GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Următorul popas pentru odihnă, după Vatra Dornei, am hotărât să fie la Pensiunea Panorama Elcomex din Băile Tușnad.
Am ajuns aici destul de târziu, dar am precizat acest lucru la telefon în ziua aceea când am fost sunați de administratorul pensiunii. De ce precizez acest lucru? Deoarece acesta locuiește în Miercurea Ciuc iar seara se duce acasă și revine dimineața.
Pensiunea se află la strada principală și nu dispune de parcare. Pentru a parca mașina trebuie să intrați în parcarea publică gratuită care se află pe cealaltă parte a șoselei la aprox. 50 m față de pensiune și să cărați bagajele de acolo.
Noi am primit camera 105, aflată la etajul 1 al clădirii. De când deschizi ușa te lovești de neajunsuri, deoarece aceasta freacă în podea și trebuie să depui puțin efort să o deschizi. Mobilierul este adecvat prețului plătit iar un bonus este frigiderul micuț care se află în dulăpiorul pe care este așezat televizorul.
Baia micuță, cu cadă de duș, dar fără cabină sau perdea.
Camera are și o mică terasă din lemn cu două scaune de plastic, care este orientată spre strada principală.
Nu suntem mofturoși și suntem de acord și cu fraza „cât plătești atât primești”, dar din păcate eu nu am putut să mă odihnesc aici și nu din cauza mașinilor care se aud destul de tare, șoseaua fiind destul de aproape, ci din cauza pernelor pe care le-am găsit aici și care ar fi trebuit schimbate de mult deoarece nu mai găsești nici o parte moale pe care să pui capul ci numai niște gogoloaie pe care eu nu am reușit să mă odihnesc.
O altă mică problemă pentru odihna persoanelor cazate aici este faptul că podelele camerelor sunt din lemn, acoperite cu o mochetă cam dubioasă, iar zgomotul pe care îl scot când vecinul de deasupra se plimbă la primele ore sau când merge noaptea la baie te fac să te trezești și să te întrebi dacă mai e mult din noapte.
Pensiunea are la parter și o sală de luat masa.
Nu este o pensiune de ocolit pentru o noapte de repaus, dar eu nu am reușit să mă odihnesc aici și mi-a părut rău pentru că tocmai de aceea am oprit aici.
Trimis de ungureanica in 14.09.17 15:49:18
- A fost prima sa vizită/vacanță în BĂILE TUȘNAD
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ungureanica); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 46.14278600 N, 25.85804200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2016 Agreabil — scris în 20.09.16 de adialexe din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2014 Ok. — scris în 04.05.14 de crysttine din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2009 Pensiunea Panorama / Baile-Tusnad, intre mit si realitate — scris în 04.08.11 de ghemonica din OVIDIU - RECOMANDĂ