Vf. Negoiu - polul instabilitatii atmosferice din Romania

TIPĂREȘTE

In vara acestui an mi-am luat inima-n dinti si am pornit-o pentru prima data pe poteci adevarate de munte. Si cum ambitia e mare si energia pe masura, am pus ochii direct pe varfurile din top 3, in ordine crescatoare. Prima iesire a fost in iulie spre Negoiu, urmata in august de Vistea Mare si Moldoveanu (vor fi prezentate intr-un episod viitor).

Deci iata-ne intr-o dimineata minunata de vara porniti pe directia Pitesti - Rm. Valcea - Porumbacu de Sus. Am mai urcat putin inspre cabana Negoiu pe drumul forestier, am lasat masinile langa un fost refugiu, unde era loc mai mult de parcare si am inceput 'aventura'. Drumul spre cabana a fost usurel si placut, serpuind prin umbra padurii. Un singur popas de energizare cu ciocolata, unul de racorit cu apa proaspata de izvor si iata-ne ajunsi in luminis langa cabana. Traseul e marcat ca avand 2h si 20min in ritm lejer.

La cabana o adunare de forte, un moment de aplicare a cremelor de protectie solara si o pornim iar la drum, urmarind triunghiul albastru. Trecem la inceput prin inca o portiune de padure si traversam niste podete mai subrede. Inteleg de la cei mai cunoscatori ca bucata se numeste "Drumul Zmeilor". Eu ma rog doar sa nu-mi alunece picioarele :) Scapand de zmei, ajungem in Caldarea Saratii. Ramanem cateva minute sa admiram cascada si sa ne tragem sufletul pentru urcusul cel mare. Cu mana pe inima spun ca daca as fi stiut ca de acolo se urca in continuu m-as fi intors, dar m-au tras pe sfoara si... am inceput. Imi amintesc ca la un moment dat mi-au aratat "Acul Cleopatrei", dar vedeam negru in fata ochilor de la atata urcat pe grohotis, asa ca l-am uitat :)) M-am bucurat abia cand am ajuns in Saua Cleopatrei (am inteles ca se mai numeste si Saua lui Mihai) si poteca s-a facut lina. De aici banda rosie, care aflu ca inseamna drum de creasta. Creste sufletul de montagnard in mine :) "Ghizii" imi arata in urma Custura Saratii, prin care imi povestesc ca au trecut anul trecut, eu imi fac cruce si le spun ca-s nebuni. Mai mergem putin si-mi arata urcusul final. Cu gura pana la urechi si ambitia pana in cer o iau la pas spre pietre (descoperisem ca imi place sa ma catar) si ma cocot fara oprire pana sus.

Senzatia la sosire? Nepretuita! Am realizat ca m-am indragostit irevocabil de munte! Din pacate am avut mult prea putin timp sa ma bucur de ea, pentru ca nu degeaba acest varf este considerat polul instabilitatii atmosferice:(in mai putin de 10 minute, cat a durat sesiunea foto, s-au adunat niste nori negri care pentru mine aratau de-a dreptul inspaimantator. Asa ca ne-am completat garderoba cu geci/pelerine si am facut rapid cale-ntoarsa. Nu mai departe de Saua Cleopatrei norii s-au dezlantuit intr-o ploaie torentiala cu tunete si fulgere. Si mi-am dat seama ca intuitia feminina n-a dat gres si teama n-a fost deloc nefondata, pentru ca imediat ploaia s-a transformat intr-o grindina nemiloasa. Eu fiind in pantaloni scurti, m-am 'indragostit' si de senzatia pe care mi-a dat-o gheata cand imi biciuia picioarele :)) Am reusit totusi catusi de cat rapid sa ne adapostim sub niste pietre si cand s-a mai domolit furtuna am luat-o la pas pe grohotisul ud... o adevarata distractie! Am ajuns la cabana 2h mai tarziu, uzi pana la oase si balacarind din toate corzile vocale. Dar odata intrati la caldura, toata supararea a disparut, locul fiindu-i luat de o multumire maxima. Am ajuns unde ne propusesem :)

In urma acestei calatorii n-am putut decat sa regret ca n-am incercat mai devreme asa ceva... acum am o gramada de recuperat!

Senzationala multumirea pe care o ai cand iti depasesti limitele intr-o urcare de acest gen!

In episodul urmator Marele Trapez. Iar la anu'... unde ne-or mai duce potecile :)

Ii rog pe cei care cunosc mai multe sa completeze daca considera necesar. Eu ma simt pe post de incepator intr-ale muntelui inca :)

---

VIZUALIZĂRI: 2709 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI