ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 04.05.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 15.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2011
DURATA: 5 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Balaurul de gheaţă – Peştera Gheţarul Scărişoara

TIPĂREȘTE

Peştera Gheţarul Scărişoara poartă numele de Gheţar pentru că în peşteră există un bloc imens de gheaţă, care s-a format în urmă cu cam 3.500-4.000 de ani şi celălalt nume de Scărişoara pentru că atunci când a fost descoperită, prin anul 1850, locul aparţinea administrativ de satul Scărişoara, în zilele noastre, după o reorganizare administrativ-teritorială, el a fost arondat localităţii Gârda de Sus.

Ajungem în apropiere de Gârda de Sus într-o frumoasă zi de august, cam pe la orele amiezii şi după un drum destul de lung și obositor cu maşina, ne oprim la pensiunea Mama Uţa pentru a servi prânzul. În timp ce servim masa, în curtea pensiunii intră o maşinuţă albă, electrică, destul de lungă, fără uşi, cu banchete cât să încapă 12 persoane şi cu un acoperiş care să te apere de soare şi de ploaie. Întrebăm care este rolul ei şi ni se spune că acea maşină serveşte la transportul de turişti care doresc să viziteze diferite obiective din zonă. „Vrem să mergem la gheţar! ” spunem noi. „Desigur, ni se răspunde, dar trebuie să plecăm numaidecât pentru că deja este foarte târziu și peștera se închide la ora 18.00. Poftiţi în maşină! ”. Urcăm, mai multe familii şi pornim la drum. Şoferul, care ne este şi ghid, un bărbat înalt, cu păr negru şi mustaţă stufoasă, printre care au apărut şi fire de păr alb trădându-i vârsta, stă cu spatele drept şi conduce mândru micul autovehicul pe şoseaua asfaltată ce duce spre Gârda de Sus.

Maşinuţa, deşi electrică, rulează cu viteză destul de mare şi ajungem destul de repede în centrul localităţii Gârda de Sus. Trecem peste un pod, pe sub care se strecoară „agitată” Gârda Seacă încercând parcă să ne atragă atenţia existenţei sale înainte de a se vărsa şi a-şi sfârşi destinul în braţele Arieşului Mare. Imediat după pod, unde este amplasat şi un panou de informare cu obiectivele de vizitat, virăm stânga pe un drum care duce pe lângă pârâul Gârda Seacă, în partea stângă, pe dreapta fiind un perete stâncos, pe alocuri împădurit. De cum intrăm pe vale suntem loviţi în faţă de aerul curat şi rece de munte, împins fiind împotriva noastră şi de apa pârâului care sare clipocind peste pietrele lucioase.

Cam după 1-2 km ajungem la o intersecţie, unde drumul principal continuă neasfaltat înainte iar din dreapta vine un drum secundar, betonat sub formă de dale de beton. Aici peisajul muntos se deschide şi pe lângă drumul betonat, din dreapta, curge un alt pârâu, Ordâncuşa, care îşi găseşte sfârşitul contopindu-se cu Gârda Seacă. Ghidul opreşte maşina şi cu mişcări lente, calculate, coboară de la volan, se postează în lateral, pentru a fi vizibil de toţi pasagerii şi cu voce gravă, umflându-şi pieptul, începe să ne explice pe unde suntem, încotro mergem şi ce se vede. Este moţ sadea, mândria şi fala de a fi moţ citindu-i-se de la o poştă pe chipul bronzat de soare.

De aici sunt trei variante de a ajunge la peşteră. Prima este continuând pe drumul betonat, trecând prin Cheile Ordâncuşii până în localitatea Gheţari, preţ de vreo 25 de kilometri, din care doar o parte este betonat restul fiind destul de rău chiar şi pentru o maşină de teren. A doua variantă este ca traseu turistic, marcat cu cruce roşie, care te poartă direct peste dealul din stânga Odârcuşii, numit Capul Dealului, prin cătunul Munună, mai departe pe o şa între vârfurile Hănăşeşti şi Piatra Corbului, lăsând în dreapta cătunul Dealul Frumos şi ajungând la Cabana Scărişoara. Lungimea lui este de cam 10 kilometri. A treia variantă, şi cea pe care vom merge şi noi, continuă pe drumul forestier, înainte prin cătunul Dobreşti, iar la 2-3 kilometri de la intersecţie, pe un drum care porneşte spre dreapta şi duce spre cătunul Munună, unde în cătun se uneşte cu traseul turistic, ne poartă în final tot la Cabana Scărişoara. Pe aici sunt de mers cam 12-13 kilometri.

Pornim mai departe pe drumul forestier, trecem de cătunul Dobreşti şi când să virăm la dreapta, pe un drum ce urcă dealul, vedem că acesta este închis cu o barieră. „Se lucrează, s-au primit bani, fonduri europene şi vor să asfalteze drumul până la peşteră”, ne explică şoferul, coborând din mașină şi dând bariera la o parte pentru a trece. Pornim pe deal în sus. Drumul destul de lat şi nivelat este relativ bun, maşinuţa rulând suficient de repede pentru a ridica în urma sa nori de praf fin de culori diferite care ne ajung din urmă şi ne acoperă precum o pătură de mătase fină. Ţin aparatul de fotografiat pe picioare şi când îl ridic să mai fotografiez câte ceva, pe pantaloni îmi rămâne ca o umbră, urma aparatului, loc unde praful abia aşteaptă să se aşeze, estompând culorile vii ale hainelor cu care suntem îmbrăcaţi.

Trecem pe lângă mai multe utilaje, camioane, excavatoare şi buldozere care lucrează de zor iar ghidul nostru îi înmânează unuia dintre şoferi două pachete de ţigări, probabil contravaloarea serviciului de a fi lăsaţi să trecem mai departe printre mastodonţii de metal. Ajungem pe vârful dealului unde mai oprim o dată. Ghidul coboară iarăşi din maşină, cu aceeași gravitate şi ne arată încotro să privim. De aici se vede toată partea vestică a ţinutului. „Acolo este cătunul Raviceşti, Dealul Arsurii, Vârful Borodei” ne spune acesta şi ne lasă să contemplăm priveliştea, într-o linişte mişcată doar de vântul care se taie în frunzele arborilor.

Priveliştea este de poveste, cu dealuri acoperite cu arbori de diferite feluri realizând nuanţe de verde de la închis la deschis, de parcă ar fi îmbrăcate în haine în degrade, cu fâneţe presărate ici acolo şi case răsfirate, asemenea unor stropi coloraţi aruncaţi din greşeală de un pictor stângaci pe spinarea frumoaselor dealuri. Soarele, ascuns de nori şi care ne este din faţă, estompează dramatic vârfurile dealurilor, acestea părând învăluite-n ceaţă. Ici acolo, o aglomerare mai mică de acoperişuri, rupe firescul peisaj, vrând să demonstreze parcă faptul că omul, chiar dacă este moţ, este totuşi o fiinţă care iubeşte societatea.

Plecăm mai departe iar drumul devine tot mai neamenajat, îngust doar pentru a trece un singur vehicul, de pământ, cu iarbă crescută pe porţiunea dintre roţi, flancat de arbori şi ici acolo garduri de lemn care încep şi se termină fără a delimita ceva concret, aducând mai mult a obiecte de decor, plasate aiurea pentru a aminti trecătorilor că şi acolo pământul aparţine cuiva.

Lăsăm în dreapta cătunul Munună şi trecem printre cele două vârfuri, Hănăşeşti şi Piatra Corbului. Într-o mică vale ne întâlnim cu o altă maşinuţă, plină cu turişti, care coboară de la gheţar. Schimbăm maşinuţa pentru că se pare că, la maşinuţa cu care am venit noi, acumulatorii sunt pe terminate, din ceva motive tehnice numai de cei doi şoferi ştiute. Acolo unde ne-am oprit, în stânga este o vale cu o pajişte destul de mare în mijlocul căreia sunt câteva găuri largi în care încape fără îndoială un om. „Prin găurile acelea, apa de pe munte se scurge în Pârâul Poliţa şi mai apoi în Gârda Seacă” ne spune ghidul. Dăm din cap afirmativ dar se vede pe feţele noastre că am înţeles doar cuvintele, pentru că sunt în româneşte, restul…, aşa o fi! Mai târziu, după ce am aflat mai multe despre gheţar, am priceput şi explicaţia ghidului.

Ajungem, după o lungă perioadă de mers, la o căsuţă, de unde se cumpără suveniruri şi de unde drumul continuă printre copaci, în urcare. „De aici, pe jos! ” ne spune ghidul şi pornim prin pădure. Cam după 200-300 de metri ajungem la intrarea în peşteră, unde este amplasată o uşă imensă, din metal, tip grilaj, rotativă ce se învârte doar într-un singur sens. Privim ditamai uşa care moral este o ofensă, prin construcţie şi realizare, la bunul simţ al moţilor, dacă te gândeşti că cinstea, pe aceste meleaguri, stă pe raft alături de Biblie. Înţelegem că uşa este pentru „aus-landeri” şi ne îndreptăm spre casa de bilete. Pentru că toţi avem bancnote de valoare mare iar casierul, care este şi ghid în peşteră, refuză, chiar şi la insistenţele noastre, să rotunjească suma în favoarea lui, ne împotmolim. Acesta ia o bancnotă de 100 de lei şi pleacă, lăsându-ne să aşteptăm preţ de 10 de minute, până se întoarce cu bani potriviţi, pentru a ne da restul cuvenit. Quod erat demonstrandum! Mă refeream la cinste.

Primim, odată cu biletele, şi un mic ghid al peşterii de unde mai citim câte ceva până să intrăm pe poarta metalică. Pentru a intra în peşteră trebuie întâi să cobori într-un aven (groapă) cu diametrul de cam 60 de metri care este înconjurat de arbori şi vegetaţie, la suprafaţă intrarea fiind astfel greu de localizat. Trecem de poarta metalică şi începem coborârea pe o scară cu trepte metalice, amplasată pe lateralele gurii de intrare. Pereţii sunt plini de arbuşti şi plante iar intrarea în peşteră, întunecată, începe a se zări după ce cobori câţiva metri buni din cei aproximativ 50 câţi sunt până la gheţar.

Pe cum coborâm aerul este tot mai rece, iar dacă afară sunt 22 de grade, la intrarea în peşteră temperatura ajunge la maximum 1 grad Celsius, maxima aceasta fiind atinsă în luna noiembrie când este considerată „perioada de vară” a peşterii. Acuma sunt zero grade. Celsius. Acest fapt, adică menținerea unei temperaturi scăzute, constante, se întâmplă pentru că peştera are doar o singură cale de acces, cea pe care coborâm noi, şi astfel neexistând o circulaţie a aerului, aerul rece, care este mai greu decât aerul cald, pe durata verii, rămâne jos în peşteră păstrând o temperatură constantă de cam 0 grade Celsius. Totuşi, temperatura aerului din peşteră creşte cu 1 grad în luna noiembrie, deoarece are loc o trecere a căldurii prin peretele avenului, în luna cea mai călduroasă a anului, de la suprafaţă spre interior prin procesul fizic denumit ”transfer termic”, transfer ce durează cam 2 luni de zile, noiembrie fiind la 2 luni „distanţă” de luna august care este cea mai fierbinte lună a anului.

Scările coboară în zig-zag pe doi dintre pereţii avenului iar pe cum ne apropiem de finalul coborârii începe a se vedea intrarea în peşteră precum şi un strat gros de zăpadă murdară acoperind porţiuni de stânci. Spre final, scările metalice sunt foarte şubrede, abrupte şi nefixate, mişcându-se periculos de fiecare dată când se calcă pe ele, necesitând mare atenţie atât la coborâre cât şi la urcare, altfel fiind vai de piciorul şi omul care-şi greşeşte pasul.

Deşi aerul este rece şi temperatura scăzută, pereţii laterali ai avenului sunt plini de vegetaţie până la intrarea în peşteră, chiar dacă aproape de intrare copacii au dispărut din peisaj, lăsând locul unor tufe cu flori galbene sau muşchilor şi lichenilor care îmbracă pietrele masive ale avenului.

Treptele metalice continuă până la intrarea în peşteră care este destul de mare cu un diametru aproximativ de 15-20 de metri, iar în continuarea treptelor este amplasată o punte din lemn care merge de jur împrejurul sălii de la intrare, denumită şi Sala Mare. Pardoseala acestei săli este formată, de fapt, din imensul gheţar, în mijlocul sălii fiind o formaţiune de gheaţă de forma unei stalagmite.

Aflăm că gheţarul are o grosime cuprinsă între 13 şi 26 de metri şi este într-o continuă topire, cam 3 cm pe an, că s-a format în urmă cu 4.000 de ani ca urmare a umplerii cu gheaţă a avenului, care aven la rândul lui este rezultatul eroziunii apei Pârâului Poliţa care acuma iese la suprafaţă mai jos la Coteţul Dobreştilor şi se varsă în Gârda Seacă. Topirea gheţarului este inevitabilă şi este legată de încălzirea generală a planetei noastre de-a lungul ultimelor mii de ani după terminarea erei glaciare prin care a trecut pământul. Buni matematicieni, efectuăm un calcul rapid şi aflăm că gheţarul va dispărea peste aproximativ 900 de ani. Păcat!

Dar și acest ghețar, ca orice frumusețe lăsată de Domnul pe acest frumos târăm al moților, are o legendă, că așa-i stă bine unei frumuseți: cu o legendă! Și urmează povestea:

Legenda spune că, în această peşteră, trăia odată ca niciodată un balaur, care ca şi orice balaur care se respectă, avea şi un nume pe măsură: Solomat. Acest balaur răufăcător, cobora în satele moţeşti de două ori pe an, înainte de sărbătoarea Târgului de Fete de la Muntele Găina şi înainte de Anul Nou, şi de fiecare dată, împieliţatul, o răpea pe „cea mai cea” fecioară moaţă din sat, frumoasă şi harnică, şi o ducea cu el în peşteră, într-un castel de gheaţă. „Păi, şi de ce făcea asta şi unde-i balaurul? ” au urmat întrebările către ghid. Se spune că balaurul era blestemat, de o vrăjitoare mult mai rea ca el, să trăiască pe vecie, vraja rupându-se doar de se va găsi o fecioară care să-l iubească sincer. Vi se pare cunoscut subiectul? Aşa că, eroul nostru negativ, sătul de atâta trai singur pe pământ, ca o ciudăţenie printre oameni, hulit şi urât de tot poporul, hotărî să găsească o fecioară care să-l îndrăgească şi vraja să se rupă, scăpându-l de robia traiului etern. De aceea fura el fecioare.

Doar că fetele, odată răpite, îngrozite şi necunoscându-i povestea, refuzau să se îndrăgostească de dihanie, acceptând mai bine să cadă în braţele morţii decât în braţele urâţeniei de balaur. Numai că într-o zi, în urma unei răpiri de rutină, se nimeri o fată care, probabil dezamăgită într-o dragoste neîmplinită, şi după mult timp petrecut în palatul de gheaţă, începu, încet, încet, să-l îndrăgească iar mai târziu, văzându-i tristeţea din sufletul nobil, se îndrăgosti iremediabil şi pe vecie de fiorosul balaurul. Odată cu dragostea sinceră veni şi ruperea blestemului iar vrăjitoarea, scorpia, îi mai pregăti o surpriză nefericitului: vraja se va rupe, anii vor începe să treacă şi peste el, asemeni oamenilor, dar moartea va veni încet, chinuitoare, picătură cu picătură. Ruperea vrăjii îi prinse îmbrăţişaţi pe cei doi şi astfel balaurul nostru împreună cu frumoasa moaţă se transformară, pentru a se împlini blestemul infamei, într-o bucată imensă de gheaţă, un munte de gheaţă, prins pe vecie în peşteră. Picăturile de apă ce se scurg din gheţarul care se topeşte este de fapt trupul balaurului, care moare încetul cu încetul, topindu-se implacabil, precum şi lacrimile fetei, cu dragostea împlinită, ce-şi plânge iubitul care-şi găseşte sfârşitul tragic şi inevitabil în braţele ei... cam pentru încă 900 de ani. Foarte frumos!

Ne plimbăm pe puntea de lemn care înconjoară Sala Mare şi aflăm că peştera are 700 de metri lungime şi că mai are câteva săli unde accesul este interzis, deoarece este considerată zonă ştiinţifică de cercetare. În această sală lipsesc formaţiunile specifice peşterilor calcaroase, tavanul fiind aproape neted cu câţiva ţurţuri de gheaţă care atârnă din el în unele locuri. Câteva spoturi cu lumină galbenă, amplasate pe balustrada podeţului şi pe lângă stânci, împrăştie o lumină caldă evidenţiind ceea ce este interesant de văzut din punct de vedere turistic.

În dreapta intrării, din tavan, atârnă o perdea de ţurţuri iar jos, sub aceasta, fiecărui ţurţure îi corespunde o mică stalagmită de gheaţă. Tot în dreapta intrării mai este o sală, denumită Biserica, în care se văd foarte multe formaţiuni tip stalagmite din gheaţă, corespondenta lor stalactitică lipsind aproape cu desăvârşire. Unele stalagmite de gheaţă sunt albe altele transparente acest fapt, spune ghidul, datorându-se temperaturii la care s-a format gheaţa: dacă temperatura este foarte scăzută, apa care picură peste stalagmită îngheaţă foarte repede rezultând o stalagmită transparentă, pe când dacă temperatura este mai ridicată, între picăturile de apă se interpun şi câteva molecule de aer, rezultând o stalagmită de culoare albicioasă.

Fotografiem ce ni se pare interesant şi pornim spre ieşire. Urcatul treptelor, fiind foarte abrupte, ne-a dat de furcă mai mult decât am crezut, şi grăbiţi fiind să nu ne prindă întunericul pe traseu, ora fiind deja foarte târzie, ne-am grăbit, ajungând sus „pic de apă” şi fără haine de schimb. Noroc cu temperatura de afară destul de plăcută.

Am trecut prin imensa poartă metalică rotativă care a scârţâit iritant asemeni unui vaiet. Instinctiv am privit înapoi spre intrarea întunecată a peşterii şi mi-am amintit numaidecât de frumoasa poveste de dragoste: „Ce puternică poate fi iubirea! ”

Lucruri de luat aminte:

- Îmbrăcaţi-vă în haine lejere şi cu pantofi cu talpă cu aderenţă bună. Chiar dacă treptele sunt din grilaj metalic, pe cum coborâţi devin foarte alunecoase;

- Luaţi-vă o haină mai groasă pentru că în peşteră este cel mult 1 grad;

- Să aveţi cu voi un tricou sau o cămaşă de schimb, pentru că urcarea scărilor este destul de solicitantă dacă staţi rău cu raportul greutate-înălţime sau cu vârsta. Aveţi de urcat pe scări cam cât urcaţi într-un bloc la etajul 15;

- O sticlă cu apă este binevenită, pentru că de băut găsiţi de cumpărat doar afinată şi pălincă.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de Utube in 04.05.13 19:40:05
Validat / Publicat: 04.05.13 21:02:45
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5231 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Utube); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Pe drumul spre ghețar. În stânga curge Gârda Seacă.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20900 PMA (din 21 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster
[04.05.13 20:26:29]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Mutat la rubrica "Peștera Scărișoara" (deja existentă pe sait).

alex_iasi
[05.05.13 14:08:36]
»

f frumos ai descris te am apreciat. eu am fost de craciun cu 2-3 ani in urma. si sa vezi atunci urcat pe jos de la sosea pana la ghetar. nu inteleg de ce te plangi ca e doar afinata si palinca... asa trebuie sa fie )) altfel dispare farmecul. sper sa ajung si pe perioada verii aici.

UtubeAUTOR REVIEW
[06.05.13 17:34:29]
»

@alex_iasi:

Foarte tare frate, remarca referitoare la "spirtoase" dar din păcate eu am liber doar la vinuri, sucuri şi apă, celelalte, din motive strict medicale, fiindu-mi prohibite.

Mulţumesc pentru aprecieri!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alex_iasi, Utube
Alte impresii din această RUBRICĂPeștera & Ghețarul Scărișoara [Ghețari]:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.056834936141968 sec
    ecranul dvs: 1 x 1