ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.07.2011
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Iasi
ÎNSCRIS: 22.10.10
STATUS: SILVER
DATE SEJUR
JUL-2011
DURATA: 7 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
60.00%
Către satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
PLAJA şi MAREA:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
74.00%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 29 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 8 MIN

Concediu Presa di Finica - iulie 2011

TIPĂREȘTE

Dragi colegi, după cum am spus, revin și eu cu un review pentru hotelul Corendon, Presa di Finica - Finike, Antalya, Turcia.

După experiența de anul trecut din Egipt, ne-am hotărât ca anul acesta să încercăm, pentru prima dată Turcia. Zis și făcut. Ne-am prezentat la agenție și in funcție de buget am ales locația. Hotelul a fost recomandat de ei și am avut incredere ca va fi bine. Important a fost și mijlocul de transport, deoarece nu vroiam să pierdem prea mult timp pe drum din cauza timpului limitat.

În rândurile ce vor urma am să încerc sa va prezint experiența noastră.

Amplasamentul

Hotelu este situat la 6 km est de localitatea Finike si la 100 de km vest față de Antalya. Ajunși la aeroportul din Antalya am fost preluați de un microbuz 16+1, dotat cu aer conditionat, care a mers cu grupul direct la hotel, fara alte escale. Transferul a durat aproximativ 2,5h. Drumul este de munte, autostrada cu 2 benzi in mare parte sau european (2 benzi/sens).

Amplasamentul hotelului este superb, cu marea în față și munți înalți in spate, în mijlocul unei livezi de portocali. Zona este destul de izolată si liniștită în același timp.

Check-in

Am ajuns la hotel în jurul orei 11:00. Cazarea s-a efectuat in condiții bune, dar ne-am înțeles cam greu cu cei de la recepție. Vorbesc o engleză stâlcită rău de tot. Nu am primit cameră imediat, dar am lăsat bagajele la ei, am primit cheile-card de la cameră (în mod normal se dă doar una, dar nu ezitați să cereți două - vă explic pe parcurs de ce), cardurile de prosoape și brățările aferente. Nu am dat nimic bacșiș, cu toate că cutiile marcate ”TIP BOX” erau la vedere. La cazare cereți fișa de cazare (acolo aveți toate programele de la restaurant, baruri, servicii incluse și servicii contra cost). Am mers la masă imediat după si la ora 14:00 deja despachetam în cameră.

Camera

Am avut o cameră standard, situată in corpul secundar de clădire, camera 454 - etajul 4, aplasată cumva în direcția barului de la piscină.

Camera mare, spatioasă, luminoasă. Cu toate că eram un cuplu am primit o cameră cu 2 paturi (le-am unit și am rezolvat problema). Camera la prima vedere iți dă impresia de vechi. Mobilier vechi, televizor vechi, frigider vechi, perdele și draperii vechi, cu gresie pe jos. Miros de aer închis. Modestă, dar curată. Baia e destul de mică (incap cu greu două persoane in același timp fără să își dea coate), dotată cu strictul necesar. Am rămas surprinși de lipsa obiectelor de uz corporal. Nu era nimic, doar hârtie igienică. Noroc că ne-am documentat din cele scrise de colegi și am venit cu tot ce trebuia de acasă.

Balcon măricel, cu două scaune din plastic și uscator de perete. Vedere spre mare.

Condiții de cazare

După cum am zis, camera și baia erau curate. La baie erau 5 prosoape, care se schimbau zilnic. Posibilitate de curățenie zilnic, așternuturi chimbate la 2-3 zile. Frigider în cameră cu 2 jumătăți de apă primite la cazare, fără reumplere. Aer condiționat cu program de funcționare, seif contra cost. Curent electric si AC funcțional doar pe bază de cartelă. Aici, daca vreți să lăsați ceva în priză sau ACul pornit e de mare ajutor a 2a cheie sau bagați in locașul special orice fel de card de plastic (de market, farmacii, cărți de vizită, etc...).

Clădirea dă impresia unui cămin studențesc cu coridoare lungi și camere pe o parte si cealaltă. Camerele sunt foarte prost izolate și se aude galăgie de afară, de la vecini sau de pe hol. Uşile se închid doar dacă le trânteşti puternic. Sfat: daca vreți liniște, luați o camera cu vedere in spate, spre munte. Clădirea dispune de 3 lifturi, din care doar 2 funcționale, scări de acces interioare și exterioare.

Mâncarea, băuturile și restaurantele

Restaurantul principal era în corpul principal de clădire, la etajul I. Restaurantul ”à la carte” este la parterul cladirii principale. Mai sunt două baruri (piscină și plajă) de unde se pot servi gustări între mese.

Mâncarea era bună, cu toate că se cam repetau felurile de mâncare și ingedientele de bază erau mereu aceleași. Carne nu găteau decât pui, vită și pește (același mereu – macrou mi s-a părut mie).

In principiu carnea gatită la cuptor cu legume. Se gătește și carne la grătar, doar pentru cină, dar a fost mereu coadă mare (aștepți și 15-20 min) și nu am fost tentați. Multe salate; cartofi și orez ca și garnitură; diferite sortimente de brânzeturi. Supe doar cremă și deloc pe gustul nostru. Prăjituri multe și diversificate, toate foarte bune la gust. Același lucru pentru produsele de panificație. Fructele erau mereu aceleași. Mâncarea nu extraordinar de bună, dar nici rea. Oricât de pretențios ești, ai ce mânca și nu te ridici flămând de la masă.

Sfat: dacă nu vreți să vă bateți cu lumea de l a mâncare, vă recomand să veniți la masă la prima oră (7 mic dejun, 12:30 prânzul, 19 cina). Dacă preferați sa luați masa pe terasă, nu vă așezați prea aproape de grătare pentru că scot foarte mult fum.

La baruri se puteau servi gustări ce constau in salate, cartofi prăjiți, pizza, produse tradiționale foarte gustoase, dar puține. La barul de pe plaja se fac hamburgheri după prânz.

Dacă mâncarea e bună, bautura nu exceleză de loc. Se pot servi băuturi locale (bere, vin, tărie, sucuri din sticlă, suc la dozator, apa la dozator, cafea la expresor, ceai) sau cele de import – contra cost. Mai toate băuturile nu seamănă la gust cu cele de acasă. Un mare minus e că nu au sucuri naturale și înghețată. De asemenea, sucurile la dozator sunt din cele făcute cu "prafuri" şi au un gust puţin ciudat. Ce mi s-a părut straniu a fost lipsa sucurilor naturale. Ele nu lipsesc totuşi cu desevârşire... am văzut doar fres de portocale dimineaţa la micul dejun - 1,75 euro/pahar.

Pentru restaurantul ”à la carte” am făcut rezervare la cel cu specific italian. Mâncarea a fost bunuţă, dar lipsea specificul... Unde pui că am avut şi un musafir nepoftit la masă: un şarpe micuţ. Fetele au ţipat de "extaziate" ce erau...

Petrecerea timpului

Hotelul are două piscine principale: cea din curtea interioară, cu adâncimea constantă de 1,50m şi cea din spate, cu adâncimea de 1,50m - respectiv 1,20m la aterizarea din topogane. De asemenea, mai sunt două piscine de 0,35m pentru copii mici. Piscina din curtea interioară este centrul activităţilor de entertainment şi totodată cea mai gălăgioasă zonă din tot resortul. Noi am avut "norocul" să fim cazaţi chiar deasupra barului de la piscină.

Hotelul mai este dotat su terenuri de sport (tenis, baschet şi fotbal), pe care le puteai folosi contra cost. De asemenea, era şi un centru de echitaţie. În grădina de lângă plajă era un teren de mini golf, pe care il puteai folosi mocca. Tot in acea zonă erau şi baldachinele, unde puteai să te relaxezi în voie. Grădina din faţa hotelului poate fi un loc unde te poţi plimba in voie ţi te poţi relaxa.

Sfat: dacă vreţi să prindeţi loc la piscină / baldachine sau plajă mergeţi şi "rezervaţi" loc din timp (dimineaţa la 6-7).

Plaja şi marea

Am fost peste masură de încântaţi pentru că am ajuns pentru prima dată la marea Mediterană. Plaja era cu nisip fin şi pietre (85-15%). Intrarea în apă era totuşi destul de abruptă, cu următoarele trepte: nisip fin - 3 m laţime, pietre mari - 2m laţime, nisip fin - 3 m laţime) până la acest punct apa îmi era deja la gât (şi am aproape 2m) şi în rest... pământ. O poveste neplăcută care am auzit-o din gura altora: cât noi am fost plecaţi intr+una din zile de la hotel intr-o excursie opţională, marea a fost plină de câcăcei... nimeni în apă, nimeni pe plajă... s-a presupus că hotelul devarsă in mare, in lipsa unui sistem centralizat de colectare a apelor uzate.

Entertainment

Echipa de entertainment era prezentă şi activă pe tot parcursul zilei. Fie că a vorba de dans, gimnastica, activităti in piscină, activităţi cu cei mici, petreceri tematice ei erau tot timpul activi. Tineri si energici, te cucereau imediat.

În loc de încheiere

Ne-am distrat destul de bine în concediul din acest an, cu toate că a fost cu mult sub aşteptările noastre. Turcia este o ţară frumoasă, dar scumpă. Hotelul este unul acceptabil, dar în nici un caz de 5*. Vacanţa este aşa cum ţi-o faci şi cum elegi să fie. Dacă poţi trece peste "micile" inconveniente, te poţi distra de minune. Cu toate acestea, nu recomand acest hotel şi nici nu am de gând să revin.

Acestea fiind spuse, sper că nu v-am plictisit prea tare cu recenzia mea. Pentru absolut orice întrebare, vă stau la dispoziţie.

Vă doresc un concediu cât mai plăcut, oricare ar fi destinaţia!!

PS: Poze nu pun, un tur virtual aproape de adevăr îl puteţi găsi pe site-ul oficial al hotelului (search pe goagăl). Precizez că fotografiile puse de colegii antevorbitori sunt elocvente. Pun şi eu, la cerere...


[fb]
---
Trimis de atasiei_raul in 18.07.11 19:37:32
Validat / Publicat: 18.07.11 21:23:18
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Pamukkale (excursie opţională)
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3954 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (atasiei_raul); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vedere panoramica de la balconul camerei noastre
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8550 PMA (din 10 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 29.70 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    11 ecouri scrise, până acum

    Admin
    [18.07.11 21:47:11]
    »

    Excelent, echilibrat, util review.

    Popa Ioana
    [19.07.11 00:45:50]
    »

    referitor la de terenurile de sport: terenul de tenis este contra-cost?

    atasiei_raulAUTOR REVIEW
    [19.07.11 01:27:08]
    »

    Terenul este mocca, contra cost sunt doar echipamentele (mingi+rachete)... din câte am reţinut.

    LE : Mulţumesc admin ptr edit.

    Ptr orice alte întrebări/nelămuriri (oricât de banale credeţi că ar fi) vă stau la dispoziţie. Nu ezitaţi.

    99AIM
    [22.07.11 21:45:46]
    »

    Toboganele de la piscina din spate ce program eu?

    atasiei_raulAUTOR REVIEW
    [23.07.11 09:18:56]
    »

    Dimineata 10-12, dupa amiaza 14-16

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    99AIM
    [23.07.11 20:09:20]
    »

    MAi erau romani pe acolo sau doar rusi cat cuprinde?

    atasiei_raulAUTOR REVIEW
    [23.07.11 22:35:09]
    »

    In perioada in care am fost noi erau foarte multi romani. Numai din Iasi era un grup de 10 persoane. Auzeam limba romana peste tot la hotel, fie ca eram la restaurant, la plaja sau la piscina.

    De asemenea, printre turistii de acolo am depistat rusi, nemti, oladezi, polonezi, belgieni si francezi.

    Cel mai interesant aspect din acest pdv era sa ii privesti pe copii intre 6-10 ani cum se jucau la piscina cu topogane. Cu toate ca erau de nationalitati diferite si vorbeau limbi diferite, se intelegeau de minune si distractia era maxima.

    99AIM
    [24.07.11 08:20:17]
    »

    O ultima intrebare...

    Oraselul finike are ceva de vazut, se fac excursii din port cu vaporasul? alte atractii in cadrul hotelului, precum animatia seara, seara turceasca... exista?

    atasiei_raulAUTOR REVIEW
    [24.07.11 13:32:11]
    »

    Oraselul Finike nu are nimic special de vazut. Nu este dezvoltat dpdv turistic. Noi am mers in Finike sambata, cand era zi de bazar si ne-am mai plimbat un pic... am cascat gura. De excursii cu vaporasul din port nu pot sa iti spun nimic... nu m-am interesat. Pana in Finike am mers cu taxiul luat de la poarta hotelului. Ne-a costat 16 euro dus-intors, 4 persoane - cam 6 km are traseul. Taxiurile au locuri ptr 7 persoane (Renault Kangoo) iar daca sunteti mia multi iesiti mai ieftin.

    In cadrul hotelului se organizeaza in fiecare seara petreceri tematice, la Teatrul de vara, de la 9 la 11. Am participat la dansuri turcesti, MTV party, horror party, western party, etc. In fiecare seara este cate o tematica diferita. Echipa de entertainment este formata din tineri energici si mereu pusi pe distractie.

    alterego
    [29.08.11 14:21:12]
    »

    GRESIT! atat terenurile cat si echipamentele sunt gratuite dar trebuie achitat un depozit la inceperea activitatii iar la finalul ei depozitul il veti primi inapoi INTEGRAL asta cu conditia sa nu stricati respectivele echipamente (rachete tenis, mingi, palete tenis de masa etc.) Va spun sigur ca este asa deoarece eu am incercat toate sporturile. Si zilnic de la ora 11 si 15 este polo si darts, la ora 16 este tenis de masa, la ora 17 fotbal, evenimente organizate unde nu trebuie sa dai acel depozit, care se aplica doar in afara orelor mai sus mentionate.

    ps. acest ecou l-am scris chiar din camera unde stau eu cu nr. 211 din cladirea principala cea cu restaurantul.

    pps. sa nu uitati sa mentionati echipa de animatori (Burak, Koray, Chico, Sessilia, Hariboa, Sado, etc) care fac o treaba deosebita.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    atasiei_raulAUTOR REVIEW
    [29.08.11 14:36:49]
    »

    Foarte posibil sa fi inteles gresit. Ce pot spune este ca ni s-au cerut bani cand am intrebat de tenis si de baschet. Nu ne-a explicat nimeni ca ar fi doar un depozit returnabil, si la cat de mult ma tragea pe mine sufletul sa alerg nici nu am mai insistat.

    Daca alti colegi mai gasesc unele neconcordante cu realitatea, va rog sa le lemnalati. Nu au fost facute intentionat sau cu rautate si nici nu vreau sa dezinformez.

    Intr-adevar, cum am mentionat si in review, echipa de entertainment este activa si toti membri ei fac o treaba deosebita.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    99AIM, alterego, atasiei_raul, Bravos, Popa Ioana
    Alte impresii din această RUBRICĂPresa di Finica Hotel & Suites:

    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.038833856582642 sec
    ecranul dvs: 1 x 1