La lumina lunii spre Barcaciu și cu soarele spre Platoul Scărișoarei

TIPĂREȘTE

Desi calendarul arăta ca am trecut de jumătatea lunii martie si ne indreptam cu paşi repezi spre intrarea in primăvara astronomică, baba iarna s-a gândit că mai are ceva de spus şi ne-a dăruit o săptămână friguroasă și cu multă zăpadă. A nins cât pentru intreaga iarnă, aș spune că și pentru iarna trecută. Câteva zile de ninsoare abundentă au fost suficiente pentru a acoperi munții cu un strat consistent de zăpadă, strat care in unele locuri se apropia chiar și de 2 metri inălțime.

Tura mea prin Munții Făgăraș, planificată cu aproape o lună inainte, s-a dorit a fi una de inceput de primăvară, printre ghiocei și brîndușe și cu ceva zăpadă pe creste.

Dar, așa cum am mai spus, iarna ne-a stricat planurile și a ascuns floricelele de primăvară sub un strat pufos de nea. Zăpada a acoperit potecile munților in intregime, până la poalele lor.

Din motive care au ținut de timpul liber al unor participanți, tura a inceput intr-o sâmbătă seara, pe la ora 17.00, când ne-am intâlnit la Pensiunea Poiana Neamțului.

Pensiunea se află la o distanță de 14 Km de Avrig, la poalele munților Budislavu din Masivul Făgăraș. Aici am parcat in curtea pensiunii (unde se poate parca contra cost chiar dacă nu ești cazat la pensiune), și, după ce ne-am echipat, am plecat la drum.

Având in vedere condițiile meteo, grosimea stratului de zăpadă și traseul pe care intenționam să il abordăm, echipamentul obișnuit al unei ture a fost completat cu rachete de zăpadă, colțari, piolet și cască de alpinism.

Am plecat in jur de 17.30 pe marcajul cruce roșie spre Cabana Barcaciu. Pe indicator spunea că traseul poate fi parcurs in aproximativ 2 ½ ore dar, având in vedere condițiile, ne așteptam să depășim cu mult acest timp.

Prima parte a drumului a fost pe un drum forestier, drum pe care era deja o potecă bătută, motiv pentru care rachetele au rămas atârnate la rucsac.

După aproape jumătate de oră am părăsit drumul forestier, am traversat firul văii trecând peste un pod metalic și am intrat in pădure. De aici drumul incepe să urce accentuat in serpentine serpuitoare prin pădure. Se innoptase, dar luna lumina frumos printre crengile inzapezite ale brazilor. Nu exista potecă, aceasta fiind ascunsă undeva sub stratul gros de zăpadă pufoasă. Nu era nici măcar zăpadă bătută, eram primii turiști care urcam spre Barcaciu după ultimele ninsori. Erau doar niște urme ușoare de schiuri, dar care nu ne erau de niciun folos. Deși am sperat să mai putem urca fără rachete, am fost nevoiți să le punem in picioare ca să nu ne afundam până la mijloc in stratul pufos de zăpadă.

Când să imi pun rachetele in picioare, la una dintre ele a iesit un mecanism care asigura reglarea lor pe dimensiunea bocancului, și, din cauza intunericului și a frigului, am renunțat să le mai repar și am incercat să merg fără ele. Fără succes! La fiecare pas picioarele mi se afundau in zăpadă pănă la șold, ingreunindu-mi foarte mult urcușul. Rămăsesem impreună cu Ilinca in urma grupului, luptându-mă cu zăpada de pe drum. Până la urmă Ilinca s-a decis să imi dea rachetele ei și să meargă fără ele, ea fiind ceva mai ușurică și mai experimentată in mersul pe zăpadă. I-am fost și ii sunt și acum recunoscătoare pentru acest gest. I-a fost și ei foarte greu. Deși acum puteam să merg mai ușor și Ilinca imi tot spunea să merg inainte, să nu o mai aștept, nu am lăsat-o singură și am mers incet alături de ea. Oricum, era o noutate pentru mine. Mergeam noaptea prin pădure, pe timp de iarnă, pe o zăpadă care strălucea in lumina lunii, intr-o liniște cum numai pe munte poți găsi. La un moment dat am ieșit intr-o poieniță de unde se vedeau foarte frumos luniminile Avrigului strălucind undeva in vale. Urcușul a mai continuat prin zăpadă, părea că nu mai ajungem. Abia așteptam să văd luminile cabanei. După aproape patru ore am ajuns in sfârșit la Cabana Bârcaciu.

Cabana nu este prea mare, dar este o adevărată cabană de munte, curată și ingrijită. Am fost așteptați cu o cameră incălzită și mâncare bună – ciorbă de legume, friptură și pilaf. La toate adăugăm un ceai cu rom servit la halbă de un litru, care ne-a incălzit sufletele, sau un suc de muguri de pin făcut chiar de cabanieri.

Patrurile supraetajate erau acoperite cu lenjerie curată, neașteptat la o cabană de munte.

WC-urile, deși erau afară, erau curate, ingrijite și cu lumină (cel puțin până când se oprea generatorul). In intreaga cabană se simțea mâna unor oameni care iubesc muntele și doresc să ofere turiștilor condiții decente de ședere.

După o noapte odihnitoare in cabană, m-am trezit pe la sapte dimineața și, primul lucru pe care l-am făcut, a fost să merg afară să văd cum e vremea. Eram norocoși. Cerul era albastru, soarele strălucea iar zăpada aproape că acoperea cabana. Ce iți puteai dori mai mult!

După un mic dejun consistent oferit de cei de la cabană, ne-am făcut planurile de drum. Intenția noastră era de a merge pe Vârful Scara, cu urcare prin Platoul Scărișoarei. Dar, incă o dată iarna ne-a dat planurile peste cap. Stratul de zăpadă nou măsura in unele locuri peste un metru și era foarte instabil. Gradul de risc de avalanșă pentru Munții Făgăraș anunțat de nivologi era maxim, de 5, ceea ce ne-a schimbat planurile de drumeție. Nu mai putea fi vorba de a merge pe vârf. Ne-am spus să profităm insă de vremea frumoasă și să mergem măcar până la baza Platoului Scărișoarei, și să vedem la fața locului ce mai putem face.

Ne-am echipat, ne-am pus rachetele (intre timp le-am reparat și pe ale mele), și am pornit la drum.

Am plecat pe marcaj cruce galbenă, pe un traseu care merge spre Vârful Scara dar care la un moment dat se bifurcă spre Cabana Negoiu.

Incă o dată spun că zăpada era foarte mare și era neatinsă. Chiar și cu rachete, pentru primii doi din grup era foarte greu, pentru că aceștia inaugurau poteca. Din acest motiv ne roteam, fiecare trebuia să fie primul la un moment dat și să muncească mai ceva mai mult.

Traseul era ușor, având doar două zone mai sensibile, când a trebuit să traversăm două vâlcele. Atunci am trecut unul câte unul, la distanță, ca să nu ingreunăm stratul de zăpadă și să plece cu noi la vale. Am avut puține emoții, dar am trecut cu bine.

După un drum pe curbă de nivel prin pădure, am urcat ușor și am ajuns in gol alpin. Peisajul era de vis. In partea stangă se inălța Negoiu și Călțunul, complet inzăpezite. Crestele zimțate ale Făgărașilor, in care ghiceam Acul Cleopatrei, Vârful Serbota sau alte locuri bune de explorat, se ridicau semețe și albe sub cerul albastru. Undeva mai jos, in vale, sub Vârful Negoiu se vedea Cabana Negoiu, unde sper să ajung in această vară. In dreapta se ridica Varful Suru, iar puțin mai jos era Cabana Barcaciu. Era frumos, prea frumos, prea ca la munte! Incă o dată am regretat că nu am luat aparatul foto dar cred că am reușit să surprind ceva din aceste frumuseți chiar și cu telefonul.

După o ședință foto ne-am continuat traseul. In fața noastră se ridioca o culme pe care, dacă o urcam, ajungeam pe Platoul Scărișoarei. Dar, de pe la jumătatea culmii, se vedeau plăci de zăpadă care nu prevesteau nimic bun. In fața noastră un schior cu schiuri de tură incepuse déjà să urce culmea.

Am pornit ușor pe urmele lui, propunându-ne să urcăm doar până la baza culmii. Urcam in serpentine largi, cand schiorul aflat la ceva distanță mai sus, in fața noastră, a strigat la noi să ne oprim. Ajunsese la o placă de zăpadă foarte instabilă și vroia să se intoarcă. Am stat puțin cu emoții până a reușit să scoată focile de pe schiuri și să inceapă ușor coborârea. Dar totul s-a terminat cu bine!

Am renunțat de a mai urca pe Platoul Scărișoarei și am făcut cale intoarsă spre Cabana Bârcaciu. După o pauză de masă la cabană am inceput coborârea spre mașinile aflate la Pensiunea Poiana Neamțului. Acum vedeam și noi pe unde urcasem noaptea la lumina frontalelor și a lunii. Am coborât tot pe rachete, mai repede decât urcasem. Am ajuns la mașini inainte de ora 17.00. Eram obosită dar fericită că am parcurs un traseu frumos, cu peisaje de poveste, intr-o iarnă veritabilă.

Traseul spre Cabana Barcaciu nu este un traseu greu, este doar puțin solicitant fizic. Dar vara cred că este mult mai ușor de parcurs, așa că il recomand tuturor iubitorilor de munte. De la Barcaciu pleacă mai multe trasee spre Cabana Negoiu, Lacul Avrig, Vârful Scara sau pentru cei mai experimentați, Ciortea. Cabana oferă locuri decente de cazare și mâncare foarte bună.

Nu râmâne decât să vă faceți planurile de drumeție pentru această vară și să porniți la drum.

Până atunci, vă invit să drumețiți alături de mine, urmărind fotografiile atașate.

Munții Făgăraș, după părerea mea, cei mai frumoși munți de la noi din țară.

Orice zi in natură, prin păduri, pe munți, inseamnă distracție și relaxare

---

VIZUALIZĂRI: 591 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI