Sithonia - ce simfonie era să pierd!

TIPĂREȘTE

O introducere mai lungă.

Primul meu contact cu peninsula Halkidiki (sau Chalkidiki, nu ştiu cum e mai corect!) a fost în 2004, când am avut un sejur de 7 zile cu demipensiune în staţiunea Kalithea din Kassandra, la hotelul Palini Beach, acesta la recomandarea unei agenţii care avea drept slogan ,,Cine cunoaşte Grecia mai bine decât grecii” – am mers pe mâna patronului grec al agenţiei (care am văzut că a avut ceva probleme în urmă cu câţiva ani, cu nişte şmecheraşi de Dâmboviţa!) căruia i-am povestit că am mai fost în Grecia în urmă cu 2 ani, cu altă agenţie însă, la Paralia Katerini, dar că nu m-a dat pe spate, fiind neplăcut surprins de aglomeraţia şi ţigănia (scuzaţi expresia!) de tip Mamaia, de la acea vreme şi că aş vrea să merg din nou, de data asta undeva mai aerisit dar, tot aşa, mai aproape de Bucureşti, mergând cu maşina proprie şi având ceva copii în dotare.

Grecul m-a ascultat cu atenţie, mi-a dat dreptate (m-a gâdilat puţin cum s-ar zice!), mi-a spus, cu un aer de atotcunoscător să uit de Paralia ,,după care m-a invitat în biroul său şi a început să-mi ţină o adevărată pledoarie despre Halkidiki - ,,Paradisul secret al Greciei”, în special despre braţul Kassandra, pe care mi l-a ridicat în slăvi, ca oferind cele mai bune condiţii de cazare şi cele mai frumoase plaje din peninsulă, cu animaţie şi atmosferă cosmopolită, cu locaţii aerisite şi servicii de calitate... bla-bla-bla, etc etc. În final mi-a dat un poster imens cu locaţia unde urma să mergem, un complex care mai cuprindea, pe lângă Palini Beach, câteva vile şi bungalow-uri, precum şi un hotel mai mare, Athos Palace, care avea implementat deja sistemul de all inclusive şi care avea piscină olimpică.

Rezultatul? După nici juma’ de ceas achitam integral sejurul, de frică să nu-mi sufle altcineva chilipirul! Tare grecoteiul! Dar a avut dreptate – am avut un sejur plăcut, în care am alternat zilele de plajă cu un circuit al braţului Kassandra şi opriri în staţiunile importante, o zi la Waterpark şi o croazieră de-a lungul Muntelui Athos, cu plecare din Ormos Panagias şi o staţionare de vreo 2 ore în Ouranoupolis.

Despre Sithonia însă, doar câteva cuvinte, grecul prezentându-mi-o ca fiind surata mai săracă a Kassandrei, nimerită mai degrabă pt cei care caută liniştea, peisaje sălbatice, camping-uri, staţiuni rurale, buget redus etc. Iar până de curând aşa am perceput Sithonia, pe undeva chiar plictisitoare, nepunând nicio clipă la îndoială spusele amfitrionului meu de-atunci şi fiind ferm convins că am văzut aproape tot ce era mai interesant din Halkidiki! Nimic mai fals, aşa cum aveam să constat în vara asta!

Interesul pt Sithonia mi l-a stârnit @ionescunic, la începutul anului trecut, când i-am spus că vreau să mă opresc pt vreo câteva zile în Thassos, la întoarcere din Lefkada, iar el mi-a replicat că n-ar fi tocmai ok, s-ar putea să fiu dezamăgit şi că, dacă tot vreau să mai petrec un sejur în drum spre casă, de ce nu merg în Sithonia – citez ,,sunt nişte plaje pe-acolo... ”! N-am oprit în Sithonia anul trecut, am mers în Parga, dar am ţinut minte spusele lui, iar anul acesta a fost prima pe listă.

Sithonia – parcul natural al peninsulei Halkidiki. Obiectivele principale – plajele.

După ce m-am documentat ce se poate vedea în Sithonia şi am stabilit priorităţile (pt că într-o săptămână nu poţi să cuprinzi tot ce merită văzut în Sithonia!) am hotărât să ne stabilim cartierul general în Neos Marmaras, o staţiune amplasată pe la jumătatea braţului, pe partea vestică, ideal poziţionată pt a pleca zilnic spre câte o plajă, situată fie lângă efervescentul orăşel, fie în nordul braţului (zona Nikiti şi Vourvourou), fie în sud (zona Toroni şi Kalamitsi). Cel mai greu am ajuns în estul peninsulei, în partea centrală, dar plajele pe care le-am vizitat aici (Sarti şi Portokali Beach) merită orice efort, parol! Dealtfel, aşa cum am precizat şi în subtitlu, plajele sunt principalele obiective din Sithonia (ar merita cu prisosinţă un review separat dar nu sunt eu cel mai în măsură să fac asta, după numai o săptămână de stat acolo!), zona nefiind una care să ,,colcăie” de istorie, aşa cum adesea întâlnim în Grecia, ci mai degrabă una sărăcuţă, pe lângă Parthenonas, singurul sat tradiţional din Sithonia, de care v-am povestit deunăzi, mai remarcând doar ruinele unui castel antic în sudul plajei Toroni, dar acesta pare mai degrabă anost şi nu ne-am obosit să-l vizităm, ci doar să-l privim din exterior.

În schimb, Sithonia abundă în panorame deosebite, majoritatea aflate pe un drum de coastă virajat dar foarte bun, plaje sălbatice şi cosmopolite, cazare pt toate buzunarele, începând de la campinguri până la resorturi de 5 stele, staţiuni mai mult sau mai puţin animate, peisaje naturale de excepţie (chiar şi un port natural superb – Porto Koufo), vegetaţie bogată, din care se detaşează pădurile de pini, livezile de măslini dar şi o podgorie celebră – Porto Carras, la toate acestea adăugându-se priveliştea unor golfuleţe şi lagune cu o culoare a apei incredibilă, de un pitoresc fermecător, lucruri pe care nu credeam că le pot găsi în asemenea concentraţie în această parte a Greciei! Şi încă n-am văzut tot, plajele mici (cu excepţia Portokali Beach şi Karidi Beach) şi campingurile nefiind pe agenda noastră – oricum nu puteam să le descriu pt că am cam epuizat epitetele!

Ziua întâi - ,,Plage” Neos Marmaras.

Prima plajă vizitată a fost cea din sudul staţiunii Neos Marmaras – după instalarea la Zefyros Studios, un prânz la Pizza Canadian Gyros, au urmat vreo 4 ore de relaxare pe plaja principală a staţiunii, cea dinspre resortul Porto Carras, o plajă aerisită cu o lungime de 1,5 – 2 km, o lăţime variabilă între 15 şi 30 de metri, cu nisip grosier dar fără pietre, cu apă limpede şi fără valuri, intrare în apă în plan uşor înclinat, acceptabilă şi pentru copii (o compensaţie pt faptul că nu prea pot face castele de nisip!), cu parcare generoasă la umbra pomilor ce străjuiesc şoseaua ce o separă de magazine, taverne sau spaţii de cazare, o plajă unde nu se supără nimeni dacă aşterni cearceaful sau prosopul direct pe nisip şi faci cumpărăturile (bere, sucuri, apă, îngheţată etc) de la supermarket, dar unde trebuie să faci oarece consumaţie dacă ocupi unul dintre sutele de şezlonguri din dreptul teraselor şi restaurantelor înşirate de-a lungul şoselei – preţuri însă cam mari!

În concluzie, plajă accesibilă, din mai multe puncte de vedere, care satisface o gamă largă de turişti şi de unde se poate admira cel mai bine insula Kelyfos din Golful Toroneus.

Seara am făcut o plimbare pe faleză şi în port, prilej cu care ne-am interesat dacă se fac croaziere, ne-am luat repere pt aprovizionarea zilnică iar cina am servit-o la Pizza Roma.

Ziua a doua – Kalamitsi

Îmi propusesem să mergem la Sarti (staţiunea recomandată de @ionescunic) în această zi, aşa că, după o şedinţă scurtă de aprovizionare şi un mic dejun (cam târziu ce-i drept!), am plecat spre sud, dar nu direct spre staţiune, ci cu mici opriri la Porto Carras (mai degrabă o tentativă, pentru că nu am achitat câte 3 euro/pers pe care îi cerea nenea de la barieră), la plaja Destenika (sau Trestenika), o plajă sălbatică destul de mare dar puţin populată, la plaja Toroni din localitatea cu acelaşi nume, mult mai animată şi dotată (în primul rând datorită faptului că oferta de cazare este foarte bogată în zonă), o oprire la Porto Koufo, un port natural cu o privelişte superbă, câteva spaţii de cazare decente şi o plajă cu nisip fin surprinzător de liberă, un scurt popas la Panorama Kalamitsi unde, nefiindu-ne foame, ne-am mulţumit cu ceva de băut pe terasa restaurantului şi cu admiratul a ceea ce pare a fi cea mai frumoasă panoramă din Sithonia. Dealtfel, de aici soţia mea a ,,ochit” plaja din Kalamitsi iar cum copiii dădeau semne de nerăbdare, am coborât spre localitate şi după ce am găsit cu greu un loc de parcare, ne-am instalat cartierul general în nordul plajei staţiunii, unde am zăbovit preţ de vreo 6 ore.

Ajungând aici destul de târziu, în jurul orei 12.30, nu am mai prins şezlonguri libere, aşa că am apelat la arsenalul din dotare (rogojini de plajă, prosoape, umbrele), lucru care nu ne-a deranjat deoarece plaja are nisip destul de fin iar intrarea în apă este în plan înclinat acceptabil, la 10 – 12 metri de mal adâncimea ajungând la circa 1.80 metri.

În jurul orei 14.00 am servit prânzul la Giorgakis Tavern, cel mai aglomerat restaurant de pe plajă la ora aceea şi unde se mănâncă excelent, iar în jurul orei 16.00 am plecat în ,,recunoaştere” (sau în aventură cum spune nepotul cel mic!) pe dealul ce mărgineşte în partea de nord-est golful principal al staţiunii, prilej cu care am observat încă două plaje în zonă – una micuţă imediat după deal, pe care erau campate nişte corturi atipice (specifice mai degrabă armatei!) şi una mai mare în partea de sud-vest deservită de un camping din câte mi-am dat seama (n-am observat clădiri mai mari pe lângă ea). O zonă superbă!

Seara am servit cina la Gyros Port şi îngheţată la o gelaterie vecină cu Zefyros Studios, gazda noastră din acest sejur.

Ziua a treia – Sarti. Bonus – Portokali Beach.

În această zi nu ne-am mai abătut din drum ci am ţinut ,,aţă” spre cea de-a doua alternativă de a ne caza în Sithonia, luată în calcul la început, Sarti, iar după vreo 50 de kilometri efectuaţi în circa o oră am ajuns în ceea ce am numit eu cea mai populară/populată staţiune din braţul de mijloc al peninsulei Halkidiki, asta după ce am confundat-o iniţial cu Sikia, o plajă imensă, cu nisip fin dar sălbatică, care ne-a apărut în cale venind dinspre Kalamitsi.

În Sarti am stat cam pe la jumătatea plajei, în dreptul unui bar unde trebuia să faci ceva consumaţie ca să beneficiezi de şezlonguri şi umbrele (5 sau 7 euro pt un set, nu mai ţin minte – am servit cockteil-uri, apă şi ice tea), lângă două familii de români, sosiţi aici cu 10 zile în urmă (una dintre ele venea de 12 ani la rând în staţiune!) şi cu care ne-am întreţinut mai toată ziulica – astfel am aflat că în nordul plajei nisipul este mai grunjos şi intrarea în mare mai abruptă, în sud nisipul este fin şi intrarea lină iar datorită faptului că oferta de cazare este mai săracă, este mai multă linişte iar plaja mai sălbatică.

Ne-am simţit bine la Sarti, în special copiii, aveam în faţă o privelişte superbă a Muntelui Athos, nisipul alb era foarte fin iar intrarea în mare destul de lină, singurul inconvenient fiind acela că apa avea ceva resturi de alge şi ace de pin, datorat faptului că plouase tare în zilele precedente.

Tot datorită conaţionalilor noştri am servit masa la restaurantul Hanna, situat pe principala stradă comercială paralelă cu plaja, pe la jumătatea acesteia, unde patron este un ungur şi am fost serviţi de doi tineri români din Oradea (plecaţi de ceva vreme de pe meleagurile noastre), cu 3 platouri imense de mâncare de calitate la un preţ excelent. Cu această ocazie am remarcat că partea de nord a staţiunii este cea mai aglomerată, mai animată, mai bogată în cazare, în restaurante şi taverne, în magazine şi tarabe, practic aici fiind staţiunea propriu-zisă, partea de sud fiind mai degrabă o extindere mai recentă. Foarte mulţi unguri şi sârbi în staţiune!

Am plecat puţin înainte de ora 17.45 din Sarti şi (profitând de faptul că ne aflam în această parte a peninsulei!) câteva minute mai târziu eram pe Portokali Beach, la vreo 8 km de staţiune, un must see al Sithoniei, poate plaja cea mai reprezentativă pt acest braţ al peninsulei Halkidiki, plajă care este formată din două superbe golfuri:

- unul în nord cu nisip, şezlonguri şi umbrele (necesită consumaţie, noi am făcut, deşi nu mai era cazul la ora aceea!), beneficiază de un bar original, un generator pitit printre stânci, ingrediente suficiente pentru party-uri nocturne, argument în acest sens fiind vreo doi rockeri care moţăiau plictisiţi, rezemaţi de tulpinele pinilor de lângă bar

- celălalt golf se întinde în sud şi este format din roci calcaroase (unele scrijelite şi sculptate foarte interesant), fiind apanajul celor mai îndrăzneţi, care vroiau să facă poze, pe de o parte, ori al celor mai introvertiţi sau mai romantici, care preferă intimitatea.

Ambele golfuri beneficiază de priveliştea superbă a Muntelui Athos care, coroborată cu această combinaţie de stânci, plajă cu nisip, pădure de pini şi o culoare a apei incredibilă, cu mai multe nuanţe de albastru, face din Portokali Beach cea mai populară (şi nonconformistă totodată!) plajă din Sithonia.

Seara cina la Pizza Roma, unde am comandat din greşeală calzzone, dar a fost atât de bună încât a doua seară a comandat toată familia această specialitate.

Ziua a patra – vizită în împrejurimi. Plaja Lagomandra.

În această zi ne-am propus (şi am reuşit în mare parte!) să vizităm împrejurimile staţiunii unde eram cazaţi, astfel că, după un răsfăţ culinar la micul dejun în regim self-catering, cu omletă şi clătite (soţia mea a vrut să testeze utilitatea bucătăriei din dotare!), am făcut o scurtă descindere la domeniul Porto Carras (mai exact la Muzeul Vinului din podgoria domeniului), apoi o vizită în satul părăsit Parthenonas, după care am avut intenţia să mergem la o plajă mai apropiată de Neos Marmaras, comodă, elegantă şi dotată cu toate cele – pentru aceasta stabilisem să mergem la Kalogria, o plajă de care nu ştiam nimic la sosire, dar de care îmi stârnise curiozitatea colegul @bogumil, cu o seară înainte, într-o polemică constructivă cu un user mai nou care o botezase plaja Mango parcă!

Dar, încă o dată, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, nepoţii nu prea gustase vizita obiectivelor (ce să înţeleagă nişte copii de la un muzeu al vinului şi un sat părăsit?!), astfel că, după ce-am vizualizat plaja Paradissos de lângă staţiune (nu ne-a plăcut!), ne-am oprit la prima plajă ,,mai civilizată” (în accepţiunea adulţilor!), iar aceasta s-a nimerit să fie Lagomandra, o plajă aflată cam la jumătatea distanţei dintre Neos Marmaras şi Kalogria, după localitatea Tripotamos, mergând spre Nikiti.

Deci ce avem noi aici?! În primul rând o parcare generoasă, la umbra pinilor înalţi, o plajă destul de lată (cca 20 m), lungă de vreo 300 m, cu nisip grosier şi intrare ceva mai abruptă (la 6-7 m de mal atingea 1.80 m adâncime), dotată cu şezlonguri contra-cost (5 euro/set, adică 2 şezlonguri şi o umbrelă), mai puţin pentru clienţii superbului complex hotelier din vecinătate, un supermarket, terasă, restaurant şi bar cam scumpe, dar cu servicii ok, mulţi români dar şi sârbi, dar o atmosferă, curăţenie şi condiţii foarte civilizate.

Seara, cum v-am spus, toată familia a comandat calzzone la Pizza Roma! Parcă era concurs, nu prea ne-am vorbit la masă!

Ziua a cincea – croazieră în golful Toroni.

Încă din prima seară ne-am interesat dacă se fac ceva croaziere din port deoarece nu citisem nimic în acest sens. Ei bine o staţiune cum e Neos Marmaras era imposibil să nu aibe această opţiune, numai că, spre surprinderea mea, oferta era mai sărăcuţă: numai marţea şi vinerea se făcea o croazieră ce cuprindea două opriri pe braţul Kassandra şi una pe insula Kelyfos – cum marţea era prea din scurt am preferat să mergem vinerea şi a fost o experienţă interesantă, care merită un review separat.

Seara am făcut o plimbare cu trenuleţul turistic prin staţiune (de care v-am povestit!) iar cina am servit-o la Canadian Pizza – am evitat să mai mergem la Roma Pizza de teamă să nu ,,crepăm”, aşa cum ar spune nepoţelul nostru cel mic!

Ziua a şasea – Karidi Beach, Vourvourou. Tentativa Kalogria Beach!

Înainte de mic dejun am făcut plinul rezervorului – benzinăria CYCLON Neos Marmaras (spre Porto Carras), 1.26 euro/litru motorină – am spălat maşina manual (7 euro, faţă de 5 euro auto) la aceeaşi unitate, am servit masa după care am plecat spre Vourvourou, o staţiune a cărei pronunţie i-a amuzat teribil pe cei mici, iar la ora 11.30 eram deja pe plaja Karidi Beach – cam devreme totuşi pt o formaţiune cu vârste şi tabieturi atât de diferite, nu-i aşa?

A fost locul unde copiii s-au simţit cel mai bine, plaja fiind una cu nisip alb foarte fin, fără şezlonguri, intrarea lină în mare, abia pe la 50 de metri apa ajungând pe la 1.80 m adâncime iar pe la 25 m aceasta abia dacă ajunge la genunchi, fiind mai mică chiar decât în apropierea malului, culoarea apei deosebită, cu două nuanţe de albastru, priveliştea încântătoare, cu insula Diaporo în apropiere şi braţul Athos în depărtare, iar la extremităţi plaja este străjuită de stânci spectaculoase, tocmai bune de explorat sau ,,de mers în aventură”, cum ar spune o persoană foarte dragă mie!

Şi aici am întâlnit acelaşi inconvenient ca şi la Sarti şi anume prezenţa acelor de pini, atât pe plajă cât şi în apă, dar aceasta nu a avut darul de a ne strica distracţia : volei, sărituri, castele de nisip, cocoţat pe stânci etc singurul repaus pe care ni l-am permis fiind masa de prânz, servită de la toneta de pe plajă, în lipsa altei alternative – am găsit aici hot dog, hamburger, souvlaki, cârnaţi, cartofi prăjiţi (toate la câte 2 euro), bere Amstel (2 euro), soft drinks (1.5 euro), apă 1 ½ litri (1.5 euro). Am servit din toate şi nu am avut probleme, produsele fiind proaspete şi gustoase, poate un rol în această percepţie având-o şi activitatea din apă şi de pe stânci!

În jurul orelor 17.00 am făcut bagajul, mai devreme decât de obicei, cu intenţia mărturisită de a merge măcar o oră pe Kalogria Beach, după tiparul vizitei (reuşitei) de la Portokali Beach, din urmă cu trei zile, dar iarăşi a intervenit... neprevăzutul, copiii fiind prea obosiţi ca să le mai ardă de o altă plajă – cel mic adormise chiar!

În aceste condiţii am mers totuşi la Kalogria Beach (prea mă făcuse curios @bogumil!), am rugat pe băiatul (amabil) de la barieră să ne lase să aruncăm o privire, am staţionat vreo 5-6 minute cu motorul pornit în parcarea spaţioasă şi elegantă, timp în care mi-am făcut o idee despre această plajă (pe care am găsit şi Clubul Mango, mărul discordiei de care v-am spus dintre colegii noştri!) civilizată şi selectă din Sithonia – exceptând Lagomandra şi (parţial) Plage din Neos Marmaras (nu mă pot pronunţa despre Porto Carras deoarece am văzut-o de la distanţă dar pare exclusivistă!), aceasta face parte ,,din altă ligă” (expresia nu-mi aparţine!), din ceea ce-am văzut eu! Şi totuşi Sithonia nu pentru acest gen de plaje este renumită!

Seara am luat la rând mai toate jocurile pt copii de pe faleza din Neos Marmaras iar cina am servit-o separat: adulţii la restaurantul pescăresc Kymata din port iar aripa tânără la Pizza Roma – un pic de democraţie pt ultima seară am zis că nu strică! Următoarea zi plecam spre Thassos.

Concluzii

Am spus la început că n-o să fac un review separat despre plajele din Sithonia (cu toate că, prin povestirea sejurului nostru, se pare că tocmai asta am făcut!) dar nu pot încheia fără a face câteva remarci despre cele pe care le-am văzut:

-Copiii s-au simţit cel mai bine pe plajele din est – Vourvourou, Sarti şi Kalamitsi – fie pentru nisipul fin şi intrarea lină în mare, fie pentru stâncile ce le delimitează sau sălbăticia lor, Karidi Beach fiind elocventă în acest sens!

-Adulţii ar fi înclinat spre comoditatea şi eleganţa pe care o oferă cele din vest – Neos Marmaras, Lagomandra şi Kalogria (ultima rămasă în stadiu de tentativă!) – dar nu le-au displăcut nici primele!

-Una singură însă a întrunit toate sufragiile, inclusiv ale unui adolescent foarte selectiv şi riguros, iar aceasta se numeşte Portokali Beach - în opinia mea simbolul acestei superbe zone, atât de aproape de România, pe care era cât pe ce s-o ratez!

Sithonia are însă şi un defect – nu este insulă! Dacă ar fi fost, aş fi aşezat-o, fără teama de a greşi, lângă Corfu, dpdv al vegetaţiei şi plajelor (nu şi al istoriei însă!) aşa că mergeţi acolo fără prejudecăţi (dacă nu cumva aţi făcut-o deja!) şi nu veţi regreta!

Rogu-te mărite web să ataşezi o melodie care ne-a însoţit timp de o săptămână pe aceste meleaguri -/www.youtube.com/watch?v=jjJO31HPRhY – cu dedicaţie specială pentru toţi cei care au avut răbdare să citească aceste impresii până la capăt şi cu scuzele de rigoare pentru cei ce i-am plictisit!

P.S. Scuzaţi lipsa de inspiraţie din titlu, ştiu că simfonie este un cuvânt foarte uzitat în cazul Sithoniei, dar i se potriveşte cu adevărat în privinţa culorilor, nu e doar o simplă metaforă fără acoperire!

---

VIZUALIZĂRI: 9216 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI