Natura si oameni frumosi

TIPĂREȘTE

De cativa ani am hotarat ca e bine ca turismul facut de noi sa aiba si un segment terapetic, adica sa mergem la bai. Or fi bai de soare, de namol sau doar ape termale, dar bai sa fie si in acest context anul acesta am mers pentru a 3 oara la Felix. Despre locul de cazare unde am stat s-a tot scris pe grup si nu stiu daca mai e de interes asa ca am sa va spun cum a fost cazarea intermediara in drumul spre casa.

Cat de cat oblojiti de apele binefacatoare de la Felix, dupa aproximativ 4 ore de condus si peste 200 de km, facem o pauza de o noapte in satul Desesti, unde aveam si ceva interes de aprovizionare pentru iarna, cu hribi congelati. La cautarea pe „pretenul” nostru booking gasim Pensiunea Roca, care corespunde cerintelor si rezervam. Aveam mic dejun si conditii decente de cazare pentru, dar si pentru Marele Tablos (pentru cei care nu au apucat sa stie cine e acest personaj care e mai tot timpul cu noi in vacanta, este masina noastra, botezata cu acest nume de fiul nostru) -

Pensiunea Roca se afla in satul Desesti, judetul Maramures, chiar la drumul principal si daca te hotarasti sa faci un popas aici vei fi incantat de peisajul mirific din zona si de ospitalitatea gazdelor. Intrarea in curtea pensiunii se face printr-o poarta mare maramureseana ce se continua cu un gard din nuiele impletite. Foarte frumos gardul si poarta si foarte potrivite cu constructia aflata dincolo de gard.

Intram, parcam masina si pana sa apara cineva care sa ne ia la intrebari admiram curtea si imprejurimile. Langa cerdacul din lemn, pe un petec de iarba, observam o piatra mare ce pare a fi „crescut” in acel loc si despre care aflam ca ea este cea care a dat numele pensiunii, ROCA. Piatra a fost acolo cand s-a construit casa si nimeni nu a indraznit sa-si puna mintea cue ea si sa o scoata. In timp ce noi nu ne saturam de a privi peisajul de poveste ce il aveam in fata ochilor apar si gazdele. Ne prezentam noi, se prezinta ei si dupa cateva cuvinte schimbate si un pahar de horinca sau afinata (fiecare dupa putere si preferinta) ciocnit de bun venit suntem condusi spre camera noastra aflata la etajul 1.

Cladirea pensiunii structurata pe 3 nivele, parter, un etaj si mansarda, este construita in stil traditional, cu acoperis ce imita sindrila, balcoane din lemn si cerdac la parter.

De la gazdele noastre, o familie foarte draguta si amabila, dl. Vasile si dna. Adriana, am aflat cate ceva despre istoria” facerii” acestei cladiri. Mai intai s-a vrut a fi casa de vacanta a unei familii ce nu a mai reusit sa se bucure de aceste meleaguri de vis, a fost vanduta de urmasi si cumparata de un investitor strain pentru a o include in circuitul turistic, dar nici acest moment nu a fost cu noroc. Dupa atatea peripetii casa ajunge sa fie cumparata de actualii proprietari care i-au adus imbunatatiri si care nu s-au oprit aici ci continua sa construiasca noi extinderi, un restaurant si o zona de SPA. Se pare ca acum casa a ajuns pe maini bune si turistii se vor bucura de privelistea minunata de la poalele muntilor Gutai.

Intram in pensiune dupa ce urcam cateva trepte, trecem pe terasa de la parter sau cerdac si patrundem in interior unde se afla receptia si unde sunt expuse, spre vanzare, produse din zona, ciuperci dezhidratate, zacusca, gemuri si dulceturi din fructe, horinca, miere de albine, dar si cateva articole lucrate de localnice si menite pentru fi purtate in zi de sarbatoare. In dreapta se afla sala de restaurant separata doar printr-un decor din lemne de scara ce urca spre camere.

Cum suntem singurii turisti cazati am ales prima camera de la etajul 1. Intrarea se face cu cartela pe care o folosim si pentru a se face lumina in camera. Din holul mic de la intrare se ajunge in dreapta in baie, iar in fata in camera propriu zisa.

Baia, micuta, curata, cald si placut in interior, dotata cu cele necesare. Camera cu un pat dublu, doua noptiere, un dulap, un birou si un scaun. Totul curat, salatea confortabila, lenjerie placuta si bineinteles un televizor neglijat total de noi. Din camera aveam acces in balconul dotat cu doua scaune si o masuta, unde dimineata am savurat cafeaua admirand culmile muntilor invaluite in norii pufosi.

Dupa ce am lasat bagajele, fiind inca lumina, hotaram ca putem face cativa pasi prin zona si la recomandarea gazdelor pornim prin gradina din spatele pensiunii, printre merii incarcati de fructe rosii ce pareau gatiti de sarbatoare, spre vechea cale ferata din sat. Ziua e minunata, peisajul de vis, miroase a iarba si a mere, iar soarele in drumul spre asfintit face ca totul sa fie de poveste!

Ne oprim sa culegem nuci, apoi mere, ne bucuram ca putem sa lasam capul pe o capita de fan si sa inspiram adanc mirosul de fan cosit. Ne bucuram de tot ce ne inconjoara, ne bucuram ca am ales acest loc chiar daca e doar pentru o noapte. Locul merita mai mult timp alocat de cei care isi doresc sa se bucure de lucrurile simple si sper ca si noi sa mai ajungem aici.

Ne intoarcem spre pensiune caci gazada trebuia sa ne pregateasca cina. Cazarea include micul dejun, dar noi am ales sa primim si cina, bineinteles cu costuri suplimentare. Vom primi o ciorba de vita cu paine de casa, carnati de casa cu varza la cuptor (unii) si pastrav in crusta de malai cu cartofi prajiti (altii). Insa inainte de ciorba gazda ne aduce pe o farfurie placinte (in Moldova le spunem turte) cu branza sarata, prajite in ulei. Foarte gustoase si noroc ca nu ne-am potrivit sa le mancam pe toate!

Dupa aperitiv si felurile de baza suntem intrebati (asa de conversatie!) daca vrem si desert, dar pana sa ne gandim apare doamna cu farfuriile pe care se lafaiau in pesmet cate doua galusti cu prune, atat de pufoase si gustoase ca nu aveai cum sa refuzi.

Se mananca bine in Moldova, dar nici cu Maramuresul nu dai gres!

De dormit ce sa mai spun? Plimbat, mancat bine, dormit bustean!

Dimineata, dupa cafeaua descantata in aerul curat de la poale de munte coboram la micul dejun care a fost precum cina, adica foarte gustos. Am avut omleta, branza si mai multe feluri de carnuri, precum si lapte de „vaca naturala” , ceai, unt de casa si dulceturi. Cu rezerva energetica refacuta pornim la drum, dar nu inainte de a face un popas la biserica din sat. Biserica din lemn, Cuviosa Paraschiva dateaza din sec. XVIII iar din 1999 este inclusa in patrimoniul UNESCO.

In acea duminica de 15 octombrie se sarbatorea hramul bisericii (cu o zi mai tarziu pentru ca in comuna mai exista o biserica cu acelasi hram) si asemenea moment de sarbatoare nu poate fi ratat de localnici, dar nici de noi. Cu mic cu mare satenii merg gatiti in straie populare la sfanta slujba si cu adevarat este o bucurie pentru suflet sa vezi asa ceva. Graitoare vor fi pozele pe care le atasez acestor cuvinte adunate intr-o impresie personala despre oameni, locuri si fapte.

Maramuresul si oamenii locului ne-au adus multa bucurie inainte de a porni spre casa. Pe langa beneficiile bailor termale pentru trup, iata ca si sufletul a primit o binecuvantare in zi de sarbatoare.

Sa va bucurati mereu de fiecare clipa!

P. S si am plecat si cu hribii congelati sa ne ajunga pentru un an!

---

VIZUALIZĂRI: 408 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI