GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In toamna anului trecut am inceput sa caut oferte pentru petrecerea Craciunului. Eram hotarata sa-mi petrec sarbatorile intr-o zona incarcata de traditii, mai exact intr-o zona in care traditiile se mai pastreaza. Astfel m-am gandit sa caut oferte in zona Maramuresului sau a Bucovinei.
Dupa ce am intrat pe mai multe site-uri si cerand mai multe oferte, cea mai atractiva mi s-a parut a fi "Perla Brazilor".
Noi am plecat din Caransebes si am circulat toata noaptea. Initial am crezut ca vom ajunge la pensiune in jurul orelor 12. Din fericire drumurile in zona Moldovei sunt foarte bune, astfel ca am ajuns la destinatie la ora 8 dimineata.
Avand experiente cu alte concedii unde pana la ora 12 nu esti lasat sa-ti preiei camera, am fost convinsi ca asa se va intampla si de aceasta data si am inceput sa-i explic fetitei mele de 3 anisori ca desi am ajuns atat de vreme nu vom putea intra in camera decat peste cateva ore. Ne-am incercat totusi norocul si am cerut sa vorbim cu proprietara cabanei, - minunata dna Ioana - care cand ne-a vazut ne-a primit foarte calduros ne-a invitat sa ne alegem camerele pe care dorim sa le ocupam (eram 2 familii) si ne-a spus ca ne pregateste imediat ceva de mancare.
Spre marea noastra surprindere la ora 10 aveam pe masa un pranz rapid, dar foarte bogat si gustos cu mancaruri cu gust traditional bucovinean. Ne-a pregatit pranzul la o ora atat de matinala pentru a putea dupa aceea sa ne odihnim dupa un drum atat de lung.
Camerele nu sunt camerele unu hotel de 5* ci camerele unei cabane rustice de 3 margarete, insa serviciile si amabilitatea personalului sunt de 7*. Pot sa spun ca am circulat destul de mult atat in tara cat si in strainatate insa ospitalitate ca la dna Ioana nu am mai intalnit la noi in tara.
Totul a fost minunat de la mancare (unt de casa, dulceturi preparate de dna Ioana, mezeluri de casa, prajituri deosebit de gustoase).
Noi am avut totul inclus in pret (cazare, 3 mese per zi, masa festiva de Craciun, gratar in aer liber si vin fiert la o alta cabana a doamnei Ioana pana la care am fost transportati cu o sanie trasa de cai).
Am avut totul la discretie: mancare, apa minerala, vin si tuica> Ceea ce am cumparat a fost doar sucuri si bere.
In ajunul Craciunului ne-am strans toti cei cazati in cabana in jurul bradului si l-am asteptat cu nerabdare pe Mos Craciun si minunatii colindatori care ne-au incantat cu obiceiurile zonei.
Curtea din spatele cabanei este mare si era incarcata de zapada astfel ca ne-am batut cu bulgari si am facut un om de zapada foarte frumos.
A fost un concediu minunat pe care nu am crezut ca l-as putea avea in Romania.
Astfel in acest an ne vom petrece Revelionul alaturi de dna Ioana si familia ei minunata.
Trimis de mihaelamoldovan in 16.09.10 14:12:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VAMA. A mai fost în/la: Geoagiu Bai hotel Germisara; Sarmisegetusa hotel Sarmis; Baile Herculane - hotel Ferdinand; Baile Felix hotel President; Sovata; Iasi hotel Traian; Oradea - hotel Continental
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelamoldovan); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.59801400 N, 25.65844870 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ma bucur sa citesc despre o alta pensiune in Vama dupa ce eu insami am fost la o pensiune superba, respectiv la Mugur de Fluier!
Cred ca m-am indragostit de Bucovina si de aceasta localitate frumoasa.
Spune-mi exact unde este localizata.
frumoase locuri si o foarta frumoasa descriere a unor locuri aflate destul de departe de Caransebes, orasul tau aflat si el intr-o zona foarte frumoasa.
Sper sa reajung in Bucovina cat mai curand mi-e dor de peisajele de acolo zic eu ca printre cele mai frumoase din tara si mai ales de manastiri!
Felicitari!
Frumoasa Bucovina, de n-ar fi atat de departe...
Dar saptamana viitoare nu scapa nevizitata, merg la Pojorata.
[@magdalena]: Nu stiu sa-ti explic cu exactitate cum aungi la pensiune pt ca eu stau foarte prost la capitolul orientare. Dar daca intri pe site-ul pensiunii sau o contactezi telefonic pe dna Ioana iti explica. Stiu ca pensiunea este la soseaua principala n-ai cum sa n-o gasesti. Sunt si placute indicatoare cu numele pensiunii.
Sejur placut si astept sa-mi impartasesti parerea ta.
P. S. Daca mergi cu trenul si doresti vine cineva sa te ia de la gara.
un super bonus pentru o povestire frumoasa, ma bucur ca ati fost incantati in frumoasa mea Bucovina!
@valimi, concediu placut!
Frumoase locuri, cand ajungi in Bucovina ca este iarna sau vara zici ca intri intr-o alta lume.
@valimi,
Si eu merg la Pojorata, de duminica! Deja sunt pe drum de o ora, ca mie-mi place sa ma mai abat din drum, la propriu, nu la figurat !
Bun venit pe site. Foarte departe si de mine locatia. Dar niciodata sa nu zici "niciodata". Excelent review pt. debut. Felicitari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2019 Crăciun 2019 de vis în Bucovina la Perla Brazilor — scris în 27.12.19 de Darius2018 din MIERCUREA CIUC - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Super tare! — scris în 01.05.19 de georgica_r din PECENEAGA - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Perla turismului bucovinean — scris în 06.09.18 de Nicoleta C din IAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Recomand Perla Brazilor — scris în 26.08.17 de meriad din BUCURESTU - RECOMANDĂ
- Jun.2017 O pensiune de vis — scris în 13.06.17 de marian0407 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Nov.2011 O parte din sufletul Bucovinei il gasiti aici, la Perla Brazilor — scris în 18.12.11 de mitrea din TANDAREI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Cea mai frumoasa tabara! — scris în 29.07.11 de Georgiana664 din IASI