Pestera Scarisoara - o creatie a naturii

TIPĂREȘTE

Cu ocazia unei excursii (Baile Felix), mi-am facut planuri sa vizitez si Pestera Scarisoara, care se afla in drum spre destinatie. Din pacate, am renuntat la excursia initiala din cauza vremii, dar mi-a ramas dorinta de a vizita Pestera Scarisoara. Asa ca intr-o zi am pornit la drum pentru a vedea aceasta minune din tara noastra. Drumul a fost relativ bun, aglomerat ca de obicei spre Turda, in continuare in zona Arieseni sunt drumuri de munte, multe curbe, astfel ca drumul ne-a fost mult incetinit.

Dupa localitatea Scarisoara urmeaza Garda, de unde incepe drumul spre pestera. Urmand calea indicatorului din lemn, inaintam inca putin si ajungem la o bifurcatie, de unde o luam la stanga. Dupa 2 km de drum asfaltat, ajungem la serpentinele care urca la pestera.

Urcusul cu masina este destul de dificil, e drum neasfaltat si panta e destul de mare in multe portiuni, inaintam greu, cu viteza I-a, a II-a. Ar fi fost frumos sa mergem pe jos, peisajul e extraordinar! Dar cu fetita cea mica in brate, urcus de 9 km, ar fi fost cumplit, asa ca ne-am incapatanat sa mergem cu masina.

Drumul e ingust, doua masini incap destul de greu, iar cand am privit pe geam, mi s-a taiat rasuflarea! Nu se vede marginea drumului, doar o diferenta de nivel ametitoare. Nu sunt margini de protectie, uneori sunt ierburi crescute care dau impresia ca este drum si acolo, dar daca masina atinge acele locuri, avem sansa sa coboram “direct’ de la acea inaltime!

Din loc in loc, unde drumul e mai larg si are un mic loc de refugiu, gasim cate o masina. Incet, pe masura ce urcam, tot mai multi renunta si-si lasa masinile, pe jos.

Am urcat pana la o altitudine de aproape 1200 m. Am trecut pe langa casele motilor, construite in inima muntelui, pe serpentine si la 180 grade, pana am ajuns la pestera. Nu stiu cat ne-a luat pe acel drum de munte, dar e posibil sa fi facut aproape o ora.

Intrarile sunt la ore fixe, prin urmare am fost nevoiti sa asteptam o jumatate de ora. Biletul este 7 lei, in pret intrand si un mic pliant pe care l-am studiat pana am asteptat ora de intrare.

Am intrat pe o usa din inox si... ca in povestile cu fata saraca ce coboara in fantana si nimereste pe alt taram, asa si noi, intrand pe usa, parc-am nimerit in alta lume!

Avenul are un diametru la nivelul solului cam de 60 m. La inceput pare ca trecem printr-o mica padure, dar apoi arborii dispar si ramane doar o vegetatie marunta, dar atat de verde incat pare ca peisajul e o pictura! Peretele abrupt nu e neted, are denivelari si mai peste tot este o vegetatie diversa, din care am recunoscut doar feriga.

Culoarea cenusie si in anumite locuri pamantie a peretilor alterneaza cu verdele ierburilor, iar din loc in loc, se scurg firisoare de apa, care curgand peste denivelari dau impresia unei mici cascade in trepte pe peretii avenului care ne invaluie! E atat de frumos! In tot avenul sunt asemenea scurgeri, nu stiu de unde vine apa. Din aceasta cauza, scara metalica ce serpuieste pe pereti e uda pe anumite portiuni si a devenit alunecoasa.

Dupa parerea mea aceste scari nu au fost bine concepute. In contact cu apa sunt foarte alunecoase si multe dintre ele sunt inclinate, astfel ca pe anumite portiuni eram ca pe derdelus! Fata mea s-a si speriat fiindca aluneca foarte tare iar de balustrada era dificil sa se tina deoarece era foarte rece si i-au inghetat mainile. Pe masura ce coboram cei aproape 50 m in aven pana la ghetar aerul e tot mai rece. La baza treptele sunt din lemn si diametrul se miscoreaza. In grup am intalnit un domn foarte amabil care cand a auzit-o pe fata mea ca se plange si e speriata a ajutat-o si a tinut-o de mana. E periculos iar pentru balustrada, recomand celor mai sensibili manusi, fiindu foarte rece la maini.

La baza avenului este si grota, intrarea in pestera. De pe scari drumul continua pe un podet de lemn care delimiteaza incaperea si marcheaza traseul turistilor. Chiar la intrare este Sala Mare, unde ne-am oprit pentru cateva minute sa ne adunam cu totii si ghidul ne-a spus cateva cuvinte despre pestera.

Pestera a fost descoperita undeva in jurul anilor 1850. Locuitorii de atunci, neavand surse de apa, coborau in pestera, isi luau o bucata de gheata si o topeau la foc, avand astfel apa pentru consum.

La intrarea in pestera scrie ca acest ghetar are aproape 4000 de ani si este cel mai mare ghetar din lume, dar alte surse mentioneaza ca ar fi doar din tara noastra cel mai mare. Noi practic stateam pe blocul de gheata, la acel nivel avand 37 m, pestera avand in total 100 m, dar e “umpluta” cu acest ghetar. Momentan stratul de la suprafata e topit, asa cum se intampla in timpul verii, iar pe “patinoar” se poate observa o apa care ajunge pana la 5 cm in anumite zone.

In stanga, se observa cu greu un mic orificiu unde am inteles ca mai intra speologii, cu toate ca nu stiu cum, babuiesc ca pe “derdelus”, acolo panta fiind foarte abrupta, dreapta chiar.

Aici, in Sala Mare, nu sunt prea multe formatiuni, dar mereu simtim cum ne picura apa de sus si ma gandesc ca in anumite perioade mai reci dau ele dau nastere la tot felul de formatiuni si aici!

Mergand pe podet, ajungem la o alta incapere, care e cu cativa metri mai jos, numita Biserica. Aici avem un adevarat spectacol de gheata! Stalacmite, stalactite, coloane, in diverse aranjamente sunt o adevarat placere pentru ochi!

E incredibil ce poate face natura si mai ales cum se pastreaza gheata si vara si iarna! Aici, iarna nu e atat de frig ca afara! Ghidul spunea ca anul trecut, cand afara erau -29 grade, in pestera erau -7 grade!

Cand vremea se incalzeste, o anumita cantitate din ghetar se topeste, atat la suprafata, cat si la baza, in acest fel disparand un strat de la baza si aparand unul nou la suprafata. Din blocul de gheata se recolteaza mereu probe, care ofera informatii interesante, cercetatorii afland date despre vremea din ultimii 4000 de ani, cand au fost incendii, chiar si despre aurul exploatat in Muntii Apuseni pe vremea dacilor! E incredibil cate urme si dovezi raman aici, inghetate, pana la “citirea’ lor!

Am admirat aceste formatiuni si tare as fi coborat sa merg mai departe, dar accesul turistilor e interzis in continuare, fiind rezervatie stiintifica. Ar mai fi Rezervatia Mica, Rezervatia Mare, Galeria Coman si altele, cu formatiuni spectaculoase, dar nu sunt pentru noi...

Vizitarea pesterii dureaza circa 45 minute, in care sunt calculati timpii pentru coborarea treptelor metalice – 15 minute, vizitarea propriu-zisa – 15 minute si urcarea treptelor spre iesire – 15 minute.

Daca va aflati prin apropiere, nu trebuie sa ratati vizitarea acestui monument faurit de natura, impresionant prin frumusete, spectaculozitate si prin propria existenta!

---

VIZUALIZĂRI: 5955 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI