Multumesc frumos, Cornele, pentru cele 4 stele...

TIPĂREȘTE

(sau "Povestea unui vis trait aievea...)

Dedic aceste randuri comunitatii AmFostAcolo. ro si Marelui sau initiator si organizator, Cornel Bociort

(rog a nu se puncta povestea mea)

Pai se spune ca a fost odata ca niciodata, dar totusi fu acu’ de curand... Si s-a intamplat ceva extraordinar. Dar oare ce? Ei, dragilor…sa povestim...

Undeva, intr-o tarisoara frumoasa foc si inzestrata cu toate minunatiile pamantului, traiau fara sa se cunoasca intre ei o mana de oameni buni si harnicuti, cu inimi mari si suflete senine precum infinitul cerului, cu har de la Dumnezeu in ale scrisului. Cu vise mari de a tot calatori in lumea larga si de a-si scrie povestile calatoriilor. Si tot acolo pe-acel pamant roditor, traia o mama cu doi copii. O minunatie de fata si de baiat avea acea mama cu nume de personaj de poveste (chiar daca deloc nu se asemuieste) …

Si ea scria in locuri diferite pentru ca tare mult ii placea sa se joace cu literele si cuvintele. Dar si pentru ca multi ii spusesera ca avea ceva har in alte depanarii de povestioare, unele mai haioase dar si altele mai serioase. Si scrise ea ce scrise, si gasi odata undeva un taram acolo unde acei calatori-scriitori din lumea cea larga si minunata, isi povesteau experientele din ale lor vacante si calatorii…Si-acest loc o fermeca imediat si nu mai putu sarmana sa scape de acea vraja ce-o cuprinsese toata…da’ nu numai pe ea…Vraja se transforma repede-repede intr-o frenezie, unde stapan era un mic bob-microb dar tare nazdravan, de care nu se mai putea scapa. Si uite-asa, microbul incepu a se raspandi pe la cat mai multi calatori si cu totii incepura sa-si povesteasca mai abitir in scris, peripetiile lor din drumurile batatorite ale lumii stiute sau chiar nestiute…Dar minune, in locul unde scriau ei, cresteau si cresteau mereu si mereu, dorinte si vise, sperante, nazuinte… Si iata ca incepura virtual doar, la inceput, a se inchega prietenii intre printi si printese nevazuti inca in realitate… Iar pazitorul vrajei, Omul cel Mare al Casei AFA, unde acestia comunicau de zor si tot scriau sau se mai si certau, si iar se impacau, le promise la cei mai temerari si muncitori, o mare intalnire cu totii sa se cunoasca si in carnita si oscioarele lor, undeva sus, hat, tocmai la munte, unde-i tare frumos de tot…dar si cu cantareala grea pentru multe buzunare… Dar Omu’nostru cel Mare, Cornel parca-i zicea, facu o alta vraja din bagheta-i fermecata. Si le “potrivi” copiilor familiei lui, AFA, taramul cel vrajit, ce crestea pe zi ce trecea, o intalnire de serbare la ceas de inserare si un ospat pe cinste. Sa petreaca in Poiana, locul cel mai fain si renumit din mica tarisoara ce se intindea usor dar falnica, de la Carpati la Marea cea Neagra.

Ei, si asa, mandra mama reusi si ea acu, dupa o viata de om, sa se bucure si ea alaturi de copilasii ei intr-un loc renumit, de 4 astre stralucitoare, Piatra Mare ii zice. Caci altfel, zau de-ar fi putut vreodata sa se rasfete cu asa “conforturi” scumpe. Ea reusise doar sa vada cum ii viata de vacanta doar la 3 stelute “palpaite” sau 4 astre la vecinii lor din sud…de dupa Dunare…Dar se multumea si cu ele si era tare bucuroasa…”las’ ca altii nu pot nici atat” zicea ea fericita dar si intristata cu gandul la cei mai nevoiasi…

Dar locu’acela, Piatra Mare era o casa maaaare, deosebita, facuta ca un triunghi urias, frumos colorat pe dinafara, le placu multora, chiar daca nu-i multumi pe toti. Pe mama noastra o incantara mult intrarea spatioasa si holul foarte curat si elegant, cu bun gust, larg, cu piatra lucitoare pe jos si pe pereti si multe oglinzi inramate ca la castele, cu statui frumoase, ce dadeau eleganta si rafinament intregului asezamant, tocmai bun de a-si primi oaspetii de pretutindeni. Dar si multe, multe flori care mai de care ce-ti luau privirile de frumoase si deosebite ce erau. Intrarea in acel loc tainic isi merita pe deplin cele 4 stelute stralucitoare. Sa vedem mai departe…

Nu asteptara mult sa fie poftiti in camera lor, mama cu copiii sai. Si astfel primira cheia spre locul unde sa poposeasca pentru o noapte, una dintre cele mai importante din viata lor dar si a multor oaspeti veniti cu aceleasi treburi acolo; marea intalnire fata-n fata cu Marele Om si ceilalti calatori-scriitori in ale depanarii povestilor de vacante, veniti din toate cele 4 zari ale tarii.

Si-asa ei luara unul din cele 2 lifturi moderne, ce-i dusera spre etajul 6 la camera lor. Descuiara cu un carton plastifiat, ii zice cartela magnetica, mod ultramodern de a descuia, ci nu zavoare cum stiam eu ca au palatele si castelele din povesti… (deh, aceasta este o poveste “trendy”). Intrara foarte increzatori si cand colo, ce sa vada? ! Camera era spatioasa, ce-i drept, dar avea doar un pat maaare, dar nu incapeau acolo decat 2, iar ei erau cu unul in plus. In camera era curat, destul de cald si placut la prima vedere, aveau si un tv cu o telecomanda care isi facea treaba, o masa stil birou, cu un mini-bar. Apoi era si o masuta lunga, pe un perete, unde mama intui bine ca acolo ar trebui pus patul pentru cel de-al treilea oaspete…Pe o parte a patului, pe un fel de noptiera isi facea “siesta” si un telefon. La intrarea in camera, se hodinea tacut un mare dulap, ce ascundea halate de baie si papuci. Cand intrara in lumea baii, da, le placu mult baia mare, cu cada normala, cu perdeluta, curata, cu foen si tot dichisul pt. un hotel de 4*. Camera era norocoasa, avea si un balcon destul de bun, dar nu cu vedere la partie, ci undeva in spate. Dar nu a deranjat pe nimeni. Un singur lucru o nemultumea pe mama: lipsa celuilalt pat, cu atat mai mult ca atunci cand platise sederea i se si confirmase camera cu patul acela suplimentar. Atunci ea cobora din nou la receptia hotelului si o anunta pe fatuca ce era atunci la datorie, ca mama avea nevoie de inca un pat. I se spuse ca-l vor aduce repede. Dar ce repede? ! Ca ei plecara ceva mai tarziu la o plimbare sa urce cu telegondola, o casuta tare micuta si rosie, agatata de fire ce te urca sus, sus pe creasta muntelui. Acolo era zapada si multi schiori ce zburdau fara griji si fericiti alunecau spre valea cea frumoasa a Postavarului. Si ei o luara apoi in jos, strabatand costisa muntelui prin zapada apoasa si moale de le cazura si afundara picioarele de multe ori pana deasupra genunchiului de se udara atat la picioare cat si in sus, pe pantaloni… Dar nu fu niciun bai fiind impreuna la hoinarit cu alti doi temerari din aceeasi gasca de scriitori-calatori. Se distrara, rasera de mama focului, ba se si chinuira sa ajunga repede, repede, ca venea seara si incepea evenimentul cel mult asteptat, premierea si ospatul cu dant si toate cele…

Ajunsera bine la hotel si surpriza: patul buclucas nu aparuse inca…Iar cobora mama si isi anunta inca o data baiul…I se promise iara ca patul va “ateriza” odata si-odata. Probabil o fi avut ceva “ceata” pe creieras fatuca cealalta (pt. ca intre timp se schimbase tura la receptie) si o fi uitat sa anunte preluarea aterizarii in camera a patului cu pricina. Of, cate drumuri si discutii pentru un amarat de pat. Sau o fi fost altceva? ! Olecuta de uitare fiind atata lume venita atunci. Dar mama fuse iertatoare si trecu mica suparare in uitare…

Intre timp, incepu festivitatea de premiere. Emotii mari pe toti se asternura deodata, bucurii, zambete mii si mii aruncate in toate partile, dar si lacrimi calde si discrete pierdute undeva in coltul ochilor…si poze multe, multe. Omul-cel Mare, Cornel fu si el emotionat peste masura mai ales cand primii un cadou surpriza de la “printisorii” lui calatori -scriitori din Casa AFA. Dar toate trecura repede-repede pentru ca se pregatea marele ospat (? ! ) si cu marea petrecareala. Ce a urmat, stie fiecare…e alta poveste, a tuturor si a fiecaruia in parte…

Si ca printr-o mare minune aparu si patul, la inceput sprijinit pe un perete in afara camerei, pentru ca in timpul serii si a petrecerii, vraja sa se defineasca pe deplin intr-un pat bun si confortabil chiar in interiorul camerii asezat pe peretele intuit de mama de la bun inceput... Ura!!! Au reusiiiit!!! In sfarsiiit!!! (cei de la receptie) …

Dar hotelul acesta avea si o piscina foarte generoasa, chiar frumoasa. O vazura mama cu copiii ei prin geam, de undeva ceva mai de sus. Erau cativa amatori de balaceala…norocosii de ei!!! …Apoi cred ca mai erau si alte sali de conferinte, pe langa sala NATO, unde avea loc bucuria premierii celor din Casa AFA, fiind, cred eu, cea mai mare sala. De asemenea, barul de jos, din hol, era dragutel si frumos dichisit, cu o plasma mare ce trona pe un perete. In tot hotelul era curatenie peste tot sau cel putin, acele ore ale noptii ascundeau foarte bine micile secrete tainuite si mai urate ale acestui hotel. Restaurantul se intindea pana destul de departe, cu mese rotunde decorate festiv, cu lumanarele ce imprastiau o lumina discreta si diafana, cu rafinament si cu scaune cu model destul de frumusel...

Si mama se gandi ca hotelul, luat ca atare, isi merita cele 4 stele, fiind in Romania, o tara cu un turism organizat mai in coada de peste…mereu in asteptare, (pana cand oare? ! ) unde tot timpul se promite marea cu sarea pe aceste mioritice meleaguri minunate. Dar de facut se lasa cu greu la treaba. Probabil “cocosul” din capu’ ograzii, cu puii lui de aur, o avea alte negoturi de facut decat cele pentru tara lui…iar closca fiind si o blonda…hm…dar asta e o alta poveste, urata foc si tare nedreapta pentru acest popor cu multi oameni buni si cumsecade…totusi…

Oricum, mama Ileana a fost tare fericita ca a reusit asa, doar prin intermediul acestei intalniri organizate de Omul-cel-Mare, sa-si duca si copiii la un astfel de hotel de 4 stele. Caci altfel, doar ar fi visat, poate ca multi altii in situatia ei…ohoho si sunt destui cei care nu-si pot permite o asa “aventura” de 4 stele logostele…si unde? Taman la cea mai rasuntoare si cheltuitoare statiune de munte din tara Mioritei…

Ei, dragii mei, trebuie sa inchei aceasta povestioara, cu multumirile mele infinite organizatorului Cornel, Pazitorul Casei AFA, ce si-a adunat aici pentru prima oara, ce nu se va uita niciodata, calatorii-scriitori la Piatra Mare. Fara tine, stimate Domn, acest lucru pentru mine, una, cu siguranta mi-ar fi fost imposibil de realizat si la preturile practicate la acest hotel. Si va multumesc si voua, prietenilor mei reali de-acum, pentru ca existati si ca v-am cunoscut la aceasta festivitate. Sper sa fim sanatosi sa calatorim si pe mai departe si sa venim cu alte si alte povesti fascinante care sa ne umple si sa ne hraneasca sufletul si mintea de bucurie si fericire.

Sunt fericita ca asa pot spune si eu cu mandrie si mare bucurie, ca AmFostAcolo!!!

Cu mult drag si recunostinta,

Ileana Stefan

---

VIZUALIZĂRI: 2136 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI