La 'Poarta Arieşului' am găsit ospitalitatea la ea acasă

TIPĂREȘTE

Incitat de impresiile voastre, mi-am facut și eu timp să vă descriu mai multe momente memorabile petrecute de noi la Pensiunea Poarta Arieşului din Arieşeni.

Ca în fiecare din ultimii ani, am avut timp din belşug să pregatim tradiționalul nostru concediu din luna iulie, de câte două saptamâni, cu cazare la pensiuni, în circuit prin România, în care mergem începând cu anul 2006, .

Prima parte şi cea mai importanta a concediului nostru din anul anul 2013 a fost petrecută la pensiunea “Pensiunea Poarta Arieşului" din Arieşeni.

Am făcut o rezervare telefonică pentru o cameră triplş şi demipensiune, am întrebat dacş ne primesc şi cu cățelul şi apoi am început apoi documentarea despre pensiune.

Mai întâi informațiile generale.

Pe internet se spunea despre pensiune că are un număr de 7 camere de 2 locuri şi 2 camere de 3 locuri, iar camerele au baie, televizor şi internet. Camerele sunt mari cu posibilitatea de a fi adăugat un pat suplimentar, pentru copii.

La fiecare din cele 2 etaje este câte un living, afară dispunem de o terasă acoperită şi de un grătar, în plus, există o sală de mese în interior, o bucătărie.

Adresa completă a pensiunii este sat Bubeşti nr. 75c, 517040, sat care aparține de comuna Arieşeni. Coordonate GPS: N 46.506420, E 22.699034

Pensiunea este situată pe DN75, la 2km de pârtia de ski de la Vârtop, spre Arieşeni.

Cu lecția despre pensiune învățată şi cu excursii multe pregătite (despre care vom scrie un articol separat) a venit şi ziua plecării. Echipa a fost ca de obicei, eu, soția, băiatul, de 15 ani la acea vreme şi cățelul.

Pe drum am făcut 2 opriri: una neplanificată, chiar înainte de Sebeş, ca să vizitam cetatea Câlnic

Citisem despre această cetate, mi-a rămas în minte articolul și, brusc, trecând pe șosea pe lângă indicatorul turistic de culoare maro "spre Cetatea Câlnic" am întors mașina înapoi și am vizitat-o.

Cu mâna pe inimă, vă spun că este una din cele mai frumoase din România și am văzut cel puțin 20 de cetăți sau biserici fortificate până acum... ar fi păcat să nu o vizitați.

A doua oprire, de data asta planificată, a fost la Cetatea din Alba Iulia: trei ore am zăbovit pe aici și nu am reușit să vedem nici măcar jumate din atracțiile de acolo!

Cetatea din Alba Iulia (am aflat după aceea) a fost aproape integral renovată în ultimii ani, cu staruința unui primar inimos, care a știut să atragă și multe fonduri europene.

Poate par cam entuziast, dar Cetatea Alba Iulia mi s-a părut cea mai frumoasă din câte am văzut până acum, şi în țara și în străinătate, așa că am termen de comparație.

Norocul a fost că în dimineața plecării din Bucuresti, am mai intrat odată pe internet și am aflat de "Traseul celor 3 cetăți": este un circuit în interiorul Cetății Alba Iulia (singurul la care plătesti un bilet de intrare, în rest se vizitează totul gratuit) care îti permite accesul inclusiv în celula în care a fost inchis Horea, în partea de sus a intrării principale din Cetate.

Dupa incursiunea în Evul Mediu, am continuat drumul spre Arieşeni: ultimii 125 de km, din Alba Iulia până la Arieşeni, i-am facut în 2 ore şi jumătate: pe tot acest drum, la fiecare 100-150 de m ai de “negociat” câte o curbă...

Venind dinspre Alba Iulia, ca punct de reper, trebuie să ştiți că pensiunea Poarta Arieşului este situată aproape de ieşirea din Arieşeni, spre Vârtop, cu circa 50 m înainte de panoul care indică sfârşitul comunei Arieşeni, pe partea stângă a drumului. Din păcate, pensiunea nu are o firmă vizibilă de la distanță.

Odată ajunşi la pensiune, după 500 de km parcurşi în acea zi, gazdele, foarte săritoare, ne aşteptau cu o masă bună și o tărie, din partea casei :)

De altfel, despre gazdele noastre, familia A., nu putem avea decât cuvinte de laudă. Au fost foarte drăguăi cu noi, ne-au sfătuit și au participat la alegerea destinațiilor noastre în fiecare zi petrecută acolo, într-un cuvânt, ne-au facut să ne simțim cu adevărat la o familie primitoare din Țara Moților.

Bucatele servite în cele 8 zile la pensiune de doamna A. au fost foarte gustoase, cu un mic dejun foarte consitent, iar pentru mesele de prânz eram întrebați în prealabil ce am dori să ni se gătească.

Ospeția gazdelor a fost copleşitoare, ca exemplu, ziua de naştere a sotiei a căzut în perioada şederii acolo, iar doamna A., la rugămintea mea, a fost de acord să ne faca un tort pentru a sărbatori evenimentul, fără a primi bani în plus, aşa că tortul respectiv (de altfel foarte gustos, cu un blat bine insiropat, frişcă şi multe fructe de pădure) a fost considerat un cadou din partea lor, care a înlocuit desertul zilei respective.

Pe perioada şederii acolo ne-au mai făcut cunoştință cu o nepoată de a lor, de vreo 8 ani (locuia cu părinții în casa de alături) care ne-a şi însoțit apoi în mici excursii, pe dealurile de lângă pensiune, după amiezele, când mai aveam energie, după întoarcerea din traseele din dimineața respectivă.

Ajutați de fată, am pătruns şi pe partea cealaltă a pensiunii şi a râului Arieş, unde existau mai multe proprietăți vaste (şi cam nelocuite…) dotate cu un loc simpatic de grătar în aer liber, la baza unui brad imens, cu pietre de jur împrejur pe post de scaune, cu fânețe şi cu… tufişuri cu merişoare. A fost prima dată în viată când am văzut cum arată de fapt aceste fructe în stare proaspătă şi am avut norocul să fim acolo exact în perioada de coacere a lor, astfel că am putut culege cu mâna noastră câteva fructe din rămurele.

Entuziasmat de descoperire, am încercat sa iau câteva crenguțe de merişor pentru a le planta la Bucureşti, dar gazdele noastre ne-au “liniştit”, asigurându-ne că nu vom reuşi: nu rezistă drumului şi nu le prieşte în alt loc.

Câteva descrieri ale pensiunii.

Maşina am parcat-o în fata pensiunii, într-o parcare proprie, chiar pe marginea drumului.

La construcția şi decorarea pensiunii s-a folosit foarte mult lemn, iar ăsta este un factor care contribuie la farmecul şi aspectul rustic al pensiunii.

Camera de trei paturi în care am stat, situată la etajul unu, era destul de mare, cu vedere spre şosea (dar nu a fost zgomot de la maşini), şi spre dealul de pe partea cealaltă a şoselei, care avea la bază o mare pajişte. Apropo de această pajişte cu o fâneață pe ea, domnului A., gazda noastră, i-a luat aproape o săptamână, cât am stat noi acolo, să o cosească (era proprietatea lor, probabil). În fiecare dimineață când mă trezeam şi mă uitam pe geam, domnul A. era acolo “la datorie”, cu coasa în mână. De altfel, spre sfârşitul sejurului gazdele s-au şi scuzat spunând că am avut ghinoin de am nimerit tocmai în perioada de coasă, altfel ar fi stat mai mult cu noi, după amiezele, de vorbă.

Apropo de discuții, am avut parte în cele opt zile de la Pensiunea Poarta Arieşului de multe conversații cu gazdele noastre şi cu nepoata lor care ne însoțea în micile excursii de pe acel deal de vis-a-vis de pensiune şi în locul secret cu tufe de merişoare.

Ce m-a impresionat cel mai mult din acele discuții a fost următorul răspuns. La întrebarea noastră despre cum văd ei soarta proiectului canadian de exploatare a aurului de la Roşia Montană (gazdele fiind originare chiar din comuna respectivă) mi-au dat o părere de bun simt, care ar trebui să facă să le crape obrazul de ruşine guvernatilor şi politicienilor noştri, care dezbăteau intens în acel an chiar chestiunea exploatării de la Roşia Montană: “noi am dori ca la Roşia Montană să fie relansat mineritul, ca să aibă oamenii unde munci, dar dacă se ajunge la distrugerea zonei şi la periclitarea cadrului natural, iar copii noştri un viitor cu o natură distrusă, mai bine fără…”

Până la urmă, faptul că în zona Roşia Montană a decăzut mineritul a contribuit la lansarea turismului în zonă. Aşa a apărut pensiunea “Poarta Arieşului”, ca urmare a nevoii familiei A. de a compensa lipsa de locuri de muncă!

Am lăsat pentru final, geneza numelui pensiunii, adică “Poarta Arieşului”: este legată de faptul că în spatele pensiunii curge râul Arieş, care acolo este foarte aproape de izvorul său, astfel că debitul este râului este mic în zona pensiunii, dar este oricum doarte plăcut la la vedere :)

Legat de apă, în curtea de circa 500 m pătrați a pensiunii, în uşoară pantă descendentă, spre râu, erau niste jgheaburi de lemn, rămăşițele unui mici aducțiuni de apă care a existat şi care era canalizată înspre un mic bazin. Gazdele noastre ne-au spus că izvorul care alimenta acea aducțiune a cam secat, dar că lucrează la construcția unei mici piscine în interior (la parterul pensiunii, cum ar veni) şi, din ce văd acum pe net, această nouă piscină a devenit o atracție în sine, fapt ce sporeşte dorința noastră de a reveni în acel loc, alături de aceşti oameni săritori şi cu o gândire atăt de profundă.

Despre excursiile din zonă urmează un articol separat.

---

VIZUALIZĂRI: 3378 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI