GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La Pensiunea Onelia e ca acasa... relaxare in Transilvania
Dupa multe zile de Bucuresti tumultos, aveam nevoie de cateva bule de aer proaspat de munte si de niscai verde de clatit ochiul obosit de griul nostru cel de zi cu zi. Si uite asa, cu un clik, am listat cateva posibile locatii, iar o consultare cu prietenii de pe facebook ne-a facut sa ne decidem. Alegerea a fost pentru trei zile in Apuseni, cu loc de odihna la Pensiunea Onelia. De fapt, Pensiunii Onelia ii pot spune „Casa” Onelia, pentru ca acolo ne-am simtit ca acasa.
Inarmati cu bagaje cam mute si cu o ladita frigorifica plina de produse pentru un veritabil picnic, ne-am dus spre Garda de Sus alegand sa mergem pe Transfagarasan. Foarte buna alegere, dat fiind ca am plecat intr-o zi de luni, cand turistii de weekend erau dusi pe la treburile lor prin Bucuresti. Am luat un pranz fain pe o piatra la Balea Lac, congelandu-ne corespunzator la cele 10 grade. Oricum, fata de cele 30 de grade lasate in urma la Bucuresti, am spus ca merita sa ne sacrificam. Drumul a fost destul de lung, dar tare pitoresc. Alternanta formelor de relief, cascadele, raurile molcome de munte, armata de brazi, capitele de fan pregatite parca de defilare (ca tot eram in preajma lui 23 August), toate ne-au facut sa trecem rabdatori de cele peste 6 ore petrecute in masina.
Pensiunea Onelia, se afla in satul Garda de Sus, intitulat inca de la intrare Sat European si ofera realmente servicii europene, dar in cadrul natural cel pitoresc al plaiurilor mioritice. Gasiti usor pensiunea daca va luati ca reper vestita Mama Uta pe care o lasati in urma la vreo 200 m. Zona de receptie este integrata restaurantului, dar frumos delimitate prin obiecte de mobilier specifice. Cazarea noastra a durat cateva minute, dar cu un minus, caci n-am avut sansa sa stam pe partea cu vedere spre rau.
Daca alegeti aceasta pesnsiune amintiti proprietarului cu 2 zile inainte ca doriti camere cu vedere la rau (merita, chiar daca nu veti zabovi prea mult in camera). Camerele sunt dotate minimalist cu o alternanta de traditional cu modern. Patul comod si lenjeria alba cu broderie m-au facut sa imi aduc aminte de bunica care tinea tare mult la astfel de asternuturi cand era la moda albul. Exista wi-fi care functioneaza bine in zona de receptie-restaurant, binisor pe pontonul de langa rau si slab in camere. Tv-ul este „dotat”cu multe programe, iar pentru pasionatii de meciuri de fotbal exista si DIGI TV. Presiunea apei este una buna, cu o usoara asteptare dimineata dupa apa calda.
Ca lucruri de imbunatatit, cred ca ar fi dotarea cu un foehn si ceva sampon si balsam.
Zonele de confort maxim sunt: terasa din lemn ornata cu multe flori si cu tabureti comozi, pontonul de langa rau unde este o adevarata placere sa-ti savurezi cafeaua la orice ora si fotoliile comode de la intrarea in pensiune unde poti face o adevarata terapie de culoare privind nenumaratele flori ingrijite bine.
Sa nu faceti gresala sa luati masa in alta parte, intrucat aveti chiar langa voi un „bulgare de aur” in materie culinara. Bucataria doamnei Cornelia este din nou o zona de confort, dar atentie cat mancati ca sa ramaneti apti sa va bucurati de serile racoroase acompaniate de greierul lenes si de „ganguritul” raului din spatele casei. Orice masa este un adevarat festin si incepe chiar de la prima ora a diminetii. Enumar pe scurt cateva preparate din bucatraia doamnei Cornelia, insa cu siguranta trebuie incercat: dulceturi de casa parfumate bine, iaurtul de casa, ficateii pe pat de orez delectat cu niste sofran Tunisian (cunoscatorii stiu de ce), gogosile calde acompaniate de niste gem de afine, branza alintata de busuicul verde crud, supa cu taietei tare deasa si gustoasa, ciorba de fasole cu ciolan dresa cu tarhon, inghetata de casa feremecatoare si fina si cate si mai cate.
In concluzie, serviciile sunt deosebite, politetea si respectul pentru turist sunt la mare rang, iar ospitalitatea ardelenesca este demna de apreciat si la Onelia unde sigur primesti o tuica veche si buna, suc de zmeura si un mic suvenir de portelan, totul cu titlul „din partea casei”. Mi s-a parut interesant ca unii turisti, inainte de check out, si-au incarcat „pachetele pentru acasa” cu bucatele servite la micul dejun, astfel incat au avut si mancarica pe drum (mi-a placut faza si e foarte fain mai ales daca esti cu copil la drum).
Va intrebati ce puteti face in afara de relaxare in sanul naturii integrate pensiunii? Tare multe sunt de vazut in aceste locuri. Cand domnul proprietar ne-a spus ca ne-ar trebui o saptamana ca sa vedem locurile, am zambit politicos dar neincrezatori. Sigur avea dreptate… asa ca, daca sunteti pasionati de mers pe carari de munte si de vazut pesteri ati gasit locatia ideala. Ziua pe coclauri sau sub pamant, iar seara rasfatati de bucatele doamnei Cornelia si dormind un somn usor in camerele simple, cochete si primitoare.
Cam ce ar fi de vazut in trei zile, cu un grad de dificultate moderat:
- Ziua 1: Pestera lui Ionele (pentru pasionatii de lilieci) vizitarea cam 10 minute, Cheile Ordancusei, Ghetarul Scarisoara vizitarea cam 1 ora, se astepta destul de mult pentru ca vizitarea se face organizat doar pentru un singur grup, cu retur pe varianta scurta, Izbuc Taut (sa nu ratati!), accesul se face prin padure si cu traversarea unui rau la picior cam 15 minute– drumurile sunt foarte bune, proaspat asfaltate. O singura portiune spre Izbuc cam de vreo 6 km este cu pietris, accesibila insa oricarui tip de masina.
- Ziua 2: Pesterea Ursilor – drumul de la Pensiune la pestera dureaza aproximativ 2 ore iar vizita cam 1 ora. Se asteapta intre grupuri chiar si o ora.
- Ziua 3 Rosia Montana – drumul de la pensiune la mina dureaza aproximativ 1 ora 1/2, vizita peste 1 ora (8 lei adulti/4 lei copii), puteti astepta intre grupuri chiar si 2 ore. Se viziteaza in centrul localitatii gratuit un muzeu amenajat de cei de la Gold Corporation si Taul Brazi unde zburdau navalnic foarte mult pestisori frumos colorati. Sa nu ratati vizita la minele Romane. Ghidul este unul de exceptie si iti „deruleaza” o adevarata lectie de istorie a mineritului dar si de patriotism.
Proprietarul de la Pensiunea Onelia va va inzestra cu o harta unde sunt marcate toate obiectivele de vizitat si credeti-ma ca sunt multe. Traseele nu sunt accesibile persoanelor cu probleme locomotorii (foarte multe scari) si atentie cardiacilor…sunt multe treceri de la temperaturi mici la foarte mari, vara. Dotati-va pentru pesteri cu ceva mai gros si sa aveti incaltari comode.
Am sa enumar ce as mai fi vrut sa vad, insa din lipsa de timp sper ca va exista o data viitoare: Salina Turda, Cheile Turzii, Coiba Mare si Mica (accesul cu masina destul de anevois), Pestera Vartop (trebuie sa fiti dotati corespunzator), Cascada Pisoia, Dealul cu melci, Casa Memoriala Avram Iancu, Cascada Varciorog, Groapa Ruginoasa, Pestera Reziat.
Nu ratati Cetatea de la Alba Iulia, mai ales in jurul orei 12 cand este schimbarea de garda (nu stiu daca se intampla zilnic), pentru care sa va alocati 2,3 ore bune. Daca va prelungiti sederea, este de bifat Manastirea Ramet (un loc pios si plin de farmec divin) si Cheile Rametului.
Ca o concluzie, voi lasa pozele sa ilustreze tot ce am incercat sa redau succint si veti gasi evidentiate si preturile intrarilor pe la obiectivele turistice, pentru cei foarte calculati care doresc sa-si „intocmeasca” bugetul cu grija din timp.
In final, multumim gazdelor noastre dragi de la pensiunea Onelia pentru ospitalitatea si atentia cu care ne-au primit si va indemn sa vizitati aceste frumoase locuri!
Aveti si cateva filmultete sugestive.
Pensiunea Onelia- rau, ponton
Pensiunea Onelia – vedere din fata
Animalutele Pensiunii
Acces Ghetar Scarisoara
Interior Ghetar Scarisoara
Drum Acces Izbuc
Taul Brazi-Rosia Montana
Iesire din Mina Rosia Montana
Ghid Dorin- Rosia Montana
Trimis de andraz in 28.08.13 19:45:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GÂRDA DE SUS [AB].
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andraz); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.45642700 N, 22.80231700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2021 Oameni ce strica fata turismului — scris în 17.08.21 de Adi2021 din BAIA MARE - nu recomandă
- Jan.2021 Aroganta fără margini — scris în 10.01.21 de ux118316 din ORADEA - nu recomandă
- Dec.2020 Dezamăgit — scris în 29.12.20 de ioanv din GALATI - nu recomandă
- Aug.2020 Personal execrabil — scris în 28.08.20 de ux117243 din CONSTANţA
- Aug.2018 Pensiunea ONELIA Gârda de Sus –Tara Motilor — scris în 09.09.18 de Yolanda din PITESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Ne-am simțit minunat la Onelia. — scris în 03.08.18 de Nici cerneaga din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 In comuna Gârda de Sus, județul Alba — scris în 22.07.18 de Gimu din BUCUREşTI