Nebun de alb pe Vârful Lespezi

TIPĂREȘTE

Nu am urcat toate vîrfurile de peste 2500 m, nu am făcut un scop din asta. De fapt, niciodată nu fac un scop din a urca un vârf. Merg pe munte pentru că acolo mă simt liberă, acolo uit de tot ce este greu in viața de zi cu zi, acolo imi depășesc limitele. Dacă drumeția se finalizează și cu un vârf, oricât de inalt este acesta, cu atât mai bine. Ce dulce e bucuria de a fi pe vârf, dar ce frumos a fost drumul până acolo!

Din Munții Făgăraș, imi lipseau până de curând din” palmares” , două vârfuri de peste 2500 m - Lespezi și Călțun. Nu a fost să fie, deși am colindat ceva prin Făgăraș, mai ales anul trecut.

Toate la timpul lor, iar pentru Lespezi, timpul de a urca pe el a venit chiar pe 24 ianuarie.

Am așteptat mult in această iarnă zăpada, la un moment dat aproape că imi perdusem speranța unor drumeții prin nămeți. Chiar dacă pe la sfârșitul lui noiembrie am prins prima ninsoare mai serioasă pe munți, căldura topise zăpezile, astfel că inceputul anului a găsit munții aproape fără haina albă de zăpadă.

Dar iarna și-a adus aminte de noi, și a inceput să ningă. Și nu oricum, ci cu viscol și temperaturi scăzute, cu coduri in culori cât mai aprinse, de ți se făcea frică să pornești spre creste.

Din acest motiv drumeția spre Lespezi a fost amânată cu trei zile, până când se părea că există o fereastră cu vreme cât de cât acceptabilă.

După o noapte petrecută in Arefu, chiar acolo unde incepe Tranfăgărășanul, am plecat dis-de-dimineață spre Piscul Negru. Nu se anunța soare, dar speram ca norii să stea cât mai sus, să vedem măcar puțin pe unde mergem și din imprejurimile vârfului.

Ceața de pe drum insă nu prea ne dădea mari speranțe.

Am ajuns la Piscul Negru la ora 7.00 dimineața, ne-am luat rucsacii și am pornit la drum. Un strat foarte subțire de zăpadă acoperea poteca, dar ne așteptam ca grosimea acestuia să crească pe măsură de câștigam altitudine. Vremea insă părea că ne va face o surpriză plăcută. Vârful Piscu Negru și creasta se vedeau clar, albe pe cerul albastru. Hai, ca poate avem vreme bună, ne-am spus.

Am pornit pe marcajul Punct Roșu, marcaj care avea să ne insoțească până pe vârf.

Fiind o tură de iarnă, cu un vârf de peste 2500 m ca destinație finală, echipamentul a inclus obligatoriu colțari și piolet. La ele se adaugă bocanci de iarnă, geacă, pantaloni de iarnă, buff, căciulă, două perechi de mănuși.

Până la stâna Lespezi am urcat lejer, era cald, am mers in bluză.

La stână am făcut o pauză de echipare și masă. Ne-am pus colțarii, casca și am continuat traseul cu pioletul și un singur băț de trekking. Până la bolovan pioletul nu este absolut necesar, dar dacă tot il aveam, l-am utilizat.

De la stână se poate ajunge pe vârf prin două trasee, de-o parte și de alta a Piciorului Lespezi, ambele trasee marcate cu Punct Roșu. Cel care pornește spre stânga și ajunge in Șaua Lespezi nu este recomandabil iarna.

Noi am pornit pe cel din dreapta, care urcă ușor dar constant in prima parte. Zăpada era din ce in ce mai mare, dar aveam din fericire era déjà poteca făcută, probabil de cei care urcaseră cu o zi inainte.

Vremea insă era superbă. Marea de nori acoperea valea iar crestele albe ale Făgărașilor se profilau pe albastrul cerului. Prea frumos, prea ca la munte!

Pe la 2200 m am ajuns la o săritoare, o stâncă inaltă de vreo patru metri, cunoscută de cei care parcurg traseul spre Vârful Lespezi sub numele de” bolovan” . Vara, această săritoare se ocolește prin dreapta, iarna insă trebuie sa treci peste bolovan, altfel s-ar putea să ajungi mult mai repede decât iți dorești, jos.

Bolovanul era acoperit cu zăpadă proaspătă, nu erau urme, semn că cei care urcaseră cu o zi inainte de aici au făcut cale intoarsă.

Sus pe bolovan era o cornișă peste care am trecut legați in coardă, deși se putea trece și fără, cu ceva atenție.

Coborârea de pe el am făcut-o tot cu ajutorul corzii, nu era nici un fel de urmă, nici nu știam exact pe unde trebuie să coborim. Sus pe bolovan există un piton de care se poate lega coarda, dar acum era undeva, ingropat in zăpadă. Ghida noastră a făcut o ancoră cu ajutorul pioletilor (tehnică obișnuită in alpinism), de care a legat coarda cucare am coborât.

După coborârea de pe bolovan a urmat o ultimă urcare, lungă și epuizantă, până pe vârf. Vântul ne-a mai dat ceva de furcă, suflând din când in când in rafale purenice. Dar, pe măsură ce urcam, peisajul era din ce in ce mai frumos. Se vedea Lăița, Turnul Paltinului, Iezerul Caprei, Buteanu și chiar trapezul Viștea-Moldoveanu. De cealaltă parte era marea de nori, din care mai ieșea câte un vârf ca o insuliță, cum era cazul Munților Cozia.

Această ultimă parte mi s-a părut cea mai grea din punct de vedere fizic. Aproape că m-a epuizat, dar până la urmă am ajuns pe vârf.

Victorie! Eram pe Vârful Lespezi, lângă roza vânturilor, emblema acestui vârf. De fapt, din roză se vedea doar un vârf, cealaltă parte era sub zăpadă. In spatele vârfului se vedea Vârful Călțun, de 2505 m, considerat vârf dublu cu Lespezi, și, puțin mai in spate, Vârful Negoiu. Am fi putut să mergem și pe Călțun, zăpada ne-ar fi permis acest lucru, dar era cam târziu și ceața incepuse să urce cu repeziciune. Nu vroiam să coborâm partea mai grea prin ceață sau intuneric.

Am stat puțin pe vârf, pentru fotografii și pentru a ne umple sufletul cu frumusețea din jur. Cuvintele mele nu pot reda tot ce am văzut, poate o vor face fotografiile, dar toată acea frumusețe mi-a rămas undeva in suflet.

Cu greu ne-am desprins de vârf, dar până la urmă a trebuit să facem cale intoarsă, pentru că mai aveam mult până jos.

La coborâre, atenție mai mare a trebuit să acordăm primei părți, care era inclinată și se putea aluneca. Dar am parcurs-o fără probleme, am trecut din nou peste bolovan, si tot la vale până la stână, cu marea de nori in fața noastră, nori care urcau până când ne-au invăluit.

Am ajuns la stână unde am mai făcut o mică pauză, apoi repede la vale până jos, la Piscul Negru, unde aveam mașinile.

Am parcurs aproape 9 Km cu o diferență de nivel de 1310 m, in 10 ore, cu pauzele de rigoare.

Traseul nu este greu tehnic, dar trebuie ceva condiție fizică, mai ales iarna. Este o urcare continuă și susținută.

Am făcut ceva fotografii, era greu să nu fac, dar nu știu cât de mult am sursprins din frumusețea acelei zile. Oricum, sper să vă placă și să urcați impreună cu mine pe Vârful Lespezi.

200% incantată de imprejurimi

M-am relaxat consumând 1582 Kcal

---

VIZUALIZĂRI: 739 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI