică faptul că la fiecare plimbare săptămânală în pădure sălbatică nu prea călcată de om simt mirosul ursului dar niciodată nu ma întâlnesc cu el. ????????????
@AZE: Ok, m-am linistit! Dar, cu mosmartin sau nu, tot frumos e! Auzi la el, zmeura pe saturate! Te invidiez!
@AZE: Ce peisaje minunate ne oferă Mama Natură! Ați făcut o excursie minunată în zona montană a Făgărașului, la 1550 m altitudine aerul e curat, liniștea naturală e la ea acasă.
Cabana Bârcaciu (am găsit denumirea și sub forma Bărcaciu) a fost construită în 1922 de către Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (organizație a turiștilor montani înființată la Sibiu în anul 1880).
Mulțumim pentru descriere.
@tata123: Mulțumesc pentru informație, nu am găsit-o nicăieri, poate nu am căutat suficient și nici tata nu știa (de și cabana Bârcaciu s-a construit cu 3 ani înainte de a se naște în 1925)
@AZE: Pensiunea Balada de pe Valea Avrigului a fost a unor prieteni. Am fost la inaugurarea ei si apoi vreo 3 ani am mers foarte des pentru că ne-am îndrăgostit pur și simplu de valea aia. În afară de Ghiocelul mai erau doar câteva case de vacanță pe care nici nu le vedeai mergând pe vale, atât erau de bine ascunse de vegetație.
Apoi am ținut legătura dar ne-am dus tot mai rar pentru că și alte locuri ne așteptau. Am apucat să vedem și noi cum casele se înmulțesc și cum apar alte pensiuni. Iar acum chiar mi-e dor de Valea Avrigului.
Binențeles că am explorat și noi toată zona și împrejurimile în escapadele noastre și nu se putea să nu ajungem la Bârcaciu unde soțul mai fusese o dată, pe vremea stagiaturii de la Mârșa.
El ne-a dus acolo și ne-a spus că o să întâlnim cel mai simpatic cabanier. Iar acum cu articolul tău m-am bucurat mult să-l știu pe nea Petre bine, au trecut atâția ani...
Acolo, la Bârcaciu, am băut cel mai bun ceai din viața noastră. Și copiii îl pomenesc pe nea Petre dar și ceaiul lui.
Mi-a făcut plăcere articolul tău și pozele, de asemenea. M-am bucurat mult să-l văd pe nea Petre, chiar și din profil. Zici ca am aflat despre rude de care nu mai auzisem de mult.
@Aurici: Bună seara
Mă bucur că ai fost și tu acolo. Peisajele așa cum știi specifice versantului nordic al munților Făgăraș, abrupt, spectaculos.
Cât despre cabanier așa cum am povestit în articol nu știu dacă am schimbat 10 fraze cu el la toate vizitele nu doar acesta din 2018. În schimb îl ascultam de fiecare dată când mai făcea o glumă cu turiștii.
De această dată a făcut o glumă cu un băiat care a urcat pe drumul defrișat cu o motorcicletă și cu fată. Gluma a constat în următoarea întrebare și nimic mai mult:
-Așa-i că gagica cu care ai fost astă primăvară a fost mult mai bronzată?
Băiatul se făcea că nu aude după ce nea Petre a repetat întrebarea a început să zâmbească iar fata a înroșit.
Asta ca și idee despre glumele lui nea Petre (doar ce am povestit în articol că nu toate glumele vor fi pe placul turiștilor)
Acuma dacă nea Petre va citi acest articol îl salut și îl respect (cu mine n-a făcut nici o glumă pănă acum)
@Aurici: Și în legătură cu ceaiul... Și în acest an este extraordinar de bun...merită ăia 5 lei
@AZE: Când ai scris că traseul până la Bârcaciu este mediu spre ușor eu m-am retras în banca mea și am zis că nu mă evaluez bine d. p. d. v. al rezistenței. Eu îmi aduc aminte că am cam gâfâit până la Bârcaciu. Sau pentru că erau copiii mai mici... Au fost câteva porțiuni destul de abrupte și chiar ne întrebam când am ajuns dacă nu cumva ceaiul ăla o fi fost așa de bun pentru că ne ieșiseră ochii pe drum.
În ceea ce-l privește pe nea Petre (de altfel ca și pe alți cabanieri) noi nu îi judecăm pentru ce le iese pe gură, pentru că eu știu cum mai fac ei diferența, trăind acolo în vârful muntelui? Au însă un comportament de oameni buni și blânzi, iar cu copiii au o chimie aparte. Asta ne-a uimit tot timpul pe drumuri de munte: felul în care au tras copiii noștri la toți cabanierii pe care i-am întâlnit.
Sper ca pașii să ne mai ducă și pe noi prin zona aceea.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Răsărit de soare pe Vârful Moldoveanu — scris în 22.09.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Brândușele de sub Fereastra Mare — scris în 09.04.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Lespezi Reloaded — scris în 10.02.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Nebun de alb pe Vârful Lespezi — scris în 02.02.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 De la vest spre est, pe Creasta Făgărașilor — scris în 25.09.22 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2021 La lumina lunii spre Barcaciu și cu soarele spre Platoul Scărișoarei — scris în 14.04.21 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 Bârcaciu — scris în 05.06.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ