GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ceea ce am trait in momentul in care am ajuns la acest hotel ne-a facut sa ne gandim ca va fi prima si ultima vacanta in aceasta tara (Grecia).
Astfel dupa ce am batut o cale lunga pentru a ajunge in "superba" Grecie, am descoperit la receptia hotelului ca ni se ofera niste camere de rahat, la un demisol, iar dupa ce am trecut peste problema cu demisolul, ei explicandu-ne ca cica de fapt asta am platit, acest lenesi de bastinasi ajung sa ne conduca la camere.
In camere ghici surpriza de patru stele: camerele nu miroseau, puteau a mucegai, noi fiind in acest sejur patru familii, toti cu copii mici. Foarte senini, harnicii bastinasi se asteptau ca noi sa primim cu bratele deschise aceste camere, dar noi le-am refuzat. Cu cheile in mana si cu amenintarile noastre ca vom dormi la receptie si ca vom sesiza agentia prin care am venit, am asteptat ca acest hotel de "patru stele" sa ia masuri si sa ne schimbe camerele. Mentionez ca este vorba de camerele 111,113,114 si 110, toate la acel demisol cum se va vedea in poza nr. 1.
Nimeni nu a luat masuri pentru banii nostri, concediu platit din ianuarie 2015, ba din contra ni s-a spus in contunuu ca nu pot face nimic si ca astea sunt camerele care noi le-am platit. Doua dintre cele patru familii au avut noroc: una ca pana la urma a primit o camera rezonabila la elaj, iar cealalta cazata in 110 a fost de asemenea putin renovata. Am vorbit cu o gramada de romani (brasov, sibiu, salaj, cluj, bihor, etc.) care au patit asa ceva la sosirea la hotel, toti fiind pusi initial la acele subsoluri, iar la unii dupa 2,3 sau mai multe zile le-a schimbat camera. Deci este o practica aplicata romanilor, asa ca aveti grija.
Dupa doua nopti dormite in camera cu amicii nostri, pentru a nu ne imbolnavi copilul, cica au gasit solutie si pentru noi (adica cred ca se eliberase ceva camera), ne-au dat o a treia camera tot la subsol, putin mai renovata, dar tot cu un colt de mucegai, macar nu mirosea in camera. Asa am inceput sejurul cu multi nervi.
Restul treburilor prin Possidi nu sunt chiar asa rele: plaja mica, neintretinuta si plina de piatra, apa nu chiar asa de curata si stanca pe jos in apa ziceai ca ai beton cu multe denivelari sub picioare, prin "statiune" doua magazine mici, mizerie la plimbarea prin statiune.
Nu as recomanda la nimeni acest hotel si statiune, nu va luati dupa pozele din reclama hotelului, singurul lucru ca in poze este curtea interioara a hotelului.
Apropo cica "all inclusive": ziua la bar era un grec care ziceai ca pune dintr-a lui in pahare, inclusiv apa minerala.
Curatenie nu face nimeni in camere decat daca ajungi sa reclami asta, apa "calda" la dus era de fapt rece la hotelu de "patru stele", am ajuns sa facem baie copiilor cu apa rece.
Ganditi mult dupa acest review si nu veti pati ca noi, sau ca alti romani ajunsi acolo.
Trimis de emada in 05.07.15 22:15:29
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (emada); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 39.96315900 N, 23.38005500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@emada: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare
@emada
”am descoperit la receptia hotelului ca ni se ofera niste camere de rahat, la un demisol, [... ] ei explicandu-ne ca cica de fapt asta am platit,
AŢi optat cumva pentru camere "promo" sau un alt tip (altă denumire), faţă de cele standard? Cu alte cuvinte, mai ieftine decât "std"?
Iar în caz de răspuns afirmativ, agenţia de la care aţi cumpărat vi-a explicat de ce sunt aceste camere mai ieftine?
@emada -
” Astfel dupa ce am batut o cale lunga pentru a ajunge in "superba" Grecie, am descoperit la receptia hotelului ca ni se ofera niste camere de rahat, la un demisol, iar dupa ce am trecut peste problema cu demisolul, ei explicandu-ne ca cica de fapt asta am platit, acest lenesi de bastinasi ajung sa ne conduca la camere.
Trecând peste exprimarea de mai sus, în opinia mea total nepotrivită pe un site de turism, mă gândesc că este posibil ca agenția să fi contractat cu hotelul exact acele camere insalubre aflate la demisol, la un preț avantajos pentru agenție și tentant pentru turistul doritor de all inclusive la un hotel de patru stele.
Însă nu am înțeles care este legătura între frumusețea Greciei (și eu nu folosesc ghilimelele) și alegerea nefericită a unui hotel slab.
@emada - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@emada - Pacat de ghinionul cu cazarea, insa faptul ca ati facut o alegere proasta nu are nimic de-a face cu frumusetea unei tari. Grecia este, intr-adevar, SUPERBA, de asta poti fi sigura.
Nu cunosc exact zona in care v-ati petrecut voi vacanta, eu pot spune cu mana pe inima ca m-a impresionat fiecare locsor prin care am umblat, fara sa stau nici macar o data la un hotel de 4 stele si fara sa am niciodata mese incluse.
Daca ma gandesc bine am stat doar la pensiuni si studiouri si o singura data la un hotel si acela de 3 stele.
Asa ca nu trebuie sa generalizezi si, in nici un caz, sa nu mai vizitezi o tara pentru o simpla intamplare nefericita. Daca acea cazare ti-a displacut, e sificient s-o ocolesti data viitoare .
Vacante placute.
@emada - Ați luat biletul prin agenție?!? 690 euro/7 zile, adică sub 100 euro/zi cameră cu all inclusive, la 4 stele, 2 1/2 persoane , chiar dacă este vorba de o cameră dublă, nu triplă, așa ceva nu există, scuzați-mă!!!
Sunt curioasă cum v-au argumentat cei de la agenție acest preț?! Mie uneia, mi-ar fi zbârnâit toate alarmele!!! Cu ultra - EB cu tot!!!
E clar că acest tip de camere a contractat agenția, nu există nici un dubiu!
Ca și familie cu copil, nici destinația recomandată/aleasă nu a fost cea mai reușită! Cred că de zece ori mai reușită ca alegere era Siviri de exemplu...
N-ați gugălit deloc înainte de a vă hotărî?! Dacă v-au recomandat cei de la agenție, atunci se impune să o schimbați pentru viitor! Dacă v-ați ales singur... omul din greșeli învață...
Dar pe bune, chiar puteați alege o destinație mai faină decât Possidi! Hanioti era, ca atmosferă de vacanță, muuult mai potrivită! Însă ca plaje cu nisip, aș alege Sithonia, pentru copii! Și acolo cu grijă...
Alegeri inspirate și vacanțe de vis pe viitor!
Deci dupa ce ca omul are o experienta negativa si o impartaseste in speranta ca macar ar ajuta pe altii, mai ia o tura de palme si aici... si de la prima postare. Cred ca a realizat in acele ore/zile ce si cum s-a intamplat. Eu ma bucur ca apar si experientele negative si nu vreau sa le descurajez. Pana la urma, si Grecia nu e toata din aur. Cum spunea @Lyssys, nu toate statiunile sunt extraordinare, si niciodata potrivite pentru toti.
@emada - Salut. ma numesc Marius, merg cu familia si cativa prieteni la acest hotel in august. Te rog daca poti sa -mi recomanzi ce camere sunt mai bune sidaca exista internet in camere. Multumesc [...]
@cretzu64 - Pe AmFostAcolo nu acceptăm postarea în clar a informaţiilor cu caracter personal (nume, numere de telefon, adrese de mail, etc). Asemenea date se pot trimite/primi însă prin mesaje private, destinatarul primind aceste mesaje în aceeaşi căsuţă de mail în care primeşte şi înştinţările despre ecouri.
Pentru a transmite un mesaj personal: click pe numele utilizatorului, apoi - în fereastra nou-deschisă - pe linkul "trimite mesaj pers".
Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2021 Dezamagire — scris în 02.08.21 de ux121490 din RM VALCEA - nu recomandă
- Jun.2018 Possidi paradise — scris în 20.06.18 de Andi Benchea din VASLUI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Dezamagire totala — scris în 02.08.17 de Catalin B. din SUCEAVA
- Jul.2017 Pentru liniste da, pentru altceva nu — scris în 31.07.17 de VICIANA din SLATINA - nu recomandă
- Aug.2016 Posidi Paradise – O vacanta de neuitat — scris în 08.02.17 de RossoNerro din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2016 Un sejur de neuitat la mare — scris în 17.07.16 de alinovidiu din LUGOJ - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Nu recomand — scris în 28.12.15 de nicobalt din SUCEAVA - nu recomandă