EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Expresia a fost folosită într-o mare bătălie de la începutul secolului XVIII, care a dus la abdicarea împăratului Franţei, Napoleon I. Celebra bătălie istorică de la Waterloo, unde împăratul francezilor Napoleon este învins de armatele Angliei şi Prusiei, pe 18 iunie 1815, a făcut posibilă această expresie des uzitată astăzi. Generalul francez Pierre Cambronne, care se afla în fruntea unei divizii de grenadieri din care nu mai rămăsese decât o mână de oameni încolţiţi din toate părţile de către oştile duşmane, zăcea rănit pe câmpul de bătălie. Când englezii i-au cerut să se predea, el a răspuns: Le garde meurt et ne se rend pas (garda moare, dar nu se predă), cuvinte care au apărut patru zile mai târziu în jurnalul parizian L independant.
Am preluat-o și eu, dar vreau să o folosesc, dacă îmi este permis, în altă conotație. După eșecul cuceririi vârfului Bătrâna din munții Bucegi am fost foarte dezamăgit de mine în primul rând. Tot cu Agenția cu care fusesem pe Bătrâna aveam programată o tură pe Moldoveanu pe data de 12.09 pe care am anulat-o. Păi dacă n-am ajuns pe Bătrână cum să mă încumet eu să mă iau la trântă cu Moldoveanu?
Doar că eu sunt un tip destul de imprevizibil. La începutul săptămânii trecute mi-a răsărit în minte un gând, de ce să nu atacăm noi singuri vărful Moldoveanu? Soția a fost extrem de deschisă la idee, iar vremea se anunța superbă așa că ne-am pregătit fizic un pic și psihic un pic mai mult.
Am ales varianta să-l atacăm de la Stâna lui Burnei, iar la întoarcere să ne luăm cazare undeva în zonă! . Inițial am optat pentru ziua de sâmbătă, dar nu prea mai erau cazări disponibile așa că ne-am reorientat pentru duminică 20.09.2020.
Ne-am pregătit cu sandwișuri, apă, litorsal, limonadă dulce, banane, croissante și ciocolată. Ne-am mai cumpărat două bețe de trekking. Și asta a fost cam toată pregătirea. Mental stăteam bine, fizicul avea să-și arate limitele ulterior.
Sâmbătă seara ne-am culcat devreme, deoarece vroiam să plecăm dis de dimineață. Am plecat la 3 jumate dimineața. Waze-ul îmi arăta ca voi face două ore până la Nucșoara plus alte două ore până la Stâna lui Burnei pe un drum forestier destul de greu de vreo 40 de kilometri. Până la Nucsoara am făcut într-adevăr două ore, dar până la Stâna lui Burnei am mai făcut încă două ore jumate. Așa că abia la ora 8 dimineața eram gata de pornire pe traseu.
Mai erau niște brașoveni în parcarea din fața Stânei care ar fi vrut să plece primii, dar le-am luat-o înainte, așa că am fost efectiv primii ce am început urcușul.
Indicatoarele turistice din zonă ne dădeau o mare marjă de timp pentru ajuns în vârf între trei și cinci ore, în funcție de condiția fizică a fiecăruia. Evident că noi am ajuns la limita celor cinci ore.
Am purces la drum urmând indicatorul triunghi roșu ce ne-a îndrumat de la Stâna lui Burnei 1300 metri până la Portița Viștei 2310 metri. Am început direct în forță cu un urcuș destul de solicitant pe lângă Valea Rea, acompaniati de susurul pârâului denumit Valea Doamnei. Ne-a însoțit pe partea stângă a drumului, iar de trei ori a format si mici da spectaculoase cascade.
Era dimineață eram fresh așa că cele două ore de urcuș nu le-am resimțit foarte tare cu toate că era destul de abrupt. Între timp au apărut și alți turiști care ne depășeau încet, încet. Erau și români, dar și vreo trei grupuri distincte de bulgari. Chiar m-am bucurat să văd acest lucru. În tinerețea mea ne întâlneam des cu străini pe munte. din spatiul estic, în special cehi.
După două ore de urcuș susținut, am ajuns în fine în Găleata Văii Rele de unde izvorește pârâul Valea Doamnei. Aici am luat o scurtă pauză ca să ne mai tragem sufletul. Urma un traseu mult mai ușor pe un drum drept pe alocuri mlăștinos. Este o zonă foarte frumoasă cu multe ochiuri de apă unde poți merge de voie trăgându-ți sufletul sau cum spun eu te poți odihni mergând. Știind că noi, în special eu, suntem mai înceți am pornit rapid la drum. Ziua-i scurtă, traseul e lung plus că trebuie să-ti lași o marjă de timp, mai ales că frontala îmi făcea figuri și nu vroia neam să meargă.
De aici de pe platou se poate admira foarte lesne trapezul Viștea Moldoveanu. Credeți-mă că este o zonă absolut superbă. Mergem pe platou până în dreptul Iezerului triunghiular, unde luăm iar o scurtă pauză pentru poze. Încet, încet începe iar o urcare destul de solicitantă până la Portița Viștei. Urcarea nu a fost deloc ușoară, ba chiar din contră aș putea spune. Încet, încet tot mai mulți turiști ne depășeau semn că onor condiția mea fizică este cam la pământ. Cu chiu cu vai am ajuns la Portița Viștei după încă aproximativ o oră de mers. Aici am fost nevoiți să mai luăm o pauză de vreun sfert de oră din două motive: 1. eram cam sfârșit și trebuia să mă hidratez și să mânânc o banană și o bucățică de ciocolată și Litorsalul, adjutantul de efort, îl uitasem acasă și 2. pentru că era o priveliște superbă. Eram la granița dintre Muntenia și Ardeal și undeva jos departe în vale se vedea orașul Victoria, Sâmbăta de Sus, dar și orașul Făgăraș. Am prins o vreme superbă de toamnă, iar vizibilitatea era maximă. Față de Vânătarea lui Buteanu, unde nu am văzut mai nimic, aici am fost privilegiați.
Următoarea parte a traseului era de la Portița Viștei 2310 metri până la Vârful Viștea Mare 2527. Acesta este al treilea vârf din România și stă cumva în umbra vecinului căștigător vârful Moldoveanu. Acum urmam indicatorul bandă roșie. Partea aceasta de traseu a fost de departe cea mai grea pentru mine. Era o porțiune foarte abruptă, de multe ori de cățărare, care m-a stors de energie, mergeam cinci metri, apoi stăteam un minut să-mi trag sufletul. Credeam că nu se mai termină și că nu mai am nicio șansă să ajung până sus. Eram deja foarte obosit și stors de energie. Norocul meu a fost a mea soție, care m-a încurajat încontinuu și mi-a dat putere și curaj. Când ești epuizat și foarte obosit, parcă nici creierul nu se mai oxigenează bine și ai stări de amețeală si leșin. Chiar nu recomand acest traseu decât celor foarte bine pregătiți. Dacă aș fi gândit cu capul și nu cu inima, nici eu nu aș fi trebuit să fiu aici. Doar că-mi doream foarte tare, să-mi depăsesc limitele și să reușesc să fac un lucru pe care mi l-am dorit din tinerețe, dar nu a fost să fie. Până acum.
Când eram pe punctul să renunț, mi-au ieșit în cale doi munțomani foarte drăguți și pozitivi, care ne-au încurajat și ne-au spus că nu mai e mult, doar vreo 15 minute până pe Viștea și încă vreo 10 până pe Moldoveanu. Chiar știam că mă păcălesc, dar vorbele lor mi-au dat imboldul necesar. Știam că dacă ajung pe Viștea, nu am cum să ratez Moldoveanu. Aaaa și mai m-a ajutat ceva chiar foarte mult, cartea lui Tibi Ușeriu, 27 de pași care pentru mine este un exemplu nemăsurat de curaj si de ambiție. Totul e să o iei pas cu pas, „când nu mai poți mai poți un pas” , să nu te gândești cât mai ai și surpriză chiar o să reușești.
Efectiv târâș grăpiș, am ajuns în fine pe Viștea. Surpriză pentru noi nu mai era nimeni acolo, toți se grăbeau să urce pe Moldoveanu. Am stat preț de cinci minute, am făcut ceva poze și am admirat peisajul. Sincer aș fi stat mai mult, dar deja eram în întârziere se făcuse 12 și jumătate și mai aveam drum lung.
Ultima parte a traseului reprezintă cățărarea spre vărful Moldoveanu, care tronează ca un împărat peste crestele superbe și peste munții ondulați din zare. Aici am urmat indicatorul punct roșu. Cu toate că se spunea că această parte este cea mai dificilă și că e periculoasă și sunt lanțuri, pentru mine n-a mai constituit nicio problemă. Trebuie doar multă atenție. Orice pas greșit îti poate fi fatal. Dar ai de ce să te ții așa că nu e foarte greu. Greu a fost să ajung până aici. De aici mai aveam un mizilic până în vârf.
Gata am ajuns pe Everestul României. Români și bulgari ne-am dat mâna pe acest vârf maiestos. Pentru o clipă simți că poți zbura. Ai reușit. Ai învins. Este o senzație unică. Uiți rapid de toate eforturile de a ajunge aici. Din această cauză mulți spun că este ușor să o faci. Mă tem că am să-i contrazic. Este ușor poate pentru cei cu o condiție fizică foarte bună. Pentru alții este probabil greu. Eu l-am cucerit cu eforturi supra-omenești. Dacă-l făceam la 20 de ani și la 70 de kile era facil și pentru mine, da acum la 51 de ani și la 118 kile în viu a fost extrem de dificil A fost de departe cea mai tare și cea mai grea tură pe anul acesta. Mă bucur că termin anul cu o mare victorie și nu cu un eșec. Momentan mi-a ajuns cu muntele, Bătrâna mai poate aștepta. Sincer sunt epuizat și anul acesta pun bețele și bocancii în cui. Mi-a ajuns.
Jumătate de oră am petrecut pe acoperișul României. Muncești atât de mult să ajungi aici și apoi nu ai timp să stai! Asta e! Urma un drum greu de aproximativ 5 ore pe la lacul Galbena. Era un drum ocolitor, dar nu mai aveai parte de Spintecătura Moldoveanului și de zona Viștea, zonă foarte grea la urcare și mult mai grea la coborâre.
Să nu vă închipuiți că urma un traseu mai ușor. Diferența de nivel a fost de 1244 de metri și ce am urcat acum trebuia să coborâm. Colac peste pupăză drumul pe care mergeam mai necesita cucerirea unui vârf, Vărful Roșu 2489 metri.
Coborârea de pe varful Moldoveanu a început destul de abrupt. Dacă la deal rămân fără suflu, la vale mă lasă frânele și amortizoarele. Așa că iar eram depășiti de toată lumea. Dacă nici la vale nu pot prinde viteză atunci unde? Cert că eram vreo 50 de munțomani care ne-am tot întâlnit pe traseu. Eu îi depăseam când se odihneau, ei pe noi când eram în trafic! Băi da chiar toți să ne întreacă? Asta e, dacă forma actuală nu este cea mai bună.
După coborârea pe Moldoveanu am avut parte de o mare surpriză. Urma o altă pantă abruptă, urcarea spre vârful Roșu urma să fie mult mai dificilă decât preconizasem. La propriu târâș grăpiș am ajuns în vărf după o oră de efort. Când îți setezi în minte un anumit obiectiv pe care în sfârșit l-ai atins este foarte greu să te remotivezi pentru a continua, când neașteptat apare un alt adversar dificil. Numai că nu mai aveam loc de întors în spate era Moldoveanu în față Roșu, tot trebuia cumva să urc iar pentru a ajunge la mașină.
Cucerirea vârfului Roșu nu a mai declanșat în noi niciun entuziasm, asta cu toate că are și el 2489 de metri și este al 19 vârf al României. A urmat un drum facil pe creastă, unde ne-am recăpătat puterile, apoi o coborâre de juma de oră până la lacul Galbena. Pentru unii acesta este cel mai frumos lac glaciar de la noi din țară. Pentru mine toate lacurile glaciare sunt frumoase cu un plus pentru cele din zona Făgăraș.
Am oprit și noi la lacul Galbena pentru a ne trage sufletul, pentru a ciuguli ceva, dar și pentru a ne reface rezerva de apă de la un mic pârău din zonă. După aproximativ un sfert de oră ne-am continuat alergarea. Traseul marcat cu cruce albastră a continuat pe lângă surorile mai mici ale Galbenei, denumite Galbena 2,3 și 4. Căldarea Galbenei este de o frumusețe aparte străjuită de vârfurile semețe ale Făgărașului.
Mergem relaxați pe această zonă mai plată, având timp să ne tragem suflu, dar și să admirăm frumusețea ce ne înconjoară. Doar că se termină destul de repede această relaxare. Intrăm în jnepeniș, unde urmează o coborâre extrem de abruptă de vreo 1000 de metri. A fost extrem de grea această coborâre. Ni s-au uzat puternic plăcuțele de frână. Chiar a fost una dintre cele mai dificile porțiuni din această tură, din nefericire nu și ultima.
Cu chiu cu vai am ajuns jos cu frânele uzate, dar și cu rezervorul de benzină pe avarie. Din fericire urma o scurtă zonă plată, unde am dat iama în afine. Erau o mulțime, noi să avem timp și putere să le culegem. Am ciugulit un pumn de afine care ne-au mai dat ceva putere ca să ajungem la final. Nu de alta, dar urma iar o zonă foarte grea! Iar? Iar, din păcate.
Urma ultima porțiune a traseului nostru din acestă tură. O coborâre lungă, abruptă și istovitoare prin pădure. Afară se întuneca, deja ne depășiseră toți, ne gândeam cu groază ce facem dacă ne prinde noaptea. Se știe că la munte se întunecă mai devreme. Soarele se dusese deja după munte și deja se făcuse răcoare. Apropo dimineața am plecat pe traseu la temperatura 1 grad! Ulterior s-a încălzit destul de tare.
Lungă, extrem de lungă a fost coborârea prin pădure. Chiar nu mai vedeam luminița de la capătul tunelului. La un moment dat chiar i-am spus soției, să se lipească de un grup de turiști, care ne depășiseră și să mă aștepte la mașină. Dar nici nu a vrut să audă. Nu vreți să știți cât de grea a fost această coborâre. Eram epuizat după o zi grea, sculat de la 3 dimineața, genuchii îmi tremurau chiar eram la limita puterilor. Dar Tibi îmi sufla în urechi, când crezi că nu mai poți, mai poți un pas.
La ora 18 fix am ajuns înapoi la mașină la Stâna lui Burnei. Aici erau aproape toți partenerii de drumeție ai aceste zile atât de grea. Cu surprindere am aflat că mai era cineva după noi, care încă nu coborâse. Am plecat primii și am ajuns penultimii. Evident important e că am ajuns sănătoși. Dar am mai învățat o lecție, trebuie să-ți cunoști limitele. Mi-am făcut acest hatâr să ajung pe acoperișul României, dar următoarle ture pe munte ar trebui să fie mai ușoare în concordanță cu starea mea fizică în primul rând. Mă bucur tare mult când învăț și din victorii, nu doar din eșecuri.
Urma iar un lung drum până la Nucșoara de data asta cu mașina. De data asta am profitat și eu și i-am întrecut cu mașina pe toți cei ce m-au întrecut pe cărare. Satisfactii de băieți. La ora 8 seara am ajuns la pensiune, iar a doua zi dimineața la ora 4,30 eram deja acasă. Dar despre asta o să povestesc în episodul următor.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Vârfurile Viștea Mare, Moldoveanu, Roșu din muntii Făgăras plus lacul Galbena sau cascadele e tot ce pot spune. Se subînțelege că este un cadru natural de excepție, iar faptul că am prins o zi superbă a fost un bonus pentru noi.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Greu. Poate prea greu pentru mine. Parcă nu te mai poți bucura de priveliște când ești atât de obosit.
Trimis de robert in 21.09.20 13:36:24
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL FĂGĂRAȘ.
30 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (robert); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
30 ecouri scrise, până acum, la acest articol
rog https://www.youtube.com/watch?v=_OaEnA4diCI
mersi frumos!
EXCEPȚIONAL
-
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Bravooooo, Robert!
Nu prea e zâmbetul tău în P18 dar felicitări, o făcuși și p-asta. La mai mare!
@Aurici: mersi frumos! Știu! Chiar eram extrem de obosit!
de asta eu prefer sa imi ating limitele cu masina, cand nu mai pot trag pe dreapta si dorm in scaun
@robert: Cum in programul meu e o mica pauza, profit sa scriu un ecou, am citit pe nerasuflate articolul tau si la fel am vazut si pozele, am insa o recomandare, cand faci pozele si mai ales cand le atasezi, fie le pui la distanta pe ale tale de ale Laurei, fie macar o rogi sa nu mai zambeasca aat de victorios, o vezi pe ea in P16 apoi treci la tine in P17 .
Glumesc, sunt rea, stii cum e cu vulpea cand nu ajunge la struguri, eu nu cred ca as fi facut nici pe sfert din cat ai facut tu, asa ca sunt plina de invidie, si ma bucur nespus de mult pentru tot ce ai facut vara asta.
Un traseu si niste poze spectaculoase, felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: ce să faci, n-ai ce să faci! Cum am mai spus acelasi lucru pt unii e ușor pt alții greu si pt alții imposibil. Daca nu era Laura sigur nu as fi reușit!
Mulțumesc frumos pentru vizită și pentru comentariu!
@robert: FELICITĂRI! Mă bucur că ați reușit, și ti-ai indeplinit acset vis. Un traseu greu, pentru oricine.
Să știi că am urcat Viștea de câteva ori dinspre refugiu, și, pot să iți spun că de fiecare dată mi s-a părut extrem de greu și m-am folosit, in mare parte, de toate membrele din dotare.
Păcat că Viștea este chiar lângă Moldoveanu și este umbrit de el! De fapt, greutatea este de a urca pe Viștea, iar de aici până pe Moldoveanu, așa cum spui, nu mai este așa greu.
De acord cu tine, coborârea poate fi de multe ori mai grea decât urcarea, am pățit-o și eu chiar la ultima mea tură. Dar, peisajele au fost de vis, ați prins o vreme superbă, și, până la urmă, aste este tot ce contează și cu ce rămâi. Să nu pui bețele in cui, toamna este foarte frumos la munte și sunt și trasee mai scurte și mai ușoare.
@robert: Ai dreptate cu varsta si kilogramele! In tinerete am urcat pe Moldoveanu de nenumarate ori, prima data pe la 16 ani.
De, din Pitesti poti ataca acest varf pe diverse trasee.
Era in Pitesti un club de montaniarzi, aveam un harb de autobuz cu care plecam sambata la pranz, dormeam pe undeva, faceam Moldoveanul sau Negoiul si reveneam acasa.
Ce vremuri!
Ma bucur ca ai reusit, felicitari.
Si am retinut vorba aia cu nu mai poti, mai potiun pas.
@Mika: mulțumesc frumos pentru aprecierea ta! Venită de la o montaniardă adevărată înseamnă ceva special și pentru mine.
Am subliniat că traseul este greu din două motive: 1. chiar a fost foarte greu; 2. anul ăsta a ajuns foarte multă lume pe Moldoveanu și asta poate da senzatia unora, că este un traseu facil! Ei bine asta nu este adevărat și mă bucur tare mult că și tu confirmi acest lucru.
Știu că toamna este un anotimp tare frumos în care poți prinde zile superbe așa cum am prins și noi, doar că eu am obosit tare mult și anul ăsta mi-am dat kilometrajul peste cap. Poate peste vreo două trei săptămâni voi gândi altfel.
Mulțumesc încă o dată pentru vizită și comentariu!
@robert:
Cât de frumooooos ai scris, Robert!!!
Am citit pe nerăsuflate totul si am trăit fiecare emotie a ta...
Bravo!!! Bravo!!! Bravo!!!
Ai reusit, asta contează! Ti-ai demonstrat că poti si dacă ai reușit să urci pe "acoperisul Românei " înseamnă că poti orice!
Ești un învingător, de fapt... sunteți niste învingători! Ai o soție extraordinară, știi asta, nu?
Vă felicit din tot sufletul! Ati trăit o experiență unică!
Fotografiile sunt de o frumusețe ireală! ❤
BRAVOOO !!!!
@adrianaglogo: după 40 de ani fiecare an se simte. Despre kilograme în plus cred că nu mai este cazul să menționez, fiecare care le are, le simte pe propria piele.
Mă bucur să aud că ești o mare iubitoare a muntelui și ai făcut trasee faine. Pentru mine toți munțomanii sunt oameni deosebiți. Evident că Piteștiul este privilegiat față de București. Este mult mai aproape față de munte și poți face ture de o zi mult mai facil.
Multumesc frumos pentru vizită si pentru comentariu!
P. S. Să ne vedem pe cărări montane!!!
@gettyy: offffff ce-mi faci măi Gettyy!!! Mă faci să-mi dea lacrimile. Mă bucur tare mult că ti-a plăcut povestea mea și că a reușit un pic să ajungă la inima ta, să te emoționeze.
Știu că si tu ești o mare iubitoare a drumețiilor montane și mă bucură tare mult acest lucru.
În altă ordine idei știu că a mea soție este un om deosebit, dar nu trebuie să afle asta să nu și-o ia în cap!!!
Mulțumesc tare mult pentru cuvintele frumoase!
Adversarul cel mai de temut eşti, fără doar şi poate, tu însuţi...
@robert: Să ne vedem pe cărări montane!!!
Te las pe tine sa urci pe munti si sa imi povestesti si mie. Eu ma multumesc cu amintirile
@robert: ˝după 40 de ani fiecare an se simte. Despre kilograme în plus cred că nu mai este cazul să menționez, fiecare care le are, le simte pe propria piele˝
Te contrazic că abia cam după 60 începi să simţi că trebuie să renunţi. Eu după ce făcusem Făgăraşii de multe ori pe la 25 ani când lucram la C. CH. Victoria, am continuat până pe la 55-60 cu celelalte masive din ţară, din ce în ce mai greu. Apoi au urmat binefacerile capitaliste Alpii, Etna cu cabina sau trenuleţul cu cremalieră, chiar şi Fuji până la o anumită înălţime şi ca să nu fiu mai prejos, vara asta cu telecabina în Bucegi. Chiar dacă am fost teleportată de mijloace tehnice, s-a simţit la suflu aşa că dă-i înainte Robert, că va veni o vreme când vei căuta reviewuri scrise de alţii. În două cuvinte ˝esti mare! ˝
@robert: Apropo de frâne la coborâs. Eu aproape de anii 90, depăsisem bine 55 de ani, am făcut o coborâre grea de pe Negoiul, încălţată cu nişte amărâţi de baskeţi că bocancii de munte fiind grei îi utilizam numai în sezoanele reci. M-am ales cu prăbuşire de boltă plantară şi ăla a fost începutul suferinţelor cu picioarele. După câţiva ani de călcat ca pe ace cu talonete a trebuit să mă operez, iar am urcat, apoi au venit la rând proteze la ambii genunchi după care având peste 75 de ani am utilizat mijloacele de tracţiune despre care am vorbit mai sus dar tot am mai scăpat câte un platou Bucegi. După proteza de şold de anul trecut peste care au venit restricţiile pandemice cât şi lipsa maşinii, am zis halt! dar cine ştie? nu de munte ar mai fi vorba ci de drumeţii pe plat. Exact, garda moare dar nu se predă!
Bravo! Bravo! Bravo! Campionule!
A fost intelept ca nu ai ramas singur la coborire. Ultimele zile numai despre traseul asta am citit (din mai multe surse), sper ca nu degeaba!
Cel mai drag articol dintre toate este insa asta al tau.
Ai privit Doamnele de la inaltimea Moldoveanului, ca sa zic asa! Bravo! Excelente poze! Numai bine! Keep going! ????????????
@Michi: "Te contrazic că abia cam după 60 începi să simţi că trebuie să renunţi". Eu cred că depinde de fiecare în parte! Depinde si de constituția fiecăruia, dar și cât a avut de tras în viață! Eu nu m-am gândit să renunț la 40,50 ori 60 de ani, ci doar mi-am dat seama că poate trebuie să fiu mai cumpătat și să o las mai moale.
Dumneavoastră sunteti o excepție pentru care vă admir! Apropo există o vorbă: esențele tari sunt în sticluțe mici!
Mulțumesc frumos pentru comentariu si apreciere!
@Dan&Ema: "Cel mai drag articol dintre toate este insa asta al tau" - ce pot să mai comentez după această declarație? Sincer sunt onorat să aud așa ceva de la tine. Mulțumesc mult!
"Ultimele zile numai despre traseul asta am citit (din mai multe surse), sper ca nu degeaba! "- asta înseamnă că te pregătești intens de această tură pe vârful Moldoveanu!
Sincer mi-a șoptit o păsărică și rapid am scris acest articol, cu toate că eram foarte obosit, gândindu-mă ca poate îți va fi un pic de folos.
Nu-mi rămâne decât să-ți urez mult succes!
@robert: Felicitări Robert! Ești o persoană ambițioasă care se automotiveaza pentru a-și îndeplini un vis. Apreciez oamenii care trec peste propria suferință fizică și ajung la exaltarea sufletului, trăire incomparabilă și incomensurabila.
Am simțit și eu în Vf Moldoveanu că sunt o super-Dana pe acoperișul României.
Am parcurs același traseu și confirm că ultima parte a coborârii prin pădurea interminabilă a fost cea mai grea din tot traseul... mă împiedicam de toate rădăcinile, nu îmi mai puteam ridica picioarele de oboseală.
Persoana iubită îți poate schimba radical starea, îți poate da aripi, cu un zâmbet, un cuvânt, o glumă...
Felicitări, ești un super-Robert!
Sănătate! Numai bine!
@robert: A stiut ???? ceva. Din pacate in fiecare zi schimba prognoza in rau si mai rau, duminica cod rosu si 20 cm zapada, sambata portocaliu, vineri galben. Moldoveanu ramane acolo si ne asteapta. Inca o data sunteti campioni ????
Numai bine! ????
@Dana2008: super Dana, super Robert, super... pentru mine toți iubitorii drumețiilor montane sunt super... să lași totul, să iesi din zona ta de confort, să lași canapeaua, televizorul și cafeaua ca să te chinui să urci pe nu știu ce vârf asta chiar nu e la îndemâna oricui. Cel mai mare regret al meu este că atâția ani am ignorat drumețiile montane, dar viața te duce pe cărări nebănuite. Bine că m-am reîntors la prima mea dragoste.
Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariu!
@Dan&Ema: offf, off poate prinzi totuși o fereastră! Toate bune și vouă!
Hey guys! Pe 10 octombrie facem o tură ușoară de octombrie? Traseu Piatra Arsă- Babele-Omu- Ocolit si retur!
Întâlnirea la 8 dimineața la Piatra Arsă!
@robert: Cam nashpa pentru noi. Aseară târziu am decis Musala și suntem în drum spre... Am zis ca ne întoarcem luni, dar acu ne gândim sa fie marți ca să merite drumul și atunci sâmbăta ar fi prea aproape. Dar vedem marți cum suntem. Revin pe privat ori cu nu, ori cu da. E greu tare cu coordonarea pentru ca fiecare depindem de o grămadă. Mai ales de decizii spontane.
@Aurici: da, văd că ti-a plăcut tare mult la vecinii bulgari. Mă bucur tare mult pentru voi. Distracție plăcută și vreme bună!
Si dacă aveti voință, da si putință vă așteptăm cu drag si in Bucegi!
Drumeții frumoase vă doresc!
P.S Să ne faceți cu mâna de la 2900 de metri! Încă nu am ajuns pe propriile picioare la această altitudine! E rândul meu să fiu invidios!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 Răsărit de soare pe Vârful Moldoveanu — scris în 22.09.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2024 Brândușele de sub Fereastra Mare — scris în 09.04.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Lespezi Reloaded — scris în 10.02.24 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2023 Nebun de alb pe Vârful Lespezi — scris în 02.02.23 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 De la vest spre est, pe Creasta Făgărașilor — scris în 25.09.22 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2021 La lumina lunii spre Barcaciu și cu soarele spre Platoul Scărișoarei — scris în 14.04.21 de Mika din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jan.2021 Bârcaciu — scris în 05.06.21 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ