De la vest spre est, pe Creasta Făgărașilor

TIPĂREȘTE

Aveam un vis mai vechi, o dorință neimplinită până acum, aceea de a parcurge integral creasta Făgărașilor, intr-o singură tură. Anii au trecut, prin Făgăraș am mai fost, dar doar pe anumite porțiuni. Nu am găsit timpul necesar efectuării unei astfel de ture, şi, având in vedere că nu mai sunt chiar la prima tinerețe, credeam că nu voi mai putea să-mi indeplinesc acest vis.

Până in acest an, când am primit invitația de a participa la parcurgerea Crestei Făgărașilor, de la vest la est, cu cortul, timp de 6 zile. Nu puteam să refuz, am spus repede DA, și… am reușit!

A fost o tură grea, epuizantă fizic pentru mine. Am parcurs in total 83 km, cu o diferență totală de nivel de 6877 Km, cu un rucsac greu. Au fost și câteva porțiuni mai dificile, cu ceva cățărări, cu lanțuri, au fost nenumărate urcușuri și coborâșuri, am dormit numai la peste 2000 m, am urcat pe două dintre cele mai inalte vârfuri ale țării, am mâncat multe afine și merișoare. Am mers prin ploaie, grindină și vânt foarte puternic dar și prin soare care m-a topit. Am văzut peisaje pe care numai acolo sus le poți vedea, peisaje care iți răsplătesc efortul. Am dormit in cântecul picăturilor de ploaie care cad pe cort sau al cascadelor vijelioase. Am invățat că pe munte, in turele lungi și grele trebuie să iți iei mâncare care să iți placă, chiar dacă este mai grea decât ai dori. Dar, mai presus de toate, am invățat că pe munte prietenia este de aur. Am fost ajutată de ceilalți trei parteneri de drumeție atunci când mi-a fost foarte greu, când simțeam că nu mai pot să duc in spate rucsacul. In ultimele două zile, când aproape că eram la capătrul puterilor, au preluat o parte din incarcatura mea, chiar daca eu m-am impotrivit. Dar așa am reușit, mi-a fost mult mai ușor. Fără ei nu aș fi ajuns la final, și le mulțumesc incă o dată.

Voi incerca să povestesc in cele ce urmează, pe scurt, aventura mea pe Creasta Făgărașilor.

Pregătirea turei

Inițial durata preconizată a fost de 5 zile dar până la urmă ne-am hotărât să mai punem o zi, ca rezervă pentru cazul in care vremea și-ar fi făcut de cap.

Ca dată de parcurgere am ales ultimele zile ale lui august, de pe 23 până pe 28 ale lunii, perioadă in care vremea se mai stabilizează.

Au fost necesare câteva pregătiri in avans, pe care Ilinca, organizatoarea turei, le-a rezolvat cu succes. Urma să plecăm in tură de la Mânăstirea Turnu Roșu și să finalizăm tura la Cantonul Rudărița, din apropiere de Plaiul Foii. Ca să ne fie cât mai ușor (mai ales la intoarcere), ne-am intâlnit la Râșnov, unde am lăsat mașinile. De aici, am plecat spre Mănăstirea Turnu Roșu cu un microbus inchiriat. Același microbus urma să ne aștepte la Cantonul Rudărița, in ultima zi, și să ne ducă inapoi in Râșnov, la mașini.

Detaliile turei fiind stabilite, a urmat apoi pregătirea rucsacului. Erau multe zile de parcurs, un traseu greu, și aș fi vrut să am un rucsac cât mai ușor. Prima dată m-am gândit la mancare. Ce să imi iau astfel incât să fie și ușoară și hrănitoare? Am optat pentru mâncarea liofilizată, care este foarte ușoară (un plic cântărește 70-100 g și din el se face o porție bună de mâncare) și conține și proteinele și vitaminele necesare. Pe lângă această mâncare am mai avut cipsuri din fructe, semințe, batoane energizante, ciocolată, ceaiuri, cafea.

Urma să constat că nu am ales bine mâncarea, dar despre asta mai târziu.

Nu am cântărit rucsacul, cred că avea in jur de 20 kg, și a conținut următoarele: sac de dormit trei sezoane cu temperatura de confort sub zero grade, saltea izopren, geacă puf, geacă vânt, softshell, pelerină ploaie, trei tricouri, trei perechi de șosete din care una impermeabilă, suprapantaloni, o pereche pantaloni scurți, o pereche colanți, o bluză cu mînecă lungă din merinos, caciulă, mănuși, lenjerie intimă, un prosop mic, un săpun, periuță și pastă de dinți, hârtie igienică, șervețele umede, batiste hârtie, trusă medicamente, sandale treking foarte ușoare pentru stat la cort, frontală cu baterii de rezervă, o baterie externă. Am impârțit cortul și primusul la două persoane. La toate acestea se adăugau zilnic doi litri și jumatate de apă.

Pregatirile au fost finalizate dar, mai aveam o singură necunoscută – starea vremii. Prognoza meteo nu era foarte incurajatoare pentru primele două – trei zile. Se anunța ploaie, chiar multă in prima si a doua zi. Dar soarele urma să iasă in ultimele trei zile, așa că speram totuși, ca pe ansamblu, să avem o vreme bună.

Ziua 1 – Mănăstirea Turnu Roșu - Curmătura Apa Cumpănită

A venit și ziua plecării. Așa cum a fost planul, ne-am inatlnit la Râșnov de unde am plecat spre Mănăstirea Turnu Roșu. După ce am făcut o scurtă oprire la Mănăstire, ne-am luat rucsacii și am pornit la drum.

In prima zi am parcurs 12,04 Km, mai puțin decât am fi vrut, dar ploaia ne-a făcut să ne oprim și să intrăm repede in corturi.

De la Turnu Roșu am urmat marcajul cruce roșie, am trecut de Poiana Fântânii șI am urcat până la Șaua Corbului, la 1568 m altitudine. Aici am intrat pe marcajul de creastă, bandă roșie. Tot cam in acest moment a inceput și ploaia, din ce in ce mai tare și rece. Am trecut de Chica Fedeleșului, de Vârful Tătaru și ne-am oprit la Curmătura La Apa Cumpănită, la 1807 m, alt. Aici ne-am oprit, pentru că ploua din ce in ce mai tare, bătea vântul și nu se intrevedea nicio schimbare in bine. Dacă ar fi fost vreme bună, am fi continuat, probabil până la lacul Avrig. La Apa Cumpănită este un loc bun de campat, este și un izvor in imediata apropiere, așa că am decis să intindem repede corturile și să ne odihnim.

Ziua 2 – Curmătura Apa Cumpănită – Lacul Avrig – Vârful Scara – Vârful Șerbota – Căldarea Pietroasă

A fost prima zi in care am recunoscut Făgărașii – multe urcușuri și tot atât de multe coborâșuri. Ziua a debutat cu o ploaie zdravănă, care ne-a mai ținut un timp in corturi. Cand s-a oprit puțin am strâns și am plecat la drum. Pauza de ploaie a fost scurtă, a inceput din nou insoțită și de un vânt foarte puternic. Totuși, am avut noroc, ploaia s-a oprit pe la Curmătura Surului (2113 m) dar vântul ne-a mai insoțit puțin. A urmat un prim urcuș mai solicitant, spre Vârful Budislavu (2343 m) după care am coborât in Portița Avrigului, chiar când ceața incepea să dezvăluie frumusețea lacului. Am coborât la Lacul Avrig, ne-am refăcut proviziile de apă (este un izvor in apropierea lacului, există și o săgeată desenată pe o piatră care indică locul izvorului) și am pornit mai departe, spre Curmătura de Vest a Gârbovei. A urmat o urcare ceva mai grea, cu câteva porțiuni mai tehnice, din păcate cu lipsă lanțuri in câteva porțiuni expuse și dificile. Am urcat apoi pe Varful Scara (2306 m), a mai urmat o serie de coborâri și urcușuri, iar ultimul vârf atins in acea zi a fost Vârful Șerbota (2331 m). Hotărâsem să ocolim Custura Sărății (pe care abia ce o parcursesem in urmă cu două săptămâni). Acum aveam rucsacuri mai mari, ar fi fost mai dificil de trecut prin anumite proțiuni, așa că am decis ca de la Vârful Șerbota să coborâm pe bandă galbenă, spre Căldarea Pietroasă, și să campăm acolo.

Mie nu mi s-a părut mai ușoară coborârea spre Căldarea Pietroasă decât Custura Sărății. Este o coborâre foarte abruptă in prima parte, cu mult grohotiș și cu câteva zone expuse și dificile. Aș fi preferat Custura.

Greutatea coborârii a fost compensată de frumusețea locului de campare. Căldarea Pietroasă este foarte frumoasă, cu pâraie care curg vijelios și formează câteva cascade. Am campat chiar lângă o cascadă, astfel incât am dormit in zgomotul apei. Aici a fost primul loc unde ne-am putut spăla, un duș natural și rece binevenit.

Surse de apă: Curmătura Apa Cumpănită, inainte de Șaua Budislavu, la Lacul Avrig – in Căldarea Pietroasă.

Ziua 3 – Căldarea Pietroasă – Vf. Negoiu – Strunga Doamnei – Lacul Călțun – Vârful Lăițel – Vârful Iezerul Caprei – Lacul Capra

A fost o zi lungă și grea, cu câteva porțiuni de traseu dificil. Dar, pentru mine, a fost cea mai frumoasă parte. Am urcat pe Vârful Negoiu (2535 m) și ne-am răcorit picioarele in apele lacului Călțun. Foarte multe pasaje dificile sunt prevăzute cu lanțuri, astfel incât pot fi trecute cu ușurință dacă ești atent. Ziua a inceput cu o urcare frumoasă spre Șaua Cleopatrei, și mai departe, până pe Vârful Negoiu. Am coborât apoi prin Strunga Doamnei, prevăzută cu lanțuri, fără probleme. Am făcut o pauză mai lungă la Lacul Călțun, și ne-am răcorit picioarele in cel mai frumos lac din Munții Făgăraș. A urmat un nou urcuș spre Vârful Lăițel, porțiune foarte frumoasă a drumului, cu panorama frumoase asupra Vârfurilor Lespezi, Călțun și Negoiu și asupra Lacului Călțun. Din cauza unor discuții in grup, am intarziat mai mult deasupra Lacului Bâlea, și ne-a prins seara pe drum. Asta nu ar fi fost o problemă dar s-a pornit și un vânt extrem de puternic, exact când eram sus pe creastă in Fereastra Bâlei. Am ajuns pe Vârful Iezerul Caprei (2417 m) dar vântul bătea atât de tare incât nici nu am putut să stau să fac o fotografie cu vârful. Am coborât repede spre Lacul Capra, unde am găsit un loc bun de campare și ne-am băgat repede in corturi. Eram foarte obosiți!

Surse de apă: in Căldarea Piteroasă, la Lacul Călțun și inainte de Turnul Paltinului.

Ziua 4 – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor – La Trei Pași de Moarte – Monumentul Nerlinger – Vârful Mircii – Vârful Viștea – Refugiul Viștea

A fost o altă zi lungă, pe care am inceput-o greu. In prima parte a traseului, spre Fereastra Zmeilor, simțeam că abia mai pot să merg. Picioarele imi erau grele, si orice pas mi se părea un mare efort. Mi-am mai revenit abia după prima pauză mai lungă, când am și mâncat ceva. Dacă până la Lacul Capra au fost multe porțiuni noi, pe care nu le mai parcursesem inainte, de aici incolo traseul era cunoscut și parcurs de mine de mai multe ori (vezi review). Știam ce mă așteaptă dar tot mi-a fost greu. Sunt câteva urcușuri foarte solicitante pe această porțiune a traseului, culminând cu cel spre Vârful Viștea. A mai fost și vântul, care a bătut foarte puternic in prima parte a zilei, punându-ne ceva probleme in zonele de creastă unde poteca era ingustă și expusă. Pentru că am fost prea obosită, am renunțat să mai merg și pe Vârful Moldoveanu. Am fost cu altă ocazie (vezi review) și sper că vor mai fi și altele. Ceilalți trei prieteni au mers, eu i-am așteptat pe Viștea. La Refugiul Viștea am ajuns pe la ora 18.00 și am luat decizia să nu mai intindem corturile și să dormim in refugiu.

Surse de apă: la Lacul Capra, la lacul Podul Giurgiului, mai sus de lacul Podul Giurgiului spre Șaua Podragului.

Ziua 5 – Refugiu Viștea – Fereastra Mică a Sâmbetei – Ferastra Mare a Sâmbetei – Curmătrua Mogoșului – Portița Lacului – Refugiul Zârna – Curmătura Brătilei

A fost o zi mult mai ușoară decât cele de până acum, chiar dacă traseul a fost foarte lung. Doar vremea a fost cea care a incercat să ne oprească. Am plecat de la Refugiul Viștea dimineața la ora 7.00, când soarele strălucea vesel pe cer. Era din ce in ce mai cald, soarele ardea puternic, iar eu eram tot mai obosită. Chiar dacă traseul era mult mai ușor, din cauza oboselii mi se părea tot mai greu. S-a mai stricat și vremea, chiar când incepeam să urcăm spre Portița Lacului. Nori negri s-au adunat pe cer și a ineput o ploaie cu tunete și o grindină măruntă. Fulgerele urmate de tunete nu erau chiar in apropierea noastră, puteam să mergem liniștiți deși aveam puțin inima strânsă. Cand am ajuns la Refugiul Zârna (1936 m) ploaia s-a oprit, dar norii erau incă amenințători. Am făcut o pauză mai lungă la refugiu, ca să ne schimbăm și să ne mai tragem sufletul. Eram foarte obosită, a fost momentul in care am spus că merg in sistem de avarie, că intreg corpul imi spune să mă opresc. Ceilalți au ințeles, am stat, am mâncat, și mi-au mai ușurat rucsacul – mi-au luat sacul de dormit și ce mancare mai aveam. A contat mult pauza și mai ales ușurarea rucsacului, pentru că au urmat două porțiuni de urcuș. Spre surprinderea mea, becul de avarie s-a stins și am urcat destul de ușor. E drept, imi dădea putere peisajul de vis din jur și mai ales afinele și merișoarele, care erau din abundență și erau foarte gustoase.

Nu a mai plouat, ba, atunci când eram deasupra Curmăturei Brătilei (2125 m) a ieșit și soarele. Am fost foarte fericiți când am ajuns la Curmătura Brătilei. Știam atunci că vom reuși, că mai era foarte puțin de mers, că vom invinge oboseala și vom ajunge la capătul drumului.

Surse de apă: mai jos de Refugiul Viștea, lângă Iezerul Triunghiular; la douăzeci de minute de Rafugiul Viștea, spre Vârful Gălășescu este un izvor care iese din stâncă, dar este foarte firav și poate fi chiar secat; la Curmătura Zârnei și la Curmătura Brătilei, mai jos de refugiu.

Ziua 6 – Curmătura Brătilei – Refugiul Comisu – Curmătura Lerescului – Cantonul Rudărița

A venit și ultima zi. Deși eram obosiți, ne-am trezit tot devreme și am plecat pe la 7.30. Vroiam să ajungem pe la ora 13.00 la Cantonul Rudărița, ca să avem timp să mâncăm ceva bun in Râșnov și să sărbătorim succesul turei. Această porțiune a traseului este foarte ușoară. Au fost câteva urcușuri dar nici nu se comparau cu cele din zilele anterioare. Singura problemă ne-a pus-o poteca complet acoperită de afiniș și alte ierburi. Era destul de greu să greu să te strecori prin boscheți. Am făcut două pauze de masă, am mâncat la comun tot ce ne mai rămăsese prin rucscac, am mâncat iar multe afine și merișoare și am ajuns la Cantonul Rudărița pe la ora 13.30. Acolo ne aștepta dl. Vali cu microbusul.

Am fost foarte bucuroși că am reușit. Am mers la mașini, ne-am schimbat și am sărbătorit la un restaurant din Râșnov. Ne era dor de o mâncare caldă și de o bere rece.

Concluzii

Am invățat multe din această tură, dar câteva au fost foarte importante.

La sfârșitul turei imi era foame, deoarece nu mâncasem mai nimic in ultimele zile. Imi făceam câte un plic din mancarea liofilizată dar nu puteam să o mănânc. Nu intra, imi era greață când o vedeam. Am mâncat doar câte o bucățică de cârnați, slăninuță, cașcaval sau chiar iaurt de băut de la partenerii de drum. Așa mi-am dat seama că trebuia să imi iau mai multă mâncare care să imi placă, chiar dacă era puțin mai grea.

Și asta nu a fost tot. Mă umplusem de vânătăi pe care nu le puteam explica și incepusem să mă umflu. Cand am ajuns seara acasă eram complet umflată, nici nu puteam să indoi picioarele. Am crezut că este de la efort și oboseală și că o să-mi treacă. A doua zi dimineața am plecat in Grecia. Nici sandalele nu ma incăpeau. Pe drum am vorbit cu fiul meu, care este medic, și s-a speriat. Mi-a spus că probabil am făcut ceea ce se cheamă rabdomioliză, că acumulasem lichid in mușchi datorită deteriorării membranelor celulelor musculare prin suprasolicitare. Cântăream cu șase kg mai mult decât știam eu că aveam inainte de plecarea in tura din Făgăraș, și este greu de crezut că mă ingășasem in acea tură. Se pare că și vânătăile erau tot efectul acestei afecțiuni. După spusele fiului meu, puteam oricând să o pățesc, să intru in comă. Mi-a recomandat să mă opresc și să merg repede la doctor să imi verifice creatinina din sânge. Nu aveam eu timp de doctori in concediu așa că ne-am continuat drumul și am inceput să beau apă multă, și, incet, incet, am inceput să elimin apa. A durat o săptămână până m-am dezumflat complet.

Așa am mai invățat ceva, să beau mult mai multă apă decât in mod obișnuit atunci când fac efort intens. Eu am crezut că doi litri sunt suficienți, dar nu, trebuia să beau cam patru litri.

Am mai invățat să accept ajutorul celorlalți parteneri de tură. La inceput nu am vrut să accept să imi ducă altcineva ceva din rucsac sau să mănânc din mâncarea lor. Dar, fără acest ajutor nu aș fi ajuns la capăt, și poate i-aș fi impiedicat și pe ei să ajungă. Trebuie să știi când să renunți la mândrie și să te lași ajutat.

O prietenă imi spunea că parcurgerea integrală a Crestei Făgărașilor iți schimbă viața. Da, mi-a schimbat-o, in bine. Am realizat că pot, că niciodată nu e prea târziu să imi indeplinesc un vis. Și mai am multe visuri!

---

VIZUALIZĂRI: 682 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI